Impresii generale din Marrakech

TIPĂREȘTE

Prima oară am auzit de Marrakech în toamna anului 1984, când, prezent în tribunele Stadionului 23 August (pe atunci) la meciul Dinamo Bucureşti – Girondins Boreaux, auzeam scandările fanilor dinamovişti „Marrakech, O, Marrakech, luptă Dinamo dacă ne iubeşti! ”.

Peste 34 de ani nu aveam cum rămâne fără reacţie la dorinţa Adrianei de a vedea acest oraş exotic, ceva de genul „Marrakech, O, Marrakech, mergem acolo dacă mă iubeşti! ”

Caut bilete şi cu 115 euro/persoană cu bagaj de 10 kg le rezerv prin Wizzair şi Ryanair, cu plecare din Sibiu şi escală la Nurnberg.

Şi am mers... Şi l-am văzut... Şi am rămas cu impresia unei întoarceri în timp... Dar nu pe meleagurile noastre, ci pe unele despre care doar citiserăm.

Aterizarea la ora locală 23, într-un ianuarie ce acasă era destul de mohorât şi friguros, ne-a produs o oarecare uimire. O vreme totuşi caldă, deşi apropierea Munţilor Atlas coboară seara temperatura până la 5 – 6 grade deşi în cursul zile se apropia de 20 şi un aeroport desprins din poveşti parcă, renovat în urmă cu un an şi ceva, asemănător unui palat în care ai fost luat în primire de vreo 25 de poliţişti de frontieră astfel încât formalităţile de intrare în ţară s-au derulat cu o rapiditate de care care nu credeam posibilă pe undeva.

În avion primisem un formular pe care eram obligaţi să-l completăm şi să-l prezentăm poliţiştilor.

Din aeroport ai posibilitatea să ajungi în oraş cu transportul local, autobuzul liniei 19, (a cărui ultimă cursă pleacă din aeroport la 23.40, preţ bilet 3 euro), cu taxiul (preţul e negociabil) sau cu transport privat (rezervare pe internet, cu 10 euro). Am ales, încă de acasă, ultima variantă, nefiind amatori de tocmeală şi negociere taman ce am ajuns pe acele meleaguri complet străine.

Şoferul Mitsubishi-ului Pajero care ne-a aşteptat la ieşirea din terminalul „Sosiri” era un băiat tânăr, vorbitor de limbă engleză şi un bun ghid, sfaturile sale primite pe drumul către cazare având o importanţă semnificativă în cele 3 zile petrecute pe tărâm african.

Încă de acasă stabilisem cu proprietarul riadului în care am fost cazaţi că vom ajunge cu acest mijloc de transport (deşi se oferise şi el contra 20 de euro să ne aducă de la aeroport) şi a trimis un angajat în locul în care se oprise autoturismul, aspect necesar pe care trebuie să-l aveţi în vedere dacă alegeţi să staţi în Medina şi ajungeţi la o oră târzie. Singuri, cu toate că aveam descărcată harta Marocului pe telefon şi în zilele următoare Here WeGo ne-a fost de ajutor, la miezul nopţii nu cred că ne-am fi descurcat să ajungem în pat.

În această seară am luat întâia oară contact cu Jamaa el-Fna şi am rămas foarte surprins de imensitatea ei şi zgomotul/freamătul ce răzbătea, dar şi de sutele de oameni aflaţi pe aici la miezul nopţii şi de mirosul aproape de nesuportat al excrementelor cabalinelor care aşteptau înhămate la trăsuri potenţialii clienţi.

Aveam să remarc în zilele petrecute aici foarte multă lume pe străzi, indiferent de oră, de am ajuns să mă întreb din ce trăiesc aceşti oameni. Cred că furnicarul îşi oprea forfota undeva între orele 2 sau 3 noapte şi 9 dimineaţa, oră la care străzile dar şi imensa piaţă arătau impecabil de curate, spălate chiar, o altă sursă de mirare pentru mine.

Orice ai face şi oricum te-ai învârti, viaţa oraşului este strâns legată de Jemaa el-Fna. Nu încercaţi să vă faceţi o idee despre ce aşteptări aveţi odată ajunşi aici pentru că ele vă vor fi înşelate.

În primul rând, dată fiind dimensiunea pieţei. Apoi o celor care o populează: de la târgoveţi de toate felurile până la saltimbanci, de la bucătari ce pregătesc aromate mâncăruri şi până la dresori de şerpi, de la pictori până la muzicanţi şi de la gură cască autohtoni până la cohorte de turişti.

Condiţiile insalubre şi mizeria oraşului vechi nu ar fi cazul să fie băgate în seamă dacă aţi dori să petreceţi o vacanţă frumoasă. Nu vă gândiţi că mizeria îi îmbolnăveşte, probabil sunt mai rezistenţi ca europenii.

Coşurile de gunoi reprezintă o raritate în Medina. Poate aveţi norocul, ca şi mine, să identificaţi vreunul lângă taraba unui comerciant, că autorităţile locale nu se sinchisesc cu montarea lor.

În privinţa banilor şi a plăţilor ce urmează să le efectuaţi, nu are rost să vă faceţi probleme. Deşi în puţine locuri se poate plăti cu cardul – iar de exemplu la Carrefour trebuie să cumpăraţi marfă de peste 40 dirhami pentru astfel de plată – există case de schimb în tot oraşul, cursul de schimb fiind în ianuarie de 1 euro=aprox. 11 dirhami.

Părerea mea este că nu are rost să închiriaţi maşină. Nu aveţi unde vă deplasa între principalele obiective turistice locale, ele fiind situate relativ aproape, doar Grădinile Majorelle la ceva distanţă de centru. Deşi benzina nu e scumpă – 9,4 dirhami/litru – o să aveţi probleme cu parcarea. În cursul zilei, în zona centrală tariful este de 10 dh plus căte un dh pentru fiecare oră de staţionare iar pe timpul nopţii, orele 20.00 – 8.00, preţul se dublează. Iar dacă alegeţi să staţi la un riad în Medina, nu aveţi unde parca la unitatea de cazare şi sunteţi nevoiţi să o lasşi în parcările cu plată.

Pe lângă acestea, traficul este imposibil prin oraş. Citisem şi eu despre circulaţia haotică, însă nu credeam că să am ocazia să văd la semafor, la culoarea roşie, autoturisme pe două benzi de circulaţie, iar un al treilea pe trotuar. Da, aţi citit bine, circulau pe trotuar maşinile de clasă mică, ceva în genul celor care circulă în Bucureşti pe şinele de tramvai, pietonii fiind nevoiţi să se ferească din calea acestora.

Cât priveşte traversarea străzii ca pieton, ai tot atâtea şanse să fii lovit de o maşină indiferent că te afli pe o trecere de pietoni sau treci printr-un loc nemarcat. Pietonii trec când au roşu, maşinile nu opresc la trecerile de pietoni fără semafoare, se claxonează la greu, lumea se ceartă în trafic. Iar poliţistul aflat în preajmă nu se implică.

Apropo de forţele de ordine, am observat echipaje de poliţie în mai toate zonele aglomerate, fapt care îţi insuflă o oarecare siguranţă.

Datorită acestui soi de circulaţie, a parcului auto destul de învechit dar şi a sumedeniei de mopede care fac din Marrakech (potrivit afirmaţiilor unui tânăr localnic) capitala scuterelor, aerul este foarte poluat.

Surprinzător de mulţi localnici am observat că circulă cu taxiul, probabil nu o fi scump pentru ei. Însă dacă prind vreun turist, şoferii pesemne că au parte de o încasare frumoasă.

Cele mai multe autoturisme sunt, bineînţeles Dacia, din moment ce se fabrică (şi) în Maroc. Ei cred că e maşina lor naţională şi am fost sever admonestat când am avut curajul unei autentice precizări conform căreia România este leagănul respecvtivei mărci auto.

Veţi fi ghidaţi spre obiectivele turistice de indicatoare scrise atât în arabă cât şi în engleză, aşa că nu e cazul să aveţi temeri odată ajunşi acolo.

În plus, o să aveţi parte de persoane binevoitoare care vă vor călăuzi. Luasem de bune unele precizări ale antemergătorilor noştri pe acele plaiuri şi ne făcusem o impresie despre cei care se oferă ghizi de ocazie. Ei, nu a fost chiar aşa.

Ca fapt real, regele Marocului şi-a întrebat sfetnicii ce măsuri se impun pentru a atrage mai mulţi turişti în Marrakech. I s-a răspuns, printre altele, că aşa zişii ghizi care îţi oferă informaţii pentru ca apoi să nu mai poţi scăpa de ei până nu îi plăteşti, aduc un imens deserviciu oraşului. Regele a purces, sub acoperire, la o incursiune în lumea pestriţă a localnicilor iar în urma acesteia au fost luate unele măsuri printre care şi pedepsirea acestor ghizi.

La un moment dat ne-am simţit şi noi mai reticenţi faţă de dispoziţia unui tânăr de a ne călăuzi către Palatul El Badi, cu toate că ne adusese la cunoştinţă că el nu cere bani, ci doar vrea să ne ajute întrucât merge în aceeaşi direcţie. La un moment dat rămăsesem voit mai în urmă de el, s-a oprit şi ne-a aşteptat, iar apoi am cotit-o pe o stradă opusă sensului de mers. A fugit după noi că o luasem greşit şi, parcă, ne implora să-i credem bunele intenţii. Ceea ce am şi făcut într-un final şi ne-a condus până în magazinul de mirodenii al tatălui său...

La fel de binevoitori sunt şi cei care, pentru a te feri de accidentele cauzate de circulaţia haotică a mopedelor, te sfătuiesc să circuli pe partea dreaptă a străzilor pietonale din bazar.

Încă de acasă am plecat reticenţi la gândul negocierii. Am ales să cumpărăm mărfuri din magazine sau tarabe care au preţuri afişate şi distinse clar (pe produs, pe cantitate).

Deşi am ales astfel de negustori, ne-am primit şi porţii de înjurături sau sudalme. De exemplu, într-una din seri la o tarabă din Jamaa el-Fna am dat de produse de patiserie, preţul afişat fiind de 50 dh. L-am considerat un preţ bun, din vreme ce cu o seară înainte luasem prăjiturele cu 70 dh kilogramul. Alegem din mai multe sortimente şi ne pomenim în pungă cu vreo 200 de grame – conform cântarului – pe care ne cere 50 dh. Nu luăm. Scade la 40. Ni se pare tot mult şi dăm să plecăm. În urma noastră se porneşte urgia lingvistică arabo-engleză ce scoate acele cuvinte cu f...

La fel la o tarabă cu fructe confiate. Preţul curmalelor era de 150 dh. Dar ce cantitate? Punem noi în punga asta, ni se răspunde. Pun ei câteva. Nu dâm atât pe ele. Era ultima noastră seară şi mai aveam 70 dh. Sunt buni şi ăia. Aşadar, din start, o scădere la jumătate a preţului.

Unde chiar a folosit negocierea Adriana, a fost într-un magazin dintr-un sat berber din Munţii Atlas, acolo de unde şi-a luat o băţară de argint local la o treime din preţul de pornire.

La fel de atenţi să fiţi şi când comandaţi freshuri. E trecut preţul celui mai mic pahar iar dacă nu te exprimi clar, te pomeneşti că primeşti suc în cel mai mare şi cu preţul aferent. Iar gustul este extraordinar”

La fel cum e şi cel al patiseriilor pe care vă sfătuiesc să nu le rataţi.

Enervante şi chiar agasante sunt insistenţele celor care te vor la mesele lor în marea piaţă. Pur şi simplu trag de tine. Chiar dacă nu doreşti să mănânci acolo, îţi bagă sub ochi un carton cu un număr pentru a ţi-l întipări în minte iar mâine să serveşti ceva la acel restaurant (de fapt nişte mese în piaţă, acoperite cu o prelată). Şi acum am în faţa ochilor numărul 97!!

Ca lucruri inedite, am mai văzut seara mulţimi de oameni rugăndu-se pe trotuar sub privirile turiştilor şi în vacarmul autovehiculelor, prezenţa în restaurante doar a bărbaţilor marocani precum şi enorma aglomeraţie din oraş, ceva ce nu am mai întâlnit până în prezent. Pe străzi era puhoi de lume aproape la orice oră.

Consider că două zile sunt suficiente pentru a lua pulsul acestui oraş şi voi reveni cu un posibil minighid...

---

VIZUALIZĂRI: 1711 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI