ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.04.2019
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: braila
ÎNSCRIS: 02.04.18
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 6 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Clisura Dunării şi Banatul Montan

TIPĂREȘTE

A trecut ceva timp de când am fost într-o excursie spre Clisura Dunării, loc pe care nu îl văzusem în ţară.

Cum vremea lui septembrie 2018 a fost una bună, am plecat la drum pe traseul Brăila – Sinaia – Curtea de Argeş – Herculane.

În prima zi ne-am deplasat pe traseul Brăila-Sinaia-Curtea de Argeş.

Am vizitat mănăstirea Sinaia, muzeul din curtea interioară în care se află prima biblie tradusă în limba română şi cavoul lui Take Ionescu, Prim-Ministru al României.

Am continuat drumul prin Pârâul Rece spre Bran unde am oprit pentru o vizită la castelul Bran, castel pe care l-am mai vizitat de câteva ori, şi o masă de prânz la Hanul Drumeţului. Aici am găsit o pastramă preparată foarte bine şi gustoasă, am mai cumpărat brânză de burduf şi miere de albine.

Din nou la drum prin culoarul Rucăr – Bran unde piesajul este de vis, mai ales că în zonă sunt multe livezi de mere cu multe mere roşii. În dreptul localităţii Rucăr se află monumentul de piatră inspirat din „Nunta Zamfirei” frumos realizat.

Ajungem la intersecţia care merge spre Câmpulung Muscel şi către mănăstirea Nămăieşti aflată la 5 km din drumul principal, mănăstire care a fost săpată în stâncă, aici se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, despre care se zice că ar fi fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca, multe flori, urcuşul cam dificil pentru persoanele cu probleme de mers. Partea proastă este că nu se află o toaletă publică, la baza mănăstirii în parcare este o astfel de toaletă, insalubră, oamenii din sat spun că primăria este cea care se ocupă de ea, dar lasă de dorit, mai ales la câţi vizitatori vin aici.

Continuăm drumul prin Câmpulung Muscel- Curtea de Argeş.

Am ajuns la mănăstirea Curtea de Argeş cam pe seară, aproape de ora închiderii, aşa că am vizitat repede biserica, am văzut locul unde a fost zidită Ana de meşterul Manole marcat cu o ştampilă roşie.

În interior se află moaştele Sfintei Filofteea, Evanghelia Învierii din Sâmbăta Mare, scrisa cu litere de aur de Regina Elisabeta. Aici odihnesc rămăşitele pământesti ale Regilor Ferdinand si Carol I, precum si ale reginelor Elisabeta si Maria.

Pentru că am fost rugaţi să părăsim mănăstirea că era ora închiderii, în părculeţul din apropiere pentru a vedea Fântâna Meşterului Manole. Legenda spune că aici s-ar fi stins sufletul lui Manole când s-a aruncat de pe biserică, după ce o zidise pe Ana, loc în care ar fi ţâşnit izvorul şi de unde se poate bea o apă rece şi bună.

Cum s-a lăsat seara am mers şi ne-am cazat la hotel Posada, am luat şi masa de seara aici. Personalul amabil, masa bună, am fost servişi cu amandină la desert, nu ştiu dacă era făcută în restaurantul lor sau nu, dar era bună aşa cum se făceau odată. Preţul camerei include şi micul dejun care este îndestulător, de tip bufet suedez, cafea bună şi preparate proaspete. Hotelul este pe o stradă centrală, curat, parţial renovat, afară se află o terasă frumoasă.

E dimineaţă, vreme frumoasă de vară târzie, la drum către Herculane.

Facem o oprire la Târgu Jiu unde vizitam Ansamblul monumental închinat eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial format din Coloana Infinitului, cam la 2 km de mers pe jos se află masa Tăcerii şi Poarta Sărutului.

Trecem pe la mănăstirea Hurezi care este reprezentată de stilul brâncovenesc, intr-un loc plin de farmec si singurătate, se spune că se aude cântecul huhurezilor, de unde ar proveni şi numele mănăstirii.

Continuăm drumul şi ne oprim la Padeş la monumentul lui Tudor Vladimirescu, loc în care s-ar putea face un pic mai mult, dar asta e.

Mergem spre Ponoare la Podul lui Dumnezeu care s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii, se spune că e unul din cele 3 poduri naturale din lume, dar e singurul pe care se circulă.

Totuşi trebuie să ajungem la Herculane, aşa că mergem prin parcul naţional Domogled - Valea Cernei, traseul este foarte frumos, se intră în Herculane pe lângă Hotel Roman şi mergem să înnoptăm la hotel Golden Spirit

La Hotel Golden Spirit am luat masa de seară, mâncare foarte bună, servire la fel, primirea frumoasă, camerele sunt bine dotate, curate, linişte.

Dimineaţa luăm micul dejun cu bufet suedez, bine pregătit şi ne îndreptăm spre Clisura Dunării, doar de asta am venit până aici.

Am mers la Orşova la mănăstirea Sfânta Ana, este aşezata pe coama Dealului Mosului, de unde se vede orasul Orsova. Aceasta manastire este ctitorita de ziaristul interbelic Pamfil Şeicaru, care a luptat în calitate de sublocotenent în primul Război Mondial.

Cu vaporaşul Flamingo cu care am făcut o plimbare pe Dunărea de cca 4 ore, biletul este 55 lei de persoană.

Pe o parte este malul sârbesc, muntele de aici este abrupt, nu prea ai ce să vezi la ei, pe celălalt mal sunt românii şi aici poţi vedea Chipul regelui dac Decebal este un basorelief înalt de 40-50 m, aflat pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova finanţat de omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan.

Mănăstirea Mraconia care înseamnă loc ascuns pentru că aici Dunărea se îngustează sau se lărgeşte, de aceea se spune că zona se numeşte Cazanele Dunării, se mai află si inscripţia săpată în stânca Tabula Traiana care reprezintă inceputul drumului suspendat al lui Traian pe teritoriul Daciei.

Urmează localităţile Eşelniţa unde se află câteva pensiuni foarte frumoase pe malul Dunării, Sviniţa cunoscută pentru smochini (pe vaporaş se vinde gem de smochine – 10 lei) şi Dubova care are un golf mare, de aici vaporaşul se întoarce la Orşova.

Culoarea Dunării este de un verde smarald, pe alocuri se văd nuferi galbeni, multe ambarcaţiuni care plimbă turiştii pe Dunăre cu plecări din mai multe localităţi.

Merită o vizită a acestor locuri mai ales că în zonă nu sunt preţuri mari la mâncare, cazare sau agrement.

Seara am revenit la hotel pentru o masă bună şi o odihnă binemeritată.

Dimineaţa ne-am îndreptat spre Banatul Montan prin Moldova Nouă, Oraviţa, Cascada Bigăr, Bozovici, Morile de la Rudăria şi retur la Herculane.

Am parcurs Semeringul Bănăţean care face legătura între Oraviţa şi Anina o zonă verde, foarte frumoasă, dar părăsită.

Am mers de la Anina spre cascada Bigăr pe Valea Minişului, intrarea la cascadă este 5 lei, mai sus se află izvorul, drumul se parcurge uşor, cascada are farmecul ei pentru că se revarsă pe o stâncă acoperită de muşchi, culoarea verde fiind dată de vegetaţia de pe stâncă.

Bozovici este o localitate veche situată între două culmi muntoase situată pe Valea Almajului, o localitate mică dar parţial părăsită.

Morile de la Rudăria situate în comuna Eftimie Murgu, sunt mori de apă cu roată orizontală, construite din lemn, utilizate pentru necesitățile de măcinare de cereale ale satului. Eu am numărat 8, ei spun că sunt mai multe, fiecare proprietar de moară vinde mălai, făină, ţuică de prune. Am întrebat dacă au mutat cursul apei pentru că se vedea clar că era adus de mâna omului pentru a veni cu putere apa la moară, cel de la Moara Tunel mi-a spus că nu ştie, că aşa a primit-o de la străbuni.

Seara am mers în plimbare prin Herculane, fiind ultima seară, aici sunt ape termale folosite la bazele de tratament, băile sunt de pe timpul romanilor, tabule, statui, apoi staţiunea a fost reconstruită de grăniceri în stil austriac. Clădirile din partea veche a staţiunii sunt frumoase, impunătoare, dar lăsate în paragină. Staţiunea a fost vizitată de împăraţii austrieci, au rămas izvorul Sisi, grajdurile şi hotelurile. În partea nouă sunt câteva hoteluri cu baze de tratament moderne, dar şi aşa staţiunea are nevoie de reparaţii capitale.

Cum timpul nu ne-a mai permis şi alte deplasări am revenit la hotel pentru că a doua zi plecam spre casă.

Acum că am văzut şi partea aceasta de ţară ne luăm rămas bun de la aceste ţinuturi şi înapoi spre Brăila cu speranţa că o să mai revenim.


[fb]
---
Trimis de steli68 in 03.04.19 15:14:46
Validat / Publicat: 03.04.19 16:19:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII și CĂLĂTORII. A mai fost în/la: aproape în toate zonele

VIZUALIZĂRI: 1012 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (steli68); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15750 PMA (din 18 voturi)

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Clisura Dunării:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052111864089966 sec
    ecranul dvs: 1 x 1