ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.05.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Reșița
ÎNSCRIS: 25.10.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2019
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 2 MIN

Cu vaporetto prin Timișoara

TIPĂREȘTE

Ieri după ce ne-am terminat treburile pe care le aveam prin Timișoara, am hotărât să facem ceva mai inedit și anume o plimbare cu vaporetto.

Aceste vaporase te ajută să te deplasezi mult mai ușor prin Timișoara. Circulă pe Canalul Bega și străbat orașul din partea ieșirii spre Lugoj până in partea ieșirii spre Reșița, mai exact din zona Centralei Hidroelectrice și până in zona Freidorf.

Traseul are 9 stații, care pentru a facilita accesul la alte mijloace de transport, au fost amplasate în apropierea podurilor care trec peste Bega.

Stațiile sunt unice, adică chiar dacă vrei să mergi in amonte sau in aval, vaporasul va opri pe aceeași parte unde se află stația. Nu există stație pe ambele părți ale canalului.

Am să atașez o poză cu traseul și denumirea stațiilor. Acestea sunt usor de recunoscut pentru că au un ponton plutitor vopsit cu verde. Accesul pe acest ponton este interzis până in momentul acostarii vaporasului și coborarii călătorilor.

De luni și până vineri vaporasele circulă in regim de transport public, după un grafic care este afișat in fiecare loc in care acestea opresc. Biletele se cumpără din vaporas și costă 1 leu iar copiii au gratuitate. Am primit pe lângă bilete și bon fiscal.

Sâmbăta și duminica vaporasele circulă în regim de promenadă pe un traseu scurt iar plecarea și sosirea se face de la / la stația Catedrala Mitropolitană. În aceste zile plimbarea este gratuită pentru toți cei care doresc să experimenteze acest mod plăcut de petrecere a timpului liber.

Să revin la plimbarea noastră.

Fiind in zona Modern, am plecat în plimbarea cu vaporetto de la prima stație, de la Mihai Viteazu. De aici am mers in aval doar până la a șasea stație, la Sfânta Maria, pentru că din data de 4 aprilie si până prin toamnă se efectuează niște lucrări la Podul Ștefan cel Mare si vaporetto nu mai circulă dacat până în acest loc.

La stația Sfânta Maria vaporetto a întors, iar noi ne-am cumparat din nou bilete și am mers cu el până la locul de unde am început călătoria.

Pe traseu sunt in continuu trei vaporase iar timpul de asteptare in stații nu este de loc mare.

Dacă doriți și bineînțeles dacă vă permiteți, puteți închiria vaporasele pentru evenimente private.

Nouă ne-a plăcut mult această mică plimbare și sigur o să o mai facem când ajungem pe aici.


[fb]
---
Trimis de ungureanica in 30.05.19 21:22:46
Validat / Publicat: 31.05.19 09:32:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TIMIȘOARA.

VIZUALIZĂRI: 1743 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38450 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

tata123 🔱 [31.05.19 13:02:37] »

@ungureanica: Mi-am propus ca la proxima vizită în Timișoara să mă plimb și eu cu aceste vaporașe care circulă pe Bega. Ideea este lăudabilă, pe lângă funcția de transport persoane fiind valorificată și componenta turistică a acestui curs de apă.

Se pare că există un proiect amplu de redeschidere a navigației pe Bega, călătoria pe apă fiind posibilă după terminarea lucrărilor până în Serbia (opiniatimisoarei.ro/redes ... foto/08/05/2019).

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Nicu [31.05.19 14:50:28] »

Cam scump transportul cu vaporeto, eu am prins perioada cand era gratis dar... ue... nu a vrut sa fie gratis cu toate ca primarul Robu a vrut, merita o plimbare cu vaporeto si la acest MARE pret.

Am scris si eu ceva despre vaporeto dar cand era gratis, de atunci nu am mai fost ca e scump.

O precizare statia principala pentru plecari este in spatele catedralei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismis [31.05.19 18:25:43] »

@ungureanica: Ne-am plimbat și noi cu vaporasul pe Bega! Când am fost la întâlnirea AFA, am dormit o noapte în Timișoara, iar a doua zi dimineață am vizitat un pic orașul. Mi-am propus să scriu despre această experiență, precum și despre hotel, dar n-am mai apucat. Sper s-o fac într-o zi, căci mi-a plăcut mult!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, Nicu, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Timișoara și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057703971862793 sec
    ecranul dvs: 1 x 1