ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.04.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.01.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2018
DURATA: 5 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 120 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 9 MIN

    In Tirolul de Sud, Pensiunea Mirandola

    TIPĂREȘTE

    Fara sa vreau, nefiind prea atent la acest aspect, am observat ca urmatorul articol scris de mine ar avea numarul 200.

    Acu’ daca tot am observat, hotarat in a mai scrie cate ceva din multele restante pe care le am, m-am impiedicat de urmatoarea tema:

    Sa scriu despre frumoasa noastra tarisoara (de care guvernantii isi bat joc si o exploateaza doar in interes propriu, indiferent de culoarea lor politica, pentru ca de fapt la noi nu exista politicieni, ci doar caricaturi), si/sau despre o cazare faina de pe la noi, din fericire gasind destule asemenea locuri si pe la noi, sau sa scriu despre un loc, care chiar daca nu este de la noi, a ramas in sufletul nostru, sau despre o alta cazare din afara tarii care merita luata in seama.

    Din toate acestea castigatoare a fost Pensiunea Mirandola, din superbii Dolomiti.

    In vacanta din vara lui 2018 am ales 3 destinatii de vacanta: Parcul National Triglav din Slovenia, Tirolul de Sud cu impresionantii Munti Dolomiti si Hallstatt-ul austriac.

    Cazarea avuta in micuta localitate localitate Ratece, de la granita cu Italia, merita din plin o recenzie, fiind situata undeva in topul nostru personal undeva in primele 5 locuri, daca nu in primele 3 locuri. Vederea din camera si din curtea pensiunii, suprafata si configuratia imensa a camerei, curatenia de nota 11, etc. Poate voi reusi in viitorul apropiat sa povestesc in cateva randuri si despre aceasta.

    Dar sa revenim la tema noastra.

    Ne doream de ceva timp o vacanta in Dolomitii Italieni.

    Am tot studiat noi cum sta treaba cu acesti munti, am vazut ca cea mai cunoscuta dar si cu preturi pe masura este Cortina d'Ampezzo. Dupa indelungi cautari pe net in primul rand pentru familiarizarea cu intinsa zona turistica, am ales pentru cazare regiunea Alta Badia, vecina cu Val Gardena, in mijocul acestei minoritati a ladinilor si al muntelui lor sfant: Marmolada.

    Aceasta minoritate care se zice ca-si are radacinile dincolo de Imperiul Roman, minoritate ce a rezistat asimilarii de catre romani, apoi de catre Imperiul Habsburgic, rezistand si regimului lui Mussolini.

    Mai mult, se zice ca momarlanii, vechii locuitori ai Vaii Jiului, ar avea legatura cu ladinii. Au remarcat acest lucru italienii ladini veniti in trecut sa munceasca la producerea carbunelului, a mangalului, prin acel procedeu numit bocserit. A fost remarcat acest lucru si de austriecii veniti sa munceasca in minerit in Valea Jiului in sec. al- XIX-lea.

    Acestia au observat asemanarea portului localnicilor, a obiceiurilor dar si a limbii cu oierii din Alpii Dolomiti, numiti si marmolani, dupa numele celui mai inalt varf de la ei, Marmolada.

    Dar sa revenim, poate daca voi scrie despre vacanta din Dolomiti, sa incerc sa detaliez un pic mai mult acest subiect.

    Noi am ales ca locatie micuta localitate Colfosco, situata deasupra localitatii Corvara in Badia, inconjurata de varfuri muntoase parca deprinse din poveste.

    Aici am ales in a ne caza pentru 5 nopti la Pensiunea Mirandola. Am avut vacanta undeva la mijlocul lunii iulie, rezervarea facand-o cam cu vreo 8 luni inainte, prin luna noiembrie.

    Nici cu 8 luni inainte oferta nu este grozava la capitolul pret. Preturile in Dolomiti sunt mari, se rostogolesc incepand de 70-100 euro/noapte cu mic dejun inclus.

    Iar incepand cu sfarsitul lui iulie si pana la inceputul lui septembrie este deja jale, preturile cresc considerabil.

    Cu greu poti gasi ceva la 100-125 euro/noapte. Iar in Cortina d’Ampezzo nu mai discutam de scoruri.

    Oricum daca ar fi sa mai aleg inca odata, dupa ce am cunoscut oarecum potentialul zonelor din Dolomiti, as alege negresit tot Colfosco.

    Si uite asa tot analizand, ne-am oprit atentia la Pensiunea Mirandola.

    Avea nota excelenta 9,5 si un numar foarte mare de recenzii favorabile.

    Pretul de 75 euro/noapte camera dubla cu mic dejun inclus ni s-a parut ok, comparat cu celelalte oferte si am rezervat imediat pentr 5 nopti, prin intermediul booking.com, aliatul nostru de nadejde in rezervarea vacantelor.

    Si iata ca am ajuns si acolo, dupa un drum scurt de doar vreo 220km, trecand si prin Cortina D’Ampezzo si prin niste peisaje de vis.

    Ce am gasit aici:

    Din Corvara am mers nici 2km pe sosea, dar am urcat o diferenta de nivel de 100m, ajungand pana la altitutidea de 1625m.

    Imediat la intrarea in micuta localitate virezi pe prima straduta la dreapta, mai faci odata dreapta pe straduta in care dai si ajungi chiar in fata pensiunii Mirandola. Din soseaua principala ai doar vreo 130m pana la pensiune. Asfalt fara gropi.

    Chiar in fata pensiunii este si parcarea principala a pensiunii. Cred ca are 6 locuri, dar imediat la 10 metri distanta mai sunt alte vreo 6 locuri disponibile. Ulterior am observat ca mai sunt vreo 2-3 locuri de parcare si in curtea din spate a pensiunii. As zice ca are locuri mai mult decat suficiente de parcare.

    Noi plecand in fiecare zi cu masina, niciodata la intoarcere nu am intampinat probleme in a gasi un loc liber unde sa parcam. Deci aici as da o bila alba maricica.

    Cand am incercat prima data sa parcam, incercand sa parcam cu spatele, cum este normal pentru o mai buna vizibilitate la plecare, si pentru manevre si obstructionare minima a traficului, parcarea fiind chiar la strada, am fost imediat notificati de o persoana mai in varsta, din echipa proprietatii, e drept ca doar in italiana, intelegand un pic mai greu ce vrea de la sufletul nostru, ca sa nu parcam cu spatele la cladire ci cu botul masinii spre cladire.

    Am realizat dupa ce ne-am familiarizat cu arhitectura cladirii, ca o parte din camere sunt la parterul cladirii, avand ferestrele chiar in dreptul parcarii. Iar parcarea cu spatele facea ca teava de esapament a autoturismelor sa fie chiar langa fereastrele camerelor. Deci va inchipuiti ce probleme ar aparea in cazul unei ferestre deschise.

    O privire rapida aruncata exteriorului pensiunii ne-a incantat tare mult. Era exact ca in pozele de prezentare.

    In stilul cabanelor alpine tiroleze, ca de eram in Tirolul de Sud, imbinat atat de frumos albul zidariei, cu nuantele de maro ale lemnului si cu movul si albul florile curgatoare de la balcoane.

    Am intrat in holul micut de la parterul, nu inainte de a suna la o sonerie de la intrare.

    Imediat a sosit si proprietara acestei pensiuni, o tanara deosebit de amabila, care intai ne-a deschis cu ajutorul unei cartele de acces usa din dreapta ce ne trecea propriu-zis in holul pensiunii. De aici ne-a ghidat spre demisol, unde am gasit receptia, formalitatile de check-in au durat foarte putin.

    Ne-a prezentat apoi restaurantul pensiunii, aflat tot la demisol, in capatul unui culoar de 5 m lungime din care in dreapta se intra la receptie, iar in stanga in bucatarie.

    Restaurantul micut, tare cochet, foarte curat, mai mult decat suficient pentru capacitatea pensiunii.

    Ni s-a explicat ca vom avea masa noastra pe toata perioada sejurului, micul dejun incepand cu ora 8,00.

    in fiecare dimineata vom gasi pe masa si un mic meniu, cu numele nostru pe coperta, cu cateva variante de meniuri ce se pregatesc in ziua respectiva pentru cina si din care puteai alege in cazul in care doreai a manca si cina aici. Ne-a placut acest mod de a oferi si cina.

    Dupa aceste clarificari binevenite, ne-a insotit spre a ne prezenta si camera noastra.

    De la demisol ai varianta pe care am folosit-o si noi adica sa utilizezi clasicele scari, dar ai si optiunea unui modern lift.

    Noi am avut camera la etajul 2. Adica sunt camere la parter, fara balcoane, la etajul 1 si la etajul 2. Cele de la etaj beneficiaza si de balcoane. Camerele sunt pe ambele laturi ale pensiunii.

    Accesul atat pe holurile de pe fiecare nivel, cat si in camere se face cu card de acces.

    Camera primita de noi a avut vedere pe partea opusa intrarii principale si a parcarii, cu o atat de frumoasa priveliste spre versantul muntelui din fata.

    Si pe partea cealalalta este un versant semet de munte, dar privelistea nu este ata de faina, pensiunea fiind practic la baza acestui versant.

    Camera foarte, foarte curata, si un lucru care ne incanta de fiecare data cand il intalnim, era foarte luminoasa, cu lumina naturala.

    Si in camera domina lemnul in culoarea naturala, atat de placut la vedere.

    In dreapta cum intrai in camera gaseai un cuier atat de practic, si caruia de multe ori ii ducem dorul, prin alte locuri, un dulapior care masca racitorul in coltul camerei. Racitorul avea de asta data si produse in el.

    Patul suficient de incapator, foarte comod cu saltele de foarte buna calitate. Plus blaturile cu sertar incastrate in tablia patului pe post de noptiere si aplicele de deasupra patului, de o parte si de alta cu intrerupatoare si prize langa pat, ofereau confortul atat de necesar la culcare.

    Temperatura in camera se putea regla prin intermediul unui termostat ambiental amplasat pe perete langa intrerupatorul principal al iluminatului.

    O alta bila alba o consider si nivelul de iluminat electric al camerei.

    In completare, televizorul care nu prea a fost bagat de noi in seama, ca de fiecare data cand suntem in vacanta. Internet WI-FI cu semnal si viteza buna.

    In stanga usi cum intrai gaseai un dulap generos, bine compartimentat suficient pentru toate gusturile, cu umerase suficiente. Beneficiai si de un micut seif, fara costuri suplimentare.

    Iar baia larga, foarte curata, dotata cu tot ce trebuie, uscator de par profesional, prosoape colorate dar foarte curate, de toate marimile si pentru toate temele. ???? Zic toate temele pentru ca aveam si bideu in baie. ????

    Aerisire cu ferestruica direct afara. Balconul foarte larg, cu 2 scaune si masuta, pentru a te bucura din plin de frumusetea peisajelor ce ti se infatisau.

    In camera langa dulap o masa impreuna cu 2 bancute cum altfel decat din lemn si un scaun in completare. O oglinda foarte mare si inca un dulap tip soldat in coltul opus intrarii, la fereasta completau fericit mobilierul acestei camere.

    Trebuie mentionat si faptul ca in fiecare zi se intra in camera, se ridica gunoiul, se completau consumabilele daca era cazul, nelipsind pe toata perioada nici hartia igienica, nici samponul sau gelul de dus. La doua zile s-au schimbat atat lenjeria cat si prosoapele.

    De fiecare data erau atent aranjate prosoapele si netezita lenjeria pe pat. Jos palaria pentru calitatea serviciilor oferite. Totul impecabil.

    Nici micul dejun nu a facut nota discordanta. Cand am coborat in fiecare dimineata, am fost intampinati de un miros atat de placut de la tavile cu croissante fierbinti ce te asteptau sa te servesti si sa le savurezi.

    Micul dejun tip bufet, cu produse de calitate consta din doua feluri de mezeluri printre care specificul zonei, speck- suncuta/bacon de porc usor afumata. Vreo trei feluri de branzeturi calitative, clasicele legume rosii, castraveti, ardei, masline, si foarte multe fructe proaspete.

    Miere si foarte multe sortimente de ceaiuri, dar si iaurt si lapte dulce si suficiente sortimente de cereale. Oua fierte si diverse cookies-uri, cateva sortimente de sucuri completau oferta. Cafeaua facea parte si ea din oferta micului dejun. Dar si zambetele si vorbele bune cu care erai intampinat in fiecare dimineata de gazde faceau parte din oferta acestui loc.

    De fapt aceasta pensiune as zice ca este mai degraba un micut hotel de familie, care-si depaseste cu brio cele 3 stele din clasificare, prin calitatea serviciilor oferite.

    Faptul ca am putut plati cu cardul sejurul pentru noi a fost un alt atu oferit de acest hotel.

    Contra-cost poti beneficia de serviciile SPA si sauna. Sau te poti relaxa gratis in micuta gradina din spatele pensiunii.

    Pe perioada iernii ai acces si la camera de depozitare echipament schi.

    Daca ajungeti in zona merita sa luati in seama aceasta optiune!

    Vacante faine!


    [fb]
    ---
    Trimis de Testosu' in 21.04.19 13:42:13
    Validat / Publicat: 21.04.19 20:17:28

    VIZUALIZĂRI: 375 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Testosu'); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P15 Vedere din fata intrarii principale in pensiune
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36400 PMA (din 27 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 120.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [21.04.19 14:39:19]
    »

    Mutat în rubrica "Pension Mirandola[Colfosco], [ALTE ZONE]" (nou-creată pe sait)

    ---

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Testosu'AUTOR REVIEW
    [21.04.19 16:57:10]
    »

    @webmasterX: este ok pozitionata

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmaster
    [21.04.19 20:18:22]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Testosu'

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052330017089844 sec
    ecranul dvs: 1 x 1