ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.02.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2018
DURATA: 7 zile
prieteni
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 4 MIN

    Ponte Vechio, Florența

    TIPĂREȘTE URM de aici

    De câte ori am pus piciorul în Florența, de fiecare dată am trecut și Ponte Vechio. Aflat la mică distanță de Galeriile Uffizi, după ce am ieșit din universul fantasticului patrimoniu deținut de acest muzeu, am căutat un moment de relaxare pentru a ne limpezi și așeza gândurile. Am ieșit la Arno, pe artera Lungarno Archibusieri, am luat un cornet cu înghețată și am privit podul ce arcuiește peste râu.

    Am privit un Arno liniștit, un Arno ce traversează întreaga provincie Toscana, ce udă și inundă orașele Florența și Pisa. Pare cuminte, dar ce ravagii a făcut în toamna lui 1966... când a ieșit din matcă și a măturat în cale producând imense daune. A intrat în case, în muzee, în spații publice, a ucis, a distrus opere de artă, a acoperit cu mâl și rezidii petroliere ambele maluri, ajungând pe alocuri chiar la 6-7m peste nivelul normal. A fost un dezastru. Și totuși, Ponte Vechio a rezistat.

    Am măsurat cu privirea lungimea podului de la un capăt la altul, cu încărcătura sa de case, ateliere, gherete, buticuri și Coridorul Vasari, acel pasaj acoperit, construit pe deasupra magazinelor, ce face legătura directă între Palazzo Vechio, prin Uffizi și fosta reședință a Ducilor de Toscana, Palazzo Pitti. Ponte Vechio se sprijină pe o fundație puternică din stâlpi zdraveni din piatră formând trei deschideri largi de la un capăt la altul al podului. Așa cum se vede azi, construcția datează din 1345.

    No, că mult noroc a avut acest pod! Îngeri binevoitori au vegheat la capetele sale. Napoleon în campania sa, a dat ordin să fie cruțat. În perioada de retragere a armatelor germane, când Florența a fost bombardată, însuși consulul german a dat ordin să fie cruțat. La revărsarea din 1966, viitura a primit ordin ca podul să fie cruțat!

    Am intrat pe pod, pe sub niște bolți ce susțin clădiri în care se află ateliere ale meșterilor aurari, stăpânii de necontestat ai podului. Ca și Ponte Rialto din Veneția, comercianții au ocupat podul încă de la început, această practică fiind comună în marile așezări europene din Evul Mediu. Ba, chiar și locuințe au ridicat peste ateliere și magazine.

    Astăzi, mărfurile expuse și comercializate sunt bijuterii din aur de toate categoriile, de la produse de serie la unicate, chiar și antichități. Și prețurile, sunt pe măsură!

    Ponte Vechio este poate cel mai aglomerat punct din oraș. Lume din toate colțurile pământului, muzicieni de ocazie, pictori, cumpărători, turiști, etc. După un prim rând de buticuri pe ambele laturi, în mijlocul podului se află o deschidere destul de largă, cu priveliști de ambele părți ale podului. După care, prăvăliile continuă de-o parte și alta, până la ieșirea spre Palazzo Pitti.

    În acest spațiu din mijloc, pe latura spre aval a râului, am admirat un frumos bust al sculptorului florentin, Benvenuto Cellini. Înconjurat ce un solid gard metalic, opera lui Raffaello Romanelli este protejată de asaltul tinerilor, care s-ar urca efectiv pe statuie, pentru un selfy. În schimb gardul a căzut victimă sutelor de lacăte de diverse forme și mărimi, prise de tinerii îndrăgostiți, care pe unde au găsit fiecare un locșor. Am înțeles că periodic lacătele sunt tăiate de administrația orașului, pentru a nu îngreuna inutil podul.

    Romanelli, cel care a sculptat la 1901 bustul lui Benvenuto Cellini, a fost și în serviciul Casei Regale a României. Ca o paranteză, aș aminti, câteva din lucrările sale aflate în țară:

    Monumentul Eroilor Sanitaridin București, statuile lui Mihail Kogălniceanu și Al. I. Cuza din Iași, Liderul Dorobanților din Turnu Măgurele sau Bustul din marmoră a Regelui Carol I de la Peleș. Alte lucrări ale sale se mai găsesc la Galați și Ploiești. Despre cea de la Ploiești, am auzit că ar fi fost a marelui industriaș și om politic Al. Scorțanu, dar cred că nu mai există.

    Pe cealaltă latură a podului, spre amonte, trece Culoarul Vasari sprijinit pe arcade în zona de mijloc și peste toate construcțiile aflate de la un capăt la altul al podului. De aici Arno și cheiurile sale oferă o priveliște romantică. Clădirile care se văd, în culori dulci, pastelate, ajungând până la 5-6 etaje, au fost ridicate în anii 50 după dezastrul produs de retragerea trupelor germane, când ambele maluri ale râului au fost bombardate. Multe din aceste construcții au ieșire direct la apă, precum palatele venețiene.

    Dacă veți călători și veți dori o amintire din Florența, o amintire cu valoare pentru tot restul vieții, atunci luați bijuterii din aur sau o simplă fotografie de pe Ponte Vechio.


    [fb]
    ---
    Trimis de mihaelavoicu in 23.02.19 07:24:34
    Validat / Publicat: 23.02.19 08:36:34
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: diverse orașe din Italia

    VIZUALIZĂRI: 3435 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P02 Ponte Vechio, în mai 2018
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 31 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    10 ecouri scrise, până acum

    DOINITA
    [23.02.19 09:00:57]
    »

    Frumos! Dupa ce am citit si am admirat pozele, dorinta de a revedea Florenta e mare si am inca multe de vazut in acest muzeu de pe malul raului, Arno! Felicitari si sa-ti fie de bine plimbarea!

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [23.02.19 09:10:33]
    »

    @DOINITA: Merci, Doinița! Dacă ai citit la o cafea, atunci să-ți fie de bine și cafeaua!

    doinafil
    [23.02.19 09:53:20]
    »

    @mihaelavoicu:

    Am văzut în multe poze Ponte Vechio, în cataloage sau în imagini din filme sau la TV, dar niciodată din atâtea unghiuri și cu atâtea informații despre el!

    Poza P01 este foarte frumoasă, cu florile din prim plan și pictorii amatori cu șevaletele lor! (m-a dus puțin cu gândul la Montmartre, în Paris!)

    Chiar mă întrebam cum de rezistă construcțiile din lateralele podului, credeam că sunt doar case de locuit, nu și magazine ale meșterilor aurari - în special!

    Nu știam nici de ieșirea din matcă a râului Arno, în 1966, și nici că sunt locuințe construite după 1950 pe unul din malurile râului.

    Datorită review-ului tău am aflat lucruri noi, pentru care îți mulțumesc!!!

    Cafeaua băută citindu-ți articolul a fost - parcă - mai bună, mai aromată!

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [23.02.19 13:19:44]
    »

    @doinafil: Mă bucur că ți-a plăcut reviewul meu, despre Ponte Vechio, Florența și îți mulțumesc!

    Și acum, pe unele clădiri stă marcat nivelul până la care a ajuns apa amestecată cu mâl, la inundația din 4 noiembrie 1966. Sincer, m-am îngrozit! Și totul a fost fulgerător, într-o noapte. Atunci s-au pierdut multe cărți și manuscrise, au fost inundate depozite ale Galeriilor Uffizi și foarte greu au fost recondiționate câteva crucifixuri de prin sec. al XV-lea.

    Să-ți fie de folos, cafeaua!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    DOINITA
    [23.02.19 16:39:23]
    »

    @mihaelavoicu: Cam așa a fost, dar mi-ar fi plăcut să beau cafeaua pe malul raului, Arno, printre florile din poza pusa de tine. Multumesc!

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [23.02.19 16:59:55]
    »

    @DOINITA: Te asigur că nu vei avea răbdare să o bei pe îndelete. Florența ascunde atâtea comori, încât singură, vei zice: ”Hai la drum, că n-am timp de pierdut! ”

    Merci și te îmbrățișez!

    cristina47*
    [23.02.19 18:36:22]
    »

    Frumos articol! Felicitari.

    "Romanelli, cel care a sculptat la 1901 bustul lui Benvenuto Cellini, a fost și în serviciul Casei Regale a României (...).

    Daca mergeti la Bellu, nu ratati "Doamna cu umbrela".

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [23.02.19 21:30:14]
    »

    @cristina47: Wow... chiar am planificată o vizită în vara asta la București, la Bellu. Aș fi tare curioasă să văd o fotografie măcar cu lucrarea respectivă.

    Mulțumesc pentru ecou și pentru aprecieri și pentru informația cu Bellu!

    cristina47*
    [23.02.19 22:41:07]
    »

    @mihaelavoicu: Cu mult drag.

    http://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=67348&d=cimitirul-monumental-bellu-serban-voda--bucuresti

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [23.02.19 23:48:19]
    »

    @cristina47: Am văzut, am citit, am admirat ”Doamna cu umbrela” de Romanelli.

    Felicitări, a fost superbă vizita la Bellu!!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    cristina47*, doinafil, DOINITA, mihaelavoicu
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Florența şi împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078043937683105 sec
    ecranul dvs: 1 x 1