O incursiune în antichitate

TIPĂREȘTE

Povestea unui deal cum altul nu-i

Cuvintele din motto, extrase din motivația includerii Acropolei ateniene pe lista patrimoniului Mondial UNESCO în 1987, surprind cum nu se poate mai bine semnificația acestei stânci sacre, cea mai de preț comoară arhitectonică și artistică lăsată moștenire lumii de antichitatea greacă și simbol universal al spiritului și civilizației clasice.

Iubitorii Greciei știu, fără îndoială, că termenul „acropolis” este unul generic, care derivă din „acros” („ridicat”) și „polis” („oraș”), adică „punctul cel mai înalt al orașului”, cel pe care, încă din perioada arhaică, se construiau fortărețe de apărare și refugiu al populațiilor în calea atacurilor. Ele cuprindeau totodată între zidurile lor și principalele edificii publice (palate, temple etc.). Numeroase orașe grecești (Corint, Micene, Teba, Sparta, Argos, Tirint) au avut astfel de așezări fortificate, dar dintre toate, cea mai cunoscută și mai vizitată este cea din capitala țării.

Acropola din Atena este situată în centrul orașului și ocupă o suprafață de aproape 4 hectare pe un platou stâncos de 156 m înălțime, deasupra văii Ilissos. Nu este cea mai înaltă colină din Atena, dar fiind înconjurată de zone mai joase, este perfect vizibilă din multe locuri, unele relativ îndepărtate, după cum, la rândul său, oferă panorame spectaculoase atât spre străzile de la poale, cât și spre colinele Lycabettus și Philopappos.

Prima așezare de pe colină, ridicată în jurul anului 3000 î. Hr., includea mai multe temple închinate zeilor, printre care și cel al zeiței Atena, protectoarea orașului. Construcțiile au fost distruse de perși în 480 î. Hr. dar, după înfrângerea acestora în 465 î. Hr., au fost refăcute din îndemnul marelui om politic Pericle și sub supravegherea marelui sculptor Fidias. Din sec. V î. Hr., epoca de aur a Atenei antice, datează cele mai importante monumente ale Acropolei: Parthenonul proiectat de Kallikrates și Iktinos, Erechteionul, Propylea proiectată de Mnesicles și templul Atenei Nike. Teatrul lui Dionysos a fost adăugat în sec. IV î. Hr. iar odeonul lui Herodes Atticus în sec. II d. Hr.

În perioada bizantină templele au fost transformate în biserici, Parthenonul fiind dedicat Fecioarei Maria, pentru ca în 1204, când cruciații au cucerit Atena, să devină catedrală catolică iar Acropola - centrul administrativ al orașului. După 1456, odată cu ocupația otomană, Parthenonul a căpătat alte funcțiuni, ca moschee și arsenal, iar Erechteionul a fost folosit drept harem. În 1687 venețienii conduși de generalul Francesco Morosini au asediat Atena și au bombardat Parthenonul cu tunurile, distrugând acoperișul, structura interioară și 14 coloane exterioare.

Așa cum s-a întâmplat deseori în istorie, și nu numai în Grecia, destinațiile schimbate au salvat monumentele de la pieire și una dintre principalele sarcini de după 1830 ale nou înființatului stat elen a fost protejarea și restaurarea clădirilor Acropolei, primele lucrări și săpături arheologice fiind efectuate între 1835-1837.

Înainte de aceasta însă s-a petrecut un șir de evenimente care suscită și acum controverse: în 1801, lordul Elgin (1766-1841), ambasadorul britanic în Imperiul Otoman, care adusese la Atena mai mulți desenatori și sculptori, printre care napoletanul Lusieri, cu scopul de a desena monumentele antice ale orașului pentru a servi ca sursă de inspirație pentru constructorii de instituții guvernamentale din Regatul Britanic, a primit un firmam de la Înalta Poartă prin care i se acorda dreptul de a „instala schele în jurul Templului Idolilor (Parthenonul) și a modela sculptura ornamentală și statuile vizibile în gips și ipsos”, dar și de a „lua orice piesă din piatră cu vechi inscripții sau sculpturi. ”

Planul lui Elgin nu prevedea înlăturarea acestor lucrări de artă, însă în 1803, la încheierea mandatului său diplomatic în Imperiul Otoman, Philip Hunt, capelanul și secretarul său particular, l-a convins pe guvernatorul Atenei să interpreteze într-un sens mai larg prevederile firmamului și să accepte vânzarea unor piese de sculptură. Astfel, circa jumătate din friza Parthenonului, 15 metope și 17 fragmente de frontoane din acesta, precum și o cariatidă și o coloană din Erechteion au fost îmbarcate pe vase cu destinația Londra.

