ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.08.2018
DE K_nu
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 24.11.16
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUL-2018
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 7, 13

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
94.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

MISTRAL - cazare, masă, plajă

TIPĂREȘTE

Salutare la toată lumea,

De când am plecat în concediul de anul acesta am fost atent la toate aspectele care îmi puteau fi de folos în vederea scrierii unor rânduri după...

Așa că, la numai câteva zile de la înapoiere, iată-mă în fața calculatorului încercând să vă transmit câteva idei care să vă ajute, în situația în care alegeți să vă petreceți vacanța în PARALIA.

De la început vreau să recunosc că am plecat influențat de părerile pe care le-am găsit pe mai multe saituri de călătorii/impresii de vacanță/recomandări etc. Mă așteptam să găsesc o stațiune care să dezamăgească prin mai multe lucruri pe care nu vreau să le dezvolt. Sunt convins că, dacă citiți pe internet, veți găsi subiectul la care mă refer.

Din punctul meu de vedere, sunt două stațiuni PARALIA, una despre care se vorbește des în mediul online și care descurajează oarecum să mergem acolo și una elegantă, unde se găsesc taverne plăcute, mâncare bună, atmosferă și tot ceea ce știm că înseamnă GRECIA, însă acest lucru nu este gratis... Există, în sudul stațiunii restaurante unde se mînâncă cu 5 euro un meniu cu bere și condiții care lasă mult de dorit, iar pe de altă parte, în nord, sunt locuri foarte elegante, unde se pot petrece seri minunate, cu muzică live și alte ingrediente.

Dar să mă întorc la ceea ce am vrut să vă spun:

La drumul până acolo nu o să mă refer, toată lumea știe cum se circulă prin România, Bulgaria și Grecia, așa că o să mă refer numai la taxe:

Eu am trecut pe la BECHET și am plătit următoarele, până la sosirea la destinație și apoi acasă:

- Taxă portuară 30 lei;

- 75 lei bacul, autoturismul și patru persoane (de fapt trei, că pe fiica mea de 7 ani nu au luat-o în calcul, nu știu de ce, nu știu de la ce vârstă nu se plătește);

- 6 euro taxă portuară BULGARIA;

- 15 euro vigneta pentru BULGARIA pe o lună (acolo s-au terminat imediat vignetele pentru o săptămână și a trebuit să iau pentru o lună, la două persoane după mine s-au terminat și cele pe o lună, iar restul au căutat prin stații PECO; nu a fost poliție la ieșirea din vamă să verifice);

- Două taxe de autostradă în Grecia, până la KATERINI, însumând 4 euro (8 dus-întors);

- 16 euro taxă portuară și bac în BULGARIA pentru trecerea înapoi (12 taxa bac, 4 taxa portuara);

- 10 euro la vameșii bulgari să nu mai aștept 2 ore jumătate pentru trecerea în ROMÂNIA. Au spus că bacul este plin, dar dacă plătesc o „taxă” suplimentară îmi vor face loc. Am plătit-o eu și încă vreo 10 mașini. Ne-au făcut loc la toți.

- Încă 30 lei taxă portuară la BECHET.

În PARALIA am avut rezervare la hotelul MISTRAL. Acesta se găsește foarte ușor pe toate sistemele de navigație (nu vreau să fac reclamă la niciunul, însă WAZE a avut eroare de la CRAIOVA la BECHET pentru al doilea an la rând, îmi arăta că fac de la CV la BECHET 3 ore și 40 min și sunt 70 km. Așa s-a întâmplat și anul trecut de m-a făcut să dau telefoane pe la Poliție să văd dacă este ceva în neregulă cu drumul. După traversare în BULGARIA a mers foarte bine până la destinație)

MISTRAL:

Condiții: BUNE. Camera noastră a fost spațioasă, cu vedere la mare, climatizare și balcon. Curățenie se făcea pe fiecare zi și se înlocuiau prosoapele folosite. Erau înlocuite gelurile de duș și șamponul, completată hârtia igienică etc... Nu am avut nimic de reproșat la acest domeniu.

În cameră era un răcitor, care nu prea funcționa, fiind foarte vechi. Asta este un aspect care cred că contează mult în acordarea unei note mai mici camerei. Mai multe se pot vedea în fotografii...

Am niște comentarii la modul cum era organizată baia. Aceasta este exact ca în imaginile de promovare de pe internet, dar am întâlnit următoarea situație: cada avea geamuri de protecție să nu sară apa în afară, dar lipsea cel din mijloc, aspect care le făceau inutile pe celelalte două de pe margine... ; altă chestie este legată de locul de amplasare a prosoapelor, în partea opusă căzii ... trebuia să merg trei metri șiroind apa ca să iau prosopul de pe suport. Nu am înțeles cum au gândit asta...

Mai erau mici probleme legate de depunerile care se fac pe la cadă din cauza apei. Acest lucru nu îl comentez, se va vedea în imagini.

Personalul hotelului. Aici fără rezerve apreciez că au fost de nota 10. Nu am absolut nimic de reproșat.

Restaurantul. Mâncarea a fost foarte bună, servită proaspătă, nu am așteptat mult pentru a primi mâncarea, nu a fost nicio situați în care să nu ne placă ceea ce am comandat, atât ca și calitate cât și cantitate. Mi s-a părut curios că nu aveau tzatziki în menu, dar bucătarul șef mi-a preparat când l-am rugat și a fost excelent. Am postat și câteva imagini cu unele preparate și cu prețurile.

Plaja. MISTRAL are ieșire prin spate direct pe plajă, care este curată, cu șezlonguri care aparțin hotelului. Cu toate astea, pentru a avea acces la ele toată ziua ei recomandau să comandăm ceva de la bar. Noi am luat în fiecare zi cafele și bere la aceleași prețuri ca în restaurant (3,5 euro în medie costă o băutură, nu contează de care).

Apa: bună pentru copii, pantă lină, curată de dimineață. După amiaza se tulbura. În două zile au fost semnalate meduze albastre în apă, unele destul de mari (cât o găleată de 10l), dar majoritatea de dimensiunea palmei. Una dintre cele mici a intrat în contact accidental cu fiul meu, i-a afectat pentru câteva ore două degete, provocând o usturime suportabilă, apoi i-a trecut. Nu s-a inflamat, nu au rămas semne.

De la aproximativ 30 metri de la țărm, la o adâncime a apei de aproximativ 2,5 m, erau ierburi pe fundul apei. O parte dintre acestea au fost rupte de curenți și au ajuns pe mal într-o dimineață (foto), dar nu au stat acolo decât puțin timp și au fost curățate.

Apa nu s-a comparat niciun moment cu ce din zona THASSOS, unde am fost anul trecut, nici atât de limpede, nici atât de curată...

Cam asta a fost. Dacă mi-a scăpat ceva, nu ezitați să mă întrebați. Vă voi răspunde negreșit.

Vă doresc concedii plăcute și drumuri bune.

C.

PS: atenție dacă mergeți prin Bechet-Oreahovo, în Oreahovo se lucrează, folosiți drumul pentru autotrenuri (TIR), adică nu mai intrați în oraș că veți ieși foarte greu de acolo. Drumul de TIR-uri este cel paralel cu Dunărea.


[fb]
---
Trimis de K_nu in 03.08.18 18:38:02
Validat / Publicat: 03.08.18 19:18:59
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: THASSOS de 2 ori, SARTI
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2179 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (K_nu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 preferatul copiilor mei - club sandwich
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11600 PMA (din 10 voturi)

ECOURI la acest review

1 ecouri scrise, până acum

webmaster
[03.08.18 22:06:00]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
K_nu
Alte impresii din această RUBRICĂMistral Hotel:
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.038199186325073 sec
    ecranul dvs: 1 x 1