ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.07.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 5 zile
prieteni
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Gara din Amsterdam

TIPĂREȘTE

Am o pasiune pentru gări. Pentru valoarea lor arhitectonică și artistică, așa cum este cea din Amsterdam, pentru organizarea fluxului de călători și nu în ultimul rând pentru dotările atât de necesare unui călător grăbit, poate chiar foarte grăbit.

Pentru a vedea Amsterdamul, la vremea respectivă am făcut o combinație care să fie convenabilă ca preț, dar în același timp, să pot vedea și spațiul larg, deschis al vestitelor poldere olandeze. Și mi-a reușit. Am rezervat cu ceva timp înainte bilet de călătorie low-cost București-Bruxelles la valoarea de 70 euro cu plecare dis-de-dimineața din Otopeni și am rezervat cazare în Amsterdam. A fost mai avantajos așa, decât dacă aș fi luat bilet direct Amsterdam, chiar punând la socoteală și transportul cu trenul Bruxelles- Amsterdam. Dar cum, ”cineva” trebuie să-și bage coada, din neștiință, am călătorit la întoarcere într-o Duminică, atunci când trenurile ”ordinare” nu călătoresc și am mers cu Thalis până la Bruxelles, care ne-a costat o grămadă de bani. Cu alte cuvinte, ”socoteala de acasă, nu s-a potrivit cu a din târg”!

Dar nu-i bai, că totul a fost răsplătit!

Primul contact cu Amsterdamul a fost gara-Centraal Station.

Este locul de plecare spre toate destinațiile din țară, dar și din afară, locul de unde vin și pleacă zilnic în jur de 1.400 trenuri interne și internaționale și pe unde se perindă zeci de mii de călători.

Am călătorit comod, civilizat și rapid. Prin fața ochilor s-a derulat cu repeziciune țara lalelelor, a polderelor și a morilor eoliene. Țara canalelor, a lacurilor și a porțelanurilor de Delft, a roților de cașcaval, a saboților din lemn și a lui Rembrandt.

Trenul s-a oprit la unul din peroane. N-aș putea spune care. Aglomerația și hărmălaia din jur te amețesc, dar încet, cu băgare de seamă, nu există să nu te descurci.

Noi, trei persoane, toate de sex feminin, cu vârsta medie în jur de 70 ani, plecate de capul nostru, fără grabă și pe îndelete, scoatem din buzunar ghidul tradițional și ne informăm. Citim, admirăm și fotografiem gara, care este o splendoare!!

Am citit cum că, pentru construcția sa, în 1880, au fost create trei insule artificiale, susținute pe mii de piloni de lemn. (Wow... ca la Veneția, nu degeaba orașului i se mai spune și Veneția Nordului). Gara fost proiectată de același Cuypers, autorul construcției în care se află Rijksmuseum.

În 1889 a fost dată în funcțiune și de atunci, să te ții, modernizări peste modernizări!

Gara Centrala este locul unde mii de navetiști vin și pleacă spre locurile de munca din oraș și din afara orașului, motiv pentru care, aici, în fața sa, am văzut cea mai mare parcare de biciclete.

Din spatele gării pleacă ambarcațiuni spre locurile aflate în zona de nord, precum Edam, Volendam și alte localități de un pitoresc deosebit.

Din fața gării pleacă toate mijloacele de transport spre oraș: tramvaie, autobuze și trei linii de metrou. Dar și vaporașul-bus pentru o plimbare pe canale. Din imensa parcare pentru biciclete, tineri și mai puțin tineri, pleacă pe două roți spre zonele împânzite de străduțe și canale, ale orașului. Rotind numai privirea în spațiul din fața gării, acel Stations Plein, faci prima cunoștință cu Amsterdamul.

Gara merită atenția turiștilor, înainte de orice. Fațada sa din cărămidă, în stil neorenascentist descrie scene din istoria orașului, din navigație și comerț, reliefate în nuanțe aurii. Partea centrală a fațadei, acolo unde este intrarea principală, prezintă un ansamblu format din două turnuri prevăzute, unul cu o imensă busolă, altul cu un imens ceas. Pe frontonul central se observă emblema orașului și coroana regală. Nu lipsesc nici emblemele breslelor.

Combinația de culori, de la cărămiziu, gri, ușor verzui și auriul de fond (toate culori reci), dau strălucire și farmec întregii suprafețe, de altfel bine pusă în valoare de imensul spațiu liber, ce formează Stations Plein.

Gara din Amsterdam invită vizitatorii la o plimbare cu vaporașul-bus pe canalele sale.

Vă doresc, călătorie plăcută!


[fb]
---
Trimis de mihaelavoicu in 17.07.18 23:02:16
Validat / Publicat: 17.07.18 23:50:07
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX. A mai fost în/la: Bruxelles, Anvers, Bruges

VIZUALIZĂRI: 1469 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Gara din Amsterdam.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[18.07.18 06:43:28]
»

@mihaelavoicu:

Excelent! Foarte frumoasa spusa povestea reala a garii din capitala olandeza.

Am o pasiune pentru gări. Pentru valoarea lor arhitectonică și artistică,

Si eu! Si cum astfel si inceput articolul, nu puteam sa nu-l citesc oe nerasuflate la 6 jumate dimineata.

Cunosc gara din Amsterdam. Este un nod de transport care face multiple legaturi, nu numai intre trenuri, asa cum ai scris. Am si stat langa gara la un Ibis Hotel parca asa ca am simtit mirosul si atractia ei si am pasit-o de mai multe ori.

Felicitari si numai de bine! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[18.07.18 07:21:00]
»

@Dan&Ema: Mulțumesc pentru apreciere!

Adevărul e, că în orice oraș, gara este o adevărată ”carte de vizită”. Ea dă binețe călătorilor, nu plăcuța indicatoare de oraș, cu care conducătorii auto dau nas în nas!

O zi bună vă doresc!

msnd
[18.07.18 19:12:19]
»

@mihaelavoicu: Este o clădire superbă și, datorită ție, o văd și eu. Mulțumesc pentru asta!

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[18.07.18 20:14:01]
»

@msnd: Mă bucur! Numai bine!

mishu
[18.07.18 21:47:41]
»

@mihaelavoicu: Un SB acordat cu mare drag, felicitari.

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[19.07.18 08:28:52]
»

@mishu: Mulțumesc pentru timpul acordat mie! Să auzim de bine!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, mihaelavoicu, mishu, msnd
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Amsterdam şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079673767089844 sec
    ecranul dvs: 1 x 1