În 1816, lordul Elgin a vândut „marmurile” statului britanic contra sumei de 35.000 de lire sterline (se pare că mai puțin decât suma cu care le achiziționase, vehiculată a fi de 75.000 de lire), acestea fiind păstrate de atunci la British Museum, unde am avut și eu ocazia să le admir în urmă cu 20 de ani.

Grecii consideră că statul britanic și-a însușit aceste bunuri de o valoare inestimabilă prin furt. În 1982, actrița Melina Mercouri, la acea vreme ministru al Culturii, a demarat o campanie internațională menită să readucă sculpturile acasă. În ciuda concesiilor propuse de-a lungul timpului de greci, precum renunțarea la drepturile de proprietate și doar restituirea acestora sau oferirea de alte opere în compensație, demersurile nu au avut succes până acum. Mai nou, Brexitul este considerat de greci o nouă oportunitate, căci nu vor mai fi nevoiți să ceară acordul Bruxellesului pentru revendicările lor, astfel încât de curând Atena a solicitat Londrei redeschiderea negocierilor.

Revenind la soarta monumentelor din Acropolă după înființarea statului elen, trebuie menționat că cele mai valoroase piese descoperite in situ, inclusiv cariatidele originale ale Erechteionului, au fost expuse în Muzeul Acropolei, construit între 1865-1874 pe latura estică a sitului arheologic, muzeu pe care l-am vizitat și eu în 1991.

În 2007 acesta a fost închis iar în 2009, într-o clădire ultramodernă, a fost inaugurat noul muzeu, theacropolismuseum.gr/en, aflat pe strada Dionysiou Areopagitou nr. 15, practic la poalele Acropolei, în apropierea stației de metrou Acropoli. Biletul de intrare la muzeu costă 5 euro.

Noi nu l-am vizitat, preferând să revedem Muzeul Național de Arheologie (despre care voi scrie un review separat), însă cei interesați pot consulta articolul postat destul de colega @irinad vezi impresii.

Câteva informații utile

Există două intrări în situl arheologic: prima se află în colțul sud-estic, pe strada Dionysiou Areopagitou nr. 18, lângă centrul de informații turistice; a doua este pe strada Apostolou Pavlou, în colțul vestic, la poalele Colinei Nimfelor. Aici se găsește parcarea unde opresc autocarele și busurile turistice hop-on hop-off. Pentru ambele, cea mai apropiată stație de metrou este Acropoli.

Dacă alegeți prima variantă de acces, așa cum am făcut noi, urcușul va fi mai lung dar ceva mai lejer și în drum veți putea admira ruinele de pe panta sudică a Acropolei, în timp ce a doua variantă duce, pe scări abrupte, direct către Poarta Beule și Propylea, intrarea originală în sit. Atenție cum vă planificați timpul, cozile pot fi lungi; noi am intrat după un sfert de oră.

În incintă accesul în interiorul monumentelor e interzis, nu se fumează și nu există bănci sau chioșcuri sau tonete (de fapt, nici la intrări), așa încât e bine să vă hidratați corespunzător fie înainte, fie luând cu voi o sticluță cu apă. Evident, e nevoie de pantofi comozi, preferabil cu talpă de cauciuc, pentru a nu aluneca pe pietre sau trepte. Plus pălării de soare și/sau loțiuni de protecție a tenului, în caz că vizita se desfășoară în sezonul cald.

Despre aglomerația din sit voi lăsa pozele să vorbească: în toate apar figuri umane! Totuși, am apreciat că s-au delimitat prin cordoane culoarele de urcat, respectiv coborât de pe platforma unde se află Parthenonul și Erechteionul.

Prețul unui bilet este de 20 euro (10 euro persoane peste 65 de ani) și cuprinde numai situl, nu și muzeul. Alte detalii găsiți aici: odysseus.culture.gr/h/3/e ... jsp?obj_id=2384. De asemeni, în reviewul meu anterior vezi impresii am oferit câteva informații despre cardurile turistice și biletele combinate, soluții care vă ajută să economisiți bani în caz că doriți să vizitați nu numai Acropola, ci și alte obiective ateniene.

Traseul și monumentele principale

De la stația de metrou am străbătut frumoasa stradă Dionysiou Aeropagitou și am pătruns în situl arheologic prin latura sudică pe Peripatos, drumul antic, cu vedere spre zidurile fortificațiilor, înălțate în mai multe etape. Primul monument întâlnit în cale a fost Teatrul lui Dionysos, unul dintre cele mai vechi din lume (chiar cel mai vechi, după unii specialiști) și primul construit din piatră.

Este locul unde s-au jucat, în cadrul concursurilor de dramaturgie, întâia oară tragediile lui Eschil, Sofocle și Euripide și comediile lui Aristofan. Inițial avea doar o scenă mică și câteva rânduri de bănci din lemn, însă între 342-326 a fost reconstruit din piatră pe cheltuiala marelui orator Lycurg. A fost extins de romani, care l-au folosit ca arenă de luptă pentru gladiatori, așa încât în final putea găzdui 17.000 de spectatori. Romanii i-au adăugat o balustradă de marmură iar Nero o pardoseală mozaicată cu scene din viața lui Dionysos și un șir de tronuri rezervate demnitarilor.

Mai departe trecem pe lângă Porticul lui Eumenes - în engleză „Stoa of Eumenes”, ridicat în sec. II î. Hr. de Eumenes II, regele Pergamului, un înfocat admirator și binefăcător al Atenei, cu scopul de a oferi adăpost de ploaie sau soare celor ce mergeau la teatru. Construcția lungă de 163 m este pe două nivele, la cel inferior aflându-se 64 de coloane dorice.

Drumul ne poartă către Odeonul lui Herodes Atticus, construit de acest politician, filozof și profesor roman în anul 161 d. Hr. în memoria soției sale. Inițial, era un amfiteatru semicircular cu diametrul de 76 m, protejat de un acoperiș din lemn de cedru, și avea o capacitate de cca 5.000 de locuri. Colonada din spatele scenei, înaltă de 28 m, era decorată cu statuile celor nouă muze. În anii 1950 a fost restaurat iar fosa semiciculară din fața scenei a fost pavată cu dale din marmură. Acustica deosebită permite organizarea de spectacole, în special în cadrul Festivalului de Artă al Atenei.

De aici, de deasupra odeonului, se deschid panorame splendide către Colina Muzelor, cum i se spunea în antichitate, cunoscută acum drept Colina Philipappos (147 m), după numele monumentului construit între 114-116 d. Hr. de atenieni în cinstea lui Gaius Iulius Antiochus Philopappus 965-116 d. Hr.), prinț al regatului Commagene (actuala Armenie). Refugiat în Atena după cucerirea regatului său de către romani, acesta a reușit să intre în grațiile împăratului Traian și mai apoi ale lui Hadrian, fiind numit consul, calitate în care a apărat interesele orașului său adoptiv. Monumentul are o formă destul de ciudată, concavă, care se observă chiar și de la distanță, și adăpostește statuile lui Philopappus și bunicului său, Antiochus IV, și o friză care îl reprezintă pe prinț sosind într-un car la învestirea în funcția de consul.

Gâfâind din greu dar ambiționându-ne să nu facem decât un scurt popas în drum pentru a poza o broscuță țestoasă, ajungem pe platforma naturală ce găzduiește cele mai importante construcții din Acropolă.

Privirea ne este imediat atrasă de Parthenon. Este înconjurat de schele, lucrările de restaurare fiind programate să se finalizeze în 2020, însă chiar și așa măreția acestui templu doric rămâne de neegalat.

Construit între 447-438 î. Hr. din marmură pentelică albă, fără striații, după planurile arhitecților Kallikrates și Iktinos, Parthenonul avea ca scop adăpostirea tezaurului public al orașului și a statuii Atenei Parthenos (Fecioara), sculptată de Fidias din lemn, fildeș și aur. Statuia de 10 m înălțime a fost smulsă de pe soclu la începutul perioadei bizantine și se pare că a împodobit un timp Hipodromul din Constantinopol (Istanbul), înainte de a pieri într-un incendiu.

Clădirea Partenonului este deosebit de impunătoare – 69 m lungime și 31 m lățime, cu câte 8 coloane pe lățime și câte 17 coloane pe lungime. Având în vedere dimensiunile mari, arhitecții au recurs la „trucuri” pentru a contracara iluzia optică defavorabilă, aceea prin care liniile orizontale foarte lungi par curbate la mijloc spre în jos. Astfel, baza templului a fost construită la mijloc mai înaltă decât extremitățile, coloanele au fost ușor înclinate spre interior iar în centrul lor protuberanța numită entasis făcea ca fiecare coloană să pară dreaptă.

Decorațiunile exterioare cuprindeau nu mai puțin de 92 de metope (panouri sculptate) şi triglife (grupuri ritmice de câte trei nervuri verticale ce despărţeau panourile). Ele înfățișau luptele dintre zei și giganți, dintre lapiții din Thessalia și centauri, dintre Tezeu și amazoane și scene din războiul Troiei. Reprezentările erau încărcate de un puternic simbolism, fiind în fapt celebrări ale victoriilor ateniene de la Marathon, Salamida și Plateea asupra perșilor și - într-un sens mai larg - victoria frumuseţii, a dreptului, democraţiei şi civilizaţiei asupra urâţeniei, barbariei şi tiraniei.

În interior, încăperea sacră, cella, era înconjurată de o friză de inspirație ionică de 160 m lungime ce cuprindea circa 600 de figuri de divinități, oameni și animale, într-o compoziție care reproducea procesiunea de sfârșit a Sărbătorii Panateene.

Din păcate, majoritatea decorațiunilor s-au pierdut ori au ajuns la British Museum, doar o mică parte fiind păstrate în Muzeul Acropolei.

În stânga Parthenonului, cum stai cu fața către acesta, pe locul cel mai sacru al Acropolei, cel în care legenda spune că zeița Atena ar fi plantat măslinul, arhitecții (posibil Mnesiecles, Filocles sau Archilochos) au proiectat Erechteionul, un templu elegant în stil ionic.

Construit între 421-406 î. Hr., deci după moartea lui Pericle, cel care a ordonat ridicarea sa, sanctuarul a fost dedicat mai multor zei protectori - Atena, Poseidon, Geea și Hefaistos -, fiind totodată mormântul unor regi legendari, deveniţi eroi ai Atenei preistorice. Adăpostea xoanonul (statuie din lemn) zeiței Atena Polias, dar și mormântul lui Erehteus, regele legendar care a supus oraşul Eleusis, a civilizat Attica şi, mai târziu, a fost identificat cu divinitatea Poseidon Erehteus, precum și al lui Cecrops, alt rege și erou legendar, și al fiicei sale Pandora.

Materialul folosit a fost marmura extrasă din muntele Pentelikon iar frizele din calcar negru erau împodobite cu basoreliefuri din marmură albă. Edificiul se înălța pe mai multe nivele și arhitecții au reușit să rezolve problema diferențelor de nivel prin soluții ingenioase. În partea de răsărit se găsea templul zeiţei Atena Polias, compus dintr-un prostil cu şase coloane la faţadă şi dintr-un naos. Ultima coloană din dreapta se găseşte la British Museum, fiind înlocuită de restauratorii greci moderni.

Spațiul dedicat cultului lui Poseidon era plasat la un nivel inferior cu trei metri în raport cu Templul Atenei Polias, deoarece urmărea denivelarea naturală a terenului. Vestibulul de acces dinspre nord era dotat cu patru coloane la faţadă şi două pe laturi, toate cu capiteluri ionice bogat decorate. În acoperiş era practicat un orificiu care nu a fost niciodată astupat, deoarece era considerat rezultat al unui fulger aruncat de Zeus sau, după alţii, al loviturii lui Poseidon cu tridentul în lupta sa cu Atena pentru onoarea de a da orașului numele său.

Spațiul cel mai interesant din Erechteion este așa-numitul Portic Kores, un fel de verandă cu acoperiş susţinut de coloane cu trup de tinere femei, celebrele cariatide. Termenul de cariatide a apărut în epoca romană şi se pare că derivă de la numele orașului Caria din Laconia, renumit pentru frumusețea fetelor care executau dansuri rituale în onoarea zeiţei Artemis.

Cele șase cariatide ale Erechteionului (patru pe față, două pe laturi) sunt numai aparent identice. Ele poartă pe cap un capitel circular ornat în stil ionic. Cele pe care le vedem in situ sunt cópii, cinci originale fiind păstrate la Muzeul Acropolei iar al șaselea la British Museum.

Înainte de ne îndrepta spre ieșire aruncăm o privire spre colina Lycabettus, apoi pornim spre Propilee, porțile triumfale ridicate în timpul lui Pericle, în 437-432 î. Hr, după schițele lui Mnesicles. Clădirea enormă dreptunghiulară era alcătuită dintr-o parte centrală încadrată de două aripi laterale și avea cinci porți. Cea din mijloc conducea către Calea Panathenaica, cea sudică spre Templul Zeiței Atena Nike, în timp ce în partea de vest exista un portic cu coloane dorice la exterior și ionice la interior. Aripa nordică cuprindea o galerie de imagini numită pinakothiki. Plafonul vestibulului era pictat.

În imediata apropiere a Propileelor, pe locul cel mai înalt din Acropole numit pyrgos (turn sau bastion), se află micul și grațiosul Templu al Atenei Nike, construit între 427-424 î. Hr. după planurile lui Kallikrates în cinstea victoriilor asupra perșilor. Cultul zeiței Nike (Victoria) era unul vechi în Atena și un mic sanctuar fusese ridicat aici în timpul lui Pisistrate. A fost distrus de perși iar soluția aleasă de arhitect diferă de cea a templelor clasice grecești și seamănă mai degrabă cu cele arhaice, de tip amfiprostil, cu portic în față și în spate și câte patru coloane ionice la fiecare extremitate. Sub cornișă, o friză continuă cu basoreliefuri reprezentând scene de luptă dintre perși și atenieni înconjura edificiul.

Distrus de turci în 1687, cu friza în mare parte pierdută și reliefurile de pe laturile nordică și vestică aflate actualmente la British Museum, templul a fost reconstruit între 1834-1838.

Dincolo de Propilee se află Poarta Beule, numită astfel după arheologul francez Ernest Beulé, cel care a descoperit-o în 1853. Datează din perioada ocupației romane, mai precis din 267 d. Hr., când a fost adăugată ca parte a noilor fortificații, și a fost construită din blocuri de piatră luate din monumentul choregic (tip de edificiu ridicat în onoarea câștigătorilor festivalului anual coral și dramatic de la Teatrul lui Dionysos) de lângă Porticul lui Eumenes.

De aici, de la ieșirea (sau intrarea) la Acropolă, panoramele îți taie răsuflarea: la vest se înalță Colinele Philipappos și Pnyx (Colina Nimfelor), iar la poalele Acropolei, spre nord, se întinde Agora Antică, piața publică și centrul politic, social și comercial al Atenei antice. Aici se aflau școli și prăvălii, dar și săli de întruniri publice și instanțele de judecată. Socrate a fost condamnat și executat în închisoarea din Agoră în 399 î. Hr.

Dintre numeroasele clădiri din acea perioadă s-au păstrat doar câteva, cele mai importante fiind Templul Hephasteion sau Theseion, construit între 449-410 î. Hr. și Porticul (Stoa) lui Attalos, o clădire pe două nivele, cu colonade, dăruită Atenei de către Attalus II, regele Pergamonului. Se crede că adăpostea magazine iar în anii 1950 a fost transformat în Muzeul Agorei, care expune piesele cele mai valoroase descoperite de arheologi.

Coborând cu mare grijă scările roase de vreme, pentru a nu aluneca, am simțit o mare bucurie și satisfacție: revăzusem, după 27 de ani!, unul dintre cele mai celebre complexe monumentale din lume, un spațiu magic în care arhitecții și sculptorii proclamaseră triumful frumuseții umane, egala divinității, drept principiu modelator al lumii.

Atenienii aveau în mod cert conștiința propriei valori și a rolului pe care îl jucau în lumea greacă și în întreg Bazinul Mediteranean. Și nu au lăsat ca marile lor realizări - sculptura, teatrul, arhitectura, matematica, democrația - să fie uitate. Le-au făcut cunoscute prin scrieri, pictând pe vase scene de luptă în care erau înfățișați mereu ca învingători și ridicând temple cu proporții perfecte ce uimesc și servesc drept sursă de inspirație și astăzi.

Într-un discurs ținut în onoarea soldaților uciși în Războiul Peloponesiac, Pericle elogia astfel orașul: „Atena este deschisă tuturor și noi nu deportăm oamenii pentru a-i împiedica să ne vadă slăbiciunile sau să ne descopere secrete ce ar putea fi utile dușmanilor. Ne bazăm pe bravura și devotamentul reale, nu pe arme sau stratageme secrete... Suntem singurii greci capabili de acte de generozitate fără intenții ascunse. Credința în libertate ne face să fim așa. Pe scurt, orașul nostru este un model pentru Grecia.”

Posteritatea i-a dat dreptate lui Pericle: Atena antică a fost și rămâne și acum un model nu numai pentru Grecia, ci pentru întreaga lume. Parthenonul, cu frontonul său triunghiular și colonadele, a fost și este copiat în edificii publice răspândite din Europa până în SUA și Australia, însă grandoarea și frumusețea complexului monumental din Acropola ateniană rămâne și acum, după mai bine de două milenii, de neegalat.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2597 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI