La Turtucaia și Silistra

TIPĂREȘTE

Anul trecut, într-un weekend, am petrecut O zi la Turtucaia. Datorită apropierii atât de mari de sudul României, bucureștenilor le este mult mai la îndemână a-și petrece un weekend sau chiar și numai o zi din weekend la vecinii noștri de peste Dunăre. Așa s-a întâmplat atunci și cu noi. Anul acesta, o nesperată și foarte avantajoasă ocazie ne-a adus din nou la Turtucaia - orașul a cărui istorie se leagă atât de mult de cea a României. Dar nu dorința de a revedea Turtucaia ne-a făcut să ne alipim unui grup care călătorea cu autocarul, ci faptul că în afară de Turtucaia - oraș pe care îl cunoșteam foarte bine - programul zilei cuprindea și o raită în Silistra, oraș pe care nu-l văzuserăm încă și care figura cam de mult pe lista noastră de opțiuni turistice.

Așadar, într-o zi de sâmbătă, cu plecare din București la ora 7.00, ora 8.00 ne-a prins pe Podul Prieteniei așteptându-ne rândul pentru controlul documentelor, la granița cu Bulgaria. Cam 40 de minute a durat așteptarea. După un scurt popas la Ruse pentru vignetă și pentru schimb valutar, am pornit-o întins spre Turtucaia. Sau Tutrakan, cum îi zic bulgarii. Cu un trafic redus, mărginit de arbori umbroși și colorat de pâlcuri purpurii de maci, drumul a fost foarte frumos. Mai ales pentru faptul că ghidul începuse a-și depăna poveștile despre Bulgaria, despre Turtucaia și despre aprigele lupte care s-au purtat aici, acum mai bine de 100 de ani.

Nu voi insista pe impresiile privind Turtucaia. Am făcut-o destul de amănunțit aici. Voi aminti doar că am făcut o plimbare relaxantă prin parc revăzând - în extremitatea sa vestică - Ruinele fortificației romane Transmariska și că la Muzeul Pescuitului dunărean nu am mai intrat. Erau încă proaspete în amintirile noastre armoniile "Valurilor Dunării", interiorul locuinței pescărești, precum și atelierul de construcție a ambarcațiunilor de pescuit cu macheta bărcii "Tutrakanka" construită pentru prima oară de Peter Chorikov, la începutul sec. XX, la Turtucaia. Ne-am așteptat colegii de grup la o țigară, pe o bancă, la umbra unui pom.

Dincolo de Piața Suvorov cu statuia generalului Aleksandr Suvorov cel care a trecut prin Turtucaia cu ocazia războiului Ruso-Turc din 1768-1774, dincolo de Muzeul de Istorie care nu a fost inclus în programul excursiei și de bustul generalului Panteley Kiselov, am continuat spre Cartierul pescăresc situl urban pe care îl văzuserăm și în urmă cu un an. De astă dată incursiunea noastră a fost ceva mai lungă. Trecând de Biserica Sf. Nicolae ale cărei turle se văd de la distanță, un bun reper pentru Cartierul pescăresc, am revăzut căsuțele tipic bulgărești, cu bovindouri, cu ziduri albe și cu acoperișuri de țiglă roșiatică, unele dintre ele împrospătate de restaurări, iar altele vădit afectate de trecerea vremii. Am regăsit căsuța părăginită de la colț de stradă remarcată și fotografiată anul trecut. Acum, după ce a mai trecut peste ea o iarnă și a mai fost udată de câteva ploi, ne-a întâmpinat și mai tristă, și mai dărăpănată. La pas, am străbătut tot Cartierul pescăresc, iar jos, la malul Dunării, umbrit de arborii de luncă, am văzut portul pescarilor.

Cei care ajung la Turtucaia trebuie neapărat să nu rateze Memorialul și Cimitirul militar de la Turtucaia. În adânca lui tăcere, acest loc povestește despre faptele de arme ale celor care își dorm somnul glorios în gropile comune sau în mormintele de eroi necunoscuți. Memorialul și Cimitirul militar se află în câmp, la 10 km de Turtucaia. Cimitirul Militar a fost construit de români în 1926, la zece ani de la marea bătălie din 1 - 6 septembrie 1916, pentru comemorarea tuturor celor căzuți: români, bulgari, germani și turci. Memorialul a fost construit de bulgari, după 1940. Pentru comemorarea eroilor, în stânga intrării principale, după 1990 a fost înălțată o capelă. De astă dată am găsit capela deschisă, așa încât am intrat pentru a o vedea și în interior. Este o încăpere de mici dimensiuni, cu un altar modest, unde pot fi aprinse lumânări pentru sufletele celor ce s-au jertfit pentru noi.

Nu voi intra în amănunte pentru că deja am făcut-o în articolul de anul trecut. Trebuie totuși să amintesc faptul că ghidul a avut un invitat - o persoană de specialitate - care (la umbra pomilor din Cimitirul militar), ajutat de scheme și de fotografii, ne-a povestit întreaga istorie a luptelor de la Turtucaia în care a curs și mult sânge românesc.

Când am terminat vizitele la Turtucaia și în împrejurimi, se apropia ora 14. Surpriza zilei a fost Han Dâlboka cu un restaurant pitoresc amplasat în mijlocul pădurii, pe drumul către Silistra, la aprox. 7 km de Turtucaia. Se spune că hanul există în această frumoasă vale încă de la mijlocul sec. XIX. Pe atunci se numea Antimovski Han, probabil după numele proprietarului. Chiar dacă nu am mâncat (ne îndestulaserăm deja cu sandwich-urile luate de acasă), ne-am bucurat de popasul la Han Dâlboka. Aerul curat şi atmosfera plăcută de pe terasă, berea și sucul răcoritor, precum și cafeaua foarte bună, ne-au făcut să visăm la un popas aici, în viitor, cu atât mai mult cu cât hanul are și posibilități de cazare.

După acest reconfortant și binevenit popas, ne-am continuat călătoria spre Silistra.

Silistra, orașul- port la Dunăre situat în nord-estul Bulgariei, Dârstor cum l-au numit românii, este unul dintre cele mai importante orașe din regiunea istorică Dobrogea și din Cadrilater. În timpul lui Mircea cel Bătrân orașul a aparținut Țării Românești. De asemenea, după al Doilea Război Balcanic (conflict încheiat cu înfrângerea Bulgariei) Tratatul de la București semnat la 10 august 1913 stabilea ca Silistra, împreună cu restul Dobrogei de Sud (Cadrilaterul) să fie anexate Regatului României. În perioada interbelică, timp de aproape trei decenii, până în anul 1940, Silistra a fost oraș românesc. În urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie, urmare a presiunilor politice germane, Silistra și tot Cadrilaterul au fost restituite Bulgariei.

Și pentru că nu intenționez să intru prea adânc în istorie, revin la excursia noastră. Primul obiectiv de vizitat în orașul Silistra a fost Fortăreața Medgid Tabia.

La cererea sultanului Mahmud II, în 1837, Helmuth von Moltke inginer militar german, a conceput planul de refacere a cetății Silistra distrusă de războaie. Din motive financiare, planul nu a fost pus în aplicare decât mai târziu, după moartea sultanului, de fiul său, Abdul Medgid.

Orașul a fost înconjurat cu un zid de piatră dincolo de care se afla un șanț cu apă. Patru porți mari, de fier, care se închideau în timpul nopții, asigurau accesul în cetate: Ceair Kapusi (Poarta Ceairului), Istanbul Kapusi (Poarta Istanbulului), Ermeni Kapusi (Poarta Armenilor) și Serai Kapusi (Poarta Palatului). În interiorul cetății au fost construite și două depozite de muniții. Tot conform planurilor lui Helmuth von Moltke, la aprox. 3 km de oraș, pe înălțimea unui deal, a fost ridicată o puternică fortăreață pe care au numit-o Medgid Tabia sau Medjidi Tabia, după numele tânărului sultan întemeietor.

Am studiat panoul de la intrare și am remarcat forma hexagonală a împrejmuirii din blocuri mari, de piatră. Zidurile crenelate, înalte de 8 m, sunt groase de 1 m. Fortăreața are o singură poartă de acces și - se spune - avea legătură cu orașul printr-un tunel subteran care ajungea și la un depozit de muniții. Medjidi Tabia - fortăreața terminată în 1853 - și-a dovedit utilitatea în Războiul Crimeii (1853-1856) când a apărat orașul, dar și în războiul ruso-turc din 1877 -1878. Cine vizitează astăzi Fortăreața Medgid Tabia nu se poate să nu remarce pe partea interioară a zidurilor nume de soldați români.

Vizita la Fortăreața Medgid Tabia se poate face în orice zi, în intervalul orar 08.00-18.00, taxa de acces fiind: adulți - 4 leva/pers., studenți și pensionari - 2 leva/pers., elevi - 1 leva/pers. În cazul grupurilor (mai mari de 10 persoane), taxa de acces este de 3 leva/pers.

Custodele vorbește puțin românește, suficient cât să-l înțelegem. A încasat taxa de la fiecare, ne-a arătat intrarea în muzeu, apoi direcția spre cișmeaua turcească (spunând "apă bun" ) și spre aleea care duce la arsenal (spunând "arsenal, praf pușcă" ), după care ne-a lăsat de capul nostru.

Lângă intrarea în muzeu remarcăm coloana de marmură albă inscripționată cu caractere turcești, coloană înălțată în 1837 în cinstea sultanului Mahmud II, cel care a inițiat refacerea orașului distrus și fortificarea lui.

Construcția semicirculară din interiorul fortificației adăpostește în zilele noastre un muzeu în care sunt expuse arme și efecte militare, planuri, fotografii, scrisori, decorații și tot felul de obiecte din perioada Războiului Crimeii (1853-1856), a Războiului ruso-turc (1877-1878), a Războiului sârbo-bulgar (1885), a Războaielor Balcanice (1912-1913), precum și din cele două războaie mondiale.

Din curtea semicirculară, pavată cu piatră, observăm scări tot din piatră care duc sus, la metereze, sau jos, spre încăperile subterane. De asemenea, observăm pereții scrijelați cu nume de soldați români, dar și cu alte nume, greu de descifrat pentru noi. Într-o altă curte, înierbată, sunt etalate tunuri de mai multe tipuri. Cișmeaua turcească, cea pe care ne-a semnalat-o custodele, are într-adevăr "apă bun". Depozitul de muniție al fortului are o intrare monumentală, din piatră, și numeroase culoare și încăperi în care era depozitată muniția. Aleea pe care înaintăm pe lângă zidul prevăzut cu ochiuri de tragere, trece pe sub câteva arcade și ele tot din piatră. Aici, în spațiul umed de sub arbori, am văzut două broaște țestoase măricele.

În Silistra, ultimul obiectiv al zilei a fost Dunavska Gradina cu ruinele cetății Durostor de pe faleza Dunării. Din păcate n-am putut asculta până la sfârșit interesanta relatare a ghidului. Traversaserăm parcul, făcuserăm o fotografie de grup lângă tanc și lângă Monumentul Eroilor din cel de-al doilea război mondial. Când povestea așezării tracice de la mal de Dunăre - așezare care a făcut față valurilor de migratori, dar nu și romanilor care au cucerit-o mai târziu - a devenit mai captivantă, un nor negru s-a abătut asupra noastră și cu picături avertizatoare - rare, dar mari și grele - ne-a alungat la adăpost. Într-o cofetărie și sub umbrelele unei terase, cu toții am așteptat răbdători să treacă vijelia. N-am mai avut timp și nici dispoziție pentru o plimbare pietonală prin centrul administrativ și cultural al orașului. Din autocar, în drum spre controlul de frontieră, am văzut Primăria, Piața Centrală dominată de o statuie și - de la depărtare - o frumoasă clădire al cărei turn central, cu ceas, are în vârf o statuie. Poate că în viitor vom avea timp să aprofundăm atracțiile orașului.

La Silistra, controlul documentelor la graniță a decurs normal și în câteva minute ne îmbarcam pe ferry-boat pentru traversare. Am ajuns acasă târziu, dar mulțumiți de plimbarea noastră de o zi, la sud de Dunăre.

---

VIZUALIZĂRI: 4918 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI