Surprinzătoarea Anglie

TIPĂREȘTE

Deşi, iniţial, planurile pentru concediul văratic din anul acesta au făcut să încep documentarea pentru Muntenegru şi Croaţia, ele au fost date peste cap - ca în aproape fiecare an, de altfel, - iar meleagurile alese pentru plimbăreală au fost altele.

Mai exact, unele aflate la distanţă ceva mai mare şi nu la fel de însorite, conform a ceea ce ştiam dinainte despre zona respectivă. Estimări care s-au dovedit a nu avea nicio relevanţă pe durata concediului nostru.

Atraşi amândoi de romanul “Casa de lângă lac” scris de Kate Morton, citit pe nerăsuflate, a cărui acţiune se derulează în Cornwall, o regiune despre care eu citisem şi în trecut şi mi-a rămas în memorie ca un loc foarte idilic, nu mi-a fost necesar prea mult timp să încep a mă documenta mai abitir despre zona respectivă.

Nu mi-a venit să cred ce potenţial are Cornwall-ul când am început să strâng în coşul de obiective turistice!

Pentru a pecetlui luarea unei decizii, într-o duminică seară de martie pe Viasat History a fost prezentat Castelul Warwick. La finalul documentarului o întreb pe Adriana dacă i-ar face plăcere să păşească în castel, iar răspunsul ei îl bănuiţi de vreme ce după 2 zile aveam biletele de avion pe ruta Cluj – Birmingham şi retur.

Este pentru al doilea an consecutiv în care mergem în concediu pe urmele personajelor unui roman. Anul trecut am ales Scoţia, cu reper principal Higland, după ce citisem „Călătoarea” scrisă de Diana Gabaldon.

Din documentarea rapidă făcută în cele două zile dintre luarea hotărârii şi achiziţionarea biletelor am constatat că perioada propusă iniţial de o săptămâna este prea scurtă pentru a cuprinde tot ce descoperisem în zonă şi doream a vizita. Mereu găseam ceva şi apoi încă ceva, se lărgea zona de interes şi am încercat, totuşi, să comprim aproape toate obiectivele ce mi s-au părut interesante în 10 zile; şi acelea ar fi vrut să aibă 30 de ore nu doar 24...

O „mână de ajutor” ne-a dat şi Blue Air-ul care şi-a amânat cursele Cluj – Birmingham – Cluj, astfel că am fost nevoiţi să ne îmbarcăm din Bucureşti, cursă o zi mai devreme, şi să aterizăm tot la acolo, o zi mai târziu decât programarea iniţială, rezultând 12 zile pentru un concediu care va rămâne de neuitat.

Odată stabilită perioada şi obiectivele, am purces la împărţirea pe zile a traseului şi identificarea cazărilor. M-am gândit că o medie zilnică de 100 mile de mers cu maşina e una decentă, având în vedere starea bănuită a drumurilor din Regatul Unit şi, ca atare, am parcurs aproape 1.200 mile în 10 zile cu un Polo închiriat de la Europcar Coventry contra a 155 lire pe respectiva perioadă. Am ales varianta unei maşini mici, convenabilă pentru 2 persoane, fără consum exagerat – 104 lire sterline benzină pentru toată distanţa – şi fără asigurările suplimentare, doar cele standard. Ni s-a blocat suma de 350 lire iar în eventualitatea unor pagube ce depăşeau acea sumă se blocau 1.100 lire, îţi trimiteau acasă factura de la service şi restul de bani.

Am ales iniţial rezervare prin Rentalcars, însă citind ulterior mai multe review-uri am aflat că au tot felul de practici murdare, de la taxe ascunse până la imputarea unor zgârieturi sau deteriorări pe care le-au omis a ţi le arăta când ţi-au predat maşina dar sunt foarte vigilenţi când o preiau şi te pun în faţa faptului împlinit (adică tu, fiind sub presiunea plecării înghiţi în sec, bombăneşti şi plăteşti).

Am ales Europcar pentru că am mai avut o închiriere de la ei azi iarnă în Madeira şi oamenii au fost foarte profesionişti. Pot afirma că portughezii s-au situat peste englezi.

Am ales închirierea din Coventry deoarece oferta pentru acelaşi tip de autoturism şi de la aceeaşi firmă de închirieri era cu 45 lire mai mică. Iar din aeroport până în Coventry drumul durează 15 minute şi costă 1,90 lire/persoană cu trenul ce pleacă la interval de 10 minute din gara Birmingham International. Plus că în aeroport, ştiindu-te că eşti grăbit spre poarta de îmbarcare, îţi descoperă tot felul de pagube sau servicii pe care le achiţi fără prea mare tocmeală pentru a nu pierde avionul. Nu o spun eu, am citit păţaniile altora.

Pentru circulaţia pe drumurile din Anglia, indiferent că e autostradă, expres, comunal sau ce denumiri vor mai fi având ei nu se plăteşte taxă. Am plătit doar 6,70 lire pentru trecerea noului Severn Bridge în Ţara Galilor, dar dacă doreşti să treci peste cel vechi nu ai nimic de achitat.

Se circulă foarte uşor odată deprins cu şofatul pe partea stângă şi după ce te dumireşti că degeaba dai pumni uşii din dreapta ta, schimbătorul e în stânga... La fel şi GPS-ul montat pe parbriz. Nu se merge cu viteză, sunt foarte multe camere de luat vederi şi radare pe drumuri, de fapt nicăieri nu am observat aşa sumedenie de ochi vigilenţi la desfăşurarea traficului auto.

Pentru parcare se percepe taxă aproape peste şi diferă de la un oraş la altul sau de la o plajă la alta. În general, după ora 17 acestea sunt gratuite până a doua zi dimineaţa la 8. Cel mai scump oraş în privinţa parcării a fost Bath-ul, unde tariful orar pleca de la 2,90 lire şi ajungea aproape spre 4. Cel mai convenabil acolo e să îţi laşi autoturismul în Park and Ride şi cu 6 lire/2 persoane ai asigurată parcarea şi transportul dus – întors în centrul oraşului.

Pentru cazări am apelat la Airbnb şi Booking. Le-am făcut din timp cu posibilităţi de anulare. Unele le-am anulat ulterior pentru că apăruseră oferte noi, iar per total am avut condiţii de cazare foarte bune, la preţuri super decente. Câteva au întrecut aşteptările noastre şi le voi dezvolta la momentul potrivit. Vă pot mărturisi acum doar că am fost cazaţi la cea mai atrăgătoare şi minunată proprietate din toate concediile noastre şi nu a costat decât 60 lire sterline. Am ales-o de pe Booking cu doar câteva zile înainte de a pleca, înlocuind alta.

Pentru servirea mesei ai mai multe opţiuni. Micul dejun îl aveam asigurat la unităţile de cazare iar în cursul zilei ai la dispoziţie restaurante (scumpe ce-i drept!), tonete cu tot felul de delicatesuri culinare dar şi magazine din care îţi puteai lua mancare gata preparată. Pentru că nu suntem genul care să cheltuim foarte mult pe mese în deplasări doar pentru a lua prânzul sau cina într-un loc de fiţe, în majoritatea zilelor am luat mâncare de la supermarket sau mâncam chiar acolo şi ne încadram până pe la 13 – 15 lire amândoi.

La unele dintre muzee, în special cele publice, intrarea este gratuită iar la castele şi grădini se plătesc taxe ce urmează a fi detaliate la momentul respectiv.

Peste tot găseşti curăţenie şi toalete publice gratuite cu tot confortul necesar.

Am crezut că mergem într-o zonă a Europei care ni se părea atrăgătoare datorită poveştilor istorice, cu regine, cavaleri şi bătălii, datorită castelelor medievale cu ale lor ziduri de o culoare gri murdar, în permanenţă innorată şi cu ameninţarea ploii la tot pasul şi am descoperit sudul Regatului Unit cu Costwold şi Cornwall, ţinuturi care rivalizează în orice moment şi pe toate planurile cu mai cunoscutele Provence sau Toscana, cu peisaje de vis, plaje cu nisip fin şi cu o apă albastră sau verde ca în sudul Europei, cu oameni calmi şi simpatici, am participat la serbări tradiţionale şi focuri de artificii, cu locuri de mare şi intensă spiritualitate (Stonehenge) şi pline de cultură şi lăcaşuri de învăţământ (Oxford).

O ţară atăt de verde, în care timp de 8 zile nu am văzut nori pe cer, aspect mereu amintit de gazdele noastre cu referire la norocul nostru neaşteptat. Nu am scos pelerina de ploaie din bagaj, ceea ce pentru 12 zile în Regatul Unit este un veritabil record din ce auzisem.

Un loc care m-a uimit, o vacanţă ce a întrecut aşteptările...

---

VIZUALIZĂRI: 601 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI