ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.05.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2008
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Catedrala Notre-Dame, o posibilă a opta minune a lumii

TIPĂREȘTE

Cu cei peste 4 milioane de vizitatori pe an, Catedrala Notre-Dame din Strasbourg reprezintă a doua din cele mai vizitate catedrale din Franţa, după cea din Paris, care este vizitată de vreo 12 milioane de turişti într-un an.

Având o lungime de 118 m, o lăţime de 51 m şi înălţime de 142 m, a fost cea mai înaltă catedrală a creştinătăţii până în secolul al XIX-lea, (în 1880 a fost depăşită ca înălţime de Domul din Köln, cu 157 m şi mai târziu de Catedrala din Ulm, cu 161 m înălţime).

Mai întâi, pentru cei care nu vor avea răbdarea să citească prezentarea mea, dar care doresc să vadă cu ochii lor ]a opta minune a lumii, aşa cum era numită în timpul Renaşterii Catedrala Notre-Dame din Strasbourg, vreau să le dau câteva informaţii utile.

► Vizitarea catedralei se face între 10 - 17 30' în timpul săptămânii şi între 12 30' - 18 30' duminica.

Intrarea nu se face pe poarta principală, ci pe una dintre cele laterale, mai exact cea de pe latura de nord, din dreptul restaurantului Maison Kammerzell. Grupurile organizate intră pe poarta sudică.

► La intrare nu uitaţi să cumpăraţi de la distribuitorul automat ghidul care vă ajută să urmaţi traseul şi vă oferă informaţiile necesare.

► Pe parcursul vizitei sunt opt puncte de oprire, afişate şi pe un ecran la intrare şi marcate pe traseu prin borne luminoase: naosul, orga, amvonul, capela Saint-Laurent, Muntele Măslinilor, amvonul, stâlpul îngerilor (Judecata de apoi) şi capela Saint-Michel, de unde se şi iese.

► Contra sumei de vreo 5 euro, se poate urca pe platorma de la 66 m a catedralei (în grupuri de 50 de persoane, între orele 10-17). În prima duminică a fiecărei luni, accesul pe platformă este gratuit.

Orologiul Astronomic are un regim mai special. Pentru a asista la spectacolul mecanismului, care are loc doar o dată pe zi, la 12 30', trebuie să cumpăraţi un bilet (2 euro) numai între 9-11 30' (nu se poate face rezervare). Intrarea se face pe la poarta Saint-Michel (latura sud), iar la 12 are loc proiecţia filmului care explică funcţionarea orologiului (nu şi duminicile, când accesul este liber), chiar lângă orlogiu. La 12 30' începe defilarea Apostolilor la Orologiul Astronomic.

Şi acum, să vă povestesc ce am văzut eu în vizita mea la Catedrala Notre-Dame din Strasbourg şi ce informaţii am cules din diferite surse de la faţa locului. Pentru o mai bună urmărire a celor prezentate, am trecut în paranteză numărul fotografiei încărcate, ce se referă la subiectul discutat.

Catedrala este construită pe locul unde, în secolul al VI-lea se afla o catedrală romană, probabil din lemn. Iniţial, pe la anul 1000, aici s-a construit o bazilică, pe structura căreia, spre 1190 s-a ridicat alta, din care se mai păstrează şi astăzi transeptul şi corul. Cele trei naosuri datează din 1240-1275 (stil gotic) (F1, F2). Zona vestică (intrarea) s-a construit între 1280-1340, iar turnul-clopotniţă un secol mai târziu (terminat în 1439).

Absida şi transeptul sunt eterogene, ca urmare a succesiunii la construcţie a mai multor arhitecţi. Astfel, absida şi cupola nervurată relevă un stil roman târziu (F3-F5).

Aripa de nord a transeptului (terminată pe la 1220), este acoperită de patru travee ce se sprijină pe un pilon central (F6, F7). În acestă aripă se găseşte capela Sfântului Ioan Botezătorul (F8). Tot aici se află un complex sculptural (F9-F11), Muntele Măslinilor, conceput prin secolul al XV-lea pentru cimitirul Sf. Toma şi transferat în catedrală un secol mai târziu.

Partea inferioară a aripii de sud este în stil protogotic, partea superioară fiind în stil gotic clasic (F12). Caracteristic este pilonul (F13) cu coloane, pe care este reprezentată scena Judecăţii de Apoi. La primul nivel se află cei patru Evanghelişti. Pe al doilea nivel se află Îngerii Apocalipsei, vestind cu trompeta venirea eveimentului. La al treilea nivel sunt plasaţi Îngerii Pasiunii şi Isus Cristos (F13-F16).

Portalul dublu al aripii de sud a transeptului (F17) este decorat cu sculpturi interesante, reprezentând scene biblice: Încoronarea Maicii Domnului în dreapta (F18) şi Adormirea Maicii Domnului, în stânga (F19).

Transeptul este decorat cu vitralii datând din secolul al XIII-lea şi reprezentând scene bibice (F20-F21). Pe aripa de sud, acestea sunt grupate în două roze, cea din stânga reprezentând scene din Vechiul Testament, iar cea din dreapta scene din Noul Testament. (F22)

Naosul principal, construit pe fundaţia vechii catedrale romane, pe trei niveluri, are 32 m înălţime şi 16 m lărgime. De o parte şi de alta se aliniază cele două naosuri secundare (F23). Vitraliile de la partea superioară reprezintă figurile a 80 de sfinţi, iar cele de la partea inferioară povestesc o Biblie a săracilor, ca o bandă desenată cu scene din viaţa Sfintei Maria şi a lui Isus Cristos (F24).

O piesă foarte importantă din interiorul catedralei este frumoasa orgă (F25). De asemenea, amvonul, datând de la sfârşitul secolului al XV-lea, este o adevărată operă de artă (F26), decorat cu vreo 50 de statuete, dintre care 18 sunt realizate odată cu amvonul, restul fiind realizate la restaurările din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Pronaosul continuă naosul cu 9 metri, fiind însă mai înalt decât acesta cu 6 metri.

Pe latura de sud a naosului se găseşte Capela Sfânta Ecaterina (F27), cu vitralii reprezentând cei 12 apostoli. Simetric dispusă, pe latura de nord, se găseşte capela Sfântul Laurant, realizată mai târziu, prin secolul al XVIII-lea. (F28)

Faţada de vest are trei portaluri, minunat decorate cu vechi statui, scăpate ca prin minune de vandalismul Revoluţiei Franceze. (F29).

Deasupra portalului de nord (din stânga, cum privim din faţa intrării) sunt prezentate scene din copilăria lui Isus (F30) : Magii la Irod (rândul de jos - stânga), Adoraţia Magilor (rândul de jos - dreapta), Masacrul inocenţilor (rândul din mijloc - stânga), Fuga în Egipt (rândul din mijloc - dreapta), Înfăţişarea la Templu (rândul de sus).

De o parte şi de alta a portalului se află opt statui, datând de pe la 1280 şi reprezentând Virtuţile, zdrobind în picioare şi străpungând cu lăncile viciile.

Arcul de deasupra portalului central prezintă pe patru rânduri scene consacrate Pasiunii şi Învierii lui Isus (F31). Pe rândul de jos sunt prezentate scene ca Arestarea in Grădina de Măslini şi Flagelarea. Pe rândul al doilea sunt reprezentate Purtarea Crucii], Răstignirea pe Cruce şi Coborârea de pe Cruce, pe rândul al treilea Arătarea Domnului către Maria Magdalena şi Neîncrederea Sfântului Toma, iar pe rândul de sus Ridicarea la Cer.

Şi aici, de o parte şi de alta a portalului, pe lângă alte decoraţii se găsesc statuile profeţilor, de o expresivitate formidabilă.

Deasupra arcului gotic, sub rozetă, se află statuia Fecioarei cu Pruncul, deasupra celei a Regelui Solomon pe Tron. (F32)

Portalul de sud (din stânga) este consacrat Judecăţii de Apoi, scenele fiind prezentate tot pe trei rânduri, ca la portalul din stânga: Învierea Morţilor şi Judecata lui Isus (F33). De o parte şi de alta a portalului se află statui reprezentând parabola Fecioarelor Înţelepte şi a Fecioarelor Nebune. Primele, la dreapta, poartă candele aprinse, semn de vigilenţă şi dragoste şi îl aşteaptă pe Isus, soţul căsătoriei eterne. Celelalte, la stânga, se lasă seduse de prinţi din lumea pământeană, cu feţe frumoase, dar inima necurată.

Nivelul superior, de deasupra portalurilor, este dominat de marea rozetă (F34), deasupra căreia se află o galerie de statui, numită Galeria Ridicării la Cer. De aici începe cel de-al treilea nivel al faţadei, construit în secolul al XV-lea. Pe partea stângă a acestuia s-a ridicat turnul-clopotniţă (F35), terminat cu o săgeată în fomă de piramidă, unic în felul său.

Pe latura de nord a transeptului s-a construit la începutul secolului a XVI-lea veranda Sf. Laurent (F36), care serveşte în prezent drept sacristie. Poarta este flancată de 10 statui, reprezentând Adoraţia Magilor, pe Sfântul Laurent, patronul parohiei catedralei şi alţi patru sfinţi.

Fiecare părticică a catedralei ne rezervă surprize artistice din cele mai plăcute, dar cea mai grozavă dintre toate este urcarea pe platformă (F37), de unde ni se oferă o panoramă splendidă deasupra oraşului. În zilele foarte senine, se poate vedea în depărtare până la munţii Pădurea Neagră.

Orologiul astronomic

Orologiul astronomic (F38), înalt de 18 m, este un compendiu de artă, ştiinţă şi tehnică, produsul unei colaborări între ceasornicari elveţieni, sculptori, pictori şi artişti, matematicieni şi tehnicieni. Mecanismul actual datează din 1842 şi este plasat într-un bufet stil Renaissance, din secolul al XVI-lea. El a fost conceput de inginerul autodidact dn Strasbourg, Jean-Baptiste Schwilgué.

O legendă spune că inginerului i-au fost scoşi ochii, pentru a nu mai crea ceva mai minunat (un alt fel de legendă a meşterului Manole), dar acesta s-a răzbunat, sub pretextul unui ultim reglaj, distrugând cea mai mare parte a orologiului. Este doar o legendă...

Orologiul indică ora, calendarul laic şi cel bisericesc şi dă indicaţii astronomice (cum ar fi eclipsele de Soare şi Lună).

În faţa orologiului este plasat globul celest, care prezintă 48 de constelaţii formate din 1022 stele, precum şi traseul parcurs de Soare şi Lună.


[fb]
---
Trimis de Costi in 19.05.10 23:24:18
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 11755 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Naosul principal - vedere spre vest
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6500 PMA (din 11 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

CostiAUTOR REVIEW
[20.05.10 00:06:40]
»

Rog WM să ataşeze review-ului următorul fond muzical:

http://www.trilulilu.ro/adio777/09efe5db2fa9cb

piti
[20.05.10 00:14:03]
»

M-ai uimit cu "minunea" din Strasbourg, dar si cu precizia si minutiozitatea detaliilor. Desi nu am vazut-o pe viu, prin tine am reusit sa-mi formez o imagine destul de clara.

pepsi70ro
[20.05.10 06:50:45]
»

Citind aceste excelente impresii am vizitat alaturi de Costi acest superb loc impresionant prin marime dar mai ales caracterizat de istoria care o poarta pe umeri. Felicitari!

mariana
[20.05.10 07:51:22]
»

costi, frumoasa descriere si -mi aduc aminte cu drag ca la vremea cand am fost acolo am ramas uimita (era printre primele iesiri din tara) si cu greu am reusit sa o incadrez in fotografie.

Mi-a placut orasul desi era plin de vanzatori ambulanti care se tineau scai de tine si am luat un portofel de piele cu 15 marci (erau multi bani atunci, cel putin pentru mine) si sa nu mai vorbesc de preturile la mancare in restaurante.

Catedrala toata dantelata este fantastica, in acea vreme nu se platea intrarea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster13
[20.05.10 07:54:38]
»

am atasat melodia propusa, inspirata alegere!

CostiAUTOR REVIEW
[20.05.10 09:09:29]
»

Mulţumesc pentru aprecieri.

"Precizia şi minuţiozitatea detaliilor", cum spune piti sunt datorate pe de o parte informării prealabile (prilej cu care am aflat, de exemplu, despre condiţiile în care se poate asista la spectacolul defilării Apostolilor de la Orologiul Astronomic), dar şi a achiziţionării de pliante, cărţi, CD-uri, sau DVD-uri de prezentare, de peste tot pe unde ajungem. Astea sunt "suvenirurile" noastre de prin locurile vizitate, la care se adaugă de regulă încă două elemente pitoreşti: linguriţa cu emblema oraşului şi vederile magnetice. Acestea din urmă şi-au găsit locul pe uşa frigiderului, dar deja e cam aglomerat şi trebuie să găsim alt loc.

@mariana

Şi acum intrarea în catedrală este liberă, se plăteşte numai la orologiu, dacă vrei să-l vezi la 12 şi jumătate, când cântă (altfel îl poţi vedea gratis, dar tăcut, când intri în catedrală), sau dacă vrei să urci pe platformă. E ca la Notre-Dame din Paris, unde intrarea este liberă, se plăteşte numai dacă vrei să urci în turn.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
TORA INGRID
[20.05.10 09:34:22]
»

Costi, dar TU ai fost acolo?? , ca review-ul arata si suna foarte bine, dar pe tine nu te "vad" acolo, arata ca un referat super-bun si extra -bine intocmit, dar atat, abundenta detaliilor, oricat de bine te-ai documenta inaintea vizitei, abundenta zic, frizeaza scolasticul, nu stiu daca remarci ca toti cei care au ecou isi "amintesc" in timp ce lipsa sentimentului din review-ul tau il trimite catre un enunt foarte didactic. Sigur nu pregatesti vreo lucrare de doctorat! ?

Lasand gluma la o parte, review-ul este excelent, merita punctat, dar lipsit de viata si de emotie.

presario
[20.05.10 09:36:57]
»

Costi - poate ca trebuie sa-ti mai iei un frigider, ca banuiesc ca mai vrei vederi magnetice.

Pana atunci mai ai un vot.

Pami*
[20.05.10 09:58:19]
»

daca imi spui acum ca ai si urcat cele 332 de trepte pana sus in turn (si pui si niste poze de sus; -) primesti punctajul maxim si de la mine!

CostiAUTOR REVIEW
[20.05.10 10:17:55]
»

@TORA INGRID

Am mai citit aceste rânduri, scrise de tine la adresa altui user, aşa că nu mă surprinde opinia ta.

Doctoratul mi l-am dat, dar într-o altă specialitate, aşa că nu mai vreau altul

Ei bine, aşa cum tu ai văzut review-ul meu

lipsit de viata si de emotie

eu am văzut ecoul tău ca pe o observaţie scrisă de profesoara de română pe caietul meu de teză, alături de o notă mică!

Ştiu că sunt unii, destul de mulţi, care cred că acest site ar trebui să fie unul în care să ne expunem sentimentele, ca la un concurs de compuneri.

Ei bine, eu, fiind de formaţie din domeniul ştiinţelor exacte, prefer să rămân în lumea concretului şi rareori trec graniţa spre latura afectivă, cel puţin pe acest site.

Eu scriu pentru cei ca mine, cărora le sunt necesare informaţii şi pe care nu-i interesează ce sentimente au alţii cu privire la ce au vizitat, mulţumindu-se cu ale lor.

Dacă aş vrea să-mi exprim sentimentele, mi-aş deschide un blog, cum sunt atâtea altele.

Asta e, ăsta sunt eu, aşa văd eu lucrurile, iar alţii sunt liberi să facă cum cred ei, inclusiv să mă judece pentru ceea ce scriu aici.

Cât priveşte adjectivul scolastic, pe care l-ai atribuit review-ului meu, el este total nepotrivit, pentru că scolastic înseamnă tocmai rupt de realitate, de viața practică.

S-auzim de bine!

magdalena
[20.05.10 10:22:23]
»

Exceptionala descrierea! Un obiectiv turistic ce nu merita a fi ocolit odata ajunsi acolo! Un vot si de la mine.

presario
[20.05.10 10:30:43]
»

Foarte bine Costi! Si eu sunt de aceeasi parere - aici este un site turistic, nu cenaclul literar (era sa scriu Cenaclul Flacara). Totusi, fiecare este liber sa scrie ce vrea, cum vrea, cand vrea, etc (bineinteles - respectand regulile minime de bun simt), iar ceilalti sunt liberi sa le citeasca sau nu.

Mie mi se pare foarte bun rewiew-ul, util, turistic si cu toate informatiile de care ai avea nevoie. Poate ca nu este poetic, dar pt mine este OK.

magdalena
[20.05.10 10:39:54]
»

Acum am citit si ecourile, Costi, mie personal mi se pare un review care contine toate informatiile necesare si util pentru cei care vor sa viziteze aceasta catedrala.

Orice obiectiv turistic poate fi descris mai mult sau mai putin sentimental (acum depinde si de obiectiv, nu toate se preteaza sau trezesc sentimentalisme), nu asta conteaza, important e sa contina informatii turistice si sa trezeasca in noi dorinta de a-l vizita.

TORA INGRID
[20.05.10 11:01:54]
»

La modul general, in opinia mea, impresiile, sentimentele si emotiile celor ce posteaza review-uri sunt foarte importante, tocmai pentru ca informatia nuda induce frecvent in eroare si nu trebuie sa reamintesc aici numeroasele ecouri despre hoteluri de 5* in prezentarile oficiale si de 3* in fapt, aspect relevat chiar de catre sentimentalul care spune: "nu mi-a placut, pentru ca... si pentru ca... ". Cel care prin atitudinea lui, imi spune mie, celui care incerc afinitate cu preferintele lui, ca in ciuda enumerarilor de stele sau de obiective de interes turistic, ca n-o sa ma simt bine acolo, ca trebuie sa fiu pregatit ptr dezamagiri sau pentru neimplinirea asteptarilor mele. De ce oare am avut impresia ca AFA se adreseaza celor ce vor sa-si modeleze asteptarile vacantelor interesati fiind de modul in care altii vad hotelul/restaurantul/catedrala/muntele/ cu afectul? .

Si nici nu cred ca un concediu trebuie privit ca o ecuatie ce trebuie rezolvata, dovada multele review-uri si ecouri care spun ca simpla bifare a unui punct turistic nu inseamna si satisfactie absoluta. Mi-este permis sa spun ca, da, catedrala din Strasbourg este minunata, am vazut-o, dar nu m-am incumetat sa-i urc toate treptele, cum am facut la Domul din Milano, ca mi-a dat o senzatie de infrigurare si de prea umila micime, in ciuda frumusetii ei arhitectonice si horbotei de piatra ce o impodobeste. Daca editarea de review-uri se transforma intr-un fel de olimpiada a celor mai comprehensive informatii despre o destinatie turistica (lucru usor de facut avand in vedere milioanele de site-uri existente ca resursa) ma intreb care mai este valoarea sintagmei "ADAUGA IMPRESII NOI" si daca "EXPERIENTA" mai conteaza.

prin reducere la absurd s-ar putea intrevedea perspectiva ca postarile sa fie neatragatoare si minim accesate datorita ariditati, lungimii, aglomerarii de date si cifre, ca utilizatorii sa prefere sa navigheze pe-acolo pe unde inteleg ce vor si ce simt turistii.

P.S. - si totusi nu pot sa uit review-ul postat de ionescunic cu drumul Bucuresti Atena + Atena, mult mai incarcat de informatii utile, de detalii si de repere, dar atat de viu, de trait si de frumos!!

webmasterXY*
[20.05.10 11:13:33]
»

@all,

văd ca s-au "strans" aici useri cu ștate vechi, așa ca nu este necesar să fac prea multe prezentări forumului AFA care poate găzdui muuult mai bine aceste discuții principiale (să nu le numesc off topic-uri

Ce ați spune dacă maine trebuie să plecați la Stasbourg, cautați info și...gasiți acest interminabil șir de ecouri? (întrebare retorică)

Multumesc pentru înțelegere!

presario
[20.05.10 11:39:38]
»

Eu cred ca daca rewiew-urile sunt prea "sentimentale" si "emotionale", riscul sa se "denatureze" realitatea este mai mare decat daca rewiew-ul este scris in genul acestuia.

Adica - exact la un hotel mai slab turistul sa fie extrem de incantat, emotionat, etc (din diverse motive) si sa-l prezinte ca fiind exceptional, sau invers, la un hotel bun, turistul sa aiba ghinion si sa prezinte - datorita "emotiei" - situatia exact invers. Si aceste exemple sunt destule pe acest site.

ancamariagadea*
[20.05.10 13:09:32]
»

Excelente randuri! Ce sa mai incolo si incoace, @Costi este un maestru in ale scrisului! SB!

kmy
[20.05.10 18:19:56]
»

Felicitari! Am putut sa citesc un review care contine toate informatiile necesare si util pentru cei care vor sa viziteze aceasta catedrala.

Eu nu am vazut-o, asa ca am bifat-o pentru concediul de la vara.

Costi, review-urile tale sunt printre preferatele mele asa cum sunt. Nu cred ca trebuia sa vedem noi incarcatura emotionala care sunt convinsa ca te-a cuprins, ca astfel nu ne povesteai despre aceasta minunata catedrala.

Incanta-ne in continuare!

webmasterX
[18.10.17 15:03:53]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «Catedrala Notre-Dame / Strasbourg Minster» (nou-creată, între timp, pe sait)

adso
[28.06.21 15:37:50]
»

Am citit asta pe undeva și am spus să o las și aici, poate mai interesează pe cineva. Scuzați traducerea, este google cu minimă prelucrare, din lipsa timpului.

Legenda Stâlpului îngerilor

Stâlpul îngerilor este o capodoperă a sculpturii monumentale de la începutul secolului al XIII-lea. Pentru acel moment, a fost o idee cu totul nouă: deși menirea sa era aceea de a sprijini greutatea boltei transeptului sudic, avea o aparență fragilă, de operă de artă. Pe înălțimea sa, constructorii au integrat statui la trei niveluri diferite. La primul sunt cei patru evangheliști, mai sus patru îngeri cântând la trompetă, iar la ultimul Hristos este înconjurat de trei îngeri care poartă însemnele patimilor (sulița, coroana cu spini și crucea). Aici, Judecata de Apoi este reprezentată într-un mod neviolent, spre deosebire de tradiția bisericilor creștine.

Dar, oricât de genial ar fi omul care a conceput-o, el va fi întotdeauna supus criticilor contemporanilor săi - și acestea nu au fost puține.

Într-o zi, Erwin din Steinbach - arhitectul în cauză - era în catedrală când a văzut un omuleț dând din cap și ridicând din umeri cu dispreț în timp ce privea stâlpul îngerilor. Maestrul Erwin l-a întrebat dacă nu îi place stâlpul, la care celălalt i-a raspuns: „Dimpotrivă, îmi place foarte mult; îngerii sunt ieșiți de sub dalta unui artist sublim, fizionomia lor radiază și aripile formează arabescuri magnifice care farmecă ochiul și mintea. Dar toate astea, vai! vor fi foarte efemere! Nu știu ce arhitect poate crede că acest stâlp va dura mult timp. Acest stâlp nu va susține niciodată greutatea boltei. Se va prăbuși și va mai fi o nenorocire în această frumoasă catedrală care a suferit deja de atâtea ori de din cauza mâniei Domnului și a barbariei oamenilor.”

Așa a vorbit omulețul, cu acel ton cunoscător al celor care nu fac nimic și doar îi critică pe cei care fac ceva. Maestrul Erwin din Steinbach a privit stâlpul înalt și splendid și apoi i s-a adresat micuțului: „Urmați-mă!” . Celălalt nu a ezitat, gândindu-se cu mândrie că maestrul dorea să-i ceară sfatul într-o discuție privată serioasă. Dar Erwin din Steinbach l-a dus în atelierul cioplitorilor în piatră, unde a ales un bloc; a atacat blocul cu dalte mari și lovituri puternice de ciocan; și a reprodus trăsăturile celui cu limba spurcată.

Când lucrarea a fost terminată, maestrul Erwin l-a invitat pe micuț să-l urmeze din nou. S-au dus la ușa Capelei Sf. Andrei. Acolo, maestrul a urcat pe o scară și a fixat mica imagine de piatră pe balustradă. „Stai acolo și nu te mișca, domnule Critic! Vei aștepta să cadă stâlpul. Nu te mișca până nu cade! Îți doresc ședere plăcută până la sfârșitul lumii!”

El este și astăzi în același loc, sprijinit de balustrada capelei Sf. Andrei, așteptând prăbușirea Stâlpului îngerilor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adso, Costi, kmy, magdalena, mariana, Pami*, piti, presario, TORA INGRID
Alte impresii din această RUBRICĂCatedrala Notre-Dame / Strasbourg Minster:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058712005615234 sec
    ecranul dvs: 1 x 1