O priveliște de vis în triluri de privighetori

TIPĂREȘTE

Pentru vizitarea celebrelor Meteore, am ales să ne cazăm 2 nopți cât mai aproape de acestea. Evident, sunt foarte multe variante, dar noi am găsit cel mai bun raport calitate/preț la Chrysorama Rooms, în Kalambaka. Știți cât de important e pentru mine ca locul ales să-mi ofere, pe lângă facilități rezonabile, și alte chestii: atmosferă, o vedere spectaculoasă și/sau o... „poveste”. Ei bine, vizionând prezentarea de pe booking, și mai ales fotografiile, am fost sigură că acest hotelaș este fix ce căutam, așa că am rezervat din timp 2 camere, una dublă și alta triplă, pentru prețul total de 248 euro (2 nopți), cu mic dejun inclus.

Am părăsit Neos Panteleimonas pe la ora 16, după un prânz ce satisfăcuse pe deplin gurmanzii din noi. Am urmat linia țărmului spre sud, apoi am cotit-o dreapta spre Larissa, pe care am ocolit-o pe centura sa nordică, lansându-ne mai apoi pe drumul către Meteore. Am făcut un popas de vreo oră în Trikala (voi reveni în alt articol), apoi ne-am îndreptat spre destinația finală a zilei: Kalambaka.

Ca să ajungem la Chrysorama, ne-am lăsat ghidați de GoogleMaps; ca idee, e foarte simplu: străbați localitatea pe artera ei principală (cea care duce în Kastraki) și fix înainte ca aceasta să se termine, aproximativ înaintea hotelului Dellas, apuci pe singurul drumeag în stânga și urci, și urci până aproape de capăt. Ați înțeles ideea, Chrysorama se află pe un delușor, chiar în capătul vestic al Kalambakăi. Ce rezultă de aici? Rezultă că priveliște de vis asupra întregului oraș, a câtorva din celebrele formațiuni de piatră și chiar a uneia din mânăstiri... V-am zis eu?! :)

Cel puțin, când am coborât din mașină, în parcarea destul de spațioasă, nu ne-am putut reprima câteva sunete de uimire! Mai ales că ne aflam în „ceasul de aur”, momentul acela de dinainte de apus, când soarele e încă puternic și îmbracă tot ce atinge în aur lichid! Imaginați-vă acest tablou, peste care suprapuneți pacea locului – o liniște de început de lume, în care murmurul continuu al mașinilor ce se târau pe șoseaua din vale se amesteca din când în când cu câte un lătrat de câine sau un behăit de căpriță sau triluri de privighetoare...

Intrarea în pensiune se face din lateral, chiar din parcare, dar la momentul acela n-am știut acest lucru, așa că ne-am îndreptat spre partea dinspre șosea, unde bănuiam că ar fi intrarea principală, spre recepție. Într-adevăr, am zărit o ușă, dar n-am apucat să coborâm cele câteva trepte către ea, căci dintr-o anexă și-a făcut apariția un nene aflat cu siguranță la vârsta pensionării. Foarte volubil, ne-a urat bun-venit în limba... germană, ceea ce ne-a confuzat un pic. După felul cum ne-a primit și ne-a condus, ne-am dat seama că totuși aveam de-a face cu stăpânul locului... Mă rog, am lăsat pe mai târziu înțelesul acestor lucruri și l-am urmat.

Ne-am întors spre parcare și am pătruns dincolo de ușa de care vă spuneam, pe un hol lung cât toată clădirea, pavat cu gresie alburie, cu pereții văruiți simplu în alb și decorați din loc în loc cu tot felul de tablouașe – pete de culoare. Pe o parte erau 2-3 canapele (așa, tot de decor), iar pe partea cealaltă se înșirau ușile camerelor, vreo 6 sau 7, toate îndreptate spre frumoasa panoramă pe care v-am descris-o mai devreme. Între timp, proprietarul tot încerca să închege o conversație cu noi – de fapt, mai mult cu Milena, singura care a recunoscut că rupe un pic în germană. Culmea e că nu mi-a fost deloc greu să pricep – omul ne-a arătat recepția pustie din capătul holului și mai ales soneria de unde puteam să-l apelăm în caz de nevoie, frigiderul în care puteam să ne depozităm oarece, ne-a indicat coșul cu mere și portocale și ne-a recomandat să ne servim cu încredere, că-s „bio”, din propria grădină (chiar erau foarte gustoase!); ne-a oferit și numărul de telefon la care e dispus să răspundă la orice oră (!), precum și parola de wi-fi (am preferat să rămânem pe datele mobile). Văzând un meniu de la restaurant (știam de pe booking că au și restaurant), am întrebat (în engleză, iar Milena a tradus în germană, ha-ha) dacă putem mânca acolo în seara respectivă, dar răspunsul a fost negativ, însoțit de o mimică ce exprima mii de regrete; nu, nu-și permit să aibă angajați pentru restaurant decât în sezonul estival... Doar micul dejun, din păcate...

Camerele ne așteptau pregătite, cu cheile în uși. Am primit camerele 4 și 6 (din câte mi-am dat seama, 5 era în curs de amenajare, cel puțin așa părea după terasa deazafectată care le despărțea pe cele două ale noastre). Acum, dublă, triplă – cam tot aia, căci încăperile erau identice (în oglindă), amândouă beneficiind de un pat dublu și unul simplu. Am remarcat totuși în pozele de pe booking că nu toate camerele sunt la fel, chiar există unele pentru numai două persoane; n-aș putea să vă spun de ce dubla noastră s-a transformat în triplă la fața locului, dar evident că nu ne-a deranjat defel acest aspect.

Camera în care am stat eu e destul de spațioasă (40 mp), un dreptunghi lat de vreo 4m și lung de vreo 10, cu baia „scobită” într-un colț, imediat după intrare, terminat printr-o terasă. Asta înseamnă că nu ne-am călcat deloc pe picioare, iar aspectul este aerisit și plăcut. Înafara celor 2 paturi (unul simplu și unul dublu) despre care am pomenit, am mai avut un dulap spațios (în care am găsit câteva umerașe desperechiate și o pătură de rezervă), o masă cu 3 scaune (față de masă, tavă cu pahare), încă o măsuță cu oglindă și taburet, iar în partea dinspre terasă o zonă de relaxare cu 2 canapeluțe dispuse în jurul unei mese scunde, de cafea.

Între cele două paturi am avut noptiere, iar în apropiere, fixate în perete, la o distanță comodă pentru a fi acționate din pat, întrerupătoare pentru lumina din tavan, veioze și prize. Saltelele sunt de calitate, iar lenjeria din bumbac imprimat, curată și plăcut mirositoare. Am avut câte o pernă de fiecare (aș fi apreciat-o pe a doua, dar na, m-am descurcat!) și câte două prosoape de dimensiuni diferite, care ne așteptau pe paturi.

Unul din pereți era văruit în roșu-cărămiziu, ceilalți în culoarea caisei – poate părea ciudat, dar aspectul general era cald și plăcut. La acesta contribuie, desigur, draperiile grele, vișinii (sub care am descoperit perdeluțe diafane și care aveau să se împotrivească dimineața cu succes primelor raze de soare ce ar fi vrut să ne deschidă pleoapele cu tot dinadinsul????), precum și micile obiecte decorative – nepretențioase, dar de efect: mileuri de plastic ce imită dantela sau vaze cu flori artificiale...

Am avut calorifer în cameră și aparat de aer condiționat, dar niciunul nu și-a putut dovedi eficiența; temperaturile au fost numai bune pentru a nu apela la tehnica din dotare spre a le schimba.

Baia – de dimensiuni medii, nimic deosebit, doar ce te-ai aștepta să găsești într-un astfel de spațiu: vas de toaletă, chiuvetă, cabină de duș (de fapt, o zonă delimitată de o perdeluță impermeabilă), oglindă, coș de gunoi. Pe etajera de deasupra chiuvetei am găsit săpunele și flacoane de gel de duș/șampon (sau ce-o fi fost, că oricum nu le-am folosit). Într-un colț era fixat în perete uscătorul de păr, iar pe un alt perete – un fel de aerotermă (nici dânsa nu ne-a fost utilă). Gresie închisă la culoare, faianță în plăci mari, albe, ordine și curățenie peste tot.

