Sicilia, Insula Soarelui

TIPĂREȘTE

Insula Soarelui, sau “scoica de aur”, cum o numeau cuceritorii arabi, te surprinde prin numeroasele etaje de culturi suprapuse, un statut dobândit într-un triunghi de pământ ce se înfăţişează lumii cu o zestre spirituală greu de egalat. Păşind pe lespezile de piatră ce acoperă străzile medievale, ţi se derulează în faţa ochilor un film surealist de epocă, cu gravuri sculptate pe pereţii catedralelor şi pe zidurile fortificate ale palatelor regale. Siluetele invadatorilor romani se suprapun într-o geometrie asimetrică celor greceşti, normande, islamice sau bizantine-un cortegiu istoric învăluit în fum, cu arome, culori, zăngănit de arme lucioase, pasiuni, răzbunări, veşminte, cruci, semilune, supuneri, răzmeriţe şi speranţe.

Dacă vestigiile greceşti şi romane din Siracuza se individualizează prin canoane arhitectonice distincte, melanjul de stiluri din Palermo, Monreale, Messino, Callabria, te duc spre noi cutume ale convieţuirii multculturale, pe un spaţiu pe cât de incandescent al istoriei, pe atât de rafinat şi armonic în artă.

Când eşti cu picioarele pe pământ, poţi distinge trei zone distincte de moştenire spirituală în Sicilia: cea de vest, sub voalul mozaicat al lumii arabe, cea centrală locul de întâlnire al coloanelor dorice, ionice şi corintice greceşti, şi pe cea de răsărit, sub măreţia apusă a templelor romane.

Cuvintele celor pe care îi întâlneşti pe străzile pietroase sau pe colinele pline de migdali şi de livezi de măslini, se înalţă spre un cer odinioară deschis, de unde Zeii Olimpului, însetaţi, când de ură şi răzbunare, când de graţie, îşi trimiteau fie solii, fie coborau ei înşişi printre oameni. Totul se întâmpla până prin sec 3, când creştinismul trage cortina unei reprezentații cereşti şi o cataloghează drept o mitologie a trecutului.

Cât va mai fi rămas din peştera lui Polifrem, căpcăunul ce devorase o parte din oamenii neînfricatului Ulise, aici aproape de Sicilia şi câte corăbii vor mai fi înghiţit vrăjitoarele din Scilla si Caribda? În ce culise ale cerului se vor fi retras actorii, regizorii, figuranţii si întreaga recuzita a celor ce stăpâneau atâtea secole toată suflarea unor imperii? Oare câţi dintre ei s-or fi retras printre oameni, cel puţin în imaginarul colectiv?

Sunt multe întrebări ce îţi răpesc liniştea din momentul sosirii aici în Sicilia, până când marea, plină de stânci cotropite de spirite şi de vulcani cu ochi de ciclop, se pierde în apusuri preistorice.

Sicilia Mafioso

Când te strecori pe străzile medievale ale oraşelor siciliene, ca prin nişte tuneluri cu iz oriental şi baroc târziu, nu ai timp să bagi de seamă că limbile din Europa Estică nu se fac la fel de auzite ca germana, engleza, sau franceza. Mai mult, nu auzi nici un cuvânt în limba neaoşă a celei mai numeroase minorităţi de pe insulă, de etnie română. Se vorbeşte, în schimb în şoaptă, că aici, în Sicilia, ar fi mai rău ca pe vremea ilustrului nostru ţepaş, Vlad Vodă. Adică, nu se fură nimic de frica braţului nevăzut al celei mai fioroase asociaţii “neguvernamentale” de pe glob, cu rădăcini adînci în pământul Siciliei.

Se crede că localnicii fiefului crimei organizate trăiesc şi acceptă convieţuirea cu lumea nevăzută a crimei, la fel cum olandezii sau danezii se complac în infernul seducător al drogului. O legendă urbană spune că poţi să-ţi laşi casa sai magazinul deschis atâta timp cât plăteşti o anumită taxă anuală unor personae cu “spirit protector”-o regulă ce ar funcţiona fără cusur în toată Sicilia.

Dacă ar fi să ne luăm după media italiană, cei mai mari capi ai clanurilor mafiote, fie că nu sunt printre noi, fie că au de petrecut mulţi ani după gratii. În mod implicit, cei rămaşi trebuie să fi adoptat un regim atât de discret, încât omul de rând nu le mai simte prezenţa publică.

Totuşi, în mod straniu, călătorind vrăjit de atîta frumuseţe şi istorie suprapusă în trepte, aidoma Grădinii Semiramidei din Egiptul Antic, prin oraşe ca Mesina, Palermo sau Siracussa, am putut trăi şocul întâlnirii cu cele mai fioroase chipuri ale căpeteniilor mafiote-în magazinele de suveniruri, desigur. Ipostazele mai familiare ale lui Al Capone, sau ale altor capi din Mafia Calabresa, în care te privesc impasibil de pe o ceaşcă de ceai, sau, parcă te te somează cu pistolul, spunîndu-ţi să cumperi cel puţin un produs cu marca deja consacrată a Siciliei...

Gustul morbid al turiştilor, dornici să-şi impresioneze prietenii cu o ceaşcă în formă de pistol, sau cu o pălărie de epocă, stil Capone, nu cunoaşte limite.

În mod cert, odată ieşit pe străzi, nonşalanţa turiştilor, de care mă las şi eu copleşit, te face să crezi că, după zilele petrecute aici, în Sicilia, mafia nici măcar nu a existat vreodată...

“Ce le cadet de mes souci, ” (Este cea mai mică grijă pe care o am”) îmi şopteşte în fugă o colegă franţuzoaică.

---

VIZUALIZĂRI: 484 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI