ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.03.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Oneşti [BC]
ÎNSCRIS: 25.11.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
MAR-2019
DURATA: 1 nopți
prieteni
12 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Destinație perfectă pentru week-end

TIPĂREȘTE

8 Maritie, Ziua femeii - Un nou prilej de a fi împreună cu prietenii și de a petrece clipe de neuitat!

Am fost un grup de 12 persoane care ne-am simțit excelent, într-o locație minunată, unde vom reveni oricând cu plăcere, fiind și aproape de Onești.

Rezervarea am făcut-o la sfârșitul lunii ianuarie, fără să plătim un avans. Proprietarul pensiunii, domnul Matei, un tip extraordinar, cu care am comunicat excelent și cu care am ținut legătura permanent.

Pe 9 martie, sâmbătă, am ajuns la pensiune la ora 12, am avut parte de o primire călduroasă, de parca ne cunoșteam dintotdeauna, iar duminică, în ziua plecării, domnul Matei ne-a permis să stăm până la ora 16, deși ziua hotelieră se termina la ora 12, fără niciun cost suplimentar. Frumos gest!

Pensiunea Matteo este situată aproape de satul Pralea, comuna Căiuți, județul Bacău, fiind înconjurată din toate părțile de înalțimi împădurite, neavând vecini. De la drumul național Onești - Adjud (11A), la ieșire din comuna Căiuți (17 km), se face dreapta încă 10 km. Șoseaua este foarte bună. Pensiunea este poziționată la șosea, dar acest fapt nu s-a dovedit a fi un incovenient fiind dotată cu termopane de foarte bună calitate, iar traficul este unul timid.

Este o construcție nouă, dată în folosință în anul 2014. Pensiunea are 7 camere duble, identic mobilate - o cameră se află la parter, fără balcon, de altfel, singura, iar celelalte 6 camere se află la etajul 1, toate cu balcon. Balcoanele sunt destul de înguste, nu cred că intră două scăunele și o măsuță, dar sunt bune ca loc de privit și fumoar, având în vedere că în camere nu se fumează.

Cât privește curățenia, nu am avut ce reproșa. Primul lucru la care mă uit când ajung la o cazare este curățenia.

Gazdele, soț și soție - doi oameni frumoși, primitori, harnici, mereu la dispoziția oaspeților, dar în același timp, discreți.

Locația este recomandată mai ales dacă se ocupă în întregime de același grup. Noi am ocupat cele 6 camere situate la etajul 1 al pensiunii. În zonă nu prea ai ce vizita, dar te poți plimba în natură, te relaxezi și îți încarci bateriile la maxim. Singurul dezavantaj este că nu găsești un magazin în apropiere. Ca și distanță de mers pe jos, mie mi s-a părut mult până la intrarea în satul Pralea. Accesul cu mașina e undeva la 3-4 minute până la cel mai apropiat magazin.

În fața pensiunii se află parcarea pentru 6-7 mașini, un iaz cu pești (crapi și caras), un teren de sport cu iarbă pentru cine are chef de puțină mișcare, un loc de joacă pentru copii, un balansoar și o terasă acoperită cu multe bănci și mese de lemn. În clubul pensiunii se poate face o partidă de tenis de masă, table, șah, rummy.

Punctul forte al pensiunii este foișorul care este foarte mare. Și aici se poate lua masa fără probleme, chiar afară. Grătarul este amplasat chiar în foișor și este acoperit, ceea ce face să stai liniștit și să nu te preocupi de evoluția vremii. Lângă grătar este un rotisor electric, o sobă cu plită, cu un ceaun de 15 L perfect pentru o ciorbă, o tochitură sau un ciolan afumat, iar lângă, este o chiuvetă cu apă curentă. Lemne pentru foc și cărbuni au fost la discreție și toate gratuite din partea casei (E ceva!).

La parterul pensiunii este un living mare și o zonă de luat masa foarte încăpătoare, pretabilă chiar și pentru evenimente - botez, logodnă, aniversare, un TV LCD cu diagonală mare, combină audio, o bucătărie cu tot ce este necesar, o toaletă de serviciu, recepția și o cameră dublă. Loc pentru dans este suficient, până la ora 4 dimineață ne-am distrat.

Camera este dotată cu TV LCD și receiver satelit (Orange) montat pe perete, un șifonier încăpător, o măsuță cu două scaune, două noptiere cu două veioze și un pat moale și destul de mare, cu lenjerie albă și curată, iar pe jos este parchet foarte bine întreținut.

Baia este destul de mare, foarte curată, are în dotare cabină de duș, chiuvetă, vas wc, coș de gunoi, consumabile (săpun lichid și hârtie igienică), 4 prosoape albe și curate, iar apă caldă a fost permanent.

Pentru doritori, este bine de știut că există conexiune la internet Wi-fi care funcționează foarte bine.

Concluzia, a fost foarte bine, familial aș putea spune, intim! O locație frumoasă, cu oameni prietenoși și plăcuți, care ne-au primit cu plăcere în casa lor.

Recomand din suflet această pensiune, site-ul oficial este pensiuneamatteo.ro, pentru amănunte legate de amplasare, tarife, etc.

Drumuri bune și vacanțe frumoase vă doresc!


[fb]
---
Trimis de c-kosty in 23.03.19 12:25:22
Validat / Publicat: 23.03.19 14:45:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRALEA [BC].

VIZUALIZĂRI: 1570 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (c-kosty); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 pens. matteo
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 53900 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

5 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[23.03.19 14:44:28]
»

Bună recomandarea

Mutat în rubrica "Pensiunea Matteo, PRALEA [BC]" (nou-creată pe sait)

--

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmaster
[23.03.19 14:50:03]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

c-kostyAUTOR REVIEW
[23.03.19 19:21:36]
»

@webmasterX:

Localizarea e corectă, mulțumesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Zoazore
[23.03.19 20:53:44]
»

@c-kosty: Și hop și eu cu un SB-u!

Frumoasă surpriză pensiunea asta! Curățică, luminoasă... Oameni care știu ce vor! Bravo!

c-kostyAUTOR REVIEW
[24.03.19 09:58:17]
»

@Zoazore:

Mulțumesc pentru vizită și vot. Pensiunea mi-a fost recomandată de un coleg de serviciu, chiar a fost o surpriză plăcută pentru mine.

Sărut mâna și numai bine!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
c-kosty, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Matteo:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046674966812134 sec
    ecranul dvs: 1 x 1