Un palazzo dolce ce ar merita o inviorare binevenita la interior

TIPĂREȘTE

In seara călduroasă a zilei de 15 august 2018 am aterizat pe aglomeratul aeroport Orio al Serio din Bergamo (nu trebuie să ne surprindă dacă ținem cont de numărul și frecvența autocarelor ce fac legătura între el și Milano sau Torino) și m-am grăbit să cumpăr bilete de autobuz de la un automat aflat în fata aeroportului. Prima dezamăgire a fost întârzierea de 55 de minute (față de afisajul electronic) suferită de autobuzul Liniei 1, care face naveta între terminalul sosiri din aeroport și Gara din Bergamo (traseul său urcă apoi către Citta Alta, care reprezintă principală zonă de interes turistic în orașul lombard).

Drumul spre gară este scurt, nu cred că a durat mai mult de 10 minute. În piața din fața gării am fost frapați de numărul de africani care o “ardeau” prin zonă cu sau fără vreo treabă sau rost. Cred că marea majoritate erau la plimbarea de seara “cu cățel și purcel” sau la vreo sezătoare tribală masculină pe banii Poporului și Guvernului italian vorba lui Salvini. Am trecut cu greu de această zonă aglomerată și ne-am continuat cu calm traseul nostru scurt (400 m) spre Hotelul Mercure Bergamo Centro Palazzo Dolci. Chiar așa scurt fiind drumul nostru nocturn spre cazare, am numărat pe parcursul lui încă vreo 200 de “refugiați” africani voioși care transfomaseră într-o semibodegă parcul ce se derula în paralel cu bulevardul principal. Poliție prin zonă nu prea am văzut, probabil pentru că indivizii respectivi nu erau periculoși ci doar mulți și gălăgioși. La intersecția unde se află hotelul ce urma să ne găzduiască am observat că aspectul zonei se schimbă, apar restaurantele cu terasă precum și gellateriile iar oamenii din zonă devin majoritari albi, după ce vreme de 10 minute crezusem că mă aflu în Senegal.

Clădirea ce găzduiește din anul 2004 hotelul Mercure Bergamo Centro este accesibilă, din câte am văzut, și pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Recepția ne-a primit cu personal profesionist dar și primitor prin atitudinea generală și modul de a conversa cu clientul. Camera noastră a fost o dublă standard la etajul doi, lumina ce pătrundea pe fereastra fiind parțial obturată de frunzisul dens al castanului ce umbrește dealtfel și mesele restaurantului aflat în laterala hotelului. A fost un avantaj pentru noi acest copac ce ne ferea de accesul direct al soarelui arzator de august, astfel că în camera temperatura era agreabilă chiar și fără să utilizam AC-ul. La TV-ul din cameră există și canale în limba engleză, pe lângă toate celelalte italiene, chineze, arabe, israeliene și rusesti.

Camera era curată, spațioasă și cu dotări suficiente, excepție fiind poate lipsa papucilor de unică folosință. Patul a fost confortabile, lumina ambientală a camerei este bine echilibrată, baia este chiar mare iar prosoapele puse la dispoziție erau multe, impecabile, pufoase și cu un parfum discret. Totuși datorită de uzură a mochetei și a vopselei de pe pereți nivelul camerei real este de 3* și nu de 4*. Dimineața ne-am trezit destul de târziu având în vedere că frunzișul castanului ne-a ferit de lumina directă a soarelui până pe la ora 8.30.

Zona de servire a micului dejun se află pe o latură a clădirii ce are vedere la o stradă perpendiculară pe cea cu gara, și se poate ajunge cu liftul de la etaje dar și pe o scară largă ce pornește la 5 pași de recepție. Gama de produse servite, atât cele dulci și sărate asigură îndeplinirea standardului calitativ și cantitativ al unui hotel de 4*. Cafeaua este decentă iar sucurile servite sunt OK, se poate insă mult mai bine. Personalul este discret, completează urgent produsele epuizate și eliberează mesele pentru clienții următori cu destulă rapiditate, timpii de așteptare lipsind în general.

Hotelul este situat la aproximativ 700 m de funicularul care vă duce la Citta Alta, loc unde trebuie să petreceți cel puțin 4-5 ore ca să nu spuneți că venirea a fost prea scurtă și regretele multe.

Teatrul Gaetano Donizetti este situat la 400 m de acest hotel, în Largo Porta Nuova, iar de acolo începe o lungă stradă comercială importantă din Citta Basa, cred că Via XX Settembre, care se termină în Largo Nicolo Rezzara, o piațetă foarte animată de unde după 20 de pași dai de celebra Piazza Pontida unde este plin de mici magazine dar și de terase la care poți viziona meciurile de fotbal transmise pe inserat. Și în această zonă m-am intersectat cu foarte multe persoane de culoare (cam 40%) dar spre deosebire de cele din fața gării cele de aici pareau să aibă și activități scolastice și nu doar cele de relaxare și multiplicare promovate de uniunea europeana pentru semenii nostrii fugiti din Africa.

In bună măsura, scurta mea ședere la acest hotel a fost plăcută, mai puțin ghinionul care a făcut ca apa de la robinet să ajungă în mod misterios la telefonul meu, care a sucombat apoi eroic cu sursa de alimentare scurtcircuitată. Ca urmare, la Milano și Torino am fost nevoit să fac poze cu tableta, la o rezoluție evident mult scăzută.

Am plecat către Milano în 17 august cu un tren regional care după circa 1 oră ne-a lăsat în magnifica gara Milano Centrale, în fața căreia termometrele arătau 37 de grade la ora 15.00. Dar asta e o alta poveste!

---

VIZUALIZĂRI: 1099 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI