Călător prin țara mea. Merită să vezi: Cetatea Enisala

TIPĂREȘTE

Scurtă expunere. De motive:

Știm, cu toții, că România este o țară frumoasă în întregul ei. Fiecare regiune a acestei țări are locuri de o frumusețe rară, puncte de interes turistic sau istoric care să ne îndemne să le vizităm.

Îndrăznesc să spun că frumusețea se împletește fericit cu istoria, cu faptul că acest teritoriu a fost locuit dintotdeauna, strămoșii noștri lăsând urme de netăgăduit ale trecerii lor pe-aici.

În orice regiune vom merge vom găsi aceste dovezi ale existenței, din cele mai vechi timpuri, a omenirii.

Aceste semne sunt și pe teritoriul Dobrogei, cu atât mai mult cu cât Dobrogea a fost poarta de intrare a creștinismului în ceea ce va fi să devină România. Dobrogea a fost un teritoriu locuit din cele mai vechi timpuri. Arheologii au descoperit existența obiectelor din neolitic, din cultura Gumelnița.

Culmea, această regiune a avut o istorie complicată, pe aici trecând semințiile lumii antice: perșii, grecii, romanii și mai toate popoarele migratoare care au trecut pe-aici și, mai presus de toți, stăpânirea otomană.

Având trei laturi învecinate cu ape, Marea Neagră și Dunărea, Dobrogea a fost o țintă pentru călătorii lumii și a fost, încă din cele mai vechi timpuri , zonă de interes economic a diferitor seminții, multe dintre ele lăsându-și aici oameni care și-au legat viața de aceste pământuri, formând colonii sau orașe și sate, ale căror urme le descoperim astăzi.

Urmarea a fost un conglomerat de culturi care oferă un farmec aparte acestei regiuni care ne cheamă să-i descoperim frumusețea și istoria.

Dobrogea este o destinaţie în sine, ale cărei frumuseți merită a fi vizitate cu răbdare. Din păcate, superficiali fiind, apreciem că un simplu weekend ar fi îndeajuns. Uităm că Dobrogea nu-nseamnă numai litoralul Mării Negre ci mult mai mult. O enumerare ar fi dificil de făcut, pentru că poate dura mult:în afara frumuseților naturii sunt atâtea obiective istorice de vizitat.

Poate din acest motiv Dobrogea este singura regiune a României care are o Zi a ei, specială, 14 Noiembrie, data la care, în 1878, s-a unit cu România.

Pentru mine o excursie înseamnă tare mult, de fiecare dată când mă pregătesc de plecare, cu câteva zile înainte, mă pregătesc:citesc despre ce înseamnă zona unde ajung, ce-am de vizitat, care-s cele mai bune cazări, locuri de servit masa, unde să mă plimb, parcări cu plată și toate alea. Adriana râde de mine, spune că eu-mi trăiesc concediul înainte de a intra în el. Dar, așa-s eu, mă gândesc că nu știu când voi mai ajunge acolo, așa că vreau să iau cât mai multe de la ieșirea respectivă.

Când am stabilit că vom face o mini-vacanță la Sulina, m-am gândit in extenso: bine-bine, în afară de Sulina?

Stabilisem traseul așa că am căutat fiecare obiectiv din acea zonă: I. C. Brătianu- Garvăn (Cetatea Donogetia) -Isaccea (Cetatea Novodiunum, Geamia Mahmud Yazîkî) -Mănăstirea Saon - Tulcea- Enisala- Babadag (Geamia) -Frecăței (Mănăstirea Celic Dere).

Aș fi vrut și Măcin dar, a trebuit să mă opresc, ne era teamă că vom depăși ora de îmbarcare pentru trecere bac de la Galați

Acum, vă pot spune cu bucurie că am văzut tot ceea ce mi-am propus, așa că, de fudulie, mă laud și vouă.

Cei pe care vă plictisesc, scuze, răcoriți-vă și voi c-o înjurătură, ceva. Sau, dacă tot nu-s de față, puteți să mă și bateți. :p

Cetatea Enisala. Cum se ajunge

În cazul meu, am ieșit din Tulcea pe DJ 222, spre Sarichioi.

Pentru ieșirea din Tulcea m-am ținut de indicațiile ”Ioanei”, apoi, după ce am dat pe drumul de aveam nevoie de el, treaba a devenit simplă. Deși aveam emoții cu privire la calitatea șoselei, s-a dovedit că mi-am făcut griji degeaba. Drumul e ca-n palmă și nici nu era foarte circulat, ceea ce mi-a permis să mă uit la tot ce-mi arăta natura.

Vara era pe sfârșite dar căldura era prezentă, chiar în exces și moleșise plantele de pe câmp. Era, așa, o atmosferă de ”Carul cu boi” a lui Grigorescu, când deschideai geamul mirosea a iarbă coaptă, a vară bătrână.

Treci printr-o serie de localități cu nume turcești: Agighiol, Sabangia, Sarichioi.

Hopa, Sarichioi am spus? Păi, de-aicea trebuie să fim atenți, Enisala este sat în cadrul acestei comune.

La un moment dat se vede Cetatea, sus, cocoțată pe un deal, pe partea stângă cum mergi spre ea. În Sarichioi este un indicator care-ți arată că, dacă faci la dreapta, cale de 8 km, ajungi la Babadag. În partea stângă, la 4 km, ajungi la Cetatea Enisala. Fac un lucru cuminte și urmez indicatorul. Drumul este tot asfaltat și, într-adevăr, după ce intri pe un drum cumva secundar, la fel de bun, ajungi la parcarea din fața Cetății. De la Tulcea până acolo, pusesem cronometrul, erau 38 de km, făcuți în vreo 40 de minute, mers lejer, de vacanță, 80-90 de km la oră.

Cetatea Enisala. Despre ea, ca-n cărți

Cetatea, construită în perioada de stăpânire bizantină, de către genovezi, în secolul al XIII-lea și a avut un important loc militar și administrativ, fiind construită pe un deal calcaros, care străjuiește Lacurile Razim și Babadag. Numele vine de la turcescul ”Yeni-Sale” (Sat Nou, în lb. turcă), dar, a avut și numele de Heracleea.

” După ce a a aparținut o vreme despotatului Dobrogean, și după acesta, voievodului muntean Mircea cel Bătrân, cetatea a a căzut în 1421 în mâinile turcilor.

Între 1397 – 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Țării Românești. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419 - 1420, aici a fost instalată o garnizoană militară otomană.

Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turcești dincolo de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă și Chilia (1484) și ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost părăsită. În secolul al XVI-lea, aceasta nu mai corespundea intereselor strategice și economice turcești (otomane).

Ultimul comandant otoman al cetății este Evli Çelebi, menționat în 1651. Ulterior cetatea cade în ruine. În 1741, circa 1600 de familii de lipoveni se stabilesc în localitățile din jurul cetății, adăugându-se grecilor, românilor, bulgarilor, tătarilor, turcilor și cerchezilor care trăiau deja în zonă”- www.wikipedia.

În perioada în care Dobrogea a fost teatrul de operații în cadrul războaielor ruso-turce, rușii, biruitori, au luat hotărârea de-a dărâma toate cetăețile, sedii de garnizoane turcești. Cetatea Enisala nu a fost afectată de această distrugere pentru că era deja abandonată de către forțele otomane și astfel a rămas până astăzi în picioare.

Cetatea Enisala. Așa cum am văzut-o eu.

Din locul unde parchezi mașina până sus, la Cetate, este cale de mers de vreo 5 minute. Urcușul nu este foarte abrupt, dar, oricum, îl simți.

Cetatea se profilează pe cerul senin, are o siluetă cumva maiestuoasă, chiar dacă este în ruine. Este, cu adevărat, impresionantă, mai frumoasă, așa, în ruina ei, decât Cetatea Neamțului, cea care a fost reconstituită cumva comercial.La Cetatea Neamțului nu ai fiorul că, în orice moment, ar putea s-apară un plăieș dintre ziduri , pe când aici, la Enisala este o senzație aparte. Fiecare pas care mă apropie îmi întărește convingerea și aștept, cu mai multă nerăbdare s-ajung la ea.

În fața cetății este o mică gheretuță, de unde poți să iei bilet de intrare, 6 lei de persoană adultă. După ce plătești urci pe niște scări metalice până ajungi pe platoul unde se află, propriu-zis, Cetatea.

Pauză de respirat, deși nu oboseala este cea care te oprește, cât frumusețea peisajului.

Dacă stai cu spatele la Cetate vei vedea întinderea de ape a Lacurilor Babadag și Razim. Pe Razim se pot vedea plaurii, mici insulițe care plutesc în derivă pe suprafața lacului. Aceștia se ciocnesc accidental și formează noi plauri, mai mari, practic suprafața lacului va avea, mereu, altă configurație.

Deși vară coaptă, verdele -gălbui al vegetației constrasta frumos cu albastrul lacurilor.

Mă întorc spre Cetatea Enisala, care merită toată atenția mea. Intru printr-o poartă din zidul gros, de piatră. Curtea interioară este delimitată doar de zid, în interior nu mai este nicio compartimentare. Există un turn dar accesul spre el este îngrădit de o plasă, probabil din grijă pentru siguranța turiștilor (prea) curioși. Și de aici, din interiorul cetății, remarci frumusețea arhitecturală a zidurilor și turnurilor de incinta, construite din piatră, frumos cioplită.

Am aflat că Cetatea au fost restaurată în 1991, după care a intrat în circuitul turistic, în prezent Cetatea Enisala fiind singura cetate medievala din Dobrogea.

O altă latură a cetății îți permite un bellevue asupra văii spre satul Enisala, spre Babadag.

După vreo 15 minute ies din perimetrul cetății și cobor spre ieșire.

Nu înainte de-a trece prin Muzeul Cetății, unde sunt expuse panouri cu informații despre ce-a fost Cetatea, istoria ei.

Aceasta a fost vizita mea la Cetatea Enisala. Părerea mea este că merită orice secundă petrecută acolo, măcar la gândul că, în decursul timpului, atâția pași au călcat pe acolo. Și-apoi, de ce nu, se mai umple o pată albă de pe harta României, reprezentând locuri pe care nu le cunoșteam.

Gata, pentru astăzi. În viitorul apropiat o să ajungem la Babadag, să vizităm Geamia și ce-om mai găsi pe-acolo, să nu anticipăm!

Până atunci, haidi, pa!

Web, te rog: https://www.youtube.com/watch?v=KXJbI4eXw5I

---

VIZUALIZĂRI: 912 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI