Un vis împlinit (2): alte două săptămâni în Paradis

TIPĂREȘTE

Perioada sejurului: 26 septembrie - 10 octombrie

Am aplicat aceeaşi reţetă de succes ca şi cu un an înainte :), respectiv rezervarea unui pachet turistic prin intermediul aceleiaşi agenţii spaniole cu zbor din Madrid. La sfârşit de decembrie 2014 am solicitat o ofertă personalizată pe site-ul respectivei agenţii pentru un sejur de două săptămâni la Grand Palladium Palace 5* superior (zic ei :D) cu all inclusive şi transferuri incluse pentru perioada 26.09-10.10.2015. Preţul cerut a fost de 2275 euro, puţin mai mare decât în cazul sejurului precedent, dar foarte convenabil, fiind vorba totuşi de o altă perioadă, evident tot în extrasezon :D.

Nu am acceptat imediat oferta, deşi îmi convenea preţul şi fusesem foarte mulţumită şi de resort, dar şi de serviciile profesioniste ale agenţiei spaniole, cochetând cu ideea unui sejur similar în Mexic în aceeaşi perioadă şi prin aceeaşi agenţie. Timpul a trecut, preţurile sejururilor în Dominicană creşteau încet, dar sigur:(, pe fondul aprecierii dolarului faţă de euro din perioada respectivă, în Republica Dominicană preţurile raportându-se la dolarul american. Am intrat puţin în panică şi pe data de 1 martie (meritam să-mi ofer un Mărţişor mai deosebit :), nu-i aşa?) am dat accept ofertei primite în prag de Revelion =)), concomitent plătind şi avansul de 30%, online, cu card bancar în lei. Chiar dacă nu era specificată nicăieri valabilitatea ofertei primite, se pare că două luni a fost totuşi prea mult, astfel că am avut surpriza să primesc, ulterior plăţii avansului, o altă ofertă la un preţ, evident, mai mare cu vreo cinci sute de euro, mai mult decât estimam eu să mă coste biletele de avion Bucureşti – Madrid şi retur şi o eventuală cazare în Madrid.

Chiar dacă mă simţeam cumva vinovată pentru că am aşteptat prea mult înainte de a mă hotărî şi chiar dacă preţul majorat era încă sub preţul oferit de agenţiile din România care comercializau pachete turistice ale agenţiilor de afară, cu plecare din Madrid sau Paris, am forţat totuşi nota solicitând anularea rezervării şi returnarea integrală a avansului plătit, conform condiţiilor de anulare prevăzute în contract.

A urmat o săptămână de emoţii pentru mine, trei zile mai târziu banii, iniţial doar blocaţi, fiind traşi efectiv din cont, câteva schimburi de mailuri în care ei îmi făceau oferte de preţ tot mai mici, iar eu o ţineam una şi bună că vreau să-mi dea banii înapoi, m-au şi sunat, dar nu am reuşit să ne înţelegem în spaniolă, eu neştiind să spun mai mult de „¡Hola” şi „Buenos Dias! ”, iar ei nevorbind deloc engleza, pentru ca într-un final să vină cu o nouă ofertă de preţ, pentru cameră dublă standard în loc de dublă deluxe şi cu modificarea zborului de întoarcere, decolarea urmând să aibă loc de pe aeroportul din Santo Domingo, aflat la mare distanţă în celălalt capăt al ţării, în loc de Punta Cana, care era la doi paşi, transferul fiind de asemenea inclus. Am acceptat imediat noile condiţii ale ofertei, iar a doua zi am primit pe mail toate documentele de călătorie, respectiv voucherul de cazare, voucherele de transfer (pe care nici de această dată nu mi le-a cerut nimeni :D), biletele de avion şi nu ştiu ce asigurare de viaţă, care nu am înţeles la ce foloseşte, eu făcându-mi propriile asigurări de sănătate şi storno la o societate serioasă şi de încredere din România.

De această dată am fost mai norocoasă, în sensul că nu au mai survenit modificări ale orarului de zbor pe parcursul perioadei de aşteptare până la plecarea în vacanţă, singura modificare fiind majorarea preţului cu 40 euro prin includerea în preţul pachetului a taxei de ieşire din Republica Dominicană de 20 euro sau 20 USD de persoană, pentru dominicani 1 euro = 1 USD. Dacă plăteam această taxă pe aeroport m-ar fi costat doar 20 USD de persoană, dar la câţi bani a costat întreg sejurul, nu era cazul să mă mai târguiesc cu ei pentru un fleac şi oricum am scutit statul la o coadă la plecare. Totodată, am aflat şi că mi-au modificat rezervarea, unde eu iniţial optasem pentru GP Palace, acum scria GP Palace & Punta Cana. Nu mă deranja foarte tare, dar tot am avut curiozitatea de a şti ce se întâmplase de fapt. Tot frunzărind internetul, am aflat că GP Palace era închis pentru renovare în perioada sejurului meu, deci, clar, urma să fiu cazată la GP Punta Cana, la fel de ok din punctul meu de vedere.

Imediat am reînceput căutările pentru biletele de avion până la Madrid şi am cumpărat tot de la Tarom cu 384 de euro dus întors pentru două persoane, de această dată fără nicio noapte intermediară în Madrid. După calculele mele, mă încadram perfect cu escale destul de rezonabile.

La dus aveam zbor dimineaţa, Bucureşti – Madrid 08.15-11.15, cu o escală de patru ore suficientă pentru transferul din T4 în T1, check in şi îmbarcare în avionul Air Europa, Madrid – Punta Cana (15.15-18.10), care avea să ne treacă Atlanticul :), iar la întoarcere aveam zbor de noapte din Republica Dominicană spre Europa, Santo Domingo – Madrid (21.25-11.50), şi apoi timp berechet până seara când plecam spre România, Madrid – Bucureşti (20.30-01.05).

Mare atenţie: toate orele precizate mai sus sunt cele locale! Nu aş dori să se creadă că un zbor Madrid – Punta Cana durează doar trei ore =)), când în realitate acesta durează 9 (NOUĂ) ore, existând o diferenţă de fus orar de şapte ore faţă de ora României, când la noi se aplică ora de vară. Mi-am dorit mult să ajung în Paradisul numit Punta Cana, dar am fost mereu conştientă de faptul că voi avea de suportat un zbor lung şi obositor de treisprezece ore în total, patru ore până la Madrid şi alte nouă ore până în Punta Cana la dus şi cu aproximativ cincizeci de minute mai puţin în total la întoarcere. Paradoxal, dar zborul de întoarcere mi s-a părut mai dificil, deşi era o idee mai scurt ca durată.

Socotelile de acasă nu s-au potrivit nici de această dată cu cele din târg :D, a se citi aeroport, atât zborul Madrid – Punta Cana cu Air Europa, cât şi zborul Madrid – Bucureşti cu Tarom înregistrând întârzieri incredibil de mari, dar despre aceste peripeţii voi povesti poate cu o altă ocazie, cel mai important fiind că am ajuns teferi la destinaţie.

Chiar dacă Air Europa este considerată de unii a fi o companie low cost, deşi la preţurile la care au ajuns biletele de avion nu prea mai ştii care este low şi care nu :D, noi am fost mulţumiţi de condiţiile de zbor, având incluse şi bagaje de cală şi bagaje de cabină, mai mult decât suficient, plus catering gratuit la bord, acesta constând din două mese cu băuturi incluse, în restul timpului doar apa fiind free. Am zburat cu o aeronavă Airbus cu doar două motoare, cu opt locuri pe un rând, grupate 2-4-2, mi-am ales, ca de obicei :), locul de la geam, am primit gratuit pernuţe şi păturici, singurul lucru care lipsea era monitorul propriu din spătarul scaunului din faţă, aici fiind doar câteva în tot avionul, dar am suplinit lipsa acestuia folosind tableta personală pe care aveam trase câteva filme.

Aeroportul din Punta Cana m-a dezamăgit puţin, după modernizare nemaisemănând cu cel pe care îl ştiam de cu un an înainte, unic şi original cu acel acoperiş de stuf şi fără pereţi laterali.

Grand Palladium este un resort din Punta Cana, care se întinde pe o suprafaţă extrem de generoasă de 320.000 metri pătraţi, fiind compus din patru hoteluri de cinci stele: Grand Palladium Bavaro cu 672 camere de diferite tipuri, Grand Palladium Punta Cana cu 451 camere de diferite tipuri, Grand Palladium Palace cu 410 camere diferite şi exclusivistul Royal Suites Turquesa (adult only) cu 372 camere de mai multe tipuri, fiecare cu recepţie, restaurant principal şi lobby bar propriu, cu piscine, alte baruri, snack restaurante şi restaurante a la carte răspândite pe tot teritoriul. Cei cazaţi la oricare din primele trei hoteluri pot folosi liber toate facilităţile celorlalte hoteluri, cu excepţia celor de la Turquesa, în timp ce cei cazaţi la Turquesa au acces peste tot. Cam aşa cum se întâmplă şi în resortul de la Duni din Bulgaria, unde cei cazaţi la Marina Royal Palace au acces peste tot, dar cei cazaţi la celelalte hoteluri din resort nu au acces la facilităţile de la MRP :). Recunosc că o astfel de exclusivitate îţi dă un sentiment plăcut, chiar dacă nu te încălzeşte prea tare, dar aici chiar nu merita să plătesc mulţi bani în plus doar pentru a beneficia de o plajă privată exclusivă, cu şezlonguri mai deosebite, dar mai slabă faţă de restul plajei resortului Grand Palladium, de un bar mai pricopsit, cu mai multe băuturi premium de import decât aş fi putut eu bea, şi de două restaurante a la carte exclusive, unul cu specific franţuzesc şi altul „Royal Gourmet” (care habar nu am ce oferea), cât timp nu am mers la niciunul din cele opt restaurante a la carte la care aveam acces gratuit, oricând şi de oricâte ori aş fi dorit, fără rezervare. Camerele erau mult mai luxoase decât cele de la celelalte trei hoteluri şi mi-ar fi plăcut o cazare acolo, dar nu mă încadram în buget.

Mi-a plăcut mult faptul că nu erau hoteluri mastodont, cu multe lifturi şi multe etaje, ci viluţe mai mici sau mai mari, maxim P+2, răspândite pe întreg teritoriul resortului, într-o superbă grădină imensă, foarte îngrijită, marea majoritate a camerelor având vedere la... grădină, dar era foarte plăcut şi relaxant să admiri vegetaţia tropicală din balconul sau de pe terasa camerei de hotel. Predominau cocotierii şi palmierii de diferite alte feluri, dar existau şi o multitudine de alţi arbori şi arbuşti cu flori superbe, aduşi din diferite alte regiuni geografice ale lumii şi aclimatizaţi aici, toţi etichetaţi corespunzător, ca la orice grădină botanică :). Vegetaţia luxuriantă a resortului constituia un mediu prielnic şi pentru diferite specii de păsări exotice care ne încântau cu trilurile lor, uneori acoperind sunetul valurilor oceanului. Ne bucuram când întâlneam pe aleile resortului graţioasele păsări flamingo plimbându-se nestânjenite într-o mai mare libertate decât la Loro Parc Tenerife, de exemplu, sau păuni şi păuniţe care ne priveau curioşi prin geamurile restaurantului principal când luam masa.

Având în vedere teritoriul foarte mare, exista un trenuleţ care făcea turul întregului resort, pe un traseu bine stabilit, având staţii numerotate şi semnalizate corespunzător, oprind inclusiv la recepţiile celor patru hoteluri din resort. Dacă în urmă cu un an, trenuleţul ne-a fost de mare ajutor în primele zile, evitând astfel să ne rătăcim printr-un resort atât de mare, de această dată am preferat plimbările lungi pe aleile resortului, curate, bine îngrijite şi cu acoperişuri care te protejau de soarele arzător, de o eventuală ploaie, dar şi de riscul de a-ţi cădea în cap o nucă de cocos, incident perfect posibil oricând şi, cu siguranţă, deloc plăcut, din loc în loc ţiglele acoperişului fiind sparte din cauza nucilor de cocos căzute pe acestea. Ne-am plimbat o singură dată cu trenuleţul, spre sfârşitul sejurului, când am vrut să filmăm din nou tot resortul. În afara acestor trenuleţe, pentru a te deplasa dintr-un loc în altul la distanţe mari se mai puteau folosi şi maşinuţele ca de golf care tot mişunau de colo colo, şoferii opreau şi te invitau să urci întrebându-te unde vrei să mergi, dar, la final, aşteptau şi ei un bănuţ acolo.

După un drum de treizeci şi cinci de minute cu autocarul de la aeroportul din Punta Cana, iată-ne ajunşi şi la recepţia hotelului. Ne-am orientat rapid, având avantajul cunoaşterii perfecte a locurilor, astfel că am fost chiar prima în faţa recepţionerului, cu voucherul şi paşapoartele. Ia recepţionerul voucherul, butonează ceva pe calculator, ne fotocopiază paşapoartele şi dă să ne cazeze, comunicându-ne numărul camerei şi indicându-ne un bell boy care să ne care bagajele. Dar eu îl întrerup, îi cer imediat o hartă a resortului şi îl rog să-mi indice pe hartă poziţia vilei 64, cea care îmi picase. Aşa cum mă aşteptam de altfel, poziţia vilei era foarte departe de ocean, însă aproape de unul din restaurantele principale şi de o piscină, aspect total neinteresant pentru mine.

Cu cel mai larg zâmbet de care sunt capabilă, insist precizându-i că aş dori ceva mai aproape de ocean. La fel ca în urmă cu un an, am avut aceeaşi impresie a unei prealocări a camerelor anterior sosirii şi nici de această dată nu am acceptat o cameră la parter şi, cu atât mai puţin, într-o vilă aflată atât de departe. Omul a înţeles perfect mesajul, a continuat să caute în calculator şi mi-a oferit, special pentru mine :D, o cameră la etajul al doilea. Când am auzit de etajul al doilea, am reînceput să zâmbesc, fiindu-mi clar că nu poate fi vorba decât de una din cele trei vile mari, aflate foarte aproape de plajă, perfect pentru mine ca poziţie, toate celelalte vile din secţiunea Punta Cana fiind doar P+1. Am acceptat-o imediat, i-am spus soţului să memoreze numele şi fizionomia tipului, eu neavând o memorie prea bună a fizionomiilor, urmând să revin la recepţie pentru a-i mulţumi în cazul în care cea de a doua cameră va fi pe gustul meu. Şi a fost, astfel că recepţionerul şi-a primit cei 10 USD meritaţi o oră mai târziu.

Am apelat la serviciile unui bell boy, care ne-a pus bagajele pe o lisă şi ne-a condus spre vilă. I-am luat-o puţin înainte, nerăbdătoare să văd camera în care ne vom petrece următoarele două săptămâni, dar el ştia scurtăturile mai bine decât mine, astfel că am ajuns cam în acelaşi timp.

Camera care ne-a fost repartizată se afla la etajul al doilea al vilei 2000, accesul se face pe scări neexistând lift, cam la mijlocul clădirii. Accesul în cameră se face cu cartelă, iar cartela se poziţionează în soclul special pentru a beneficia de energie electrică. Imediat pe partea dreaptă se află baia, holul se continuă cu un dulap foarte spaţios cu uşi glisante, cu spaţii de depozitare generoase, în care se află seiful cu utilizare gratuită, masă şi fier de călcat (inutile pentru mine), dar şi un cântar pentru controlarea greutăţii, pe care însă nu l-am folosit din dorinţa de a nu-mi strica bucuria vacanţei :D, cât timp pe aeroport, la întoarcere, doar bagajele sunt cântărite pentru a verifica încadrarea acestora în limita de greutate admisă, nu şi persoanele :)). Seiful mi-a fost util, l-am folosit, ca de fiecare dată, şi recomand oricui folosirea seifului pentru depozitarea în siguranţă a banilor, actelor, bijuteriilor şi a altor bunuri de valoare, indiferent de hotel sau de ţară. După experienţa avută cu un an înainte în cadrul aceluiaşi resort, eu mi-am ţinut în permanenţă trolerul încuiat cu lăcăţel şi cu cifru, mi-am luat de acasă şi lăcăţele de rezervă :D, chiar dacă nu aveam în el decât hainele şi cosmeticele personale.

Camera era spaţioasă, părea mai recent renovată, cu mobilier ceva mai nou decât camera de la Palace, dar cam în acelaşi stil colonial, cu ventilator în tavan, pe care eu nu îl suport, dar aerul condiţionat a fost eficient şi ne-a adus răcoarea mult dorită. Lipsea cada cu jacuzzi din mijlocul camerei. Am sesizat imediat lipsa acesteia, chiar dacă nu mă afecta mai deloc, cât timp cu un an înainte am avut, dar nu am folosit-o decât o singură dată în două săptămâni. Am apreciat în schimb televizorul Sony cu ecran plat, un semn de mare progres în comparaţie cu vechiul televizor, cu diagonală mare, dar cu tub de care am beneficiat la Palace şi pe care soţul îl ţinea să nu cadă de pe suportul lui şi să facă implozie în timpul cutremurului măricel (5,9 grade pe scara Richter, raportat ulterior ca 5,6) cu care ne-a întâmpinat Republica Dominicană în cea de a doua zi a primului nostru sejur pe insulă.

Televizorul era aşezat pe un corp de mobilier cu două uşi care mascau minibarul şi paharele, ceştile, frapiera pentru cuburi de gheaţă, punguţele de cafea de filtru şi plicurile de ceai, zahăr etc. Minibarul era completat zilnic, gratuit, cu bere, sucuri din gama Coca Cola şi apă plată. Am lăsat în fiecare zi câte un dolar pentru minibar şi am avut mereu mai multă bere decât reuşea soţul să bea =)) şi mai multă cafea decât făceam eu la filtru, adesea preferând, din comoditate, să-mi aduc în cameră câte o ceaşcă de cafea espresso sau de cappuccino de la bar. În continuare, aveam un suport pentru bagaje şi un birou cu oglindă pe care era aşezat filtrul de cafea.

O dovadă că nu aceasta era camera care ne fusese destinată a constituit-o canapeaua extensibilă desfăcută şi transformată în pat pentru o a treia persoană, cu pernă şi cu toată lenjeria necesară şi cele trei rânduri de prosoape pentru trei persoane din baie. Începând de a doua zi, camerista a strâns canapeaua şi nu am mai avut prosoape în plus, cu excepţia celor transformate în figurine de tot felul.

Am lăsat la urmă patul matrimonial de dimensiuni foarte generoase, extrem de confortabil, chiar dacă puţin cam înalt pentru gustul meu, dar până la urmă m-am obişnuit. Patul era încadrat de două noptiere, cu două veioze fixate pe blatul patului.

Balconul nu era foarte mare, dar absolut suficient pentru noi, de formă triunghiulară, dotat cu un uscător retractabil, util pentru uscare costumelor de baie, chiar dacă umiditatea excesivă creştea mult timpul de uscare a acestora, fiind recomandabilă folosirea mai multor costume de baie, alternativ. O măsuţă şi două scaune de plastic constituiau mobilierul balconului.

Baia a fost ceva mai „clasică” de această dată, în sensul că nu am mai avut chiuveta şi jacuzzi-ul în cameră ca la Palace, ci în baie, aşa cum suntem obişnuiţi. Baia a fost mai spaţioasă şi mai bine amenajată decât cea de la Palace şi parcă şi mai curată. Nu am mai avut cabină de duş, ci doar cada cu duş şi jacuzzi, în rest toaletă, chiuvetă, uscător de păr, oglindă măritoare şi cosmetice de calitate mai bună decât cele primite cu un an înainte.

Curăţenie s-a făcut zilnic, prosoapele folosite şi lenjeria au fost schimbate în fiecare zi la solicitarea mea. Nu este vorba de vreun moft, acasă neschimbându-mi nici prosoapele şi nici cearşafurile în fiecare zi, dar în Bucureşti nici în cea mai caniculară zi de vară umiditatea nu atinge valorile ridicate din Dominicană, unde lenjeria, chiar recent schimbată, tot dădea impresia neplăcută de umed, de jilav şi eu nu îmi doream decât să mă odihnesc într-un pat uscat la răcoarea oferită de sistemul centralizat de climatizare. Am lăsat şi de această dată câte un dolar pentru cameristă în fiecare zi şi am fost mai mulţumită de serviciile acesteia, nefiind la fel de curioasă şi de scociorâtoare precum colega ei de anul trecut.

Toate prizele din cameră fuseseră adaptate astfel încât să poată fi folosite ştecherele din România, fără a fi necesare dispozitive speciale. Eu aveam unul cumpărat special cu un an înainte, dar nu l-am folosit. Durata de încărcare a telefoanelor mobile era mai lungă ca acasă, ceea ce era cumva de aşteptat. Singurul aparat pe care nu l-am putut utiliza a fost cel electric cu pastile contra ţânţarilor, deoarece nu se încălzea suficient, iar ţânţarii „dominicani” sunt mici, silenţioşi şi muuulţi.

Un mare plus l-a constituit internetul wireless gratuit, cu semnal maxim, disponibil şi în camere. Cu un an în urmă, internetul era disponibil gratuit doar în recepţiile hotelurilor din resort şi contra cost în camere.

O chestie amuzantă sau poate nu, pe care eu am întâlnit-o doar în această ţară, a fost planul de evacuare lipit pe uşa camerei de hotel, dar care aici conţinea indicaţii de urmat în caz de: incendiu, cutremur, tsunami şi uragan, traduse în câteva limbi străine.

Am folosit pluralul, deoarece sunt mai multe restaurante principale. Teoretic, puteam lua masa la trei dintre acestea, practic, doar la două, Las Torres, deschis doar pentru mic dejun şi cină – cel la care luam mereu micul dejun și uneori cina cu un an în urmă, aflat în secţiunea Palace şi cel mai aproape de vila în care eram atunci cazaţi – se afla acum în renovare. Rămăseseră disponibile restaurantele principale de la Punta Cana şi Bavaro. Cel mai elegant mi s-a părut, şi de această dată, La Catedral – restaurantul din secţiunea Bavaro, deschis doar pentru mic dejun (07.00-10.00) şi cină (19.00-22.00), unde mergeam mai des pentru cină, continuându-ne apoi seara la barul nostru preferat situat tot în secţiunea Bavaro. Micul dejun (07.00-10.00) l-am luat mereu la El Behique în secţiunea Punta Cana, unde mai mergeam, foarte rar, şi la prânz (12.30-15.00) şi seara pentru cină (19.00-22.00), doar în cazul în care specificul cinei de la Catedral din ziua respectivă nu era tocmai pe gustul nostru.

Fiecare cină la restaurantele principale avea o anumită tematică: lunea – seara americană, marţea – seara italiană, miercurea – seara spaniolă, joia – seara mexicană, vinerea – seara dominicană, sâmbăta – seara de gală şi duminica – seara orientală, tematicile diferind de la un restaurant la altul, astfel că în fiecare seară aveam două variante la alegere în funcţie de restaurantul vizitat. Însă, indiferent de tema serii, găseai şi suficiente alte feluri de mâncare.

Nu mă voi apuca să enumăr multitudinea felurilor de mâncare oferite, aceasta fiind totuşi sub cea întâlnită la hotelurile turceşti de cinci stele ultra all inclusive vizitate de mine în ultimii ani, specificul general fiind cel spaniol, voi aminti doar preferatele mele: cotletele de berbecuţ şi purceluşii de lapte, ambele fiind gătite impecabil şi având un gust divin. Timp de două săptămâni am făcut o adevărată cură de vitamine cu sucurile de fructe exotice stoarse în faţa noastră, la fiecare mic dejun bând minim trei pahare din diferite combinaţii. Nici pizza, delicioasă, în minim şase sortimente, nu lipsea de la nicio masă, indiferent de restaurantul ales, cei mai pretenţioşi, dar şi mai răbdători :D, putând solicita pizza „personalizată” cu ingredientele preferate, dar aşteptau până se cocea aceasta. Băuturile, apă, sucuri, bere, vin, erau comandate şi aduse la masă de către ospătari, dar se puteau comanda şi direct de la bar, fără probleme.

Pentru masa de prânz preferam cele două snack-restaurante de pe plajă. Mai exista şi un al treilea, La Uva (10.00-17.00), aflat tot pe plajă, chiar lângă vila noastră, dar acolo mâncarea era mai mult gen fast food, iar paharele, farfuriile şi tacâmurile erau doar de plastic, de unică folosinţă. Locul nostru de plajă fiind cam la distanţă egală de oricare din celelalte două, El Bohio (12.00-16.00) şi El Arrecife (12.00-16.00), le alegeam pe oricare, la inspiraţie, primul fiind în general mai liber, deoarece secţiunea Palace era închisă pentru renovare. Un plus faţă de restaurantele de la plajă din Turcia, unde adesea predominau mâncărurile fast food, aici am apreciat de fiecare dată faptul că mâncarea era mult mai ok, mâncare gătită, dar şi grătare făcute live la plită, cu o varietate doar puţin mai redusă ca în restaurantele principale.

Pentru cină (18.00-22.00) aveam şi opţiunea restaurantelor a la carte, vreo opt la număr (mediteranean, mexican, japonez, asiatic, italienesc, steak, sudamerican şi spaniol), aflate în oricare din secţiunile Palace, Punta Cana sau Bavaro, la care puteam merge oridecâte ori am fi dorit, gratuit şi fără rezervare prealabilă. În cazul în care există mese disponibile, turiştii sunt conduşi direct la masă, în caz contrar, sunt invitaţi să aştepte la barul de la intrarea în fiecare restaurant, la un pahar de băutură, până când se eliberează o masă sau primesc un pager, urmând a fi anunţaţi atunci când sunt locuri libere. Singura condiţie impusă era dress code-ul pentru bărbaţi, respectiv pantaloni lungi (nu bermude), pantofi şi cămaşă sau tricou cu mâneci (nu maieu). Nu am reuşit să-mi conving soţul să vizităm restaurantele cu specific, chiar dacă am fost tentată de restaurantul Steak, aflat chiar lângă vila noastră, serile cu tematică diferită seară de seară din restaurantele bufet nepreajustificând vizitarea acestor restaurante.

În afara celor de mai sus mai exista Sports barul, cu program non stop, pentru băuturi şi mâncare, ambele într-un sortiment mai redus, dar totuşi suficient cât să nu mori de foame, la care noi am mâncat doar în seara sosirii, când am ratat cina din cauza întârzierii foarte mari a avionului.

Erau mai multe şi noi aveam acces la toate barurile din secţiunile Palace, Punta Cana şi Bavaro.

În primul rând voi menţiona lobby barurile celor trei hoteluri aflate în continuarea recepţiilor acestora, toate având program de la ora 9 dimineaţa şi până la 1 noaptea: Caoba Lobby Bar de la Bavaro, Macao Lobby Bar de la Punta Cana şi Guayacan Lobby Bar de la Palace, unde găseam o largă varietate de băuturi locale, dar şi câteva de import, noi preferând cocktailurile cât mai colorate cu pai şi umbreluţă. Pentru unii poate părea banal şi lipsit de importanţă, dar mie mi-a lipsit cu ocazia primului sejur în Dominicană: pe insulă nu există lămâi galbene, ci doar lime, citricele în general fiind foarte rare. Din acest motiv, la a doua vizită, mi-am adus de acasă două kilograme de lămâi, am pus câte o pungă în fiecare bagaj de cală, cu speranţa că nu îmi vor fi confiscate la controlul vamal, astfel îmbunătăţind gustul unor cocktailuri care nu sunt la fel fără lămâie.

Lobby barul de la GP Bavaro era cel mai elegant, dar nouă ne-au plăcut şi celelalte două pentru aspectul mai „exotic” al acestora datorat faptului că nu aveau decât un acoperiş înalt dotat cu ventilatoare de tavan şi nu aveau pereţi laterali :). Paradoxal şi totodată discriminatoriu, în opinia mea de fumătoare, deşi acestea erau practic în aer liber, totuşi fumatul era interzis la toate mesele aflate sub acoperiş, pentru noi singura variantă rămânând alegerea unei mese aflate sub umbrelele de stuf sau direct sub cerul liber pentru a ne satisface „viciile” :D. Cu un an înainte ne-a deranjat acest aspect, deoarece nu exista Wi Fi gratuit decât în lobby-urile hotelurilor, iar noi abia mai prindeam ceva semnal atât de departe de routere, dar la a doua vizită problema internetului gratuit a fost rezolvată, având semnal bun oriunde în resort şi excelent în cameră. Eu am fost absolut încântată de cafelele la espressor, excelente, pe care le beam la orice oră la aceste baruri, de unde îmi luam să beau şi în cameră.

Barurile de la piscinele din resort, cu program 10.00-18.00, cu mese şi scaune normale, dar şi cu swim up bar, aveau şi ele farmecul lor. Pe acestea le vizitam în drumul spre şi de la plajă, statul la piscină fiind de neconceput pentru mine, mai ales când aveam la dispoziţie o plajă de vis şi un ocean superb. Voi aminti doar: Boca Chica Pool Bar de la GP Bavaro, Barahona Pool Bar de la GP Palace, Samana Pool Bar şi Saona Pool Bar de la GP Punta Cana, cel din urmă funcţionând ca bar normal până la ora 23.00, la acesta oprindu-ne mai des fie înainte de cină, fie imediat după, deoarece se afla chiar lângă intrarea în restaurantul El Behique.

Noi ne petreceam cea mai mare parte din zi pe plajă, acesta fiind scopul principal al vacanţei noastre - relaxarea maximă, astfel că ne alegeam locul de făcut plajă în imediata apropiere a unui beach bar, hidratarea fiind importantă, dar şi parcurgerea unui drum cât mai scurt prin soarele arzător al Dominicanei. Existau patru beach baruri (10.00-17.00) din loc în loc de-a lungul plajei de peste un kilometru a resortului Grand Palladium, care serveau apă, bere, sucuri, cafea, dar şi câteva tipuri de cocktailuri, toate la pahar de plastic.

Sports Barul era singurul bar din resort deschis non stop, se afla mai aproape de cei cazaţi în secţiunea Bavaro şi mult prea departe de vila noastră, astfel că pe noi nu ne-a interesat, iar noi oricum noaptea dormeam pentru a fi fresh dis de dimineaţă pentru o nouă zi în Paradis :).

Am lăsat la urmă barul nostru preferat, Hemingway Cocktail Bar, aflat în secţiunea Bavaro, cu program 17.00-24.00, unde găseam cele mai bune şi mai bine preparate cocktailuri, având ca ingrediente băuturi de import, cele mai „artistice” cafele şi alte sortimente de cafea. Nu ştiu dacă le-am epuizat stocul de Campari sau de Baileys, dar sigur le-am făcut o pagubă semnificativă :)). Interiorul acestuia era foarte interesant, ca o colecţie de lucruri vechi, scaune tip jilţ, diverse obiecte de decor interesante, dar principala atracţie era muzica live cântată la pian, un alt gen faţă de muzica „dominicană” care răsuna pretutindeni în resort.

Deşi conceptul hotelului se numea doar all inclusive, am avut surpriza plăcută să constatăm că erau incluse şi destule băuturi de import, de exemplu, ginul era doar de import, inclusiv la barurile de pe plajă, Republica Dominicană neproducând această băutură.

Tot la acest capitol voi aminti şi celebrele Coco Party-uri, câte una pe săptămână la Punta Cana şi una la Bavaro, noi petrecând două săptămâni în resort ne-am bucurat de patru astfel de petreceri. Spre deosebire de celelalte seri când oricum ascultam muzică live pe la baruri, cu ocazia Coco Party spectacolul era unul mai deosebit, cu dansatoare etc., atracţia principală constituind-o, evident, nucile de cocos, culese în cursul zilei de către angajaţi, scobite şi golite parţial de miez şi suc, umplute cu Pina Colada, cu sau fără alcool, după dorinţa fiecăruia. Suspin şi acum amintindu-mi gustul unic al Pina Coladei – unul dintre cocktailurile mele preferate – băute cu paiul direct din nuca de cocos „de la mama ei” :).

Chiar dacă piscinele nu fac obiectul interesului meu, eu preferând oricând plaja şi baia în mare sau ocean în cazul de faţă, nu am putut să nu le remarc existenţa, să nu trec pe lângă ele în drumul spre plajă, tot aici aflându-se şi chişcurile pentru prosoape, pe care le luam gratuit în baza cardurilor primite la momentul cazării şi le schimbam de câte ori doream, zilnic în cazul meu, deoarece din cauza umidităţii ridicate nu s-ar mai fi uscat ever.

Aveam acces la oricare din piscinele complexului cu excepţia piscinei de la Royal Suites Turquesa, unde aveau exclusivitate cei cazaţi acolo. Dar şi cele patru piscine disponibile, Boca Chica Pool de la Bavaro, Barahona Pool de la Palace şi Samana Pool şi Saona Pool de la Punta Cana, toate cu swim up bar :), tot erau prea multe pentru mine. Existau şi secţiuni pentru copii, dar şi jacuzzi. Adâncimea piscinelor era variabilă, cu un maxim de 2,40 metri.

Piscinele erau curate şi îngrijite, cu apa mai caldă decât cea a oceanului, care oricum era foarte caldă. Nu ştiu care era plăcerea de a te bălăci într-o apă caldă precum ciorba, care nu-ţi oferea senzaţia de răcorire, dar mai bine nu comentez gusturile altora. Dacă pe plajă mai adia briza, uneori chiar destul de puternic, în zona piscinelor temperatura resimţită era mult mai ridicată, iar umiditatea excesivă era chiar deranjantă. Făcând o comparaţie cu singurul meu sejur petrecut în Antalya la mijloc de august, mai greşesc şi eu, că nimeni nu este perfect :)), pot spune că în perioada sejurului meu (septembrie-octombrie) în Dominicană, umiditatea a fost mai ridicată şi mai greu de suportat. Din acest punct de vedere, în mai-iunie parcă a fost mai bine.

Şezlonguri erau şi aici destule, chiar dacă locurile mai bune erau rezervate încă de dimineaţă. Majoritatea turiştilor americani preferau să-şi petreacă ziua la piscină.

Tot la piscine se desfăşurau şi o bună parte din activităţile de animaţie de peste zi. Eu nu am fost interesată să particip decât la petrecerile cu spumă :).

Programul piscinelor era între 7 dimineaţa şi 7 seara, după acestă oră fiind interzisă baia în piscine, angajaţii aplicând diferite soluţii de tratare a apei acestora.

Plaja a constituit şi de această dată punctul forte, fiind principalul scop al acestei vacanţe exclusiv de relaxare. Plaja resortului se întinde pe o lungime de peste un kilometru, având porţiuni mai late sau mai înguste. Pe toată lungimea acesteia există şezlonguri la discreţie la orice oră, stivuite din loc în loc, însă dacă doreşti să beneficiezi de umbra unei umbrele de stuf, cam trebuie să-ţi rezervi locul de plajă înainte de a merge să iei micul dejun. Soarele este foarte puternic, utilizarea unei creme de protecţie cu factor de minim 50 fiind obligatorie, chiar şi atunci când cerul este înnorat. Timp de două săptămâni eu nu am făcut deloc plajă la soare, am folosit din belşug cremă de protecţie şi, cu toate acestea, am reuşit să mă bronzez foarte frumos, fără arsuri. Turiştii mai tineri şi mai neliniştiţi care ajungeau mai târziu la plajă îşi poziţionau şezlongurile la umbra cocotierilor, o soluţie nu foarte ok care îi proteja mult mai puţin decât umbrelele de soare.

Cu un an înainte alesesem cea mai îngustă porţiune de plajă şi cu intrarea în apă mai puţin lină ca în alte zone, în apropierea unui băruleţ şi a duşului în scopul reducerii la minimul necesar a deplasărilor prin soare. Toate drumurile erau „optimizate”: de pe şezlong fugeam spre apă, înotam cât doream în apele minunate şi foarte calde ale oceanului, apoi făceam un duş, alături era barul de unde plecam cu două cocktailuri răcoritoare spre şezlong şi tot aşa.

De această dată am ales să facem plajă într-o altă zonă cu plaja mai lată, intrarea în ocean mai lină, foarte aproape de zona în care se desfăşurau programele de animaţie de pe plajă, astfel liniştea mea a rămas doar o amintire. Şi oceanul a fost mai agitat anul acesta cu valuri destul de mari aproape în fiecare zi, amuzant pentru cei care sar peste valuri, dar mai puţin plăcut pentru cei care înoată cu orele.

Ne-am bucurat de nisipul alb şi extrem de fin, ca făina, care nu se încălzea, oricât de cald ar fi fost afară. Pentru mine relaxarea maximă a fost ca, între reprizele de înot în valurile oceanului, să lenevesc cu orele pe şezlong sub o umbrelă de stuf să privesc cerul printre vârfurile cocotierilor foarte înalţi sau imensitatea oceanului, ale cărui ape aveau culori diferite pe parcursul zilei, începând de la albastru închis transformat apoi în nuanţe succesive de verde, cu o carte bună într-o mână şi cu un cocktail savuros şi răcoritor, cu pai şi umbreluţă, în cealaltă mână, adesea aţipind pe şezlong. Uneori liniştea îmi era perturbată de vânzătorii ambulanţi de suveniruri, trabucuri şi alte prostioare (gurile rele zic că vindeau şi droguri, dar mie nu mi-a oferit nimeni aşa ceva), de cei care vindeau excursii opţionale sub preţul celor din oferta agenţiei şi foarte negociabile, în funcţie de abilităţile fiecăruia, desigur, dar de toată încrederea, cât timp vedeam zilnic aceiaşi oameni prin resort. M-au impresionat puternic grupurile de copilaşi dominicani care, prea săraci să meargă la şcoală, umblau pe plajă cât era ziua de lungă, cântau şi executau dansuri tradiţionale pentru a câştiga un bănuţ – o realitate dureroasă a unei ţări din lumea a treia, foarte sărace şi cu o societate puternic fragmentată între cei puţini şi foarte bogaţi şi cei foarte mulţi şi foarte săraci, mulţi aflaţi la limita subzistenţei:(.

Spre deosebire de resorturile din Antalya, unde facilităţile pentru copii sunt numeroase, existând aquaparkuri pentru copii, lunaparkuri, numeroase locuri de joacă bine dotate, săli de jocuri electronice, animaţie pentru cei mici cât este ziua de lungă, minidisco seara, aici acestea existau, dar erau cumva reduse la minimul necesar. Nici numărul copiilor nu a fost unul prea mare, comparând cu resorturile turceşti. La Grand Palladium predominau cuplurile de orice vârstă, dar mai ales cuplurile tinere, cam 25-30 % aflate în luna de miere, acestea având uşile camerelor marcate cu „Just married”, şi nu familiile cu copii ca la turci, unde cuplurile fără copii erau în minoritate clară.

Dacă în Turcia există resorturi care oferă gratuitate pentru unul sau doi copii chiar şi după vârsta obţinerii primului buletin, în Dominicană politica referitoare la gratuităţile pentru copii este mult mai restrictivă, doar infanţii beneficiind de gratuitate la cazare şi masă, peste această vârstă trebuind să plătească 50% din preţul de adult.

În secţiunea Punta Cana exista clubul pentru copii „Castelul Piraţilor” destinat activităţilor pentru copiii cu vârsta între 4 şi 12 ani, cu program 09.00-17.30 şi 19.00-23.00. Copiii cu vârsta de 4-8 ani pot petrece timpul construind castele de nisip, cu jocuri la piscină, la cinema, la demonstraţii de magie, la bowling, cu lecţii de gătit, jucând minigolf sau deghizându-se în piraţi etc. Cei cu vârsta de 9-12 ani beneficiază de lecţii educative gen excursii ecologice, despre geografia dominicană, despre cultura indigenă, dar şi jocuri olimpice, tras cu arcul, cinema, jocuri video, jocuri la piscină, bowling, carnaval etc. Copiii aflaţi la Kids Club primesc acolo masa de prânz, dar şi o gustare la ora 16.

În fiecare seară activităţile de la clubul pentru copii se termină cu minidisco urmat de un spectacol

Tot aici există şi un Baby Club pentru bebeluşii de până la 3 ani, aceştia fiind antrenaţi în diferite jocuri stimulative, învăţaţi să coloreze cărţi, să danseze, să modeleze plastilina, puzzle, piscină, loc de joacă, filme de desene animate, lego şi alte jucării, serile terminându-se cu minispectacole.

Adolescenţii prezenţi în resort au şi ei propriul Junior Club, situat în secţiunea Bavaro, cu program 11.00-13.00 şi 15.00-23.00, cu activităţi adaptate vârstei acestora, diferite în fiecare zi a săptămânii, gen jocuri olimpice, construirea de castele de nisip, darts, hochei pe iarbă, frisbee, futbeis, turnee de fussbal, concursuri de jocuri video, lecţii de dans, fotbal, volei pe plajă, curse de caiace, petreceri în nocturnă etc.

În capătul resortului opus plajei, în secţiunea Punta Cana, se află mai multe terenuri de sport: de badminton, de tenis, de baschet, de golf şi de fotbal. Nu m-a interesat subiectul, astfel că am trecut pe acolo doar în plimbare.

În fiecare zi erau organizate diferite activităţi pe plajă, la piscine sau la centrul sportiv, pentru cei care îşi doreau o vacanţă mai activă, dornici să participe la tenis, stretching, fitness, tras cu arcul, polo sau volei în piscină, aqua aerobic, bingo, lecţii de dans, lecţii de spaniolă şi alte jocuri şi concursuri. Nu am participat la acestea preferând să înot foarte mult şi să lenevesc pe şezlong la umbră. Shame on me! Dar aşa înţeleg eu să îmi petrec vacanţa, indiferent de ţară.

În caz de ploaie, dar la noi nu a fost cazul :), ploile fiind de foarte scurtă durată dimineaţa devreme sau noaptea târziu, activităţile de animaţie se mută în lobby-urile hotelurilor şi se adaptează situaţiei, astfel turiştii putând participa la lecţii de limba spaniolă (astea mi-ar fi fost extrem de utile şi mie), stretching, darts, lecţii de dans, blind puzzle, jocuri de bingo sau de loto, concurs de avioane, pitching ball (ca la baseball) şi altele asemenea.

Seara distracţia se muta la cele două scene de spectacole, teatre cum le numeau ei, respectiv la Merengue Theatre, unde spectacolul începea în fiecare seară la ora 21.00, apoi alături la Sunset Theatre, unde, după premierea celor care se remarcaseră la diferitele jocuri şi concursuri de peste zi, urma un alt spectacol de la ora 22.00. Programul şi tema spectacolelor din fiecare zi erau afişate peste tot în resort. La 23.15 începea programul discotecii de la Sunset Boulevard Night Club, aici accesul fiind permis doar persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.

Am avut curiozitatea să mergem şi noi la câteva spectacole, vreo trei, dar fie am avut noi ghinion, fie erau într-adevăr foarte slabe, în genul celor susţinute de animatori cu concurenţi din public, cu glume şi probe la care erau supuşi concurenţii relativ vulgare, oricum departe de a fi genul nostru.

Adulţii care se simţeau inspiraţi îşi puteau încerca norocul la Casino-ul, cu program 21.00-03.00, aflat în imediata vecinătate a recepţiei hotelului GP Palace. Noi am considerat că mai bine avem noroc în dragoste :D.

Exista un singur centru spa pentru tot resortul Grand Palladium, iar acesta se afla lângă GP Palace, dar destul de aproape şi de Turquesa. Tot aici se afla şi sala de fitness, a cărei utilizare era gratuită, singura condiţie fiind aceea de a purta încălţăminte de sport. Am trecut doar să văd despre ce este vorba, neavând ţinuta adecvată.

Surprinzător pentru mine, restul serviciilor oferite în cadrul centrului spa erau doar contra cost pentru cei cazaţi la Palace, Punta Cana sau Bavaro, doar cei cazaţi la Turquesa beneficiind de gratuitate. Noi ar fi trebuit să plătim o taxă fixă de acces pe zi, cash, cu card bancar sau trecută pe cameră, doar pentru a folosi piscina, saunele, băile de abur, chestii de genul ăsta care peste tot sunt gratuite, că masajele şi tratamentele de orice fel ştiam că sunt peste tot contra cost şi nu costă deloc puţin la un resort de cinci stele.

La terminarea sejurului în ultima zi am predat camera la ora 12.00, ne-am depozitat bagajele în camera special amenajată din spatele recepţiei, oprindu-ne doar geanta de plajă şi genţile cu acte, bani, telefoane etc., am mers să mâncăm de prânz şi apoi mers la plajă, ne-am făcut siesta la umbră pe şezlong, am mai înotat puţin şi tot aşa, deoarece mai aveam câteva ore până să facem transferul la aeroport. Cu o jumătate de oră înainte, am cerut prosoape de la recepţie, pe ale noastre predându-le la check out, am mers la cabinele de duş din zona recepţiei, unde aveam şi cosmeticele necesare, ne-am dat jos de pe noi sarea şi nisipul, ne-am schimbat costumele de baie ude cu hainele curate pregătite pentru avion şi am aşteptat transferul.

Noi aveam zborul de întoarcere seara de pe aeroportul din Santo Domingo, aflat la ceva distanţă de Punta Cana, în timp ce toţi ceilalţi din grup zburau de pe Punta Cana. I-am explicat ghidei ce şi cum în timp ce-i îmbarca deja pe ceilalţi în autocar, conform tabelului pe care noi nu figuram, a dat un telefon şi la scurt timp a apărut un microbuz foarte elegant, tot în piele roşie, care ne-a preluat şi a plecat doar cu noi doi spre aeroport, abia în apropierea capitalei oprind de două ori pentru a prelua încă două cupluri, astfel că după aproape două ore ajungeam şi noi la aeroport, chiar dacă drumul a fost parcurs aproape exclusiv pe autostradă.

Cu această ocazie am mai văzut încă o dată cum arată această insulă minunată, în fine, doar o jumătate de insulă, un adevărat Paradis pentru turişti, dar şi o ţară a contrastelor, cu o populaţie în marea ei majoritate extrem de săracă. Am văzut în trafic jeep-uri masive cu motoare puternice şi camionete noi şi frumoase pe stil american, aparţinând celor privilegiaţi de soartă, dar şi amărâţi care circulau câte trei pe un scuter prăpădit. M-am îngrozit la vederea autobuzelor cu care circulau localnicii, de pe care curgeau tablele şi în comparaţie cu care „ratele” săteşti din România secolului trecut puteau fi considerate vehicule de lux.

Asumându-mi riscul ploilor, uraganelor şi al altor posibile calamităţi naturale, care se pot petrece în extrasezon, am reuşit, pentru a doua oară chiar :), să-mi îndeplinesc visul de a vizita Paradisul numit Punta Cana, cu bani relativ puţini pentru o destinaţie exotică, în opinia mea Republica Dominicană fiind încă cea mai accesibilă destinaţie de acest tip.

Recomand din toată inima resortul Grand Palladium, indiferent ce hotel din cadrul acestuia aţi alege, alegerea nu poate fi decât una foarte bună, cu atât mai mult cu cât, din informaţiile mele, complexul a fost renovat integral, are acum o faţă nouă, chiar dacă plusul de confort şi eleganţă se traduce într-o creştere proporţională a preţului. Mi-ar plăcea să revin pentru a treia oară în acest resort şi să-l admir în haine noi, dar mai înainte aş încerca să ajung şi la unul din hotelurile aceluiaşi lanţ, aflate în Mexic, idee care nu-mi dă pace de vreo doi ani încoace.

---

VIZUALIZĂRI: 3477 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI