Bosa - o frumoasa statiune la Mediterana - scurt, dar cuprinzator

TIPĂREȘTE

Orice calatorie este o mica sau mare aventura. Am fost fara de voie un mic aventurier in ceea ce urma sa fie o mare aventura, de aceea de la bun inceput avertizez cititorii care aleg sa calatoreasca pe calea aerului sa nu treaca prin Check in inainte de a asculta stirile. Noi nu am facut-o, si am patit-o: dupa aplicarea vizei pe aeroportul din Timisoara, am ramas prizonieri in Departure lounge deoarece pilotii italieni erau in greva; cu foarte multe ore intarziere am plecat si am aterizat pe micul aeroport Ciampino din Roma.

Cum destinatia noastra trebuie sa fie Sardinia, am luat un taxi (scump) spre aeroportul principal, Fiumicino “Leonardo da Vinci” (aeroportul aidoma unui mic oras, fara cartiere rezidentiale). La aterizare nu prea ne mai gandeam sa admiram Alghero-localitate port-am facut-o la intoarcere si am ramas impresionati de frumusete terestra si marina; de aici o calatorie de peste o ora cu masina (poate fi si cu autobuzul ”Pullman” cum ne indicau localnicii) a recompensat stresul anterior. Soseaua insoteste tarmul Mediteranei, de la care greu ne dezlipeam ochii.

Urma sa petrecem 4 zile in statiunea Bosa, am rezervat cazare la hotelul ”Royal”, pe Via Alghero. Eram in extrasezon, asa ca am fost tratati de catre insusi patronul hotelului cu cele mai bune camere; totul foarte curat, super dotat si foarte “italian”. Alberto, patronul, parafa orice intelegere deschizand din partea casei o sticla din renumitul vin ”Malvasia”.

Asa am petrecut o zi pe mare, o mare plata, fara pic de adiere, inconjurati de incredibilul albastru al marii care se unea cu acelasi azuriu al cerului. Mici grote presarate pe tarm sporeau farmecul escapadei, ambarcatiunea se oprea pe alocuri pentru ca noi sa admiram coralii ce ornau cu rosu malurile stancoase, sau albul fundului de mare ce parea de marmura.

Aveam sa regasim coralii prelucrati, montati in aur in multele ateliere-magazin din zona maritima (relativ scump pentru noi). Am strabatut orasul navigand pe raul Temo, asa am aflat despre cea de a doua indeletnicire a localnicilor, pescuitul, ce venea imediat dupa turism. Jumatate din populatia de 8 000 de locuitori traia de pe urma turismului. Restul se indeletnicea cu mestesugurile traditionale: broderie filigran, impletit artistic de cosuri.

Zona portului atrage ca un magnet, in imediata apropiere se face baie si plaja (asta se intampla in 25 octombrie, cand la noi se purtau haine de toamna) Oraselul este strajuit de o colina de pe care strajuieste orasul castelul marchizei Malaspina de Serrevale (construit la 1112). Intre orele 13-17 orasul pare parasit de locuitori, doar turistii se incumeta sa poposeasca la una din multele terase cochete instalate pe trotuar sau sa se racoreasca la o « Gelateria » cu inghetata de casa.

Hotelul nostru oferea cu darnicie prin autoservire traditionalul mic dejun italian (pentru gurmanzi se afla in apropiere supermercato »Girasole »). Serile se umpleau de zgomote- scutere turate de tineri, larma de voci conversand animat in multele localuri gen trattoria sau pizzeria. La finalul fiecarei mese ni se oferea « mirto » pentru digestie, un aperitiv dulce pe care noi l-am fi baut la inceputul mesei.

Strazile cochete se alintau printre plante mediteraneene inflorite multicolor, palmieri, arbori de dafin si maslini; dealurile abundau in « culturi » de cactusi uriasi, pe care aveam sa-i regasim in gradini in locul merilor sau prunilor nostri.

Ne-am permis o mini excursie la Santa Christiana, ce adaposteste urmele unei civilizatii nuraghice de la 1600 I. H. Tumulii de piatra din timpul Regelui Nuros (secolul al XVII-lea, inaintand pana in secolul al IX-lea I. H. ) pastreaza urmele unei culturi neolitice ce preaslavea soarele si elementul primordial apa. Sunt multe alte sit-uri ce adapostesc nuraghi pe teritoriul Sardiniei. Sunt multe obiective turistice, locuitorii fac si ei farmecul locului, mari patrioti, ce au reusit sa dobandeasca recunoasterea si acreditarea graiului insulei Sardegna.

Cum « toate drumurile duc la Roma », nu am facut nici noi exceptie. Drumul inapoi spre Alghero la fel de pitoresc, zborul cu un avion Boing 747 de 200 de locuri, neasteptat de silentios.

Cum nu rezervaseram camere din vreme, ne-am lasat in voia Domnului si la norocul incepatorului, ne-am pus ochelarii si am parcurs ofertele de cazare de pe aeroport si am gasit pensiune B&B la „Mauro & Gina“ in « buricul targului“ Via Dei Cavaligeri, unde dimineata ne-au trezit clopotele de la St. Pietro. Foarte curata camera, bun dejunul, singurul inconvenient a fost baia comuna pentru 2 camere. Evident, pentru noi aventura in Roma a inceput cu Vaticanul. (o noua aventura, un alt review in viitor).

---

VIZUALIZĂRI: 4206 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI