Culorile Genevei

TIPĂREȘTE

A descrie o așezare elvetică într-o zi de august, ar trebui să ai la îndemână transparența paletei unui pictor flamand, condeiul lui Geo Bogza și reverberațiile muzicii lui Rossini, cel care i-a dat viață eroului lor național, Wilhem Tell.

Geneva, oraș de frontieră, o răscruce a ideilor și tendințelor, revendică istoria privilegiului de a fi păstrat pacea lumii sub înălțimile semețe ale Mont Blancului ce se zăresc la fiecare înseninare.

Privesc cu înfrigurare spre anvonul Catedralei Sfântului Petru de unde, cu secole în urmă, Jean Calvin predica austeritatea unui popor redus la tăcerea zidurilor pe care nici serenitatea sfinților nu-și găsea locul. Catedrala își mai păstrează chipul întunecat în mijlocul unei străduțe sleite de viață, zidite în case mohorâte, cu terase închise ce se alătură în trepte abrupte prăvăliilor de antichități cu obloanele înegrite de timp și suspine. Cei care îndrăzneau să fredoneze un cântec sau să schițeze un zâmbet în această împărăție a tiraniei spiritului, erau sortiți pedepsei cerești coborâtă ca un trăsnet din soclul predicatorului.

Soldați însetați de sânge alergau pe străzile întunecoase ale vechiului cartier în căutare de victime eretice pentru rugul mistuitor de păcate. Fetele ce-și apărau puritatea cu o floare în păr erau purtătoare ale răului care puteau oricând să fie aduse în fața unui tribunal ecleziast comandat să reprime orice mugur de speranță. Singurele plăceri de pe lume erau munca și familia. În rest, rugăciune și suferință. Impozitele pe fiecare petec de pământ, animale, bunuri și chiar pe numărul de... amante, sufocau din fașă orice bucurie a vieții.

Statuia lui Calvin încă mai domină amenințător de pe Colina Vechii Geneve.

Se spune că zâmbetul apare odată cu speranța și că popoarele care încă nu și-au pierdut deprinderea de a râde au dăinuit vitregiilor, alăturând lacrimă cu lacrimă, zâmbet cu zâmbet și speranță la speranță iar tiranii, fie ei și religioși, rămân ca niște ghimpi pe arborele mereu tânăr al istoriei.

Cănd întorci fila înegrită a timpului, treci de vatra medievală a Genevei spre o lume nouă, cu aerul primâvăratic al unui oraș mult mai tânăr, vibrant și intreprinzător. Grandoarea bulevardelor moderne, cu un gotic mai puțin ermetic, cu tineri îndrăgostiți de natură și cu turiști liberi, purtători de mesaje optimiste și multă poftă de viață te întâmpină cu brațele deschise. Aceeași stare de spirit o vezi la Muzeul Ceasurilor și al E-mailulilor, unde poți intra ușor în postura de roboțel al propriului timp, la Ceasul Floral, în jurul Lacului Lema, Podul Mont Blanc sau la Ceasul din Turn, chiar în inima orașului.

În drum spre Palatul Națiunilor, und românul Nicolae Titulescu a împărțit pacea lumii preț de două legistraturi, trec pe lângă magazinele cu mirosul ademenitor de cafea ce plutește peste vitrinele încărcate cu ceasuri exclusiviste și diamante înveșmăntate în ambalaje multicolore, ca o eternă promisiune, a căror utilitate imediată nu reușesc s-o înțeleg pe deplin... Tot ce văd în vitrine pare a fi într-un izbitor contrast cu lejeritatea mersului și cu ținuta pietonilor preocupați mai degrabă de pacea lor interioară. Privirea senină și relaxarea celor ce-și petrec timpul la o terasă sau prin parcuri nu lasă a se vedea nici măcar o umbră din întunecimea trecutului.

Pacea strazii din Orașul Păcii este întreruptă de ritmurile unei fanfare de voluntari de toate vârstele ce interpretează marșuri și fragmente clasice de mare popolaritate. Urmează un adevarat moment de suspans, când mii de gânduri își întrerup cursul și se conectează la starea de spirit încântătoare a unui oraș cu oameni având inima deschisă pentru semenii lor și pentru o lume nouă.

Autocarele alpine de un galben deschis ale căror claxoane redau tonic primele note din Wilhem Tell își fac loc prin furnicarul de mașini al străzii, purtând cu devoțiune reclama turismului rege “Hanibal a traversat Alpii pe spinarea elefantilor... Dumneavoastră veți vedea cât de ușor puteți face același lucru cu autocarele noastre...”

Din Parcul Ariadnei, Geneva pare ochiului o fortăreață durată în beton și oțel, ridicată pe malul unul lac neclintit de albastru, spre liniștea și încrederea omului. Iolele și vaporașele de agrement se văd în depărtare ca niște pescăruși albi pe o acvarelă numită speranță.

Ne apropiem de Templul Păcii.

---

VIZUALIZĂRI: 571 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI