Satra

TIPĂREȘTE

A fost odata ca niciodata.

In vremurile acelea in sudul judetului Calarasi exista un luciu mare de apa de cateva mii de hectare, lacul Greaca. Era situat la mai putin de un kilometru apropiere de Dunare si pentru fluviu, prin cateva canale de comunicare, reprezenta un preaplin care ferea terenurile agricole din apropiere de inundatii. In zona, datorita « darului » Dunarii, care putea asigura hrana indiferent de conditiile climatice, s-au descoperit urme din neolitic, cu patru mii de ani i. Hr, cultura Boian, cat si o asezare din sec. IX-X. Lacul Greaca era o adevarata pepiniera de pesti pentru localnicii care-si asigurau hrana si vindeau in Bucuresti pestele proaspat care se zbatea in caldari cu ghiata. Conditiile climaterice deosebite au creat in jurul lacului o microzona cu specii rare de pasari si flori si cu soiuri alese de vita de vie. In 1965 lacul a fost desecat, pamantul reavan si foarte fertil la inceput a fost redat agriculturii. Dupa cativa ani s-a observat ca desecarea a fost o greseala din cauza ca a stricat echilibrul ecologic iar regiunea din jur nu a mai putut face fata secetei.

Inainte de aceasta praduire a naturii, tatal meu care era medic de plasa (o plasa reunea mai multe comune), locuia la Greaca la dispensarul amenajat in conacul unui boier expropriat si avea ca sarcina de serviciu inafara de mentinerea unui grad cat de cat de sanatate a populatiei si limitarea imbolnavirilor de malarie. Aceasta boala facea ravagii in deceniul sase si la eradicarea ei comunicata OMS inainte de 1960 au contribuit zeci de cadre medicale devotate, printre care si tata. Eu, copil de scoala, imi faceam vacantele la tara asa ca in seara in care tata a spus « maine traversez lacul si mergem dincolo, la satra », m-am rugat sa ma ia si pe mine. Pe fasia de pamant dintre lac si Dunare isi facea salasul in fiecare primavara o satra de tigani. Veneau din partile Valcei si stateau acolo pana toamna tarziu cand se intorceau la bordeiele lor in pamant si case de chirpici. A doua zi de dimineata am mers cu faetonul (un fel de sareta sau daca nu stiti ce e aia, trasura pe arcuri) tras de Steluta (Steluta era iapa din dotarea dispensarului care avea portie aprobata de minister la furaje si numar de inventar), cu felcerul (asistent medical cu 7-8 clase elementare si cursuri sanitare de trei luni) la malul lacului. Acolo am luat o barca cu rame- felcerul avea mare indemanare- si cred ca intr-o ora am fost pe celalalt mal. Apa ne luasem in bidonase de tabla invelite in prosoape ude (nu aparusera masele plastice) caci in satra se bea numai apa din Dunare. Desi a trecut atat amar de vreme retin mai toate amanuntele caci ele erau inedite pentru mine, copil bucurestean venit pe vara la tara. Am ajuns la mal. In fata mea se deschidea o lume vegetala fantastica asa cum mi-o inchipuiam ca ar fi in Cartile Junglei. Calcam iarba, flori si buruieni inalte care imi zdreleau pielea picioarelor si in lipsa unei cararui aveam impresia ca ne vom pierde in hatisuri. Sute de pasarele cantau fara teama, fluturi multicolori nu aveau nicio retinere sa ni se aseze pe mana. La un moment dat in fata noastra a rasarit un tiganus mai mare decat mine, gol de la brau in sus care fara sa ne vorbeasca ne-a scos intr-un luminis. Aici erau multe carute cu coviltir inauntrul carora se auzeau scancete de copii, cate un caine legat cu sfoara ne latra furios cand treceam pe langa el, cai desauati- cai de furat mi- a spus felcerul- alergau in voie, cate un purcel guita in cocine improvizate, gaini si cocosi se plimbau ca Voda in loboda, multe focuri aprinse, miros de fum si peste la protap. Era multa harmalaie tiganii vorbeau in limba lor, rastit si tare. Copiii, fete si baietasi pana pe la patru-cinci ani se jucau despuiati in tarana, o fetita-doua putin mai mari decat mine aveau burta la gura fapt care m-a rusinat, barbatii lucrau separat de femei si faceau niste vase de arama pe care le tot bateau cu ciocanul iar femeile maritate aveau salbe de banuti de aur la gat si basmale frumos colorate pe cap. Cele batrane cu par alb pieptanat in codite subtiri si fara dinti in gura sau doar cu unul- doi de aur strigau la cele tinere care se supuneau ascultatoare- era o zarva de nedescris pentru ca venise dom’doctor sa-i lecuiasca de boli. Pana s-a pregatit masa si borsul gros de peste clocotea pe pirostrii, fetitele de seama mea m-au luat la Dunare sa ma scald. S-au desbracat goale-pusca, inotau caineste si radeau de mine ca nu voiam sa intru in apa. Le-am dat cadou margelute facute din boabe de porumb colorate si imediat au inceput sa ma linguseasca. Imi faceau semn ca un tinerel cu mustacioara mijita se uita numai la mine. M-am fastacit cu totul. Ca sa nu ma supar, o femeie mai in varsta cu ochi negri sfredelitori, careia tata m-a dat in grija mi-a ghicit in palma. Bineinteles ca tin minte si acum ca mi-a spus ca am sa am doi barbati si doi copii unde a nimerit-o si ca » o sa traiesti muuult, muuult de tot vreo cincizeci », unde a dat-o in bara. Ne-am asezat la masa: starostele, tata, felcerul in capul mesei si mai la coada, baiatul bulibasei cu fiu-sau ( baiatul care-mi facea ochiade) si cu mine.Femeile stateau in picioare in spatele nostru atente sa nu ne lipseasca ceva. Ca semn de pretuire ne servea chiar mama-cea-batrana care le-a pus in fata tatei si bulibasei strachini separate si tacamuri de alama iar noua cei de la codarla mesei un castron mare si linguri de lemn. Ne-au dat ciorba groasa de peste, oaie grasa prajita in untura la ceaun, purcel de lapte la protap, in general mai mult carne dar bineinteles mamaliga aburinda rasturnata pe un fund de lemn si mujdei de usturoi. Sarea grunjoasa din cea care se da la animale era pusa intr-o cutie de conserva si ardeii iuti se mancau la orice. Cred ca au baut vin de Greaca; apa nu mi-a placut ca era salcie. Dupa masa bulibasa l-a invitat pe tata in cort sa bea impreuna cafea la ibric. Cortul era gabjit din cele ramase din timpul razboiului, era acoperit cu piei de animale prost argasite ca mirosea cam urat, - de fapt si de la tutun-, avea un pat lat acoperit cu cerga, tifon pus la usa sa-l apere de tantari; in cort haraia un radio cu galena cred in care postul era bruiat. Au stat inauntru vreo juma’ de ora, timp in care felcerul isi facea de lucru in apropierea cortului. Din ce am auzit seara, cand tata ii povestea mamei cum a fost vizita, am inteles ca felcerul era “ turnator” –atunci am auzit pentru prima oara cuvantul- si misiunea lui era sa-l urmareasca pe tata. Asa s-a intamplat ca tata a fost luat si dus trei zile dupa ce scosese glontul si pansase un mosier venit noaptea sa-si recupereze din lucrurile confiscate si care a fost impuscat in picior de paznic; acum felcerul trebuia sa raporteze ce a vorbit cu bulibasa. Acesta fusese deportat de Antonescu in Transnistria, a supravietuit numai ca a dat aur la nemti si la romani si acum, avand pasaport Nansen voia sa-si ia familia si sa plece unde o vedea cu ochii. Ii era teama de comunisti sa nu le confiste aurul. Nu se indura sa-si lase satra de izbeliste caci toata era familia lui. Dupa masa au inceput consultatiile si tratamentul. Copiii s-au aliniat in sir indian, tata se uita la pupile sa vada daca sunt galbene, ii batea pe spate in timp ce ziceau « treizeci si trei », se uita la ei in gat, ii apasa in dreptul apendicelui si le dadea pliculete cu chinina. Felcerul nota in catastif numele- in general de floare fara a se sti prea bine cel de familie. Apoi au venit gravidele. Toate femeile de mici de la doispe- treispe ani si pana la cincizeci (mi-e rusine don’doctor, am nepoti mari dar barbatul e barbat, n-ai ce-i face) erau gravide. Tata a luat pe langa el pe moasa satrei si-i spunea cum sa fiarba apa si sa taie buricul dar baba se uita neincrezator la el ca doar mosise sute de puradei. Mai rau a fost cu un barbat cu o buba urata la mana dreapta care se infectase, avea frison si vorbea aiurea. Tata i-a dat bulibasei pastile de penicilina- abia aparusera in tara- si i-a spus cum sa le administreze si daca nu se desumfla in doua zile sa-l urce in barca si sa-l duca la Calarasi sa-i taie mana. « si ce sa faca fara mana? » i-a raspuns.

Dupa ce a vizitat toata satra, spre o suta de oameni, le-a zis ce fierturi sa-si faca, de salcie pentru temperatura si reumatism, de sunatoare pentru burta, de mac pentru dureri, de tei la raceala si tuse, dupa ce le-a spus sa-si frece gingiile cu sare ca sa nu le cada dintii, dupa ce le-a lasat o sticla cu un kil de tinctura de iod si una mai mica cu picaturi Nanu Muscel, a inceput distractia.

Din senin a aparut un taraf format din trei-patru batrani care cantau la vioara, cobza si acordeon. Unul ditre ei a improvizat niste versuri cu domn’ doctor si fata lui balaie. Femeile s-au pus pe dansat pe o muzica arhaica in care leitmotivul devenea obsedant... Erau ritmurile vechi indiene cu care satrele de tigani nomazi au venit cu sase sute de ani in urma din partile Pakistanului, nici urma sau apropiere de manelele turcite de azi, de muzica din filmul Satra lui Loteanu sau de cantecele tiganesti stilizate din piesele de teatru rusesti. Cred ca erau mai aproape de muzica lui Barbu Lautaru cel atat de apreciat de Franz Listz. Din ce tin minte, barbatii nu dansau- nu rubasca, nu tamburina, nu cisme de influenta cazaca- ci numai femei tinere cu fustele involburate, cu basmaua cazuta de pe cap, parul carliontat in vant si salbele de aur saltand pe piept. Fiecare dansa in legea ei, nu era o gandire coreografica ci doar exprimarea bucuriei simple de a trai si de a fi liber ca pasarea cerului. Era libertate doar in raport cu legile noastre sociale; in comunitate aplicau traditiile mostenite de generatii si orice abatere era sanctionata de stabor.

Se insera si trebuia sa ne intoarcem la barca. Soarele sangera cu ultimile raze care se inecau in apa lacului. Doi tineri ne-au incarcat in barca un cos de peste si oua de prepelita... Am fost condusi de bulibasa care l-a imbratisat pe tata iar pe mine m-a mangaiat pe par. Avea multa noblete in figura si in gesturi. Pana am ajuns la mal am fost acompaniati de melopeea tiganeasca. Cat despre staroste poate a fost un ultim mare romantic al traiului nomad.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa!

---

VIZUALIZĂRI: 1422 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI