Minivacanţa în Eilat, o experienţă nouă, scumpă la propriu şi la figurat

TIPĂREȘTE

Facem parte din categoria celor care iubesc soarele și marea și rămân nostalgici cu gândul la vară, de fapt, cine nu visează să ajungă pe plaiuri mai calde când vine iarna?! Ei, bine de la o vreme încoace, recunosc că o tură scurtă prin ţările cu vreme mai blândă, atunci când la noi frigul începe să muşte, a devenit micul nostru răsfăţ la debut de iarnă. De data aceasta, nici nu mă așteptam ca în momentul plecării în minivacanță, în cea de-a treia decadă a lunii noiembrie, după o toamnă lungă și caldă, zăpada să fie pe străzi de câțiva centimetri, iar frigul, rege neîncoronat.

În general, Israelul nu mă atrăgea defel prea tare, poate din cauza conjuncturii politice, deşi e pace acolo de mulţi ani, poate că nu mi se părea deloc la îndemână, dar cu siguranţă din cauza faptului că nu e ieftin deloc.

Am ajuns în Israel graţie rutei Bucureşti-Eilat operată de Wizzair cu costuri modice, şi, bineînţeles, datorită curiozităţii de a vedea noi meleaguri. La început, Eilat-ul nu-mi spunea mare lucru, ba chiar îmi aminteam vag de el, în prima secundă nepreareușind să-l localizez pe hartă. Apoi, forând pe internet am aflat lucruri noi şi deodată am sesizat potenţilul turistic al zonei când m-am dumirit ce poziţie excelentă are în golful Aqaba, la Marea Roşie, între Egipt şi Iordania, în cel mai sudic punct al Israelului. De fapt, golful Aqaba seamănă cu o „suliţă” subțire de apă ce se împlântă adânc în continentul asiatic, în zona Orientului Mijlociu, având în vârfu-i bont Israel şi Iordania pe distanţe scurte şi de-o parte şi de cealaltă, Egipt şi Arabia Saudită pe lungimile suliţei.

Desigur că mi-a suscitat interesul încă de la prima notificare primită pe e-mail anul trecut, dar n-a mai încăput în planurile noastre de vacanţă. Acum se pare că-i venise vremea, dar, mai mult decât atât, posibilitatea efectuării unor excursii opţionale, fie la Ierusalim, fie la Petra, în Iordania, ne-a determinăm să luăm biletele de avion, care n-au mai fost chiar atât de ieftine, dar accesibile încă (≈300 lei/persoană dus-întors). Perioada mi s-a părut foarte potrivită, vremea în Eilat fiind foarte bună, cu peste 27-29°C în aer şi vreo 24°C în apa mării, o reală încântare față de vremea pe care am lăsat-o în țară.

Odată rezolvată problema biletelor de avion, m-am gândit să rezerv cazare pentru cele patru nopţi şi atunci a fost primul semn că ţara aceasta nu era nici pe departe ieftină. Pe urmă am început să recitesc articolul lui @Carmen Ion - vezi impresii - şi încă altele pe tema Israelului şi mi-am amintit ce trebuia, cel mai important era să adaptez bugetul la programul pe care ni-l doream.

În fine, dacă, de regulă, pentru minivacanțe caut cazare cu mic-dejun, acum mi-am dat seama că micul-dejun nu e prioritar, deoarece în trei dintre cele patru dimineţi, am fi plecat foarte devreme de acasă, deci l-am fi pierdut, sau am fi avut parte de ceva simbolic.

Aşa că, m-am reorientat asupra unei cazări tip studio, în regim self-catering. Am găsit într-o vilă cu studiouri aproape de centru şi am rezervat, făcând o alegere bună despre care voi detalia într-un alt articol.

Zborul până la Eilat s-a desfășurat în condiții bune, deși ne temeam că decolarea se va produce cu întârziere din cauza condițiilor meteo neprietenoase, însă n-a fost cazul. A durat 2 ore și 55 minute, așa încât la orele 10,00 pășeam pe însoritul meleag israelian dând jos „cojoacele” de pe noi, unul câte unul. Ca o curiozitate pentru mine, vă spun că am fost anunțați în avion că în spațiul aerian israelian nu aveam voie să ne ridicăm de pe scaun, apoi am aflat că oricine stă în picioare poate fi detectat și considerat drept terorist de către avioanele militare care survolează spațiul lor aerian în scopul de a identifica orice tentativă de insecuritate.

Aeroportul OVDA, unde aterizează cursele acestea, se află la 60 km nord de oraș, în deșertul Negev, fiind un aeroport militar care este folosit parțial și pentru zborurile internaționale de pasageri, până ce noul aeroport de lângă Eilat va fi dat în folosință, lucru estimat pentru 2019, deși se apreciase că anul acesta ar fi fost gata.

La controlul pașapoartelor, înainte de obținerea vizei (un permis de ședere valabil 3 luni pe un cartonaș de culoare bleu cu poza din pașaport), ofițerul de securitate pune câteva întrebări legate de venirea în Israel pentru a se lămuri de scopul călătoriei sau dacă ești o persoană periculoasă. Sincer, inițial aveam ceva emoții, dar mi s-au risipit imediat, interogatoriul fiind de bun simț.

De cum am pășit dincolo de poartă, în incinta aeroportului am fost întâmpinați de o doamnă reprezentant al Ministerului Turismului din Israel care, alături urările de bun venit, ne distribuia câte o punguță cu materiale publicitare, hărți, broșuri despre Israel și Eilat în câteva limbi, printre care și română, treaba sa fiind să întrebe pe fiecare de unde vine.

Apoi, grija următoare era să achiziționăm obligatoriu ceva shekeli (NIS), moneda națională a statului israelian, necesari în primul rând pentru a lua bilete de autobuz. În incinta aeroportului există o singură casă de schimb valutar, iar cursul era de 3,58 NIS pentru un $, un curs bunicel aș zice, fără comision, ulterior în Eilat schimbând și la 3,60/$ și 3,64 NIS/$. Pentru un € se primeau 4,1 sau 4,2 NIS. Paritatea față de leul nostru este de 1,11-1,15 lei la un NIS.

Din aeroport, transferul către oraș se face cu autobuzul express 282 care este foarte bine conectat la zboruri, iar biletul costă 21,5 NIS/persoană/sens. Biletele se pot cumpăra atât din aeroport de la un chioșc care-ți sare în ochi, cât și de la șoferul autobuzului. Durata transportului până la autogara centrală din Eilat este de cam 45-50 minute pe distanța de 60 km, aceasta fiind punctul terminus al călătoriei noastre, nemaioprind pe drum.

Șoseaua prin deșertul Negev m-a uimit, deșertul nefiind în niciun caz reprezentat de dune de nisip așa cum ni-l imaginam când eram copii, ci era croit printre munți golași, arizi, de culori impresionante: arămii, galbeni, roz, albi, foarte rar la baza lor zărind câte o tufă mică de acacia. Pe drum, nici țipenie de om, abia ne-am petrecut cu câteva mașini, iar drumul urmărește fidel frontiera cu Egiptul de care îl desparte un gard înalt și solid din sârmă ghimpată garnisit cu camere de luat vederi, etc.

Odată ce la orizont se prefigurează Eilat-ul, parcă intri în altă lume: încep să apară clădiri înalte și zvelte, sensuri giratorii amenajate frumos cu diverse teme, cu flori sau verdeață, bulevarde mărginite de palmieri şi bougainvillea. Și dincolo de acestea, marea, cu o pleiadă de hoteluri arătoase la țărm, apare ca o vedetă multașteptată.

Programul pe care l-am stabilit încă de acasă cu soțul meu pe zile era unul ambițios și foarte activ, în sensul că presupunea două excursii opționale în afara Eilatului, la distanță considerabilă față de acesta, și două zile dedicate Eilatului, perla israeliană de la Marea Roșie. Planul era ca acestea să se desfășoare consecutiv, adică o zi în Eilat, una în excursie, ș. a. m. d., pentru a nu fi extenuant. Încă de acasă, ne-am înscris prin touristisrael.com

la Ierusalim și la Petra, două excursii superconcentrate, care se întind pe tot cuprinsul unei zile, scumpe, în special cea de la Petra, solicitante și obositoare, în ce ordine vreți. Banii nu mi-au fost traşi imediat de pe card, urmând să se efectueze plata doar cu o zi înaintea fiecăreia dintre excursii sau chiar în ziua excursiei.

În prima zi, după ce ne-am cazat, am mâncat la un restaurant micuț, de cartier, recomandat de proprietarul vilei în care am stat, am făcut câteva cumpărături de primă necesitate (apă, bere, fructe, alimente pentru micul-dejun), după care, țuști în costume de baie și direct la plajă, dându-ne seama că, aproximativ ca în Cipru, și în Eilat soarele va apune nu prea târziu de orele 16,00, fiind situat ceva mai în est față de noi. La plaja publică centrală, pe nume 9Beach, încă erau destule șezlonguri ocupate, iar apa mării era perfectă: caldă și liniștită, că nu ne venea să plecăm nici după ce soarele începuse să se retragă lăsând în urmă nuanțe purpurii.

Seara în Eilat, ca de altfel și ziua, este minunat, faleza este animată de turiști din toate colțurile lumii, preponderent, totuși ruși, luminile dezvăluie feeric o stațiune stilată, cochetă, nu prea mare, nu excesiv de agitată. Pe faleză se înșiruie magazine de tot felul, restaurante, hoteluri luxoase, de arhitecturi diferite, de dimensiuni considerabile.

A doua zi aveam rezervare pentru excursia la Ierusalim, care debuta cu o baie la Marea Moartă în staţiunea Ein Bokek. De data aceasta, drumul spre Ierusalim n-a mai fost dispus de-a lungul graniței cu Egiptul, ci cu cea a Iordaniei, până la care am văzut pe alocuri plantații întinse de curmali și sere cu legume. Experiența la Marea Moartă este memorabilă și unică, nu seamănă cu nimic. A urmat Ierusalimul care m-a uluit prin multitudinea de culturi și religii existente acolo, cetatea parcă îmi amintea de Malta și Rhodos ca arhitectură, uneori chiar și de Cipru. Pe când eram în cetate, la un moment dat a început să picure ușor, dar asta nu ne-a împiedicat să ne vedem de program: cartierul armenesc, cel evreiesc, cel musulman, Zidul Plângerii, biserica Sfântului Mormânt, Domul Stâncii, etc. Opțional, la final am vrut să vizităm și biserica Nașterii Domnului, pentru care am fost transportați la Bethlehem. Sper să scriu și separat despre această excursie, fiindcă a fost pe cât de interesantă, pe atât de solicitantă. Ne-am întors în Eilat după miezul nopții.

A treia zi a fost dedicată, în prima parte, lenevitului la plajă vremea fiind mai mult decât prietenoasă, soarele generos și apa mării tocmai bună de bălăceală și snorkeling pentru soț. După prânz, ne-am retras spre Observatorul Subacvatic din Eilat, principalul obiectiv cu care se mândrește orașul, situat aproape de granița cu Egiptul. Este considerat cel mai mare observator subacvatic din Orientul Mijlociu și are în afara observatorului propriu-zis, o mulțime de alte atracţii: piscine, oceanarium, acvarii, etc. Proprietarul vilei în care am avut cazarea ni l-a recomandat din start (oricum citisem și eu despre el același lucru) și ne-a spus că este nevoie de cinci ore pentru a petrece în areal. Noi nu am respectat acest lucru ad litteram, dar vreo trei tot am stat pe-acolo. În acest răstimp am primit e-mail de la agenția locală de excursii că turul la Petra nu se mai efectuează din cauza ploilor ce se anunțaseră în zonă şi, implicit, a pericolului de inundaţii. Era cert că Petra, visul meu de suflet de-o viață, devenise o Fata Morgana pe care nu o mai puteam vedea în această minivacanță, dar mai bine așa decât să se repete nenorocirea de potop ce luase 12 vieți și făcuse ca peste 4.000 de turiști să fie evacuați în urmă cu două săptămâni.

Într-a patra zi ne-am reorientat și am conturat un program de voie cu puțină plajă și bălăceală, cu shopping pe la magazine, dat fiind că Eilat este considerat zonă liberă de taxe, cu plimbări prin oraș, cu căscat gura pe ici, pe colo, totul relaxant, pentru o ultimă zi agreabilă în Israel.

Eilatul și Ierusalimul mi s-au părut locuri scumpe atât la propriu cât și la figurat, în sensul că e nevoie să deschizi punga mai larg, prețurile fiind mai mari decât în alte părți vizitate de noi. La figurat, m-am exprimat că este scump pentru că este diferit, inedit și destul de neobișnuit, o staţiune cochetă în plină afirmare.

De mâncat în afara micului-dejun, am luat masa la restaurante normale, stradal în excursie când ghida ne-a spus că din mers trebuie să îngurgităm ceva, neavând timp să stăm efectiv la masă. Nimic nu mi s-a părut a fi ieftin, de exemplu o masă la restaurant fără pretenții, cu meze incluse și un fel principal (shawarma), o bere și o apă, a costat cam 160 NIS.

Apa îmbuteliată este scumpă în marketuri, de exemplu o sticlă de 1,5 l costă între 6 şi 8 NIS, Israelul stând prost la resursele de apă, după cum ne-a spus ghidul excursiei, apa de la robinet era potabilă şi obţinută de la singura staţie de desalinizare a apei marine, din Israel, adică cea din Eilat. Berea era ceva mai ieftină, adică găsiserăm 3 beri la set, la 9,90 NIS, dar reţineţi că era mai slab alcoolizată, 3,8%. Desigur, mă refer la cele mai joase preţuri, existând şi sortimente mai costisitoare şi mai puternic alcoolizate.

Fructele şi legumele au preţuri mai mari cu o treime faţă de cele de la noi, brânza, mezelurile sunt duble la preţ. Ouăle, de exemplu, puteau fi cumpărate cu 1,5 NIS/bucata. În plus, mi-am dat seama că noi avem marketuri şi supermarketuri de soi, acolo mă simţeam ca în anii ’80 de la noi.

De achitat, se poate plăti fie cu numerar, fie cu cardul, fără comision la plata cu cardul, la un curs de 1,11 lei/NIS. Casele de schimb valutar sunt plasate atât în zona autogării, cât şi pe faleză, sunt tranzacţionate monede precum dolari, euro, lire sterline, dolari australieni, etc.

Transportul în comun în oraş e ceva mai scump decât mi-am imaginat, biletul costând 4,90 NIS de persoană, indiferent câte staţii mergeai, biletele putând fi luate de la şofer. Autobuzele cu traseu mai lung au un orar fix, de regulă, afişat în staţii.

Pe de altă parte, în Eilat există wi-fi gratis şi neparolat peste tot în oraş, în autobuze, aşa încât comunicarea este puternic înlesnită. Localnicii Eilat-ului sunt oameni liniştiţi, nestresaţi, foarte ospitalieri şi amabili, gata oricând să sară în ajutor. Mă gândeam ce norocoşi sunt aceşti oameni să aibă acolo o viaţă calmă şi senină într-o ţară măcinată de frământări și conflicte în care trebuie să fii pregătit să vezi (adică să nu te şocheze) oricând pe stradă fete şi băieţi înarmaţi cu mitraliere, fie că sunt soldaţi, sau îmbrăcaţi în alte haine. Uneori am văzut băieţi piperniciţi cu ditamai arma la umăr, de parcă era mai mare arma decât ei!

Ceea ce m-a uimit a fost faptul că Eilat-ul geme de turişti ruşi, noi înşine am fost interpelaţi în rusă mai mereu, dar rușii şi-au deschis şi afaceri, aveau magazine, lucru de necrezut în ţara afaceriştilor lumii. Aproape peste tot în oraş, dar chiar şi în staţiile de autobuz, panourile erau scrise în ebraică, arabă, engleză şi... rusă.

La final, aş spune că experienţa israeliană n-a fost rea deloc, dimpotrivă, ne-a mers la suflet, că evadarea pe meleaguri mai calde, într-o bijuterie de staţiune aşa cum este Eilat-ul merită făcută fără strângere de inimă, că acolo totul pare exotic şi destul de interesant.

Închei prin a vă spune că, la plecare, interogatoriul din aeroport a fost mai lung şi ceva mai insistent, înainte ca bagajele să fie suplimentar verificate, scop în care au fost introduse printr-un tub special. La ieşire din Israel, cartonaşul primit este de culoare roz. Tot în aeroport am avut parte şi de o întâmplare un pic ilară: fiind obişnuiţi cu regulile de securitate în privinţa lichidelor de pe la noi, vroiam să ne descotorosim de o sticlă cu suc plină pe jumătate până să intrăm la controlul de securitate. Un lucrător ne-a observat cum încercam să mai bem un pic din lichid şi ne-a făcut semn că putem merge liniştiţi cu sticlă cu tot. Apoi, ne-am dat seama că pe israelieni îi interesează mult mai mult bombele decât sucul sau apa din sticle şi ce caraghioşi eram încercând să ne umflăm cu suc.

Cert este că, dacă o vizită în Israel merită făcută cel puţin o dată în viaţă aşa cum se spune, eu recomand şi Eilat-ul ca destinaţie de reîncărcare a bateriilor, fiind o staţiune sofisticată în care poţi face baie şi plajă până la mijlocul lui decembrie, un oraş căutat din ce în ce mai mult de turişti. În plus, oferă posibilitatea efectuării unor excursii foarte atractive în zonă, în alte oraşe importante din Israel, chiar şi în ţările vecine Egipt şi Iordania.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=W9aZVBj15Rc

---

VIZUALIZĂRI: 6447 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI