Stațiunea Slănic Moldova - trasee turistice și alte informații

TIPĂREȘTE

Stațiunea Slănic Moldova este una dintre destinațiile noastre preferate de vacanță în ultimii ani. Numai anul acesta am ajuns în trei rânduri acolo, de fiecare dată pentru câte o ieșire de weekend, ce-i drept! Oricum, a fost excelent și așa! Dacă în iarnă am făcut o incursiune pe pârtia Nemira, în primul weekend de toamnă ne-am axat pe drumeții. Așa că în acest articol voi dezvolta posibilitățile de drumeție prin preajma acestei stațiuni.

Slănic Moldova este punctul de plecare în diferite drumeții prin munții din zonă, unele trasee fiind mai scurte și mai ușor abordabile, în timp ce altele sunt destul de solicitante.

A. În prima parte a prezentului articol voi scrie despre drumețiile pe care noi le-am abordat: Aleea Izvoarelor, Traseul ”300 de scări” și Platoul de sub Vârful Cerbu. În fiecare dintre aceste plimbări am fost însoțiți de băiatul nostru (8 ani și jumătate), așa că aceste drumeții pot fi făcute și împreună cu cei mici.

1) Aleea Izvoarelor – reprezintă practic o plimbare prin valea unde sunt amenajate izvoarele stațiunii. Cei aproximativ doi kilometri se parcurg ușor, i-am străbătut de fiecare dată când am ajuns la Slănic Moldova, indiferent de anotimp; mai cu privirea la pădurile din jur, mai gustând din apa vreunui izvor, mai studiind câte un suvenir din oferta celor câțiva comercianți, constați că în circa 40 de minute ai ajuns la podul pietonal peste râul Slănic. Acel pod marchează finalul zonei izvoarelor și, pentru întoarcere, există fie posibilitatea de a reveni în stațiune tot pe Aleea Izvoarelor, fie poți să te întorci pe șosea. Noi am revenit aproape de fiecare dată prin vale.

Acest traseu pornește chiar peste drum de hotelurile Perla și Coroana Moldovei. La intrare sunt câteva chioșcuri de unde se pot cumpăra siropuri, dulcețuri sau diverse produse naturiste, dar și langoși sau porumb copt (aceasta era oferta în prima zi de sâmbătă din septembrie). Avansând câțiva pași, ajungi în dreptul a două plăci de marmură care amintesc despre faptul că ”în anul 1801, în luna iulie, 20 zile, Șerdarul domnesc Mihalachi Spiridon, atras de frumusețile naturei din valea Slănicului, a descoperit cu ocazia unei vânători izvorul mineral nr. 1, iar în anii 1804 – 1807 a mai descoperit izvoarele minerale nr. 3,4 și 5. ” Tot acolo mai este amintit faptul că în perioada 1916 – 1918 au fost distruse clădirile din stațiune, iar reconstrucția acesteia s-a făcut începând cu anul 1922.

După alți câțiva pași, aleea se bifurcă: poți sui câteva trepte spre clădirea în care funcționa odinioară mofeta, sau poți continua pe aleea de promenadă, chiar pe marginea râului. Păcat de mofeta aflată în prezent într-o stare tot mai avansată de degradare!

Dincolo de mofetă, cele două alei se reunesc. Mai treci prin dreptul câtorva izvoare cu ape al căror gust nu este pe placul tuturor (de altfel, corect ar fi să consumăm asemenea ape urmând indicațiile unui medic), traversezi două podețe peste Slănic și ajungi la Păstrăvărie (mai precis, în spatele ei). Prin gardul de plasă, am admirat mai mereu păstrăvii jucăuși care se fac numai buni de pus în farfurie zbenguindu-se în bazinele alimentate permanent cu apă rece de munte.

De la Păstrăvărie mai sunt circa 5 minute de mers și se ajunge la podul pietonal de la finalul acestui traseu. Sub pod este amenajat un prag peste care apele Slănicului se aruncă în albie, formând o minicascadă artificială. Spectacolul este mai interesant atunci când râul are un debit mai consistent. Tot în această zonă se află sonda numărul 2, un izvor foarte interesant! Pe țeava din metal curge apă cu proprietăți terapeutice și -în același timp- tot pe acolo sunt emanate gaze. Dacă apropii un băț de chibrit scăpărat, gazele se aprind, iar flacăra rezultată are 15-20 de centimetri! Se stinge repejor, dar spectacolul este garantat; mai ales seara, când flacăra se vede și mai bine! Am testat și noi acest lucru.

În continuare, voi detalia caracteristicile apelor de la câteva izvoare aflate la Slănic Moldova, inclusiv indicațiile lor terapeutice:

- Izvorul nr. 1 are apă sulfuroasă, sodică, clorurată, carbo-gazoasă, bicarbonatată iodurată și hipotonă; apa acestui izvor este indicată pentru afecțiuni ca: gastroduodenite cronice, ulcer, tratament de repaus și funcțional al ficatului, colecistită cronică simplă sau litiază, diskinezie biliară, pancreatită cronică, gută, obezitate, urticarii, alergii alimentare.

- Izvorul nr. 3 are apă iodurată, sodică, clorurată, carbo-gazoasă, bicarbonatată și hipertonă; este indicată pentru afecțiuni ca: gastrite, ulcere, constipații rebele.

- Izvorul nr. 5 are apă oligominerală, feruginoasă, carbogazoasă și hipotonă; apa izvorului 5 este indicată în cure externe pentru inflamații cronice oculare sub formă de aerosoli, inhalații ori pulverizanți.

- Izvorul nr. 6 are apă iodurată, sodică, clorurată, bicarbonatată și hipertonă; este indicată pentru afecțiuni ca: gastrite cronice, hipoacide, constipație, boli de nutriție și metabolism, colecistite cronice, hipotone; aceleași indicații le au și apele de la Izvorul nr. 8 și Izvorul nr. 10.

- Izvorul nr. 15 are apă cloruosodică, alcalină, iodurată, carbo-gazoasă, slab sulfuroasă; indicații terapeutice: afecțiuni gastrointestinale, afecțiuni gastroduodenale însoțite de hiperaciditate și spasme digestive.

Informațiile de mai sus cuprinzând caracterizarea chimică și indicațiile terapeutice pentru o parte dintre izvoarele minerale de la Slănic Moldova le-am preluat dintr-un afiș de prezentare existent în stațiune. Sper să nu se fi strecurat nicio eroare, am parcurs aceste informații cu atenție. În fine, să trecem la următoarea drumeție...

2) Traseul ”300 de scări” – era o mai veche restanță a noastră, pe care am reușit să o trecem la realizări la începutul acestei toamne. De atâtea ori ajunsesem la Slănic Moldova și tot de atâtea ori găsisem altceva de făcut, în afară de a aborda acest traseu! Dar acum, gata! Am ales să intrăm pe traseu după-amiaza, pe la ora 14.00 și am ajuns la celălalt capăt la ora 16.25 (așadar, am parcurs traseul în mai puțin de 2 ore și jumătate, fără să ne grăbim).

Trebuie spus încă de la început că, deși este catalogat ca fiind un traseu ușor din punct de vedere al dificultății, lucrurile nu stau chiar așa. În prima oră am urcat aproape continuu și cu toate că treptele de beton amenajate până la un moment dat ne-au fost de ajutor, tot eram cu limba de-un cot după vreo trei sferturi de oră de urcat! Nu recomand sub nicio formă să intrați pe acest traseu dacă a plouat recent sau dacă vremea se anunță instabilă! Există suficiente zone destul de abrupte la ambele capete ale traseului unde se poate aluneca într-o clipă de neatenție, iar urmările pot fi dintre cele mai grave.

Intrarea pe acest traseu se face din apropierea Aleii Izvoarelor, adică tot peste drum de hotelul Perla. Există un panou amplasat în dreapta, în care sunt trecute câteva detalii despre ”300 de scări”: altitudinea de plecare este de 517 metri, altitudinea maximă este de 795 de metri și trebuie parcurși 5,1 kilometri până la celălalt capăt. Denumirea exactă este ”Circuitul 300 de scări”, iar timpul de parcurs este estimat a fi cuprins între 2 ore și 2 ore și jumătate (noi ne-am încadrat în acest timp). Marcajul este reprezentat de triunghiul roșu cu margini albe și a fost vizibil pe tot parcursul drumeției.

După cum spuneam, drumeția noastră pe acest traseu a început la ora 14.00. Am sesizat imediat răcoarea pădurii, dar a fost o atmosferă excelentă pentru drumeție. Am remarcat scările care șerpuiesc destul de abrupt pe versant, însă treptele (chiar dacă pe alocuri sunt cam deteriorate) ne-au ajutat să avansăm destul de repede. După vreo 15 minute am dat de o bancă amplasată lângă trepte și acolo am făcut un scurt prim popas. Banca aceasta este amplasată oarecum strategic, pentru că ai deja timp să vezi cam despre ce este vorba și acolo, relaxându-te preț de câteva minute, decizi dacă vrei să continui sau dacă ar fi mai bine să te întorci. Noi am continuat și, la un moment dat, scările am fost înlocuite de o alee naturală presărată cu bucăți colțuroase de stâncă. Mai trebuie spus că scările nu au balustradă, așa că este bine să nu mergeți chiar pe marginea dinspre râpă pentru că veți trece pe lângă zone expuse, unde vă puteți pierde echilibrul într-un moment de neatenție.

Parcurgând acest traseu, ne-am întâlnit după ce am trecut de jumătatea sa cu alți doi drumeți, cu care am schimbat câteva vorbe. Iar ca vietăți, am observat o veveriță zglobie, dar și un pui de șarpe (pe care am putut să îl fotografiez de aproape). Șarpele era chiar în cărare, așa că este bine să fiți atenți și la acest lucru. Deși în zonă trăiesc urși, lupi sau porci mistreți, nu am observat vreun semn că pe acolo ar fi trecut de curând astfel de viețuitoare.

După o oră și 5 minute de urcuș aproape continuu (la ora 15.05), am ieșit pe coama împădurită a Muntelui Dobru. Există o zonă cu vegetație mai rară, de unde se deschid priveliști către culmea principală a Munților Nemira. În această zonă de maximă altitudine a traseului este amplasată o a doua bancă, realizată din niște traverse de lemn fixate în doi bușteni. Acolo am făcut un popas de un sfert de oră, ocazie cu care am ronțăit câteva provizii din rucsac. Din acel punct am mai mers prin pădure pe platou vreo 20 de minute (fără suișuri sau coborâșuri pronunțate), iar pe la ora 15.40 am început să coborâm rapid. Ultima porțiune de coborâre a fost cam abruptă, dar cu atenție am depășit toate obstacolele întâlnite (crengi căzute, câte un trunchi de copac putrezit).

Am ieșit din pădure într-o poiană de vis din apropierea râului Slănic, loc unde mai multe persoane se aflau la picnic. Am aflat ulterior că această poiană poartă denumirea de Poiana Căprioarei. Am traversat un pod pietonal peste râu și am ieșit în șosea, la vreo 600-700 de metri mai sus de restaurantul Cascada. Există și în acel loc panou informativ și indicator pentru traseul ”300 de scări”, așa că doritorii pot parcurge traseul din direcția opusă aceleia în care l-am abordat noi.

Ne-am întors pe șosea către stațiune, am trecut pe lângă o Casă de apă (o zonă de protecție sanitară), apoi prin dreptul unei Case de vânătoare și am ajuns repejor în vecinătatea restaurantului Cascada. Am studiat un pic suvenirurile expuse de comercianții din această zonă, apoi am savurat câte o bere rece + un suc pe terasa exterioară a restaurantului. Cu această ocazie, am văzut că peste drum a apărut un alt restaurant, locație deschisă probabil de curând – Taverna Slănicului.

După ce am plecat de la terasa restaurantului Cascada (o locație frumoasă, recomandăm!), am mai coborât pe asfalt vreo 10 minute și am traversat Slănicul pe podul pietonal, intrând apoi pe Aleea Izvoarelor. Seara ne-am petrecut-o în parcul stațiunii, pe o bancă de lângă locul de joacă, unde juniorul ”a testat” toate facilitățile.

3) Platoul de sub Vârful Cerbu – este o drumeție scurtă și frumoasă, care se adresează aproape oricărei persoane iubitoare de puțină mișcare. Am ajuns pe acel mic platou de vreo 3 ori (în anotimpuri diferite) și imaginea stațiunii văzute de sus ne va mai conduce pașii acolo și în anii ce vor urma.

Ultima urcare la acest punct de belvedere a fost în weekend-ul de la începutul lunii septembrie, în dimineața zilei de duminică, chiar înainte de a ne întoarce acasă. Marcajul este cercul roșu, iar traseul pornește chiar din parcul stațiunii, continuă pe strada din apropierea hotelului Dobru și intră în pădure pe partea stângă a străzii, chiar pe lângă o clădire părăsită. Cărarea urcă destul de abrupt preț de câteva minute, apoi cotește dintr-o dată la stânga și urcușul se mai domolește. După alte 7-8 minute se ajunge la un izvor, o zonă mlăștinoasă peste care se poate sări fără probleme și mai ai de parcurs alte 3-4 minute până la punctul de belvedere. Noi am străbătut acest minitraseu de fiecare dată în 20-25 de minute la urcare și aproximativ 20 de minute la coborâre. Timpul petrecut sus a variat, depinzând atât de condițiile meteo, cât și de ceea ce voiam să facem.

De exemplu, vara trecută am mers la Slănic Moldova cu niște prieteni, ne-am luat merinde în rucsacuri și am luat masa la înălțime, pe masa instalată la câțiva metri de punctul de belvedere. A fost tare frumos, am stat acolo aproape o oră și am admirat în repetate rânduri Slănicul de la înălțime!

4) Parcul din Slănic Moldova nu este un traseu, dar vreau neapărat să îl trec în această listă, deoarece se pot face plimbări destul de lungi pe aleile sale. Poți admira acolo busturile unor cunoscuți scriitori români (i-aș putea aminti pe Creangă, Eminescu ori Alecsandri) sau bazinul micuț amenajat asemenea unui iaz care găzduiește niște peștișori. În parc mai există un foișor frumos, un loc de joacă pentru cei mici destul de bine întreținut, dar și biserica ortodoxă cu hramul ”Sfântul Ilie”. Câțiva brazi falnici te răsfață cu umbra lor generoasă în zilele toride de vară.

Un alt lucru pe care îl poți face în parcul stațiunii este să joci tenis de câmp. Noi am făcut asta pentru că există două terenuri amenajate care, până în urmă cu vreo doi ani, puteau fi utilizate contra-cost. Acum terenurile sunt cam neîngrijite, pentru că nu mai sunt gestionate de nimeni (dar poți juca tenis cât vrei fară să îți solicite cineva bănuți pentru asta).

B. În a doua parte a prezentului articol voi scrie despre câteva alte drumeții care mai pot fi făcute în zona Slănic Moldova (pe care noi nu le-am abordat până în prezent). Menționez că detaliile le-am adunat fie din panourile informative existente în stațiune, fie din diferite pliante de prezentare.

5) Traseul Slănic Moldova – Valea Uzului – este un traseu catalogat ca fiind dificil, având în vedere lungimea și timpul necesar. Traseul este marcat cu bandă albastră pe fond alb și are lungimea de 29 de kilometri. Traseul străbate Culmea Nemirei, ajunge pe Vârful Nemira Mare (1649 de metri) și coboară apoi în Valea Uzului. Timp necesar estimat: 9–10 ore.

6) Traseul Șaua Nemirei – este un traseu de dificultate medie. Marcajul său este crucea albastră; are lungimea de 14 kilometri și s-a estimat că poate fi parcurs în 4-5 ore.

7) Traseul Slănic Moldova – Sălătruc – marcajul este banda galbenă, iar traseul este unul dificil, întrucât străbate mai multe culmi, precum și văile dintre acestea. Necesită cunoștințe serioase de orientare pe munte (la fel ca oricare alte trasee lungi din zonă). Timp estimat: 9-10 ore.

8) Traseul Pârtia de schi Nemira – Valea Dobru – Parcul stațiunii Slănic Moldova – marcajul este triunghiul albastru, iar timpul necesar estimat pentru parcurgerea traseului este de 2 ore – 2 ore și jumătate. Traseul este catalogat ca fiind ușor. În ceea ce ne privește, acesta ar fi următorul traseu pe care ne-am propus să îl abordăm atunci când vom mai merge la Slănic Moldova. Dacă se pleacă din parcul stațiunii, în primele minute traseul este comun cu cel către punctul de belvedere de sub Vârful Cerbu.

Concluzii – Slănic Moldova nu este neapărat cea mai atrăgătoare stațiune montană din România, dar este un loc unde noi am revenit de fiecare dată cu plăcere. În ultimii ani, stațiunea a constituit pentru noi o alternativă la Valea Prahovei, unde începusem să pierdem tot mai mult timp blocați în trafic (asta nu înseamnă că nu mergem și pe acolo din când în când). Cei care iubesc natura și drumețiile au ce face la Slănic Moldova, iar eu am încercat să prezint cele mai importante posibilități de drumeție din zonă.

Fotografiile atașate prezentului articol ilustrează, pe rând:

- foto 1 – 10 (inclusiv): Aleea Izvoarelor;

- foto 11 – 25 (inclusiv): Traseul ”300 de scări”;

- foto 26 – 35 (inclusiv): Traseul către platoul de sub Vârful Cerbu;

- foto 36 – 50 (inclusiv): Stațiunea și parcul din zona centrală.

Călătorii plăcute tuturor! Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 10218 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI