90134 
nu sunteţi logat. - LOGIN
Paloma Grida Resort

ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN:
28.09.2018
DE
Avatar Corina70
--- F ---
vârsta 40-50 ani
DIN Ploieşti
înscris/ă în 13.08.09
MEMBRU: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2018
DURATA: 9 nopti
TIP: FAMILIE CU COPII
REGIM MASĂ UAI
PREŢ SEJUR:
2436 euro
cu AVIONUL (toate taxele incluse)
"ECHIPA" A INCLUS:
ADULŢI: 2
+ COPII: 1 -- varsta: 11

GRAD SATISFACŢIE:
SERVICII:
70.0 %
  
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
70.0 %
  
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.0 %
  
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA
100 %
 
Încântat, fără reproș
DISTRACŢIE / RELAXARE
80.0 %
  
Mai degrabă mulțumit

NOTA MEDIE rez.:
8.30
  
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)
Autorul NU ar recomanda această destinaţie unui prieten sau unui cunoscut

rezervare cazare

   
NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment); — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

2018 - Sejur placut, dar nu as mai reveni...


Salutare AFA,

Anul acesta ne-am petrecut concediul intr-un sejur de 9 nopti/10 zile la Paloma Grida Village & Spa 5* din Belek, in perioada 24 august - 2 septembrie.

Eram dupa o pauza de 2 ani de Turcia si ne-am dorit un sejur mai lung, sa-l putem savura pe indelete, 7 nopti trec parca mult prea repede.

Va spun inca de la inceput ca urmeaza o poveste lunga, ca si cum le-as povesti colegilor/prietenilor cum mi-am petrecut vacanta, poate ca o sa sar de la o idee la alta sau n-o sa descriu toate aspectele, asadar cei carora nu le place genul acesta de impresii pot sa nu le citeasca, daca nu au rabdare.

Cum bugetul de care dispuneam nu era foarte mare, iar copiii nostri (am mers impreuna cu inca o familie 2 adulti + 1 copil) au crescut - 11, respectiv 12 ani impliniti la data sejurului, am fost oarecum nevoiti sa ne limitam cautarile doar catre acele resorturi din Belek ce ofereau cazare gratuita pentru copiii cu varste pana la 12,99 ani. Am primit mai multe oferte si recomandari de la agentia cu care mergem de obicei in vacanta in Turcia, si, dupa indelungi deliberari si citirea impresiilor de pe Tripadvisor pentru anul 2017, am decis sa optam pentru acest resort, camera dubla standard, asigurari calatorie, transport cu avionul (charter Turkish Airlines) si transfer, totul la pretul de 2436 euro/familie, incluzand si reducerile de early-booking + fidelitate acordate de agentia de turism. Ne-am fi dorit sa mergem la Gural Premier, insa pretul ne depasea cu mult bugetul.

Toate bune si frumoase, am achitat jumatate din suma undeva in februarie, restul trebuia achitat maxim cu 2 saptamani inainte de plecare.

Am asteptat cu nerabdare sa treaca lunile, sa plecam in concediu. Incepand din mai-iunie, in fiecare zi cautam daca au mai fost postate impresii noi pe TA, majoritatea turistilor fiind foarte incantati de sejur. Stiam ca sunt postate si impresii mai putin laudative, critice de-a dreptul, le-am citit, am retinut informatiile de interes, dar ne-am spus ca n-o fi chiar atat de rau, ca poate acei turisti au fost prea exigenti/pretentiosi sau au avut ghinion de-a dreptul.

Ei bine, s-a dovedit ca unii dintre ei chiar aveau dreptate.

Dar s-o luam pe rand.

Transportul

Charter TA, orar de zbor super-avantajos, la plecare 6:10, la sosire 00:05 (initial orarul era pentru 22:30, dar a fost decalat), practic am beneficiat de 10 zile intregi de sejur. Zbor impecabil, fara intarzieri sau turbulente, aterizari line. Foarte multe familii cu bebelusi, au cam facut concert in avion, dar asta este, era de asteptat. Transferul la dus a fost facut cu un microbuz, am fost 4 familii, una a ramas in Lara la Delphin Palace (ocazie cu care am vazut si noi cum arata aceasta statiune, mi s-a parut foarte eleganta, cu multe spatii comerciale si hoteluri luxoase, dar cam inghesuite si prea aproape de strada/circulatie). Am ajuns relativ rapid la resort.

Cazarea

Am coborat nerabdatori din microbuz, dornici sa profitam la maxim de timp si vremea care deja era caniculara, desi nu era nici ora 10 dimineata.

Intrarea in resort este spectaculoasa, are un fel de turn inalt, gen turn de aparare, pasesti pe sub arcada si ajungi intr-o zona unde iti sare imediat in ochi o alee ce pare interminabila, pietruita cu dale mari, flancata de vile cu un etaj, avand la parter spatii comerciale, stanga-dreapta masute si scaune. Prima surpriza - receptia era in aer liber, semana mai degraba cu tejgheaua unui bar, cam neplacut, pentru ca deja era foarte cald si aerul umed, ne-ar fi prins tare bine sa intram undeva la aer conditionat, sa ne racorim. Dar stiam ca asa este receptia la acest resort, sincer nu cred ca le este nici lor (celor de la receptie) usor sa lucreze in aer liber, pe caldura si umiditatea din sezonul cald. Au totusi si incaperi/birouri inchise in spatele receptiei, cu aer conditionat, unde se refugiaza pentru a-si trage sufletul.

Am lasat bagajele intr-o laterala a zonei de la receptie, de fapt ni le-a dus unul dintre angajatii care se ocupau de transportul bagajelor.

Ne-am prezentat cu voucherele si pasapoartele la receptie, am fost invitati sa luam loc, sa ne racorim cu o limonada sau o sampanie pana ni se faceau formalitatile de cazare. In scurt timp a aparut la receptie Elena, o tanara din Republica Moldova, care ne-a "luat in primire". La prima impresie parea placuta si amabila, dar nu era chiar asa, o sa va povestesc mai incolo de ce.

Ni s-au pus bratarile, ni s-a spus ca din acel moment beneficiem de toate facilitatile resortului si am fost invitati sa mergem la late-breakfast, pana ne vor fi repartizate camerele. Oficial, ora de check-in era 14:00, dar Elena ne-a spus ca vor face tot posibilul sa ne cazam in jurul orei 12:00.

Ni s-a inmanat o harta a resortului, Elena ne-a explicat unde sunt principalele restaurante si baruri, ne-a indicat unde sa mergem pentru late-breakfast - restaurantul principal. Am pornit agale pe aleea pietruita, admirand spectaculoasa bougainvillea catarata pe stalpii ce margineau aleea. Am trecut pe langa barul ce deservea zona de masute, cateva magazine - suveniruri, imbracaminte, incaltaminte, bijuterii, mini-market, coafor, spa, patiserie, am ajuns la trepte (resortul are diferente de nivel intre intrare si zona de plaja) si ne-am indreptat spre restaurant. O sa revin cu detalii privind mancarea.

Dupa micul-dejun bine venit, am facut un popas de o cafea si o tigara la barul de la amfiteatru, unde era umbra si racoare, am tras cu ochiul la piscine si ce mai era prin zona, apoi ne-am intors la receptie, sa vedem daca ne putem caza.

Elena ne-a inmanat cardurile camerelor in care urma sa fim cazati, noi am primit camera 2101, cealalta familie - 1303 (parca). Chiar a fost o faza haioasa, bell-boy ne-a spus ca ne ajuta imediat cu bagajele, dupa ce se intorcea din cursa cu alte bagaje (aveau niste masinute electrice ca de golf, foarte zgomotoase). Ok, incercam sa ne dam seama in ce zona avem camerele, daca sunt in apropiere sau mai departe de receptie, si deodata ne dam seama ca eram la doi pasi de camera noastra, dupa colt in dreapta. Radeam imaginandu-ne cum venea bell-boy plin de avant si voie buna, sa ne mute bagajele, cu masinuta, pret de cativa metri:-)) ). Prietenii nostri au primit camera la doua vile distanta de noi.

Deja incepeam sa am semne de intrebare, camera noastra era foarte aproape de zona de masute, de zona de depozitare a bagajelor si unde erau parcate masinutele, stiam ca pe alee, seara de seara canta live o formatie, pana la ora 23, eram sigura ca se aude muzica.

Niciodata nu am stat la parter in vacantele noastre, asa ca nu prea ne convenea camera repartizata la parter si atat de aproape de receptie, bar. Am zis hai sa vedem totusi cum este camera. Am intrat, racoare si miros placut. Cam intunecoasa, din cauza draperiilor trase si a luminii total insuficiente. Pe dreapta este baia, pe stanga un dressing incapator cu doua zone, una de rafturi, alta de umerase. Pe ultimul raf se afla seiful, cam incomod sa te apleci pentru a-l folosi. Tot pe dreapta, langa usa baii, un fel de masuta-suport pentru bagaje, pe perete o oglinda. Nici urma de cuier in hol, sa-ti poti agata geanta de plaja.

Camera e potrivita ca marime, are un pat dublu, unul simplu, doua noptiere, pe peretele opus, un corp de mobilier multi-functional, in care era ascuns si mini-racitorul. Pe acest "birou" era prezent setul de preparare ceai si cafea, televizorul, exista si o oglinda pe perete, exista si spatiu sa pui cosmetice sau alte maruntisuri. Langa "birou" se afla o canapea, probabil este folosita atunci cand sunt cazati 2 adulti+2 copii in camera standard. Mai exista o masuta rotunda cu picior, nu prea i-am inteles rolul, ne cam incurca. In camera NU exista corp de iluminat in tavan, nici aplice, sunt doar veioze cu bec economic cam chior si abajur de panza, si un lampadar. Pe hol exista niste spoturi in tavan, dar nu ajuta la luminarea camerei. Camera are un numar total insuficient de prize, practic nu exista prize libere disponibile, asadar ca sa ne incarcam telefoanele tot timpul trebuia sa scoatem din priza ba o veioza, ba cana electrica, ba televizorul. Prietenii nostri au fost mai inspirati, si-au adus un triplu stecher, foarte util, e bine sa retineti asta.

Pardoseala este din gresie, in camera este o imitatie de placi de travertin, in baie - gresie normala, semi-mata.

Stiam din start ca balcoanele de la camerele standard sunt mici, dar nu-mi imaginam ca sunt minuscule de-a dreptul. Si cand am vazut ca usile care dau spre balcon sunt din lemn simplu, ca la tara, cu ochiuri de geam (o singura foaie), fara plasa de insecte, iarasi am strambat din nas, asta insemna zero izolatie fonica, intrare de insecte in camera. Balconul este mic de tot, cu balustrada inalta de lemn inchis la culoare, si trei tije amarate pentru uscat rufe. Are loc un singur scaun de plastic si o persoana, atat. Nici vorba sa poti sta pe balcon la o cafea, un pahar de ceva, o tigara, efectiv nu ai loc si nici masuta.

Dupa ce am deschis usile de la mini-balcon, am constatat ca nu le mai putem inchide, nu functiona mecanismul de blocare in pardoseala.

In minibar nu aveam decat o sticla de apa. La zona de cafea-ceai erau cateva pliculete ratacite de cafea instant, zahar, ceai, nici urma de lapte pudra pentru cafea, doar 2 cesti in loc de 3, doar 2 pahare in loc de 3.

Deja sotul meu era nervos, se intreba ce porcarie de camera este asta, la cati bani am platit.

M-am intors la receptie si am intrebat-o pe Elena daca ne poate caza in alta camera, enumerand dezavantajele: apropierea de zona receptiei si a muzicii live, ce insemna galagie, usile de la balcon care nu se inchideau, minibarul neaprovizionat, nici in baie nu erau produse cosmetice in cantitatea necesara pentru 3 persoane. De la prietenii nostri am aflat ca ei aveau minibarul plin cu apa, suc, bere, ca primisera 3 perechi de papuci de camera, asadar la noi in camera lipseau, parea ca se facuse curatenie in mare graba si nu fusesera completate toate cele necesare.

Baia este de dimensiuni potrivite, chiuveta pe blat de marmura, toaleta, dus mare cu usi glisante, avand atat dus fix, cat si mobil. Din pacate, suportul de la dus este minuscul si firav, tot timpul cadeau cosmeticele din acel raftulet. Tot la dus, in capatul opus, exista un suport de inox pe care am gasit 3 prosoape mari, 3 medii si un prosop pentru picioare, albe, curate, pufoase. Pe blatul chiuvetei am gasit2 pahare, 3 sapunele, dar cate 2 flacoane in loc de 3 - gel de dus, sampon, lotiune de corp; balsam de par nu era. Pe peretele din stanga chiuvetei era suportul pentru prosoapele de maini, pe care erau puse 3 prosoape, pe cel din dreapta chiuvetei era montata o oglinda extensibila, pentru machiat/barbierit, si un uscator de par. Chiuveta cam mica, putin adanca (te stropeai foarte usor si de multe ori se infunda), situata la inaltime destul de mare pentru copiii mai mici, ar fi fost necesar un suport-treapta, sa se poata spala micutii pe fata/dinti.

Elena ne-a spus ca resortul este ocupat la capacitate maxima, fiind si perioada de Bayram, ca in ziua respectiva nu s-ar mai elibera camere standard, si ca eventual a doua zi dimineata putem incerca sa rezolvam.

Vrand-nevrand am acceptat, am zis ca nu murim daca dormim o noapte in camera primita si ne-am grabit sa ne schimbam, sa iesim la plaja. Am lasat bagajele nedesfacute, in speranta ca ne vom muta.

Ne-am dus la prietenii nostri, sa-i luam din camera. Ei aveau o camera la etajul unei vile, era identica cu a noastra, dar umbrita de vegetatia existenta, si aveau avantajul ca erau mai departe de zona galagioasa.

In fine, am plecat echipati pentru plaja. Am ajuns in zona piscinelor, deja era aglomeratie si harmalaie, si ne-am oprit la "standul" unde isi prezentau ofertele cei de la Spa. Deja a devenit un obicei pentru mine si sotul prietenei noastre, sa mergem la spa in prima zi de sejur, pentru peeling si masaj, sa capatam un bronz frumos si durabil. De data aceasta, copiii nostri - fetita mea si baiatul prietenilor - au vrut si ei sa vada cum e la spa si masaj, asa ca am batut palma pentru un pachet de servicii - hammam, peeling, masaj terapeutic adultii, masaj de relaxare copiii. Totul a costat 120 euro - 1 adult+1 copil, procedura completa avand o durata de 2 ore. Am facut programarea pentru ora 16:00 in acea zi.

Ajunsi in apropiere de plaja, am constatat ca la piscine nu prea mai erau locuri libere si oricum era inghesuiala acolo, era foarte cald pentru ca nu ajungea briza pana la piscina, asa ca ne-am dus pe plaja, unde am gasit suficiente sezlonguri libere la acea ora. Primisem de la receptie 3 carduri pentru prosoapele de plaja, pe care le-am luat de la "casuta prosoapelor" ce avea program zilnic de la 9 la 17, cu pauza in intervalul 12-13. Cam scurt programul...

Am facut o prima balaceala in mare, un pic de plaja, apoi a sosit ora mesei de pranz, am mancat la terasa Safran, unde meniul era tip fast-food, nici nu ne era foarte foame.

Apoi noi ne-am dus la programarea de la Spa, unde am petrecut 2 ore care au trecut ca 2 clipe. Am revenit pe plaja, unde am stat pana spre ora 18, cand ne-am intors in camere, pentru a ne spala si schimba, sa mergem la cina.

Am gasit o racoare placuta in camera, lasasem aerul conditionat sa functioneze, si-a facut treaba ireprosabil.

Pana sa ajungem la cina in restaurantul principal, ne-am oprit sa bem ceva racoritor la barul de pe straduta principala. Ai posibilitatea sa te duci sa-ti comanzi ce vrei la bar sau sa astepti pana vine cineva sa-ti ia comanda, insa dureaza foarte mult pana ti se aduc bauturile comandate, daca sunt toate masutele ocupate.

Mancare/bautura

Restaurantul principal este spatios si racoros, decorat in stil otoman, cu fel de fel de modele filigranate/aurite, pe tavan, la corpurile de iluminat, la accesorii si decoratiuni. Mesele sunt de mai multe tipuri/marimi, astfel incat si grupurile/familiile mai numeroase isi pot gasi o zona unde sa stea impreuna. La interior, pe dreapta, este zona de prezentare a felurilor de mancare si a desertului. Tot aici, seara, este organizat un stand tematic, cu aperitive avand specificul serii, care este anuntat inca de dimineata, printr-un afis pus la intrare.

In stanga este zona in care se gasesc doua feluri de supa (inclusiv dimineata) si imediat langa - cuptorul cu bunatati:-). Dimineata - patiserie, covrigi, pateuri, la pranz si seara - pide (pizza turceasca). In continuare un alt stand unde seara era prezentat un produs cu specific tematic, putea fi un preparat din carne, dar au fost si prajituri. Tot acolo este si zona cu paine - intreaga, feliata, alba, neagra, integrala, chifle. Plus un prajitor de paine, pentru cine dorea. Urma barul, de unde te puteai aproviziona cu apa, bere, vin, suc, cafea/ceai/capuccino. Sau puteai da comanda de bautura la masa, ospatarului care se ocupa de zona, erau foarte serviabili si rapizi. Era personal care se ocupa exclusiv de debarasarea meselor si inlocuirea fetelor de masa, de pusul tacamurilor si servetelelor, al suporturilor pentru farfurii, si alti ospatari/chelneri, care iti aduceau bautura comandata si eventual mai debarasau farfuriile de pe mese. Fiecare zona are un supervizor, care monitorizeaza modul in care lucreaza personalul, daca se misca cu talent. Altii verificau tavile cu preparate calde, daca era nevoie sa fie inlocuite, sau stergeau blaturile de urmele de mancare. Tot timpul erau cativa angajati care se plimbau peste tot si strangeau orice firimitura de pe jos, sau cioburile daca se mai spargea vreun pahar sau farfurie.

La exterior restaurantul dispune de o terasa destul de mare, unde se afla si zona de gratare. Dimineata acolo erau preparate clatitele (clasice si mai groase), omletele, ochiurile, ouale posate, diverse garnituri sau patiserie (rulourile cu umplutura de branza, care se prajesc in baie de ulei). La pranz si seara doar cei realmente masochisti sau frigurosi stateau la masa pe terasa, era foarte cald si umed afara, chiar nu inteleg de ce unii preferau sa manance afara (si in fum de gratar uneori), cand erau destule locuri si inauntru, la racoare.

Mancarea a fost din abundenta si delicioasa. Preferata mea a fost carnea de vita/vitel, preparata in fel si chip, de ti se topea in gura. Am avut si carne de pui, de rata, de miel, de oaie. Afara, la pranz si seara, gaseai peste la gratar sau prajit - dorada, biban de mare, barbun (nu toate sortimentele deodata). Tot acolo se preparau legume la gratar, friptura, frigarui, kofte (un fel de chiftele gen mici), fructe de mare, paste, simple sau in diverse combinatii, date si de specificul serii respective.

La micul dejun aveai o varietate mare de branzeturi si cascaval, mezeluri (salam si sunca de pui sau curcan), salate sau legume taiate, dressinguri pentru salate, terci de ovaz, cereale, biscuiti, napolitane, fructe confiate, fagure de miere, rahat turcesc, niste bombonele interesante, cu seminte de susan sau cu gust de anason. Iaurt simplu sau cu fructe, dulceata de visine, cirese, piersici, portocale, smochine, miere, melasa, crema de ciocolata. Erau disponibile si fructe - pepene rosu/galben, mere, portocale, prune, pere, struguri, nectarine, piersici, uneori si banane.

Supele nu au fost deloc pe placul nostru, erau gen supa-crema (de rosii, de pui, de legume, de linte, de iaurt), uneori picanta, doar doua sortimente disponibile. Am mancat o singura data supa crema de linte, a fost gustoasa, restul nu mi-au facut cu ochiul sa le incerc, dar prietenii nostri mancau zilnic supa si spuneau ca le place.

Nu cred ca are rost sa va insir toate felurile de mancare si prajituri, mancarea este foarte buna, oarecum repetitiva, mai ales daca ai un sejur mai lung de 7 nopti, dar gasesti oricand ce sa mananci.

Inghetata era disponibila la pranz si seara, la restaurantul principal (vanilie, ciocolata, caramel, fistic, menta, capsuni), servire la cornet. La barurile de la piscina erau vitrine cu inghetata pe bat, un singur sortiment de la Algida, de vanilie cu invelis de ciocolata.

Cat despre bauturi: cafeaua de la baruri si restaurant era slabuta, indiferent ca era de la dozator sau chipurile filtru (dimineata, la micul-dejun). Am descoperit insa rapid ca la mai toate barurile puteai comanda cafea turceasca, facuta pe loc, in ibric, foarte buna si aromata. Dimineata aveam fresh de portocale, mai exact suc de portocale cu pulpa. La baruri puteai comanda bere draft (cea la sticla exista intr-un singur loc si se platea), suc acidulat din gama Pepsi sau simplu/nectar (din cutie - de piersici, visine, portocale). Bauturile alcoolice la vedere erau locale, cele de import incluse in concept erau tinute "sub tejghea", daca nu stiai ca sunt disponibile si nu cereai in mod special un anumit brand sau tip, erai servit automat cu bauturile locale. Acestea insa nu erau rele deloc, e drept, nu erau foarte tari, dar cine vrea sa se imbete pe caldurile alea? Am comandat cel mai des gin tonic, lichior crema de whisky gen Bailey, Mojito, Bloody Mary, dar se puteau comanda si alte cocktailuri sau bauturi simple (gin, vodca, coniac, whisky, rom).

In resort, in afara de restaurantul principal, exista mai multe restaurante, cu specific, unde poti face rezervare pentru cina. Safran era pe timpul zilei disponibil pentru masa de pranz tip fast-food si gustarea de dupa-amiaza, iar seara se transforma in restaurant cu specific oriental. Pe ponton seara era amenajat restaurantul cu specific pescaresc. In zona amfiteatrului era cel cu specific asiatic, si mai era unul mediteraneean, dar nu l-am descoperit, oricum nu ne interesa, pentru ca era atat de multa mancare in cel principal incat nu am simtit deloc nevoia de a incerca restaurantele cu specific.

Am avut seri tematice cu specific turcesc, asiatic, mediteranean, asiatic, international, mexican, am prins si ziua de 30 august, sarbatoare importanta pentru Turcia, atunci restaurantul a fost decorat foarte frumos, am avut si o mica formatie care a cantat live muzica turceasca traditionala, a fost nebunie cu mancarea si deserturile, atatea feluri cu specific de nu stiai ce sa incerci mai intai.

Pe timpul zilei, de la 11 la 15, gaseai gozleme preparate pe loc, langa restaurantul Safran. Delicioase, iar doamna care le prepara – foarte simpatica si zambitoare, numele ei era Suzan si era foarte incantata cand o salutam sau ii multumeam in limba turca. Efectiv i se luminau ochii cand ne vedea, dimineata venea pe terasa restaurantului principal sa prepare omleta sau clatite. In zona mini-clubului, de la ora 16 erau preparate wafe, pe care le puteai combina cu diverse creme/alune/fistic maruntit.

Preferatul nostru, giuvaierul acestui resort, este barul 18+, situat chiar langa Gural Premier. Acolo este si zona baldachinelor ce pot fi inchiriate pentru 50 euro/zi si esti servit cu bauturi, fructe, mancare, dar si zona de plaja doar pentru adulti, unde este linsite deplina. Oameni buni, acest bar e in alta lume, liniste, racoare de la briza marii, spatios, muzica de calitate dar in surdina, personal foarte amabil, servire impecabila. Noroc ca am descoperit acest bar, acolo ne faceam siesta dupa masa de pranz, cu o cafea turceasca delicioasa sau un cocktail racoritor, acolo ne petreceam serile, pentru ca efectiv nu mai suportam galagia si aglomeratia din resort. Erau foarte multe familii cu copii mici, nu unul, ci de la doi in sus, era o harmalaie continua la masa, pe plaja, copiii urlau/tipau atunci cand erau infometati sau prea obositi; seara, straduta principala devenea super-aglomerata, abia aveai loc sa treci in sir indian pe un sens, nu aveai loc din cauza scaunelor trase, de la masutele existente pe alee. Ce le-o fi placut turistilor sa stea acolo, nu inteleg. Era cald, nu adia fir de vant, era aglomerat, era galagie, muzica live bubuia in boxe, formatiile nu erau stralucite (intr-o seara au fost niste fete, doamne cat de fals au cantat, mai rau la la karaoke, nu au reusit sa obtina nici macar un set de aplauze, penibile).

Barul 18+ era amenajat foarte interesant, cu decoratiuni cu tematica marina vintage, peisajul era de vis, canapele largi si confortabile. Intr-o seara am fost serviti intr-un mod deosebit, barmanul a facut o piramida de pahare, a redus lumina, apoi a adus un pahar cu alcool, i-a dat foc, apoi l-a lasat sa curga pe piramida de pahare, pana in paharele de la baza, unde pusese lichior Bailey. Foarte spectaculos efectul, alcoolul ardea cu o flacara albastra. Evident, le-am lasat barmanilor tips, deja ne cunosteau si de fiecare data incercau sa ne surprinda cu un nou cocktail, servirea si prezentarea fiind impecabile.

Piscine/plaja

Resortul este gandit sub forma unui sat cu vile/casute de inspiratie mediteraneeana, cu decoratiuni din lemn inchis la culoare, majoritatea cu un etaj (dar exista si fara etaj sau cu 2 etaje). Strada principala strabate resortul, din ea se fac alei stanga-dreapta catre zona de vile. Exista cateva vile tip luxury, cu piscina proprie, grupate intr-o singura zona. Peste tot vegetatie abundenta, gazon ingrijit, am fost bucuroasa sa ma reintalnesc cu preferata mea - iasomia, era langa spa o zona unde aveau un gard viu doar din iasomie, nu va puteti inchipui mirosul imbatator care se simtea seara. In apropiere de restaurantul principal este amplasata casuta pisicilor, erau o multime de pisici in resort, foarte cuminti si prietenoase, se vedea ca erau bine ingrijite (curate, bine hranite). Existau si cativa pui de pisica, mai marisori, faceau deliciul tuturor copiilor, fetita mea a avut placuta surpriza sa se trezeasca cu un pui de pisica in pat, cuibarit dormind langa ea, intr-o dimineata in care am lasat usile de la balcon deschise si noi am iesit la masutele de afara, sa bem o cafea. Dimineata pisicile erau prezente pe terasa restaurantului, la micul dejun, primeau mezeluri fara sa faca mofturi.

Piscinele sunt amplasate in relativa apropiere a plajei si restaurantului principal si sunt in numar de 3: una principala, unde se desfasurau si diverse activitati de-ale animatorilor, una aferenta toboganelor si inca una chipurile de relaxare, dar numai relaxare nu era acolo. Teoretic la relax-pool ar fi trebuit sa stea doar adultii, dar era imposibil sa fie respectata acea delimitare, nu erau suficiente sezlonguri si loc la celelalte piscine pentru toti cei care doreau sa stea acolo. Asa ca si la relax-pool erau o gramada de familii cu copii, de toate varstele. Tot aici exista si o zona de jacuzzi (cam mica si ca sa ajungi la ea musai sa intri in piscina, sa inoti cativa metri buni, nu era acces la jacuzzi de pe margine piscinei) care functiona cand avea el chef, probabil era defect sistemul de comanda.

Cum noua nu ne place balaceala in piscina (din motive de igiena), am avut de ales intre a sta pe plaja sau pe zona de gazon, unde erau montate un fel de copertine mari de panza, pardoseala era din imitatie de lemn, erau puse sezlonguri, masute si vase de lut pe post de scrumiere/cos de gunoi. Cum in prima zi ratasem startul si am stat la plaja, unde ne-am copt si rascopt, nisipul dogorea infiorator, umbrelele erau mici si trecea soarele prin panza lor, am realizat faptul ca nu vom rezista nicicum sa stam pe plaja in fiecare zi si ne-am orientat catre zona de copertine (erau destul de multe amenajate, dar foarte cautate), am ochit una bine plasata, care avea si umbra naturala de la cativa copaci, si avea numarul de sezlonguri necesar si, de a doua zi, a inceput "corvoada" trezitului cu noaptea in cap (maxim 5:30) pentru a pune prosoapele pe sezlongurile de la acea copertina. Gaseam prosoapele fleasca, le udau aspersoarele, dar le schimbam imediat, dupa micul-dejun. Acestea erau primele sezlonguri care se ocupau, apoi cele de la piscina, iar la plaja oricand gaseai locuri libere.

Eram strategic amplasati, la mica distanta de tobogane, unde isi petreceau ziua copiii nostri, de bar, de toaleta, de plaja si apa marii. Din loc in loc sunt dusuri unde te poti clati/racori, la fiecare zona de acces pe plaja sunt robineti unde te poti clati de nisipul de pe picioare.

Plaja este suficient de lata si lunga, doar ca umbrelele sunt dispuse pe 3-4 randuri, fiind lasata libera o portiune destul de mare catre tarm, pentru testoasele carreta-carreta, care in perioada iunie-august pot veni sa-si depuna ouale in nisip. Chiar exista un cuib "de testoase" pe plaja, era ingradit cu niste bete, sfoara si afise. La un moment dat a disparut tot "ansamblul", nu stiu daca eclozasera puii de testoasa, il stricasera copiii sau fusese pus "la misto".

Hotelul are si ponton, unde ziua se poate face plaja, acolo este si punctul de veghe al salvamarului, probabil era mai racoare acolo decat sa stea in turnuletul de pe plaja. Nisipul de pe plaja este fin, nu sunt pietricele sau scoici. Intrarea in apa este lina, exista o zona ingusta de pietricele marunte, nu sunt necesare incaltari speciale. Marea se adanceste treptat, apa a fost calda, curata, relativ limpede, au fost si valuri. Cand marea este mai agitata, apa se tulbura, nisipul fin ramane in suspensie, seara iesea "namol" din costumele de baie cand le spalam. Din cauza acestui nisip fin aflat in suspensie in apa marii, am patit-o: un val m-a lovit pe neasteptate, direct intr-o ureche, mi-a intrat apa in acea ureche. Am incercat sa ma sterg, s-o scot, am avut impresia ca am reusit, insa dupa vreo 2 zile am facut o frumusete de otita externa (urechea inotatorului), am fost nevoita sa-mi cumpar de la farmacie medicamente (picaturi), altfel riscam complicatii la acea ureche. Plecasem eu de-acasa cu suficiente/diverse medicamente, dar la probleme cu urechile nu m-am gandit si chiar nu aveam nimic cu care sa ma tratez. Aveam si asigurare medicala, dar n-avea sens sa ma complic pentru o banala otita.

Ca un lucru negativ legat de zona de piscine: am evitat sa le folosesc din mai multe motive - nu-mi place izul de clor, apa era prea calda si nu te racoreai deloc, si parea sa nu fie foarte curata. Dar ce m-a dezgustat definitiv a fost faptul ca foarte multi copii si adulti se duceau la toaleta in picioarele goale (fara papuci) si apoi intrau direct in piscina, fara a se clati la dusuri. Asta ar fi o nimica toata, insa in fiecare zi cel putin una dintre piscine - principala sau cea de la tobogane - erau inchise timp de cateva ore, era pusa banda pe margine pentru a interzice accesul, deoarece zilnic apareau in apa rahatei plutitori. Nimeni nu stie cine, cum, de ce se intampla asta, teoretic existau afise prin care copiii de sub 6 ani nu aveau voie in piscina fara scutece speciale, dar practic cred ca majoritatea copiilor (poate si o parte dintre adulti) faceau pp in piscina, iar cel putin unul facea zilnic kk in piscina. Personal, am intrat in piscina (relax) doar de 4 ori, in prima si a doua zi, pana mi-au sarit in ochi aceste grave probleme de igiena. M-am lecuit si am intrat mai apoi doar in mare sau ma mai racoream la dusuri, cand era prea cald afara si n-aveam chef sa merg pana la tarm. Am citit review-uri pe TripAdvisor in care si alti turisti semnalau problema, unul chiar s-a imbolnavit rau de tot. In plus, se pare ca exista o epidemie de boala mana-gura-picior in randul copiilor mici, asta e perioada din an in care apare, chiar am vazut cel putin un copilas plin de bubitele caracteristice acestei boli.

Personalul

Toti, cu mici exceptii, amabili si dornici sa te ajute. O armata de oameni munceste pentru turisti, pe unii ii vezi, pe altii nu. Zambitori, desi muncesc de dimineata pana noaptea tarziu, imbracati in tinuta obligatorie/uniforma, in conditiile de temperaturi ridicate si umiditate excesiva. Ca o paranteza, am prins o vreme mai acceptabila in comparatie cu aceeasi perioada a anului, din anii anteriori. La Bucuresti erau 33 gr C, in Belek 35. Diferenta o facea umezeala din aer, au fost zile sau seri in care transpirai stand pe loc, ti se lipeau hainele pe tine, simteai ca nu ai aer sa respiri. Prosoapele sau costumele de baie, lasate peste noapte la uscat pe balcon, erau mai umede dimineata decat le puneam seara la uscat.

Exceptiile au fost Elena de la receptie si un alt receptioner, care avea o figura atat de acra si aroganta, de parca ii era greata de turisti. L-am rugat intr-o seara sa ne ajute cu chemarea unui taxi, a facut o figura de parca l-am pus sa inghita lamaie.

Cat despre Elena, s-a dovedit ca ne-a dus cu zaharelul, cu promisiuni, nu ne-a ajutat in legatura cu schimbarea camerei cu una mai linistita. In prima zi a promis ca rezolvam "maine", a doua zi la fel, apoi ca nu se poate ca resortul e 100% ocupat din cauza perioadei de Bayram. Atata lehamite mi s-a facut de aceasta Elena, incat m-am enervat si, desi initial ma gandeam sa-i dau un bacsis pentru a o motiva sa ne rezolve solicitarea, am renuntat tocmai din cauza atitudinii pe care o avea. Ori se purta asa cu noi pentru ca suntem romani, ori astepta un bacsis inca din prima zi si cand a vazut ca nu-l primeste, n-a mai interesat-o sa ne ajute, habar nu am. Cert este ca Elena primeste o mare bila neagra din partea noastra.

Prietenii nostri au primit o alta camera, doar din cauza faptului ca in camera primita initial mirosea destul de puternic a mucegai, instalatia de AC (centralizata) prezenta o zona de infiltratii in zona grilei. Insa si ei au nimerit din lac in put, camera primita, desi tot la etajul unei vile de langa noi, avea balconul orientat fix la zona de parcare din fata resortului, loc unde taxiurile, microbuzele si autocarele forfoteau non-stop, in aducerea sau preluarea turistilor care soseau/plecau si noaptea foarte tarziu, si dimineata foarte devreme. In plus, se auzeau basii de la un club sau discoteca, pana tarziu in noapte, spre ora 2. Acesti turisti matinali ne dranjau si pe noi, pentru ca avand camera in imediata vecinatate a receptiei, lor nu le pasa sau nu-si dadeau seama ca vorbeau prea tare, radeau, copiii mai tipau/alergau/plangeau, huruiau trolerele pe pietrele cu care erau pavate aleile, masinutele de golf faceau zgomot cand circulau, le zdranganea tabla din care era confectionata caroseria in care erau puse bagajele.

Am sa mentionez aici un personaj special, numele lui este Bayram si era unul dinte cei doi angajati de la Spa, care se ocupa cu promovarea serviciilor si efectuarea rezervarilor la Spa. Uneori il gaseai la standul de langa piscina principala, alteori se plimba peste tot - piscine, spatiu verde, plaja - in incercarea de a gasi clienti pentru Spa. Inca din prima clipa de interactiune cu acest tanar, am comunicat foarte bine cu el, politicos, amabil, cu glumele la el, dar cu o atitudine decenta si respectuoasa, nu insista daca vedea ca nu te poate convinge. In fiecare zi trecea pe la noi, ne saluta, ne intreba daca suntem ok; in alta zi si-a facut timp sa stea mai mult de vorba cu noi, ne-a povestit despre viata lui, erau 10 copii la parinti (wow-wow-wow), el muncea pentru a-si ajuta parintii cu care locuia in perioada in care nu lucra. Spunea ca lucreaza timp de 4 luni pe an, in sezonul estival, non-stop, de luni pana duminica, de dimineata de la 8 pana seara la 8. Seara, cand pleca spre locul unde avea asigurata cazarea, ne intalneam in zona street-barului (unde obisnuiam sa facem un mic popas de hidratare inainte sa mergem la masa), ne saluta, isi lua ramas-bun si ne ura o seara placuta. In ultima seara, aproape ca ii dadusera lacrimile cand ne-am despartit, ne-am imbratisat/pupat/facut toate urarile de bine posibile.

Un alt angajat pe care l-am remarcat se numeste Ferdi, lucra in restaurantul principal, in zona in care obisnuiam sa ne asezam. Ne-a atras atentia la inceput pentru ca semana foarte bine cu Robert Pattinson, actorul din seria "Amurg". Apoi am observat cat de amabil si serviabil era, iti aducea comanda de bautura cu zambetul pe buze, se ocupa foarte rapid de debarasarea mesei.

Nu acelasi lucru il pot spune despre persoana sau persoanele care se ocupau de curatenia camerei noastre. Va povesteam la inceput ca nu aveam in camera tot ce ar fi trebuit sa existe, consumabile pentru baie, cesti, pahare, produse in minibar, papuci. Daca in prima zi le-am rezolvat semnaland acest lucru la receptie si intr-o jumatate de ora aveam tot ce trebuia, usile de la balcon facute sa se inchida, aveam sa constatam ca in fiecare zi camerista uita sa ne puna ba gel de dus, ba sampon, ba balsam de par. Aveam si eu ceva produse aduse de acasa, dar in ambalaj mic, si cum trebuia sa ne spalam zilnic pe cap, iar fetita mea are parul lung, necesitand mult sampon si balsam de par, chiar aveam nevoie de produsele cosmetice de la hotel, mereu trebuia sa anunt la receptie ca nu am una sau alta. Prosoapele erau schimbate zilnic, lenjeria la 2-3 zile. Insa nu o data am primit prosoape cam uzate/subtiate sau usor patate. In plus, curatenia in camera se face cu matura si farasul, nici vorba de aspirator, iar de spalat pe jos zilnic - nici vorba, dupa primele zile talpile papucilor s-au innegrit de la mizeria/praful de pe gresie, desi nu intram incaltati in camera sau baie, ne puneam papucii de interior. Confirmarea am avut-o cand m-am intors in camera intr-o zi sa iau ceva, iar camerista (o d-na mai in varsta, sa zicem) tocmai daduse cu matura si aduna cu grija mizeria pe faras. In plus, doar in prima zi mirosea frumos, a curat, in camera, pentru ca fusese spalata parodseala, in restul zilelor nu s-a mai simtit acest miros, iar pe la colturile baii si in spatele usii ramaneau mereu mici fire de par si de nisip. In baie stergea doar blatul chiuvetei, poate si chiuveta, dar fara sa foloseasca substante de curatare, pentru ca se vedeau urmele de calcar lasate de picaturile de apa uscate, practic baia nu stralucea de curatenie, aceasta se facea in mod superficial, nu cu simt de raspundere. In camera era vizibil praful pe mobila, pe piciorul veiozelor, era clar ca nu era sters zilnic. Pentru ca iluminatul camerei lasa de dorit - 2 veioze si un lampadar - nu prea se observa acest lucru, dar cum am un ochi critic si sunt exigenta in privinta curateniei, nu am putut sa nu observ aceste detalii sau sa le trec cu vederea; nu era problema mea daca resortul era full, daca numarul de cameriste era insuficient sau camerista noastra era mai delasatoare din fire, curatenia trebuia facuta mai cu simt de raspundere. Chiar am incercat s-o motivam lasand niste bani pentru ea, degeaba, singura schimbare a fost ca ne-a facut un aranjament din prosape si petale de flori. Nu o data ne-am gasit pijamalele aruncate pe canapea, desi le lasam impaturite frumos pe sau sub perna, cred ca uita sa le puna la loc dupa ce schimba lenjeria sau facea patul, altfel decat il faceam noi. In cele 10 zile de sejur, nu a miscat un milimetru incaltamintea pe care o tineam sub suportul de trolere, ca sa mature sau sa spele si acolo. In fine, se putea si mai rau, dar am fost total nemultumita de modul in care se facea curatenie in camera si deja mi se facuse lehamite sa ma duc zilnic la receptie sa reclam una sau alta.

In ultima zi am fi dorit sa facem late check-out, aveam decolarea la miezul noptii, din resort eram programati sa plecam la 20:30. Desigur, vesnica Elena ne-a comunicat ca nu este posibil acest lucru, ca vin alti turisti, dar ca avem posibilitatea sa ne lasam bagajele la camera de bagaje, si sa ne spalam/schimbam in zona special amenajata, aflata in aceeasi cladire cu spa-ul. Ne-a asigurat ca acolo avem tot ce ne trebuie, prosoape, gel de dus, sampon, etc. Nici vorba de asa ceva! Intr-adevar, exista "changing room", un fel de vestiar cu toaleta, dus, dulapioare, dar nici urma de sapun, gel de dus/sampon, prosoape. Noroc ca sotii nostri s-au apucat sa caute in fiecare dulapior din vestiarul barbatilor si au gasit acolo un pachet sigilat, ce continea prosoape curate, dar pentru plaja. Iar eu fusesem super-inspirata sa iau din camera produsele de spalat, inainte sa predam camera. Ne-am spalat, ne-am schimbat, ne-am pus restul efectelor personale in bagaje, ne-am petrecut timpul pana la masa de seara la barul de langa receptie, am fost la cina, apoi am revenit la bar, unde am stat pana am fost preluati pentru aeroport.

Despre echipa de animatie sau clubul copiilor, despre spectacolele din amfiteatru nu am ce sa va povestesc, nu ne-a interesat sa participam la activitati, copiii nostri s-au distrat la tobogane si ping-pong, iar in amfiteatru nu se putea sta seara, era foarte cald si aglomerat, nu exista o ventilatie naturala buna. In schimb, de la barul de la amfiteatru, deschis non-stop, ne luam cafeaua turceasca de dimineata (cel care se ducea sa puna prosoapele pe sezlong, se intorcea si cu cafea), si inca o serie de cafea turceasca, dupa micul-dejun, deja fata de la bar ne invatase, stia ce dorim, ne pregatea imediat tava, 4 cafele turcesti duble, 2 ciocolata calda pentru copii, zahar, lapte pentru cafea, servetele, scrumiera - le duceam la sezlonguri si le savuram acolo.

Am iesit din resort o singura data, in zona comerciala din Belek, mai mult pentru suveniruri, in rest nu prea aveai ce sa cumperi, o gramada de imbracaminte, incaltaminte, genti, ceasuri contrafacute/replici ale unora de marca. In perioada in care am fost noi, cotatia pentru 1 euro era de 7,4 lire, iar pentru 1 dolar – 6,5 lire. In bazar comerciantii cam puneau semnul egal intre euro si dolar, mai ales la produsele ieftine.

Cam asta a fost vacanta noastra.

Sincer, nu as recomanda acest resort, camerele standard au nevoie de renovari, problema galagiei din anumite zone poate fi deranjanta, curatenia in camere se face dupa cum ai noroc de camerista. Fiind un resort preferat de familiile cu copii, este posibil ca pe unii sa-i deranjeze aglomeratia si galagia copiilor. Poate in extrasezon sa fie mai liniste, mai putin aglomerat, iar serviciile/curatenia sa fie la un nivel mai bun.

Daca m-as intoarce aici? Cu siguranta NU. Per ansamblu a fost binisor (sau se putea si mai rau), dar sunt multe aspecte pe care eu personal nu le pot trece cu vederea. Daca nu ma pot odihni bine noaptea/cand am nevoie si curatenia lasa de dorit, restul nu prea mai conteaza pentru mine. Consider ca nu este un resort de 5*, ci mai degraba 4*+, sau in categoria 5* medii.

Deocamdata nu atasez poze, am cateva dar trebuie sa le descarc din telefon. Nu sunt foarte multe sau relevante, dar o sa incerc sa pun cateva poze, la inceputul saptamanii viitoare.

Le multumesc celor care au avut rabdare sa citeasca pana aici.

Alegeri inspirate si vacante placute tuturor!

---
Impresii încărcate de Corina70 in 28.09.2018 17:30:49

Validat / Publicat: 28.09.18 19:59:21


  • Nu a fost singura vizită/vacanţa în TURCIA. A mai fost în/la: Kusadasi, Belek
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Bulgaria
VIZUALIZĂRI: 1253


NOTĂ: Părerile și recomandarile din articol aparțin integral autorului (Corina70); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
AmFostAcolo.ro nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea (cu asteptări și preferinte posibil particulare ale fiecarui cititor) impresiilor si recomandărilor din articole; deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire a site-ului"); AmFostAcolo.ro sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură. 0
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

F.UTIL/F.BUN [1300 PMA]  -  UTIL/BUN [600 PMA]   //   NU-MI PLACE [ -1 PMA]

PUNCTAJ CRT:: 1000 PMA (std) nota1  &  30600 PMA (din 22 voturi) nota2
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
 
  ECOURI la acest articol [păreri; întrebări/solicitări adresate autorului etc]

- webmaster26
[28.09.18 20:07:29]
» mesaj pers

   Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

---

LINK AICI [click, apoi copiați adresa din browser]
- Corina70
[28.09.18 20:26:30]
» mesaj pers

   Da, este corect, se afla intre Limak Arcadia si Gural Premier.

   Am reusit intre timp sa incarc si cateva poze, dar nu am mai modificat textul in care faceam referire la ele. Altele nu mai am...

---

LINK AICI [click, apoi copiați adresa din browser]
- webmaster
[28.09.18 20:35:59]
» mesaj pers

   Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

---

LINK AICI [click, apoi copiați adresa din browser]
- nrs
[17.09.19 11:40:08]
» mesaj pers

   Barul 18+ era amenajat foarte interesant, cu decoratiuni cu tematica marina vintage, peisajul era de vis, canapele largi si confortabile. Intr-o seara am fost serviti intr-un mod deosebit, barmanul a facut o piramida de pahare, a redus lumina, apoi a adus un pahar cu alcool, i-a dat foc, apoi l-a lasat sa curga pe piramida de pahare, pana in paharele de la baza, unde pusese lichior Bailey. Foarte spectaculos efectul, alcoolul ardea cu o flacara albastra.

   

   am vazut si eu anul acesta o astfel de piramida, arata grozav, la noi focul s-a facut cu Smirnoff iar de baut Bailley' s-ul l-a baut un rus cu paiul printre flacari. la noi spectacolul a avut si continuare...

   o nedumerire: fetita ce facea cand voi stateati la 18+?

---

LINK AICI [click, apoi copiați adresa din browser]
Puteți evalua ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
[punctaj crt ecou: 50 (pma.std) + 0 PMA1 (din 0 voturi)]
- Corina70
[17.09.19 11:49:49]
» mesaj pers

   @nrs: Statea impreuna cu baiatul familiei care ne-a insotit in vacanta, cand in camera noastra, cand in cea a prietenilor (depinde unde era mai bun semnalul la internet, ca avea fluctuatii de la o zi la alta), se jucau minecraft pe laptop, isi luau de la street bar popcorn sau chipsuri, suc, si se simteau foarte bine impreuna, se stiu de cand erau de-o schioapa amandoi:-) si se inteleg foarte bine, mai ales cand vine vorba de jocuri pe calculator/laptop.

   Anul acesta, din pacate, prietenii nu au mai putut merge cu noi in vacanta (isi vor lua revansa la anul), si chiar am facut o scurta plimbare de la Gural la Paloma, sa vedem daca il mai intalnim pe Bairam, tanarul despre care am povestit in review. Din pacate nu l-am zarit, era altcineva care se ocupa de promovarea serviciilor spa, insa nici nu am incercat sa intrebam pe cineva de acolo, daca Bairam mai lucra si anul acesta in resort. Puteam sa intram de pe plaja pe teritoriul de la Paloma, dar nu am indraznit, stiu ca erau camere de luat vederi peste tot, in plus multi dintre turistii de la Paloma aveau bratari albastre la mana (nu toti, chiar m-am mirat). Cum la Gural nu se pun bratari, am zis ca n-are rost sa se complicam sau sa ne facem de ras, sa ne ia cineva la intrebari cine suntem si de unde venim, ce cautam in alt resort decat cel unde eram oaspeti, etc.

---

LINK AICI [click, apoi copiați adresa din browser]
Puteți evalua ecoul:   FOARTE BUN -- BUN -- NU-MI PLACE [-1]
[punctaj crt ecou: 50 (pma.std) + 0 PMA1 (din 0 voturi)]
  Publicitate    [17.10.19 12:15:25]  

SCRIE ECOU
Nu sunteți autentificat/ă, nu puteți scrie sau trimite ecouri

AVEȚI cont pe AFA? — vă puteți autentifica mai jos

UTILIZATOR
PAROLA

Dacă nu mai tineți minte numele sau parola - folosiți facilitatea "Recuperare date cont"

Nu aveți cont pe sait? — vă puteți crea rapid unul: click aici



---
1. PMA = Puncte Mulţumire-Apreciere = sistem de notare a contribuţiilor la informarea comunităţii. Vezi detalii aici
Alte impresii din această destinaţie:
  • Impresii din 2011 (Sep.2011) - punctaj satisfactie: 8.00 (scris in 16.09.11 de soleillevant32 din TIMISOARA) - RECOMANDĂ
  • Un resort frumos (Sep.2010) - punctaj satisfactie: 9.60 (scris in 07.09.10 de Rila din PLOIESTI) - RECOMANDĂ
  • N.B.: Recomandarile evidenţiate (pe fond galben) aparţin unor autori cu statut de membru GOLD sau superior

    INFO:
  • PUNCTE SATISFACŢIE MEDIE pentru acest obiectiv: 8.30
NOTĂ: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată
 
POZE ATAȘATE ARTICOLULUI
Vezi fotografiile în versiunea ptr telefon sau tabletă

[11] foto. Click pe poze pentru a le mări

P01 [AUG-2018] Aleea principala decorata pentru 30 august -- foto by <b>Corina70</b> [uploaded 28.09.18] - <span class="allrVotedi" id="av1014487">Foto VOTATĂ de mine!</span><div class="delVotI" id="sv1014487"><a href="/pma_sterge_vot.php?vid=&fid=1014487">Şterge vot</a></div><span id="v91014487" class="displayinline;"> - <a style="color:red;" href="javascript:votez(1014487)"><b>LIKE</b> = Votează poza</a><img class="loader" id="f1014487Validating" src="/imagini/loader.gif" border="0" /><span class="AjErrMes"  id="e1014487MesajEr"></span>Foto VOTATĂ de mine!
P01 [AUG-2018] Aleea principala decorata pentru 30 august
foto Corina70 [28.09.18]
# [50 PMA, +BONUS]

P02 [AUG-2018] Piscina principala -- foto by <b>Corina70</b> [uploaded 28.09.18] - <span class="allrVotedi" id="av1014488">Foto VOTATĂ de mine!</span><div class="delVotI" id="sv1014488"><a href="/pma_sterge_vot.php?vid=&fid=1014488">Şterge vot</a></div><span id="v91014488" class="displayinline;"> - <a style="color:red;" href="javascript:votez(1014488)"><b>LIKE</b> = Votează poza</a><img class="loader" id="f1014488Validating" src="/imagini/loader.gif" border="0" /><span class="AjErrMes"  id="e1014488MesajEr"></span>Foto VOTATĂ de mine!
P02 [AUG-2018] Piscina principala
foto Corina70 [28.09.18]
# [50 PMA, +BONUS]

P03 [AUG-2018] Restaurantul principal -- foto by <b>Corina70</b> [uploaded 28.09.18] - <span class="allrVotedi" id="av1014489">Foto VOTATĂ de mine!</span><div class="delVotI" id="sv1014489"><a href="/pma_sterge_vot.php?vid=&fid=1014489">Şterge vot</a></div><span id="v91014489" class="displayinline;"> - <a style="color:red;" href="javascript:votez(1014489)"><b>LIKE</b> = Votează poza</a><img class="loader" id="f1014489Validating" src="/imagini/loader.gif" border="0" /><span class="AjErrMes"  id="e1014489MesajEr"></span>Foto VOTATĂ de mine!
P03 [AUG-2018] Restaurantul principal
foto Corina70 [28.09.18]
# [50 PMA, +BONUS]



P04 [AUG-2018] 'Atelierul' de gozleme -- foto by <b>Corina70</b> [uploaded 28.09.18] - <span class="allrVotedi" id="av1014490">Foto VOTATĂ de mine!</span><div class="delVotI" id="sv1014490"><a href="/pma_sterge_vot.php?vid=&fid=1014490">Şterge vot</a></div><span id="v91014490" class="displayinline;"> - <a style="color:red;" href="javascript:votez(1014490)"><b>LIKE</b> = Votează poza</a><img class="loader" id="f1014490Validating" src="/imagini/loader.gif" border="0" /><span class="AjErrMes"  id="e1014490MesajEr"></span>Foto VOTATĂ de mine!
P04 [AUG-2018] "Atelierul" de gozleme
foto Corina70 [28.09.18]
# [50 PMA, +BONUS]

P05 [AUG-2018] Baldachinele de inchiriat -- foto by <b>Corina70</b> [uploaded 28.09.18] - <span class="allrVotedi" id="av1014491">Foto VOTATĂ de mine!</span><div class="delVotI" id="sv1014491"><a href="/pma_sterge_vot.php?vid=&fid=1014491">Şterge vot</a></div><span id="v91014491" class="displayinline;"> - <a style="color:red;" href="javascript:votez(1014491)"><b>LIKE</b> = Votează poza</a><img class="loader" id="f1014491Validating" src="/imagini/loader.gif" border="0" /><span class="AjErrMes"  id="e1014491MesajEr"></span>Foto VOTATĂ de mine!
P05 [AUG-2018] Baldachinele de inchiriat
foto Corina70 [28.09.18]
# [50 PMA, +BONUS]

P06 [AUG-2018] Vedere din barul 18+ -- foto by <b>Corina70</b> [uploaded 28.09.18] - <span class="allrVotedi" id="av1014492">Foto VOTATĂ de mine!</span><div class="delVotI" id="sv1014492"><a href="/pma_sterge_vot.php?vid=&fid=1014492">Şterge vot</a></div><span id="v91014492" class="displayinline;"> - <a style="color:red;" href="javascript:votez(1014492)"><b>LIKE</b> = Votează poza</a><img class="loader" id="f1014492Validating" src="/imagini/loader.gif" border="0" /><span class="AjErrMes"  id="e1014492MesajEr"></span>Foto VOTATĂ de mine!
P06 [AUG-2018] Vedere din barul 18+
foto Corina70 [28.09.18]
# [50 PMA, +BONUS]

P07 [AUG-2018] Barul 18+, refugiul nostru preferat -- foto by <b>Corina70</b> [uploaded 28.09.18] - <span class="allrVotedi" id="av1014493">Foto VOTATĂ de mine!</span><div class="delVotI" id="sv1014493"><a href="/pma_sterge_vot.php?vid=&fid=1014493">Şterge vot</a></div><span id="v91014493" class="displayinline;"> - <a style="color:red;" href="javascript:votez(1014493)"><b>LIKE</b> = Votează poza</a><img class="loader" id="f1014493Validating" src="/imagini/loader.gif" border="0" /><span class="AjErrMes"  id="e1014493MesajEr"></span>Foto VOTATĂ de mine!
P07 [AUG-2018] Barul 18+, refugiul nostru preferat
foto Corina70 [28.09.18]
# [50 PMA, +BONUS]

P08 [AUG-2018] Bar 18+ -- foto by <b>Corina70</b> [uploaded 28.09.18] - <span class="allrVotedi" id="av1014494">Foto VOTATĂ de mine!</span><div class="delVotI" id="sv1014494"><a href="/pma_sterge_vot.php?vid=&fid=1014494">Şterge vot</a></div><span id="v91014494" class="displayinline;"> - <a style="color:red;" href="javascript:votez(1014494)"><b>LIKE</b> = Votează poza</a><img class="loader" id="f1014494Validating" src="/imagini/loader.gif" border="0" /><span class="AjErrMes"  id="e1014494MesajEr"></span>Foto VOTATĂ de mine!
P08 [AUG-2018] Bar 18+
foto Corina70 [28.09.18]
# [50 PMA, fara bonus]

P09 [AUG-2018] Paznicul de noapte al piscinei -- foto by <b>Corina70</b> [uploaded 28.09.18] - <span class="allrVotedi" id="av1014495">Foto VOTATĂ de mine!</span><div class="delVotI" id="sv1014495"><a href="/pma_sterge_vot.php?vid=&fid=1014495">Şterge vot</a></div><span id="v91014495" class="displayinline;"> - <a style="color:red;" href="javascript:votez(1014495)"><b>LIKE</b> = Votează poza</a><img class="loader" id="f1014495Validating" src="/imagini/loader.gif" border="0" /><span class="AjErrMes"  id="e1014495MesajEr"></span>Foto VOTATĂ de mine!
P09 [AUG-2018] Paznicul de noapte al piscinei
foto Corina70 [28.09.18]
# [50 PMA, +BONUS]

P10 [AUG-2018] Zona restaurant principal -- foto by <b>Corina70</b> [uploaded 28.09.18] - <span class="allrVotedi" id="av1014496">Foto VOTATĂ de mine!</span><div class="delVotI" id="sv1014496"><a href="/pma_sterge_vot.php?vid=&fid=1014496">Şterge vot</a></div><span id="v91014496" class="displayinline;"> - <a style="color:red;" href="javascript:votez(1014496)"><b>LIKE</b> = Votează poza</a><img class="loader" id="f1014496Validating" src="/imagini/loader.gif" border="0" /><span class="AjErrMes"  id="e1014496MesajEr"></span>Foto VOTATĂ de mine!
P10 [AUG-2018] Zona restaurant principal
foto Corina70 [28.09.18]
# [50 PMA, +BONUS]

P11 [AUG-2018] Iasomie de noapte - le-am adus acasa -- foto by <b>Corina70</b> [uploaded 28.09.18] - <span class="allrVotedi" id="av1014497">Foto VOTATĂ de mine!</span><div class="delVotI" id="sv1014497"><a href="/pma_sterge_vot.php?vid=&fid=1014497">Şterge vot</a></div><span id="v91014497" class="displayinline;"> - <a style="color:red;" href="javascript:votez(1014497)"><b>LIKE</b> = Votează poza</a><img class="loader" id="f1014497Validating" src="/imagini/loader.gif" border="0" /><span class="AjErrMes"  id="e1014497MesajEr"></span>Foto VOTATĂ de mine!
P11 [AUG-2018] Iasomie de noapte - le-am adus acasa
foto Corina70 [28.09.18]
# [50 PMA, +BONUS]

[11] foto . Click pe oricare pentru a le mări




  CĂUTARE
Căutați un hotel, sau o stațiune sau un user? Tastați primele 4-5-6 litere mai jos și apăsați CAUTĂ DESTINAȚIE
Șir de căutare
Pentru a căuta orice altceva, în stilul în care căutaţi cu Google, folosiți căsuta de mai jos:
Căutare (text) în sait:

        [C] 2008-2019 AmFostAcolo.ro

[C] Copyright 2008-2019 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată

Website Security Test
pagină generată in 0.124850988388 sec