Excursii Bali – 3 – rasaritul pe muntele Batur

TIPĂREȘTE

Aceasta a fost singura excursie pe care n-am stabilit-o inca din tara. Am ezitat destul de mult, pe de-o parte din cauza pretului destul de ridicat (fata de alte excursii) si pe de alta parte din cauza parerilor citite. Unii ziceau ca e prea obositor si solicitant, ca e aglomerat si nu se merita, altii ca e unic si frumos.

Intr-un final, ne-am hotarat cu o zi inainte: am trimis un email la unul dintre soferii cu care am comunicat si care ne-a facut cea mai buna oferta de pret. Si asa am stabilit detaliile pentru a doua zi. Excursia se poate face in regim privat sau in grup. Noi am optat pentru varianta de grup, asa ca nu aveam in plan sa ne vedem cu soferul cu care discutasem pe email. El era doar un intermediar pentru o agentie care facea asftel de excursii in grup.

Desi Ubud este locul recomandat pentru excursiile pe munte (fiind mai aproape), totusi ora de plecare a fost la 3 dimineata (sau mai bine zis noaptea). Asa ca ne-am trezit pe la 2 noaptea, ne-am echipat si am iesit la drumul principal. Vorbisem cu o seara inainte la receptie si spre surprinderea noastra un buggy cu sofer ne asteptam cand am iesit din camera. La drumul principal, intuneric si pustietate. Ne-am panicat un pic ca poate nu vine nimeni dupa noi avand in vedere ca am stabilit totul prin email. Dar am zis ca asta e, daca nu vine nimeni, nu mai facem excursia si mergem si dormim la loc. Totusi la un moment dat a oprit un minivan grabit. A coborat un sofer si ne-a intrebat numele fiindca ne avea notati. Ne-a cerut si banii de excursie (singura pe care am achitat-o la inceput), iar dupa ce am platit ne-am urcat in minivanul in care mai erau cativa turisti. In total cred ca eram vreo 10-14 persoane.

Spre surprindera noastra prima oprire a fost in Ubud, la sediu lor. Noi ne asteptam sa plecam direct spre munte, dar excursia era astfel gandita: sa inceapa cu o pauza de ceai sau cafea la sediu. Tot de aici am primit si pachetelul cu mic dejun: un ou fiert, paine, unt, gem si o banana + o sticla de apa de persoana. Mi s-a parut ca am stat cam mult aici, cred ca mai bine de o ora. Adica as fi preferat sa mai dorm in plus in timpul asta.

Dupa aceasta pauza, ne-am urcat in minivan si am inceput drumul spre muntele Batur. Cum afara era bezna si nu vedeai nimic pe drum, am petrecut tot drumul mai mult atipind, incercand sa mai recuperam din somul pierdut. Din cauza drumului cu serpentine si a soferului care gonea grabit, nu as putea zice ca am dormit chiar linistiti.

La un moment dat am ajuns in parcarea de la baza muntelui. Ne-am dat cu toti jos din minivan si am dat cu ochii de o imensitate de parcare cu sute de oameni, grupuri si masini. Aici trebuia sa asteptam un ghid local cu care sa incepem urcarea per pedes pe munte. Ghizi care au venit cu grupul nostru erau defapt 2 baietandri de vrei 16-20 ani (care fac acest traseu de 3-4 ori pe saptaman). Ne-au impartit niste lanterne de cap, am facut cunostiinta si ne-au zis cateva instructiuni succinte.

Deja vedeam oamenii cum incepusera sa plece din parcare. Se vedeau din cauza luminitelor in sir indian. Intr-un final am porinit si noi, printre ultimile grupuri.

Urcarea a inceput domol, pe un drum de pamant destul de lat. Drum de pamant e destul de impropriu spus, era de fapt un drum de nisip, nisip negru vulcanic in care ti se afundau picioarele. Apoi drumul a inceput sa se ingusteze si sa devina mai bolovanos si mai abrupt. Stanga, dreapta nu se vedea nimic. Doar in fata puteai sa vezi luminitele de la cei care urcau. La un moment dat drumul s-a facut atat de ingust incat nu treceau mai mult de 2 persoane. Pe unele portiuni urcarea era atat de dificila incat cate unul dintre baietii ghizi ne astepta sa ne dea mana si sa ne ajute. Atunci am inteles si de ce erau 2 la numar. Unul statea in fata si celalalt in spate ca sa se asigure ca nu se pierde nimeni pe drum. Oboseala isi spunea cuvantul, toata lumea gafaia. Pe traseu incepeam sa vedem persoane oprite la “pauza” sau care renuntasera din cauza efortului. Desi nu urcam de o perioada lunga de drum, aveam un ritm destul de alert, iar drumul era destul de anevoios. Afara incepea sa se lumineze si deja toata lumea se intreba cat mai avem de mers. Cat mai avem? In fata inca mai vedeam drumul serpuitor de luminite… deci mai aveam. Am crezut ca o sa ne prinda rasaritul pe drum si nu sus, asa de infinit parea urcatul. Intr-un final, dupa vreo 2 ore de mers, am reusit sa ajungem sus.

Pe platforma de sus, extenuanti si transipirati, ia soarele de unde nu-i. Vremea nu parea sa tina cu noi, era o ceata deasa de o taiai cu cutitul, desi afara se luminase deja. Eram destul de dezamagiti ca am facut atata drum degeaba. Unele grupuri se asezasera jos pe stanci si astepatau sa se limpezeazca cerul. Ghidul ne-a propus daca vrem sa urcam si mai sus un pic, poate de acolo avem noroc si se vede mai bine. Dupa atata urcat, ce mai conta cativa metrii in plus! Asa ca am mai urcat o portiune, destul de abrupta si foarte nisipoasa si am ajuns in varf. Aici ne-am asezat si noi pe niste rogojini aduse de ghid sa asteptem soarele sa-si faca aparitia dintre nori.

In apropiere era si un mic magazinas de unde puteai sa-ti cumperi o bautura calda. Cum lumea a inceput sa bea si sa-si manance micul dejun, si-au facut aparitia si maimutele. Obisnuite cu oamenii, acestea au inceput sa fure tot ce prindeau, mancare si chiar sticle cu apa. Din cauza oboselii nu mi-am dat seama ca aveam un grup de maimute care ma priveau mancand banana. La un moment dat una s-a apropiat si chiar mi s-a urcat in spate. Dar cum terminasem banana s-a mutumit sa fure ouala fierte. Cum nu aveam de gand sa mancam micul dejun, le-am lasat sa se serveasca si cu paine si gem. Si spre mirarea noastra chiar stiau sa deschide pachetelele de gem si unt.

Intre timp cerul s-a inseninat si soarele si-a facut aparitia. Intr-adevar privelistea era superba. Acum puteam sa vedem si in jur integul peisaj…. wow! cea mai frumoasa priveliste din Bali!

N-am mai zabovit mult pe munte fiindca se facuse foarte frig, din cauza oboselii si a faptului ca ne incalzisem foarte tare pe traseu. Asa ca am inceput sa coboram, oprindu-ne totusi la semnul cu muntele Batur ca sa vedem craterul de la vulcan.

Am inceput apoi sa parcurgem traseul inapoi spre parcare, de data asta pe lumina, putand admira peisajul din jur pe care nu l-am observant deloc la urcare. Coborarea mi s-a parut mai dificila, din cauza ca adidasi mi se afundau in nisip si alunecam… sau poate doar pentru ca eram mai obosita. Oricum traseul de intoarcere a fost mult mai scurt. Am putut vedea si admira intregul peisaj. Am observant chiar ca la baza muntelui, in prima portiune lina de traseu trecusem pe langa o plantatie de rosii cherry pe care n-o vazusem in intuneric.

Odata ajunsi in parcare, am asteptat reunirea grupului si apoi ne-am urcat in microbuz cu directia Ubud. Soferul ne-a zis ca in program aveam si o oprire la o plantatie de cafea. Cum noi vizitasem deja una si era epuizati n-am mai vrut sa coboram. De altfel nimeni n-a mai coborat, asa ca am plecat mai repede spre Ubud. Odata ajunsi in Ubud, masina a oprit pe la fiecare hotel in parte, ca sa lase pasagerii. Din pacate am fost ultimii care am fost lasati la hotel. Totusi am ajuns suficient de devreme incat sa mai prindem micul dejun (inainte de 10). Am mancat la restaurantul hotelului, fiind extrem de infometati si prafuiti. (a se vedea poza cu adidasi plini de nisip). Am mers apoi in camera pentru o baie binemeritata si un somn odihnitor.

Astfel am incheiat excursia pe muntele Batur. Desi picioarele noastre au resimtit efortul depus si in zilele urmatoare, pot spune ca s-a meritat. Dintre toate excursile din Bali, aceasta mi-a ramas cel mai bine intiparita in minte, a fost cea mai deosebita si cea mai spectaculoasa. Unul dintre cele mai memorabile lucruri pe care le-am facut vreodata: sa vezi rasaritul soarelui de pe un munte vulcanic in Bali!

---

VIZUALIZĂRI: 2017 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI