Dezamăgitor

TIPĂREȘTE

Nici nu știu ce titlu să pun la acest articol. Sentimentele mele vis-a-vis de acest hostel au fost destul de amestecate. Dar să o luăm încet, încetișor.

După un zbor foarte lung și după aproximativ 30 de ore de când nu am mai văzut un pat, când în fine am ajuns la acest hostel mi s-a părut o adevărată binecuvântare. Evident ca de fiecare dată am ajuns dimineața și nu ne-au putut caza, așa că doar am lăsat bagajele și am iesit în oraș.

La acest hostel am avut onoarea să stau de trei ori, în trei zile neconsecutive. Astfel am petrecut aici noapțile numărul 3, 5 și 20 din lungul nostru sejur. Spun că sentimentele mele față de acest hostel au fost amestecate din pricina stărilor diferite, în care am ajuns la el. Dacă la prima ședere am fost bucuros de un pat, la a doua eram deja foarte dezamăgit de condițiile de cazare. Nu sunt un fițos, dar am și eu un standard minim, iar aici nici vorbă să poată fi atins. În schimb la ultima mea descindere aici eram chiar fericit, pentru că arăta mai bine, în comparație cu alte cazări, de care am beneficiat.

Acest hostel are principala calitate, locația. Este situat într-o zonă foarte animată din capitala Santiago, plină de baruri și de restaurante. Deasemenea este situat doar la 7-8 minute de piața centrală din oraș și la aproximativ 15 minute de mers pe jos de centrul orașului. Cum noi ne-am mutat foarte des, ăsta a fost un mare avantaj și probabil principalul criteriu de cum a fost ales.

Prețul pe o noapte, pentru o cameră dublă la acest hostel, mi s-a părut destul de piperat și anume 54 USD, evident asta în raport cu condițiile oferite. Adică exact la fel cu hotelul din Milano, la care am stat anterior și care nu suportă absolut nicio comparație.

Acest hostel era situat într-o clădire veche, chiar la strada principală. Accesul se făcea doar după ce sunai la video interfon. Ca și clienți ai hostelului beneficiam și de o cheie de acces, asta dacă ajungeam cumva foarte târziu.

După ce urcam câteva scări dădeam de o mini recepție și de o așa numită zonă de lobby. Arăta mai degrabă ca o mare sufragerie. Erau îngrămădite mai multe decorațiuni, interesante în felul lor, dar puse total de-a valma fără absolut nicio noimă. Plus că se vedea cu ochiul liber, curățenia nu era punctul lor forte. Aici aveam zona de lăsat bagajele, aveam ceva canapele, dar tot aici serveam si micul dejun dimineața.

Apropo de micul dejun în prima dimineață nu am beneficiat de el, deoarece cei de la agenție nu au considerat necesar să vorbească să ni-l pregătească la pachet. Asta în condițiile in care ni s-a promis mic dejun zilnic, iar deplasările noastre erau de multe ori făcute mult prea devreme dimineața. După ce am reclamat treaba asta, s-a remediat situația.

Ei bine, da să povestesc în ce consta micul dejun. O cafea la filtru, un suc natural de fructe care n-a văzut în viața sa vreun fruct, unt, gem și pâine și dacă aveam noroc niște sandwichuri gata preparate. Puteam sa facem pâine prăjită sau să punem sandwichul la toaster. Asta era cam tot. Mă scuzați, dar eu sunt extrem de pretențios la micul dejun. Asta este sau măcar ar trebui să fie masa principală a zilei. Doar ca aici mi s-a dat totul peste cap și masa principală a zilei era cina!!!

Buuun! Da să vorbim si despre cazare. În clădirea veche erau câteva camere cu 2,3, 4 paturi unele cu baie privată, altele cu baie comună. Noi nu am stat aici. În spatele clădirii era o mică curte interioară, unde ne mai făceam veacul seara la un șpriț de vară, apoi urma o constructie mai nouă pe 5 niveluri. Urcam pe o scară metalică, iar pe fiecare palier erau câte două camere cu baie privată. Uraaaa!

Noi am fost cazați de fiecare dată exact in aceeiași cameră, pesemne nu existau multe cu paturi single. Ușa se deschidea doar dacă-i dădeai un brânci serios, iar pereții erau atât de subțiri că auzeai cam ce au de gând să facă vecinii.

Mobilierul din încăpere foarte spartan, ceva așa ca-n armată. Aveam si televizor, dar și un micuț calorifer electric, care evident că nu făcea față. Draperiile erau doar de formă, pentru că erau aproape transparente. Geamul nu se închidea bine. Bonus aveam și un micuț balcon de 1 mp, care dădea spre curte interioară. Rufe atârnate, spații mici, curte interioară parcă eram într-un vechi film italian, când gospodinele vorbeau de la fereastră! ;)

Patul! Până la urmă ăsta-i punctul forte într-o cameră! Ei bine era ok ca si dimensiuni, dar beneficiam de o saltea destul de nașpa. Mai mult așternuturile erau doar cearceafuri, cuvertura de pe pat având și rol de plapumă. Nu că m-ar fi deranjat foarte tare, dar cam cât de des se spăla n-am nicio ideee. Cearceafuri am văzut pe-acolo la uscat, dar doar atât!!! ;)

În fine n-am avut probleme majore cu patul! Dar vecinul de cameră, săracul s-a cam chinuit. Paturile erau cu lamele de lemn și de câte ori se așeza acestea cedau. Probabil nu au fost gândite și proiectate pentru niște oameni cu greutate, așa ca noi. Doctore era un pic mai bine făcut ca mine, care nici eu nu sunt vreun micuț.

Noaptea mie mi s-a părut cam frig în cameră, in schimb doctore nu a avut această problemă. Pesemne eu sunt un pic mai friguros.

Camera de baie era dotată cu o micuță cabină de duș. Obiecte de igienă aveam de toate la dispoziție si anume săpun si hârtie igienică. Adica ceva așa la modul basic. Iar apa caldă era dupa noroc. Era fierbinte dacă nu mai făcea nimeni duș în aceeasi perioadă cu tine sau rece dacă aveai norocul să mai fie și alte persoane pe țeavă cu tine!

Să mai spun ceva și despre personal. Erau destul de amabili și de săritori în cazul în care le solicitam ajutorul. Iar clienții hotelului erau toți foarte ok, dar și foarte tineri. Hostelurile astea clar nu-s pentru oameni dupa o anumită etate. Părerea mea. Cert e că atât eu, cât si doctore eram cei mai în vârstă și nu numai de aici, de la toate hostelurile pe unde ne-am cazat.

Dacă ar fi să dau o notă la acest hostel ar fi 5 și asta mai mult din pricina locației. Eu dacă aș mai merge pe-acolo vreodată, nu aș mai alege această locație.

---

VIZUALIZĂRI: 919 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI