Palatul lui Alexandru Ghica – sau “La Academie “

TIPĂREȘTE

Sunt atat de fascinata de palate, incat uneori ma intreb daca acest lucru se datoreaza unei experiente placute traita intr-o viata anterioara sau a unei imense dorinte din aceasta viata. Oricare ar fi motivul, un lucru este sigur; sunt atrasa de palate ca o figurina din fier atrasa de un imens magnet.

Asa s-a intamplat si in una din frumoasele zile de Mai, cand am hotarat cu familia sa iesim din Bucuresti. Parerile si dorintele erau impartite; unii vroiau la “balta” altii langa oras la o terasa sau la padure…si tot asa. Pana la urma am decis sa inspectam un lac unde se pescuieste, ce va fi loc de relaxare in viitor, sa mergem cu mama la Manastirea Caldarusani, apoi…sa vedem unde ne oprim sa mancam ceva la aer curat.

Dar inainte de a a ajunge la lac, drumul nostru trecea si prin fata palatul lui Alexandru Ghica al II-lea. Este in satul Caciulati – com. Moara Vlasiei la 30 km de Bucuresti, pe soseaua Bucuresti-Ploiesti, unde se face la dreapata spre Balotesti. Apoi se merge drept inainte pana la Caciulati. Drumul a fost si foarte bun si liber, asa ca am ajuns foarte repede.

Se stie ca pe la 1600 acele locuri erau proprietatea familiei Mavrodin, iar urmasii lui Ianache, i-au vandut in 1832 mosia lui Dimitrie Ghica. Acesta a construit acolo o resedinta de vara, pentru el si pentru fiul lui, Alexandru Ghica, Domn al Tarii Romanesti o vreme (1834 – 1842) si mare dragator de stat dupa aceea.

Cum spuneam, drumul a fost bun; venind din Bucuresti, palatul este pe partea stanga. Nu are o poarta monumentala, dar totusi poate fi remarcata usor. Am lasat masina vis-à-vis, in parcarea unui restaurant si am intrat in curte pe poarta mica pentru oameni, cea mare, dubla pentru masini fiind incuiata cu un lant cu lacat. Chiar si pentru zilele noastre, curtea poate fi numita “mare“, demna de un palat domnesc. Aleea, care acum este asfaltata, este umbrita pe ambele parti de castani batrani, in spatele carora se gasesc doua livezi. Am parcurs cei aproximativ 200 m. de la poarta pana la palat, cu gandul la trasurile de altadata. Apoi cand aleea s-a terminat, ca intr-un mare luminis a aparut palatul.

In fata palatulului, intr-un mare rond cu trandafiri foarte bine ingrijiti (oare de cine?) este o fantana arteziana ce reprezinta trei copilasi ce tin deasupra capului o tipsie din care candva curgea apa. Acum palatul este zugravit in alb si nu stiu cum era in perioada lui de glorie, dar cu siguranta nu avea aerul fantomatic de acum.

Constructia este masiva si eleganta in acelasi timp, si privita din fata se vede ca este perfect simetica fata de un ax central, imaginar. Totul se inmulteste cu doi; scara de acces la intrarea principala, laturile palatului, scara interioara, ferestrele si chiar pivnita palatului. Palatul este construit dupa cea mai la moda arhitectura de mijloc de veac XIX; in acel stil frantuzesc in care clasicul capata un aer mai modern pentru acele vremuri. Mai putin incarcat si totusi elegant, mai putin ostentativ si mult mai functional. Oare cate intigi s-au tesut in saloanele acestui palat… cate iubiri si cate despartiri au vazut acei pereti…cate secrete ascunde beciul sau?

Am ocolit palatul dorind sa vad si terasa si curtea din spate, ferite de ochiii trecatorilor; acolo unde multi ani la rand, de primavara si pana toamna tarziu, lumea buna a sfarsitului de veac XIX isi petrecea zilele, atunci cand nu pleca in lungi calatorii. Chiar si dupa atatia ani, scara (dubla si simetrica) terasei are un farmec aparte. Gradina este o mare “salbaticie“ verde. Desi neingrijita, parca nici buruienile nu indraznesc sa acapareze acest loc candva mirific. A ramas bazinul fantanii artificiale ce racorea acum o suta de ani atmosfera fierbinte a zilelor de vara.

Din pacate nu am gasit pe nimeni acolo, pe care contra unei “atentii” sa il rog sa imi deschida usile palatului. (am auzit ca exista un paznic). Stiu ca mai exista cateva piese de mobilier (unele au apartinut Elenei Lupescu, care a locuit o vreme acolo), dar… nu le-am vazut. Tot ce am vazut a fost (printr-o fereastra) holul de la parter unde exista vreo doua piese de mobilier.

Totul a fost frumos aproape o suta de ani. Pentru ca Alexandru Ghica nu a avut copii, la moartea sa, palatul a revenit sorei acestuia care a fost casatorita cu un ofiter, colonel Vladimir Moret de Blaremberg. Cei doi au avut trei copii care au mostenit palatul. Dar in 1924, mostenitorii nu au ajuns la o intelegere si astfel s-a decis ca palatul sa fie donat academiei Romane. La inceput, academicienii au fost onorati de donatia primita si au folosit palatul ca o “casa a intelectualilor”. In 1948 palatul a fost nationalizat, dar a ramas in continuare in posesia academiei si activitatea intelectualilor romani a continuat si dupa aceea in acest frumos loc. Abia in ultimii ani, palatul a fost parasit.

De aproape douazeci de ani palatul este nelocuit caci actualul proprietar, respectiv Academia Romana, (prin actuala sa conducere) se pare ca nu apreciaza sau nu intelege valoarea istorica si arhitecturala a domeniului si palatului si nici macar nu se gandeste la cate intalniri culturale se pot desfasura acolo. Cu toate acestea, in afara de tencuiala exterioara care s-a deteriorat, cladirea arata si se mentine foarte bine. Cu toate ca poarta este deschisa si oricine intra, cu toate ca paznici nu am vazut (in afara de trei catei mici si galagiosi)…palatul este intreg. Nu se fura si nu se vandalizeaza. Am vazut un grup mare de biciclisti care a intrat in curte si care s-a pierdut in gradina din spatele palatului, - cred ca mai exista undeva o poarta si curtea este folosita ca o “scurtatura” intre doua drumuri.

Pacat ca cei de la conducerea Academiei Romane distrug cu nepasarea si cu sfidarea lor, un loc atat de frumos. Cineva, dar nu stiu cine, are totusi grija de acest minunat loc; curtea era curata, trandafirii din fata palatului ingrijiti si scarile palatului erau curate de parca in acea dimineata cineva le maturase... Ciudat; un loc parasit si totusi curat si intact.

Daca sunteti in trecere prin acest colt de tara, faceti un popas si admirati si acest frumos palat; o frantura din viata celor cu sange albastru din secolele trecute, o umbra de istorie la care suntem doar admiratori… din pacate nu si partasi.

---

VIZUALIZĂRI: 7392 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI