Alagna Valsesia: Mecca sporturilor de iarnă din Italia de Nord

TIPĂREȘTE

În ultimele două-trei săptămâni am urmarit cu mare plăcere pe Eurosport traseul Turului Italiei la ciclism-editia 2010. Alături de camerele de luat vederi ale carelor de transmisie TV, am călătorit şi eu pe meleagurile italiene, cu ochii, cu gândul, cu imaginaţia şi cu …amintirile. Da, cu amintirile, pentru că ediţia din acest an al Giro d’Italia mi-a readus în memorie minunata excursie oferită în dar de organizatorii Festivalului internaţional “Folkestate” din Borgosesia – editia 2006, la Alagna Valsesia, staţiune turistică renumită şi localitate de tranzit pentru traseul Turului Italiei, chiar în ziua în care ne aflam şi noi acolo.

După cum am povestit într-un alt review, m-am aflat la Borgosesia la începutul verii 2006, ca membră a delegaţiei ce a însotit ansamblul folcloric “Plaiuri argeşene” din Piteşti la festivalul mai sus amintit. La finalul acestei manifestări, organizatorii au ţinut să-şi ia rămas bun de la formaţiile participante oferindu-le o excursie la Alagna Valsesia, localitate de renume internaţional, considerată o adevarată Mecca italiană pentru schi off-piste, sporturi de iarna, rafting si alpinism. Deşi se bucură de un renume atât de mare, Alagna nu este decât un mic sat cu numai 432 locuitori, situat la o altitudine de cca. 1. 152 m în regiunea Piemont, provincia Vercelli, la sud de Monte Rosa (al doilea munte ca înalţime din Alpi şi cel mai înalt din Elveţia, in vârful Dufourspitze-4634 m),

Ne-am bucurat încă de la plecare de o minunată dimineaţă de vară, cu un soare generos, dar şi cu răcoarea placută a zonei montane în care ne găseam.

Autocarele celor 10 formaţii participante au pornit in şir indian, dacă pot spune aşa, pe şoseaua ce uneşte Borgosesia de Alagna. Drumul, spectaculos prin frumuseţea naturală a zonei de munte, ne-a purtat prin mai multe localitaţi gemene, foarte asemănătoare ca mărime, arhitectură si peisaj: toate erau de fapt nişte sate mici, înşirate la liziera pădurilor, pline de vile si cabane tradiţionale construite pe stuctură de lemn, din care nu lipseau turlele bisericilor, tricolorul italian arborat la Primărie, postul de “carabinieri” si multe restaurante mici cu terase pline de flori multicolore.

Ştiam că mergem spre muntele Monte Rosa si ne aşteptam ca şoseaua frumos asfaltată să inceapă a şerpui şi a urca, dar niciuna din aceste aşteptări nu s-a dovedit a fi conformă cu realitatea: drumul, insoţind albia râului Sesia, urca ce-i drept, dar atât de lin si imperceptibil încât n-am sesizat schimbarea de altitudine nici când am ajuns la Alagna.

Pe parcurs, mai multe puncte de control pentru participanţii la Turul Italiei, zone special amenajate si semnalizate pentru ghidarea cicliştilor si disciplinarea spectatorilor, ne-au indicat faptul că ne gaseam pe un traseu de concurs, despre desfăşurarea căruia ne-au informat insoţitorii noştri italieni. Alaiul de ciclişti, oficiali, ziarişti si reporteri avea să ajungă la Alagna la mai mult de două ore după sosirea noastră acolo. Am asistat şi noi la goana pedalărilor, timp de mai puţin de 10 minute, pentru că alaiul de competitori nu s-a oprit nici pentru o clipă: Alagna nu era decât un punct de trecere.

Sosirea noastră la destinaţie a fost marcată de primirea festivă ce ne-au rezervat-o autorităţile locale: o delegaţie a Primăriei comunale ne-a întâmpinat chiar în marea parcare ce fusese rezervată autocarelor noastre. Spre surprinderea tuturor şi probabil pentru a fi în ton cu ţinutele ansamblurilor artistice prezente, cei cinci membri ai delegaţiei erau îmbracaţi în costume populare traditionale “walser”, aşa cum purtau strămoşii localnicilor – o populaţie de origine germană care a migrat şi s-a stabilit pe aceste meleaguri încă din secolul al XII-lea şi care şi-a lăsat o inconfundabilă amprentă în stilul de viaţă şi în cultura locală, amprentă adăugată vechii civilizaţii valsesiene şi păstrată din generaţie în generaţie până azi.

După obişnuitul “speech” de bun-venit, strângeri de mâini şi îmbrăţişări, delegatia Primăriei s-a alăturat convoiului format de cele zece ansambluri folclorice invitate, străbătând împreună strada principală a localităţii, în uralele şi aplauzele celor înşiraţi de-a lungul traseului, localnici şi turişti deopotrivă. Din parada folclorică multicoloră n-au lipsit costumele populare, cântecele şi paşii de dans specifici fiecărei naţiuni reprezentate.

Convoiul s-a oprit la biserica Sf. Ioan Botezătorul, unde am fost invitaţi să participăm la slujba de duminică, întârziată deja cu o jumătate de oră, în asteptarea noastră. Cum biserica (de rit catolic) nu era atât de încăpătoare încât să permită tuturor să ocupe un loc pe banchetă, în condiţiile în care erau prezenţi şi localnicii, cei mai mulţi dintre cei ce au dorit cu adevărat să asiste la ceremonia religioasă au trebuit să se mulţumească cu un loc în picioare, iar alţii au profitat de ocazie pentru a se strecura afară şi a înnoda noi prietenii, în circumstanţa reunirii pentru prima oară în acelaşi loc a tuturor celor 10 formaţii participante la festival. La finalul “messei” catolice, cei prezenţi în biserică au avut plăcuta surpriză şi încântare sa asculte în limba rusă imnul de slavă şi rugăciune adresat lui Dumnezeu – Tatăl Nostru – în interpretarea corului ansamblului rus invitat la festival. În paranteză fie spus, acest ansamblu era unul profesionist (cam cum era pe vremuri “Ciocârlia” la noi), avea nu mai puţin de 90 membri (două autocare), deopotrivă dansatori de dansuri populare, dar şi de dans modern şi balet, o formaţie instrumentală acompaniatoare, solişti şi un grup coral având un repertoriu foarte larg, după cum avea sa dovedeasca ulterior: de la muzică religioasă, până la muzică clasica, de la cântece populare, până la imnuri şi marşuri, de la muzica modernă, până la muzică ţigănească şi de petrecere.

După slujbă, ansamblurile au fost reunite într-o piaţetă mică de lângă primărie, unde primarul însuşi a ţinut o prelegere despre istoria, tradiţiile şi atractiile turistice ale Alagnei şi ale împrejurimilor ei, în finalul căreia a invitat formaţiile artistice prezente să dăruiască localnicilor câte o farâmă din tezaurul lor folcloric. Asa că, spectacolul a început! Pe parcursul a nu mai mult de 10 minute, fiecare ansamblu a ales din repertoriul propriu ceea ce a considerat a fi mai reprezentativ şi mai atractiv pentru spectatori, aşa încât timp de aproape două ore, până spre ora 14, 00, mica localitate a rasunat de cântece, strigături, chiuituri si tropăituri ritmate ale paşilor de dans. Satisfaţia tuturor, localnici, turişti şi invitaţi a fost deplină, iar strădania artiştilor a fost îndelung răsplătită de ropotele de aplauze.

Dar ce putea fi mai gustată decât rasplata unei mese de prânz? După spectacol, în imediata vecinătate a bisericii, la restaurantul celui mai vechi hotel din localitate - Hotel Monterosa -, construit în 1865, în decorul fastuos al unei săli pastrate cu arhitectura originala de pe vremea când regina Margherita a Italiei îşi petrecea aici vacanţele, ni s-a servit tuturor un dejun cu totul special, cu bucate tipice zonei, un mix între tradiţia Walser (de origine germană) şi cea Valsesiană (de origine italiană) : salată de fasole roşie si albă cu sparanghel, dovlecei şi kiwi; orez cu organe de miel sau oaie (un fel de drob de pe la noi servit însă cu sos din belşug) ; tocană cu carne sărată de la mai multe animale vânate, alături de turta de Alagna, un amestec de mălai şi făină copt pe plită precum clătitele; desert: prăjituri din aluat sfărâmicios cu scorţişoară, cuişoare, miere, umplute cu brânză Gorgonzola, sau cu gem din fructe de pădure, sau cu Nutella…; băuturi: lichioruri, bere, vin alb şi roşu după pofta inimii! In ce mă priveşte, m-am ales şi cu un cadou din partea patronului localului, după o discuţie mai îndelungată, în cursul căreia am lăudat cu toată onestitatea, calitatea servirii şi a preparatelor culinare: am primit o sticlă de 2 litri de vin licoros (nu-i mai reţin numele), pe care l-am degustat de îndată ce am revenit acasă, cu încantarea de a descoperi că seamănă mult cu “Lacrima lui Ovidiu”, cunoscuta licoare de Murfatlar.

Masa de prânz s-a terminat după ora 16, 00. Programul mai cuprindea o vizită la muzeul Walser din vecinătate, dar cum se apropia ora închiderii şi până la muzeu trebuia parcursă o distanţă de vreun kilometru jumătate, puţini au fost cei ce au dorit să purceadă la acest drum, preferând sa exploreze satul sau chiar să urce cu telecabina până la Pianalunga Salati Pass Alagna, unde începe zona de schi Monterosa cu peste 180 de km de pârtii (din care vreo 80 deţin instalaţii de zăpadă de ultimă generaţie, facând posibila practicarea schiului mai tot anul) şi de unde se poate admira panorama magnifică a Alpilor cu Monte Rosa si Matterhorn, până spre Alagna, Gressoney şi Champoluc în Val d'Aosta.

Eu m-am numărat printe cei care au ţinut să vadă Muzeul Etnografic Walser şi nu mi-a părut rău! Muzeul e la fel de pitoresc precum un sat arhaic, de fapt chiar pare un sat împietrit de vreme, la propriu şi la figurat. Adăposteşte mai multe case şi gospodării autentice din secolul al XV-lea, tipic walsesiene, cu toate acareturile, instrumentele şi uneltele de lucru, precum şi cu mobilierul extrem de simplu, destinat parcă anume convieţuirii sub acelaşi acoperiş de piatră a oamenilor şi a animalelor, asa cum se întâmpla de fapt cu secole în urmă. Fiind foarte aproape de ora închiderii (18, 00) vizita noastră a fost pe fugă, nu am avut prea mult timp să urcăm la “etajul” caselor, să inspectăm interioarele şi nici să asistăm la lecţiile practice de prelucrare a laptelui (în special obţinerea untului) după metode tradiţionale locale.

Ne-am întors la Alagna şi înainte de plecare am mai avut timp să facem o incursiune pe străzile pitoreşti ale localităţii, să imortalizăm foto câteva imagini şi să adunăm pliante şi ghiduri frumos colorate de la punctele libere de informare turistică amplasate la intersecţii de străzi sau în unele puncte mai accesate de public (recepţiile hotelurilor, poştă, staţii de taxi). Din conţinutul acestora am aflat de ce este atât de renumită această localitate mică şi zona dimprejurul ei, ce merită să faci şi să vezi aici, ce nu trebuie să ratezi şi am înţeles de ce această destinaţie ne-a fost oferită ca un adevărat dar de către organizatorii festivalului de la Borgosesia.

Iată aşadar numai câteva din argumentele pentru care Alagna Valsesia merită vizitată şi cunoscută:

-Alagna este o staţiune de schi modernă, dotată la cel mai înalt nivel tehnologic cu instalaţii pentru accesarea pârtiilor si a altor zone de practicare a sporturilor de iarnă, dar şi cu tunuri de zăpadă pentru sezoanele de primăvară şi toamnă. Pârtia de schi Monte Rosa este una din cele mai populare din regiune, oferind peste 65 de trasee diferite de schi, toate având ca fundal masivul Monte Rosa şi Matterhorn-ul. Are înclinaţii pentru începători, intermediari şi profesionişti şi pe anumite trasee este iluminată nocturn. Valea Alagna este cunoscută a fi una dintre cele mai dificile şi provocatoare pârtii de schi din Italia, motiv pentru care atrage foarte mulţi schiori doritori de senzaţii tari. Are şi avantajul că este interconectată cu pârtii mai uşoare, pentru începători şi intermediari, facând astfel posibil accesul unei întregi familii sau a unui grup heterogen de schiori.

-Alagna este renumită în întreaga lume ca fiind un paradis freeride. Fie iarnă, fie vară, aici veţi găsi o largă varietate de itinerarii demne de parcurs, dintre care unele sunt extrem de provocatoare. Astfel, în timpul iernii, Alagna şi frumoasele cătune din jur cu fermele lor neschimbate de modernismul zilelor noastre, par imagini desprinse din basmele cu Craiasa Zăpezii. Iar sus, pe pârtiile de schi, itinerariile spre gheţarii din Punta Indren (3260 m) şi cabanele acoperite de zăpadă până la acoperiş par imagini dintr-o altă dimensiune a timpului. Vara, Alagna oferă o gamă infinită de plimbări şi excursii pe diferite itinerarii: de la drumeţii pe malurile râului Sesia şi Valea Otro, sau incursiuni prin satele şi cătunele Comunităţii Walser, cu participare directă la tradiţiile, sărbătorile şi meşteşugurile lor arhaice, până la adevărate expediţii in Parcul Naţional Alta Valsesia (cea mai veche bioarie protejată din Italia) şi ascensiuni dificile pe gheţarii din Monte Rosa sau pe vârfurile muntoase. Alpinismul, raftingul pe râul Sesia, ciclismul montan, zborul cu parapanta şi alte sporturi montane sunt accesibile tuturor doritorilor. Pentru deplasare, cea mai buna cale este desigur, mersul pe jos. Cei veniţi cu auto proprii pot explora zona cu maşina. În plus, la dispoziţia turiştilor există o adevărată flotă de taxiuri, din păcate atât de populară şi frecventată, pentru simplul motiv că acestea cunosc foarte bine zona şi traseele turistice, încât doritorii trebuie să facă rezervări din vreme.

-Infrastructura hotelieră şi de alimentaţie publică este foarte bine dezvoltată. Deşi e un sat mic, Alagna profită de popularitatea sa ca excelentă locaţie pentru practicarea sporturilor de iarnă pe tot parcursul anului. De aceea, în Alagna există o mulţime de opţiuni de cazare: hoteluri, cabane, apartamente, case de ţară, vile şi chiar tabere. Cu toate acestea, în vârf de sezon, a obţine o cameră este o încercare destul de riscantă datorită gradului mare de incertitudine, motiv pentru care este recomandată rezervarea în avans. Cele mai bune hoteluri se recomandă a fi Monterosa, Cristallo Hotel, Montagna di Luce. Toate au pagini proprii pe Internet şi pot fi identificate uşor pe motorul Google. De asemenea, restaurantele (cele mai cunoscute - Ristorante Der Shoppf, Ristorante Raffugio, Grande Halte, Unione Bar, Ristorante pizzeria Dir und Don) oferă specialităţi tipic italiene (în special paste şi pizza), dar şi specifice zonei Walser-Valsesia, în care este renumită brânza de o calitate deosebită şi cu un excelent gust regăsit doar în această zonă.

-În Alagna turiştii pot fi martorii unor evenimente culturale, sportive şi religioase unice. Astfel, în fiecare an, în mai sau iunie se desfăşoară procesiunea Corpus Domini, la care localnicii se înfăţişează purtând costume vechi tradiţionale; după 24 iunie, cu ocazia celebrării hramului Sfântului Ioan Botezătorul este organizat târgul de artizanat şi se desfăşoară acţiunea de distribuire gratuită a ghidurilor alpine; la 15 august este celebrată Sfânta Fecioară de la Gheţarii Gnifetti Capanna de pe Monte Rosa iar la 8 septembrie este sărbătorită Sfânta Fecioară de zăpadă de la Otro; de Crăciun se organizează o mare piaţă de Crăciun de-a lungul drumului central iar în vecinătatea bisericii o mare scenă biblică cu naşterea Mântuitorului; la 30 decembrie profesorii de schi italieni şi nu numai, prezintă cea mai mare demonstraţie tehnică, încheiată cu o paradă tradiţională a schiorilor purtând torţe aprinse şi cu focuri de artificii.

Aceasta este Alagna Valsesia, nepreţuitul dar al prietenilor noştri italieni, pe care nu am apucat s-o cunosc decât în parte, dar pe care nu o voi uita nicicând. Visez să mai am ocazia reîntâlnirii cu Alagna şi redescoperirii ei pe un front mai larg, deşi ştiu că pe măsura trecerii timpului şansa aceasta se va estompa tot mai mult. Nu-mi rămâne aşadar decât s-o recomand celor care iubesc / practică sportul şi mişcarea, iubesc muntele, iubesc Italia şi mai presus de orice au mijloacele de a da viaţă unui astfel de demers!

---

VIZUALIZĂRI: 2455 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI