ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.06.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
OCT-2006
DURATA: 3 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Gulluk. Traditie si turism

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Zilele trecute aminteam despre una dintre cele mai mici dar si foarte curate localitati de pe coasta Marii Egee, Gulluk care personal mi-a produs o impresie puternica datorita aerului curat provenind de la muntii care inconjoara orasul, dar si pentru atmosfera din portul pescaresc care m-a impresionat profund.

Am luat contact prima data cu acest frumos oras in 2006, cand am facut ceva efort pentru a gasi portul pe harta electronica a navei. Nava ajungea prima data aici n-aveam salvat nici un element pentru acostare, asa ca am fost nevoiti sa luam hartile clasice la o scara care ne-a permis identificarea portului. Un port care are o singura dana (dig) nu foarte lunga, care poate suporta doar doua nave de-o parte si de alta, dar care este foarte aglomerat, in permanenta fiind nave la ancora care asteapta operarea, asa cum am stat si noi vreo 2-3 zile, timp in care ne-am informat despre oras si despre posibilitatile de explorare a zonei.

De la ancora ne-au atras atentia frumosii munti impaduriti care imbratiseaza orasul, la rasarit practic se lasa o ceata foarte deasa deasupra padurilor, pana aproape de culmea muntilor si privit de la ancora, acest spectacol parea fantastic. Ne beam cafeua in bordul care oferea acest spectacol admirand barcile pescaresti intarziate care ieseau pentru o noua zi de munca in largul marii la pescuit de calcan. De pe punte orasul parea un sat pescaresc, constructii cu cate doua nivele maxim, doar vreo 3 hoteluri le-am vazut cu mai mult de 6 nivele. Ceea ce ne-a tulburat a fost linistea, o liniste prea nefireasca pentru un oras care traieste din industria navala de agrement si din operatiunile portuale. Parca si macaralele din port lucrau pe un silence deplin care te punea pe ganduri.

Manevra de intrare in port am facut-o in mijlocul zilei, pe masura ce ne apropiam de oras, am inceput sa distingem elemente care ne-au scapat din departare, statui, bancute amplasate pe faleza, batrani care ne priveau sau pescari care isi intindeau plasele pe iarba.

Gulluk este un oras mic, chiar foarte mic, dar este vestit in primul rand datorita industriei de constructii de nave de agrement foarte dezvoltata aici, a portului pescaresc, unul dintre cele mai mari si puse la punct intre Marmaris si Kusadasi, dar si pentru zona turistica in plina dezvoltare.

De ce Gulluk, de ce va povestesc despre Gulluk? In primul rand pentru ca reprezinta o zona turistica deosbit de interesanta, aici exista foarte multe complexe hoteliere catre sud spre Bodrum sau Marmaris, sau catre nord, catre Kusadasi sau Efeler. Poate fi o vacanta reusita daca va doriti multa liniste, aer curat, drumetii montane si nu in ultimul rand mese pe baza de peste, mult peste. Hotelurile de 5 stele sunt amplasate la iesirea din oras, aproape de malul marii intr-un cadru natural de exceptie. Unul dintre ele l-am vazut si noi intr-o plimbare de seara, am observat o frumoasa piscina, palmieri, arhitectura hotelului parea de tip occidental, am vazut si un loc de joaca cu foarte multe modalitati de distractie, toate viu colorate si foarte moderne. Din cauza gardului inalt din beton n-am putut vedea si alte elemente care m-ar fi ajutat sa cataloghez acest complex hotelier la justa sa valoare. Din ceea ce mai pot spune stiu ca am zarit foarte multe cladiri albe de 2 maxim trei nivele, in terase, majoritatea cu balcoanele spre mare, dar si numerosi palmieri inalti cum nu mai vazusem in Gulluk.

Centrul orasului este de fapt o faleza de 2 km maxim, unde intalnim la capatul dinspre sud un important santier de constructii ambarcatiuni majoritatea de pescuit, dar si de agrement, agrement usor pentru calatorii scurte de-a lungul coastei. Am zarit trei hale, una dintre ele fiind destinata reparatiilor, multe nave pe cavaleti care isi asteptau randul pentru reparatii, asa cum asteapta bolnavii prin spitalele noastre tratamentul (ce idee). Cum te indepartezi de santierul naval, incepe faleza pietonala care merge in paralel cu soseaua de coasta, destinata in primul rand aprovizionarii numeroaselor restaurante, dar si accesului in portul comercial, catre dana unde era amplasata si nava noastra. Am remarcat faptul interesant ca de oriunde ai fi privit catre port, catre nava, ai fi descoperit-o ca pe o supernava, inalta si foarte impunatoare. De fapt faleza nu este atat de inalta, cred ca daca ar creste nivelul marii, faleza si constructiile adiacente s-ar inunda fara probleme. Este asemanatoare falezei de pe Bosfor, poate chiar mai mica.

Pana in apropierea accesului catre port, intalnim numeroase magazine, chiar si un mini bazar cu tarabe si obloane din lemn unde gasesti orice marfa doresti, mai putin bijuterii sau suveniruri. Confectii ieftine made in China, papuci de plaje si tenesi sunt elementele de baza care coloreaza bazarul. Este deschis in primul rand pentru locuitorii orasului, in special pentru pescari care se aprovizioneaza din acel loc. Magazinele pentru turisti se gasesc dincolo de intrarea in port, sunt ornate cu reclame pompoase si patronii te asteapta afara invitandu-te sa le cunosti produsele. Pe noi ne-au mirosit din prima ca suntem romani, ne-au intampinat cu Hagi si paharele de ceai la intrare. De politete le-am trecut pragul si intr-adevar am gasit o multime de marfuri care nu le-am intalnit pe nicaieri. Este vorba de un magazin de incaltaminte foarte interesant si deosebit, unde toate produsele erau lucrate manual in atelierul magazinului. Dar poate cel mai interesant magazin de pe faleza, l-am intalnit in umbra unor palmieri frumosi sub care se odihneau cativa turisti la cateva mese, care prezenta o multime de preparate specific turcesti, de la baclavale pana la prajituri sau placinte cu branza sau carne, unde mergeam si de doua ori pe zi pentru desertul care nu ne era servit la nava, dar il completam de la acel magazin, de fapt o veritabila patiserie. Fapt interesant si deloc neglijabil, locuitorii din Gulluk nu aveau voie sa serveasca la acea patiserie, toate produsele se luau la pachet, pentru acasa, mesele erau destinate turistilor sau strainilor care doreau sa guste si apoi eventual sa cumpere acele produse. Patronul avea o regula de aur de la care nu facea rabat. Daca te asezai prima data la o masa din fata patiseriei lui, erai servit cu 2 produse pentru a le gusta, probabilitatea era foarte mica sa le mananci si sa nu cumperi ceva in plus. Asta era pentru prima data. A doua oara iti zambea politicos si iti recomanda sa-i incerci noua reteta binenteles contra cost. Oricum noi am cumparat si de acolo, dar si de la Bodrum, urma sa mergem spre tara, iar eu stiu ca baclavalele sunt moartea familiei, mai ales ca retetele sunt respectate iar angajatii nu-si trag partea, pentru ca la ei in general familiile se ocupa de afacere.

Ne continuam plimbarea pe faleza, trecem de statiile destinate microbuzelor catre oraselele din apropiere si catre Bodrum, usor usor ajungem la portul pescaresc, foarte mare si cu multe nave aliniate la cheu, unele cu pupa altele cu prova. N-am prea inteles miscarea asta geometrica, probabil cele trase cu pupa aveau pregatite cosurile cu peste care au fost culese in larg de-a lungul unei zile pline.

De ce-am spus la inceputul review-ului ca m-au impresionat pescarii. In primul rand la manevrele de acostare/plecare participau si alti marinari/pescari care nu aveau treaba cu nava respectiva. Apoi la intoarcerea navei, cand se intorcea cu peste, majoritatea celor aflati cu diferite treburi in port, participau la descarcarea navei. Am aflat intre timp ca sunt doar doi oameni care au doua sau trei nave, deci un fel de asociatie. Marea majoritate erau proprietari/pescari care isi vedeau singuri de afacere. Dar care ajutau, stiind ca poate maine si el va fi ajutat de catre ceilalti.

Asta m-a impresionat. Intr-un port pescaresc de la noi rar gasesti astfel de oameni de isprava, majoritatea te intreaba inainte « cat dai? »

Portul pescaresc ocupa cea mai mare parte a falezei, pescarii isi intind plasele sau cosurile pana in apropierea bancutelor, dar turistii nu sunt deranjati de acest lucru, chiar urmaresc cu foarte mare placere activitatea lor, unii chiar fac poze sau filmeaza. Sunt bancute din beton cu blaturi din lemn, asezate in semicerc avand in mijloc o masa. Nu prea stiu ce se putea pune pe acea masa, caci consumul de alimente sau bauturi era interzis acolo.

Dincolo de portul pescaresc am descoperit simbolul orasului Gulluk, un copil calarind un delfin in explorarea marilor unde pestele se gaseste din abundenta. Este un monument dedicat pescarilor care zi de zi, de dimineata pana seara tarziu alearga in cautatea bancurilor de peste.

De aici catre nordul falezei se gasesc o multime de restaurante cu profil pescaresc, multe terase cu o priveliste minunata, nu toate servesc bere, dar in fiecare se gasesc preparate dintre cele mai deosebite pescuite din Marea Egee. In prima seara am ajuns si noi la un astfel de restaurant, am servit calcan, foarte ieftin in comparatie cu preturile de la noi, nu mai stiu exact suma dar ni s-a parut foarte putin.

Pe o culme a orasului intalnim si un magazin Billa foarte aprovizionat de unde ne-am completat proviziile, dar am facut si mici cumparaturi pentru copii, mai ales dulciuri si bomboane care la ei au preturile foarte bune.

Nu stiu daca am reusit sa va descriu exact atmosfera din Gulluk, am scris acest review in mare viteza, intre doua pauze, sper ca prezentarea unui mic oras turistic dar mare port pescaresc sa contribuie oarecum la imaginea excelenta de care se bucura Turcia si litoralul ei. Nu este un oras prea indepartat, aici puteti ajunge usor din Bodrum sau Kusadasi macar pentru a gusta din mancarurile pescaresti care pe langa prepararea excelenta au si pretul cel mai mic de pe toata coasta Marii Egee.

In speranta ca nu v-am plictisit si ca v-am trezit interesul va doresc vacante frumoase oriunde va veti afla!


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 10.06.10 06:45:13
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2561 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Simbolul orasului Gulluk.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9800 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

biancuta
[10.06.10 08:07:09]
»

Dupa programul meu autorute, de la Kusadasi sunt 127 km (apx. 1. 5-2 ore). Daca timpul ne permite, s-ar putea sa facem o mica plimbare pana la Gulluk. Felicitari pentru prezentare!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[10.06.10 08:13:09]
»

Mult mai aproape este de Bodrum , in jur de 45 km, insa nu este de neglijat o masa pescareasca in Gulluk, mai ales ca soselele lor sunt excelente iar peisajul minunat. Nici nu realizezi cand ajungi dintr-un loc in altul.

biancuta
[10.06.10 08:19:50]
»

Multumesc, Pepsi70ro, am vazut ca e langa Bodrum, dar nu voi acolo, de aceea am cautat distanta fata de Kusadasi.

webmaster77
[10.06.10 09:33:00]
»

avand in vedere ca avem deja o sectiune pt review-uri "de calatorie" din zona Bodrum, am mutat aici si acest review.

valimi
[10.06.10 09:42:08]
»

Pepsi, jos palaria, bagajul formidabil de impresii amanuntite despre calatoriile tale este de-a dreptul impresionant.

Puncte de la mine!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[10.06.10 10:32:03]
»

As propune un videoclip, face cat o mie de cuvinte, iar daca eu nu v-am convins sa ajungeti in Gulluk, cu siguranta o va face acest superb videoclip youtube:

click aici

webmasterXY*
[10.06.10 10:32:46]
»

Done!

balasa violeta
[10.06.10 10:44:32]
»

Nici n-am sosit bine acasa ca dupa acest frumos documentar cred ca in septembrie mai tragem o fuga.

mariana
[10.06.10 12:17:08]
»

Cu asa impresii, eu citesc pe aici si jumatatea mea sta in usa si bombane ca nu plecam mai repede.

Desi nu am fost in Turcia niciodata, ne vom face curaj intr-un an si atunci printam la greu, mai ales impresii tale.

Andox CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[10.06.10 12:47:48]
»

Interesul ni-l trezesti intodeauna mai ales ca destinatile tale sunt de obicei putin calcate de turisti romani.

Fain , mai vreau.

Alina Morar
[13.06.10 22:40:48]
»

Cate locuri frumoase vezi si ai vazut. Si modul de a povesti imi place foarte mult.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina Morar, balasa violeta, biancuta, mariana, valimi
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bodrum și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046028137207031 sec
    ecranul dvs: 1 x 1