Cireașa de pe tortul acestei cazări o reprezintă, desigur, superba priveliște ce ți se înfățișează de pe micuța terasă (mobilată auster, doar cu o măsuță și 2 scaune). Absolut minunată – la orice oră, dimineața sau seara... În stânga, stâncile imense, cenușii, străjuind marea de acoperișuri cărămizii ce se așternea sub noi... Deasupra, cerul trandafiriu la răsărit sau brăzdat de râuri de foc la apus, senin și limpede sau acoperit de nori – am prins atâtea „anotimpuri” acolo, că la final am avut impresia că am locuit cel puțin câteva săptămâni la Chrysorama, și nu doar 2 zile!

Micul dejun se servește zilnic între 8 și 10:30 în restaurantul de la etaj. Căci da, toate camerele se înșiră una lângă alta la parter, iar peste ele vine o sală imensă, la care se ajunge după ce urci câteva trepte ce se fac de lângă recepție. Cu siguranță în extrasezon (cum am nimerit noi) zona este folosită și pentru diverse evenimente; dealtfel, aranjamentul meselor și decorațiunile cam la asta te duc cu gândul, din prima clipă în care le zărești. Pentru micul dejun este delimitată o zonă specială, destul de mică, dar absolut suficientă pentru turiștii cazați în hotel, chiar în eventualitatea că s-ar prezenta toți la masă în același timp!

Am avut la dispoziție bufet suedez, organizat pe 3-4 mese dispuse pe una din laturi și compus din următoarele: cașcaval, șuncă presată, salam uscat, felii de mozarella alternând cu felii de roșii, plăcintă caldă cu spanac și brânză, brânză topită, măsline, chec, o ruladă cu cremă (din comerț), iaurt grecesc (delicios), cutiuțe cu gem și miere, fructe (banane, portocale, mere), ardei capia în oțet, cereale de vreo două feluri, pâine (cu posibilitatea de a ți-o prăji singur), ceai, cafea, suc și apă. Într-un bol separat, ouă roșii, că doar abia trecuseră Sărbătorile Pascale. Una peste alta – nu extraordinară, dar destul de bună și variată oferta, nimeni n-a putut spune că n-a avut ce alege. De servirea mesei avea grijă o doamnă mai în vârstă, sigur grecoaică; nu m-am prins dacă era soția neamțului sau doar o angajată. Oricum, s-a achitat foarte bine de sarcina de a verifica din când în când starea platourilor și a le completa pe cele ce dădeau semne că se vor goli în curând.

Restaurantul are și el o terasă – îngustă, dar lungă cât toată latura dinspre oraș. N-avea rost să adăstăm prea mult pe acolo, aceeași priveliște o puteam admira cât doream de pe propriile noastre terase, doar cu un nivel mai jos. Am remarcat și un fel de foișor destul de mare, cu ferestre din acelea ce pot fi detașate – probabil că zilele lui de glorie sunt tot vara, spre deliciul consumatorilor. Și pe un tăpșan în pantă, în apropiere, un loc de joacă pentru copii (pentru mulți copii).

Nu ne-a picat bine inițial când am aflat că nu funcționează restaurantul pensiunii decât pentru mic dejun, ne puseserăm bazele în el și pentru cină, să nu fim nevoiți să mai coborâm (și mai ales să urcăm mai apoi) dealul. Totuși, n-am avut încotro, dar până la urmă n-a fost chiar așa rău. Am zărit pe GoogleMaps vreo 2-3 mâncătorii chiar la poalele dealului, până acolo am făcut cam 10 minute de plimbare agale, ocazie cu care am putut să admirăm peisajul și din alte unghiuri. Am ales până la urmă Restaurantul Meteoron Panorama, pe partea cealaltă a șoselei, fix la baza uneia din stânci. Dar despre această experiență, în alt episod...

În concluzie, am fost foarte mulțumiți de Chrysorama, în special de poziția sa splendidă, de liniște și de comunicarea cu gazda – foarte simpatic și zâmbitor omul, de fiecare dată când ne intersectam cu el. Am achitat contravaloarea cazării la plecare, cu cardul, ne-am luat rămas bun și asta a fost! Meteorele – o experiență copleșitoare, despre care nu mă pot abține să nu povestesc (deși au curs râuri de cerneală... virtuală pe AFA și nu numai...).

---

VIZUALIZĂRI: 1065 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI