ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.07.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 17.06.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
91.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 7 MIN

Magnolia ușor ofilită

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Am revenit din concediu! Se putea ca noi s-avem un concediu normal? Nu c-am fi noi doi normali, dar măcar așa, puțin, că tot l-am ratat pe cel din anul trecut, ăsta să fi fost altfel! Păi chiar a fost ALTFEL!

Am plecat vineri, 22 iunie 2018, pe la 10 dimineața (cam asta e ora de plecare, că se mai fac retușuri!). Cap-compas-Hotel Magnolia Standard din Albena. Am mai fost aici în 2009, și-a fost primul meu articol AFA vezi impresii

Drumul clasic: A2-Călărași-Silistra. Ar fi urmat Dobrich, dar nuuuu, că Ioana nu mai știe bine, mergem prin Shumen. Woow! Fatal error! După ce că s-a lungit drumul cu vreo 2 ore, ne-a mai prins, mării, o ploaie de-a trebuit să mai stăm aproape o oră să se poată vedea drumul! Buuunn! Ajungem pe la 16:30 în loc de 14:30-15. Și prin niște gropi de mă dureau pe mine!

Dau să sun acasă, de pe ”patifoanele” mele (telefoanele mele cu taste, producție 2006, fără net, normal!). Nu aveam semnal, nu aveam rețea, nu aveam roaming, nu puteam suna decât la 112. Se dezactivase roamingul de pe abonamente, cartele telefonice n-am găsit… Crunt! Românii pe care i-am rugat să mă lase să sun în țară m-au refuzat, la recepție nu știa sau n-a vrut să mă ajute! Oricum, mi-am băgat toate cunoștințele în sperieți o săptămână.

Intrăm la recepția pe care scria Magnolia, dar nu, nu aici! Pe lângă piscină, la stânga. O găsim, dăm actele, ne dă fata camera 206. Aproape de recepție! Mergem. Stupoare! În cameră mirosea a lemn vechi, îmbâcsit! În baie mirosea frumos, mirosul venea de la dulapul de pe hol! Merg să schimb camera! Nu se poate, că-i totul ocupat! Ok, am rămas acolo! Ne-am obișnuit cu mirosul, care, daca lăsam balconul deschis, dispărea.

Camera a fost cu vedere la pădure. Am avut și plasă anti-insecte, dar și aer condiționat. AC-ul nu ne-a folosit! Am avut liniște, dar și umbră. Nu știam dacă-i soare decât dacă ieșeam afară, dar ciripeau niște păsărele…

În cameră, așa cum știam, două paturi: unul matrimonial și unul single, dar încăpeau și-aici două persoane. O familie cu doi copii încăpea, dar spațiul micuț, cam înghesuit! Pe jos, gresie. TV cu tub, dar SAMSUNG, ca și AC-ul, cu doar ProTv Internațional în română.

Între paturi, un fel de etajeră care a fost foarte utilă pe post de noptieră, iar lumina din cameră era asigurată cu niște aplice cu becuri de frigider! Pe hol, acel dulap ”parfumat”, dar cu seif. Nu l-am folosit! Am cărat banii după noi peste tot. Față de anii anteriori, frigiderul NU mai există. Se putea închiria contra a 32 leva / săptămână.

Ne-am lipsit! Ne-ar fi trebuit, dar nu era musai! Curățenia se făcea zilnic și temeinic, lenjeria albă și parfumată s-a schimbat la trei zile. Camerista, o bătrânică simpatică, a primit, la plecarea noastră, o bancnotă de 2 leva! Mi-a sărutat mâna, ne-a-mbrățișat… Mi-au dat lacrimile!

Baia curată, dar micuuuță, dotată cu duș flexibil, perdea, patru prosoape, care se schimbau zilnic, fie că doream sau nu, consumabile bune, cred. Eu nu le folosesc din hotel.

Balconul era curat, dotat cu uscător, două scaune și-o măsuță din plasic. Curate și utile!

Piscinele, vreo trei, curate, dar foarte puțin adânci. Adâncimea cea mai mare era de 1,25 m, hai, 1,35 m. Numai bune pentru mine, care nu știu să înot! Sunt puse pe două nivele, iar la cea de jos se- ajungea fie pe cele două tobogane pentru copiii până la 12 ani, fie pe trepte. Șezlonguri și umbrele suficiente, bar la piscună, dar, iar o surpriză neplăcută: nu erau scrumiere, se foloseau pahare din plastic cu puțină apă, nu snack bar, decât de la 15 la 16. Înghețata încă era și era bună, dacă apucam de Ivanii sovietici care tăbărau pe ea la prima apariție și nu se lăsau până n-o mântuiau!

În 2009, erau niște cascade la piscină! Acum… nu mai existau! Sărăcie mare, nene!

Animația, care-n 2009 strălucea, acum… Mini-disco s-a mutat peste drum, la Orhideea, pe plaja de la piscină se plimbau să invite lumea, dar n-au fost deloc convingători! Nici măcar pe copii n-au reușit să-i atragă!

Restaurantul deservește toate cele trei Magnolii: Lux, Standard și Garden.

Are sala principală, mare, încăpătoare, dar și trei terase acoperite. Așa cum mi le-aminteam: cu copii care, scăpați, sau lăsați liberi, de părinți, alergau, țipau, se băteau, se jucau, împiedicând pe toată lumea! Trebuia maaare atenție să nu te-mpiedici de vre-unul pe-acolo! Chelneri cu farfurii sau turiști cu farfurii trebuia mare atenție să nu lovești vreunul!

Aici, la restaurant, alt șoc: sărăcie lucie! Doar micul dejun era ce știam eu! Prânzul și cina…

Pește de trei ori pe zi în fiecare zi, vită n-am văzut, porc doar coaste, pui doar aripi! Garnituri: fasole, mazăre, orez, rar cartofi, conopidă. Toate reci, căci n-au pornit linia caldă, adică tăvile erau expuse ”la rece”, fără a avea acea instalație de menținere a vaselor calde. Am ocolit tocăturile, care abundau!

Sucuri doar de la dozator: ananas și portocale, cu gust de plastic, berea de AI, adică slabă, dar bună pentru sete! Măcar mâncarea era proaspătă și gustoasă, că nu apuca să stea în tăvi mai mult de-un sfert de oră. Dar venea rece din bucătărie. Două feluri de ciorbă: de zarzavat și de porc. O singură data de pui. Aia mi-a plăcut. Și-odată de pește. De asta doar am aflat! Și era și-un cuptor cu microunde, și-un prăjitor de pâine. Treceam de trei ori felia că s-o ”bronzeze” puțin!

În zilele în care a fost mazăre și fasole, eu am mâncat de mic-dejun!

În schimb, fructe și prăjituri din plin! Mi-am făcut ”norma” de cireșe pe anul ăsta!

Lapte UHT, cereale, unt, margarină… De-astea! Nu le mai înșir, că-s la fel ca peste tot. A dispărut și superbul suc din mere de Albena. Acum dou ani era și la vânzare. Anul ăsta nu s-or fi făcut merele pe la ei!

Baruri erau trei: unul la piscină, cu vreo patru sticle de… ceva, că n-am băut decăt un Campari-orange, bere la dozator și Pepsi, Fanta de portocale și de lămâie, tot de la dozator. Ca și cafeaua!

Unul în holul recepției de la Lux, unde barmanul nici nu știa pe ce lume este, și-ncă unul în restaurant, mai dotat, dar bunicuțul care-l deservea avea alte treburi mai importante decât să stea la bar!

Personalul din restaurant se mișca foarte repede, știa și ceva engleză, dar la recepții… jale mare!

Pân-a-nțeles fătuca de la Magnolia Lux că vrem s-achităm parcarea, ne tot trimitea de la Ana la Caiafa!

Până la final s-a prins ce vrem! Se poate plăti și cu card! Nu că ne-ar fi-ntrebat, am văzut eu POS-ul!

Parcarea la Vilele Magnolia NU mai este gratuită. Este 10 leva / zi și se plătește la plecare. Se dă și bon. Abia apoi se poate pleca. Se mai poate plăti și la ieșire, la bariere.

Marea și plaja le-am văzut de pe faleză! Aproape tot sejurul a plouat și când nu ploua, prindeam maximum 2 ore la piscină, să putem fugi la adăpost, c-a plouat, fraților, de ne-a spart! Dar ne-am dat cu scările rulante.

29 iunie 2018. La întoarcere, șoferul meu personal a vrut să iasă pe la Negru Vodă! A nimerit la Vama Veche. A vrut să trecem cu bacul pe la Măcin-Brăila. N-am apucat! Pe la 17 după amiază, pe E87, aproape de Tariverde, s-a rupt cureaua de la alternator. Bunii mei prieteni de la Brăila au venit și ne-au tractat cu șufa până la Brăila. Am ajuns pe la 00:24. Noaptea, fără baterie, fără lumini, fără ștergătoare, și cu șufa ruptă de trei ori. Norocul nostru a fost că n-a plouat! Adrenalină-n stare pură!

A fost un concediu MEMORABIL! Nici n-aș putea uita atâtea peripeții!

Cât despre hotel… M-a-ntristat! Aș fi mers oricând aici. Acum, după ce-am fost… A fost ca la revederea unui prieten pe care-l știam înfloritor, dar l-am găsit în sărăcie.

Cazarea și serviciile bune (mai puțin recepțiile), dar masa…

Eram conștientă că de-atâțea bani, atâta pește, așa că n-aveam așteptări mari, dar parc-a fost puțin cam sub așteptări!

Doar pește a fost din plin! Păcat! Promitea! Eu totuși mai sper!

Web, te rog frumos, oferă AFA-iștilor o magnolie proaspătă, neofilită! Mulțumesc mult!

https://www.youtube.com/watch?v=Ll2i9JhkwOw


[fb]
---
Trimis de Zoazore in 02.07.18 16:58:12
Validat / Publicat: 02.07.18 19:09:19
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3026 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

51 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Zoazore); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 O magnolie abia înflorește, alta începe să se ofilească. Păcat!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 55550 PMA (din 61 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review - pg. 1 / 2

    51 ecouri scrise, până acum

    se afișează ecourile [1 - 30] din total 51
    webmasterX [02.07.18 17:08:37] »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    Zoazore [02.07.18 17:37:27] »

    @webmasterX: Mulțumesc!

    Safta Radu [02.07.18 20:10:42] »

    Hai că până la urmă n-a fost chiar aşa de rău, chiar dacă ai constatat unele minusuri faţă de anul 2009, sunt totuşi nişte ani de-atunci.

    La cât peşte v-au dat, eu trebuia să fiu acolo, eram în largul meu!

    Iar cu ploaia, acum mă crezi când eu scriam că de multe ori am avut parte de ploaie prin călătoriile mele? Eu cum să-ţi zic acum? Rainwoman!

    mishu [02.07.18 20:29:35] »

    @Zoazore: Vorbeam cu Cami (@Roth) despre tine cand cu ploile, cum o fi pe acolo, dar am zis sa te lasam in pace ca sigur o sa ne povestesti si iata ca ai facut-o.

    Pai daca stau si ma gandesc bine nu prea cred ca te-ar prinde un concediu normal, adrenalina ti-ar lipsi .

    Im pare rau ca nu a fost cum ai sperat, insa cine stie, speranta moare ultima.

    Felicitari, votat cu mare drag.

    krisstinna [02.07.18 20:30:35] »

    Zozo: bine că v-ați întorși sănătoși, că n-ai gătit o săptămâna, că n-ai spălat vase și rufe, nu ai fost “femeia de serviciu”

    Eu așa zic mereu: m-am odihnit și eu, am fost servită așa cum și eu servesc pe alții un an întreg

    O ieșire nu strică niciodată, indiferent de anotimp.

    Așa e Marea Neagră, e ciufută mereu, e capricioasă. Anul ăsta a fost un Iunie ciudat, cu temperaturi de toamnâ.

    Ce haioasa ești cu umbreluța pe cap!

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [02.07.18 20:33:57] »

    @Zoazore:

    Pește de trei ori pe zi în fiecare zi, vită n-am văzut, porc doar coaste, pui doar aripi! Garnituri: fasole, mazăre, orez, rar cartofi, conopidă. Toate reci, căci n-au pornit linia caldă, adică tăvile erau expuse ”la rece”, fără a avea acea instalație de menținere a vaselor calde.

    Cu atâta pește cred că muream de inaniție pe acolo. Bine, exagerez, că de foame nu muream, dar sigur mă întorceam cu vreo 5 kilograme mai puțin. Rău nu ar fi fost, dar dacă vreau să slăbesc, o pot face și acasă și încă pe gratis

    Nu mă omor eu după mâncarea fierbinte, dar parcă nici rece așa nu merge.

    Dar un grătărel ceva nu aveau pe acolo, pentru că măcar friptura la grătar ar fi fost caldă?

    Camerista, o bătrânică simpatică, a primit, la plecarea noastră, o bancnotă de 2 leva! Mi-a sărutat mâna, ne-ambrățișat… Mi-au dat lacrimile!

    Mai rar așa ceva. Să vezi cum omul apreciază gestul tău de mulțumire.

    Să le vezi pe cameristele din Turcia cum sunt. În ultimii doi trei ani, le-am lăsat bani în fiecare zi, cu speranța că doar doar și-or face ca lumea treaba pentru care sunt plătite. Dar, vise. Îmi făceau animăluțe din prosoape, îmi puneau petale și floricele pe pat, dar curățenia tot superficială era.

    Marea și plaja le-am văzut de pe faleză! Aproape tot sejurul a plouat și când nu ploua, prindeam maximum 2 ore la piscină, să putem fugi la adăpost, c-a plouat, fraților, de ne-a spart!

    După atâtea ghinioane, nici măcar vremea nu a ținut cu voi. Off. Vezi de ce e mai bine să-ți iei hotel pe plajă și nu în vârful dealului?

    A dispărut și superbul suc din mere de Albena.

    De ăsta chiar îmi pare rău pentru că sunt convinsă că era natural, nu din prafuri. Sper doar să fie o situație izolată la acest hotel și nu la nivelul întregii stațiuni.

    Cât despre hotel… M-a-ntristat!

    Te cred. Uite din acest motiv am evitat să revin la primul hotel vizitat de mine în Bulgaria, convinsă fiind că nimic nu ar mai fi la fel ca atunci acum mulți ani.

    Zoazore [02.07.18 20:52:42] »

    @Safta Radu: Raducul mamii, măi Rainman, e prima oara, sau a doua, în 14 ani de concediu când ne plouă-n ritmul ăsta! Bani n-aveam, pentru copii e prea târziu... Așa c-am dormit, nene, de-am spart!

    Cât despre pește... și mie-mi place mult, dar nu 7 zile/7 zile de trei ori pe zi! Mi-aș fi dorit niște ciuperci, piure, cartofi fierți... Neah! N-am binemeritat!

    Nasshu [02.07.18 20:57:21] »

    @Zoazore: Dacă dădeai un buzz, ne ploua pe toți 6 (2+4), eram în Balcic vineri - duminică!

    Zoazore [02.07.18 20:59:47] »

    @krisstinna: Bueyy, cum îi spuneam mai sus lui @Safta Radu, am dormit de-am spart. Adică m-am odihnit bine-bine. Și-asta a fost un maaare plus!

    A, să-ți zic o fază: era acolo o turistă rusoaică sovietică, pe serie cu noi! Îți semăna de parc-ați fi fost gemene.

    Asta fizic, fiindcă atunci când se așeza la masă, umplea masa cu farfurii cu vârf și DOVEDEA TOT! Noi îi spuneam CAMPIOANA! Doamne, cât putea mânca fătuța aia! Mai mult decât Ștefan și cu mine la un loc! Ba, când puteam face plajă, își lua și-o sacoșă cu cireșe pe plajă! Și-o dovedea și p-aia!

    Ce să spun, ne-a umilit!

    Zoazore [02.07.18 21:02:58] »

    @Nasshu: Nu citiși, bre, @Nasshule, că n-avurăm net, semnal, rețea sau roaming? Am băgat mamele noastre la idei și-au sunat, a lui Ștefan, la Consulatul român din Bulgaria, și-a mea la Poliție, că na-u reușit să vorbească cu noi.

    Pușcașu Marin [02.07.18 21:04:11] »

    @Zoazore: Am citit, am inteles partea cu adrenalina, cu ploaia, cu peste in exces, alea-alea. Ghinion in noaptea nuntii! Las'ca la urmatoarea vacanta iti scoti parleala, c-asa spune statistica.

    Da' ce n-am inteles... daca tot ai dat 22.600 de lei, mai bine te duceai in Bora-Bora, nu in Albena

    doinafil [02.07.18 21:23:52] »

    @Zoazore: Măi, Zozo, chiar că ați avut ghinion! La vreme mă refer, că în rest, ce să zic? , mai treacă meargă de la noi, pentru vecinii bulgari!

    Eu știam că la ei „AI” înseamnă „full” la tot felul de preparate, nu numai la pește, că - burtă să ai - că în rest, slavă Domnului, nu te scoli nesătul de la masă!

    Dar, uite că ce e bun nu ține prea mult, asta, se pare, era valabil până acum vreo 3 sau 4 ani!

    Ce-mi place este că oricât de „ghinionisită” ești, nu-ți piere umorul și buna dispoziție! Poate la anu' vei avea mai mult noroc!

    Felicitări, mi-a plăcut cum ai descris, mi-au plăcut și pozele și... am votat!

    P.S. Cred că ai pus un zero în plus, în caseta din stânga sus, așa-i?!?

    Zoazore [02.07.18 21:30:31] »

    @nicole33:

    Dar un grătărel ceva nu aveau pe acolo, pentru că măcar friptura la grătar ar fi fost caldă?

    Acum c-ai zis, mi-am amintit că n-am spus nimic despre grătar. Da, era grătar afară, în fața terasei mari. Rușii majoritari făceau coadă imediat ce apărea băiatul cu lemnele pentru grătar. Ploua sau nu, ei erau acolo, în coadă compactă. Într-o seară am prins și eu ultimele două bucățele mici și cam arse.

    În sala mare se făceau, la plită, pui picant, mici bulgărești și cârnați. Pui am încercat, dar avea așa de multă boia iute, încât abia de-am putut să-l mănânc.

    După atâtea ghinioane, nici măcar vremea nu a ținut cu voi. Off. Vezi de ce e mai bine să-ți iei hotel pe plajă și nu în vârful dealului?

    Tot răul spre bine! Măcar am dormiiit!

    Cât despre sucul de mere... Îmi plăcea mult! I-am simțit lipsa! Am compensat cu cireșe și compot! Dar nu se compara!

    M-a ”mâncat” să revăd ”prima dragoste”! Asta e! M-a durut șocul!

    Zoazore [02.07.18 21:36:05] »

    @mishu: Măi, foarte-foarte rău n-a fost! Dac-am fi ajuns acasă și cu mașina, ar fi fost superb! Că micile minusuri nu m-au bulversat prea mult. Nici măcar vremea, c-am dormit pe săturate. Dar măcar să fi avut telefoane, să sunăm acasă să liniștim mamele!

    De distrat, noi ne-am distrat la greu, cât am putut ieși pe-afară. Am avut liniște, răcoare (cam prea răcoare!), așa că minusurile cu plusurile s-au cam echilibrat. Puțin cam spre minus, dar nu grav!

    Speranța moare ultima, cum spui și tu!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Zoazore [02.07.18 21:41:04] »

    @doinafil: Mulțumesc mult pentru vizită, vot și-aprecieri!

    Da, așa-i, ai dreptate, am pus un zero-n plus. Au fost doar 2260 lei. La banii ăștia, ce să cer? Doar mașina, că tare-i greu fără!

    Zoazore [02.07.18 21:44:06] »

    @ghisor: Și tu ai dreptate! Am corectat, așa că Bora-Bora trebuie să mai aștepte.

    Păi anul trecut am pasat excursia, anul ăsta a fost cel puțin... bizar, musai anul viitor să fie super!

    Concediu low-cost cam costă!

    Mulțam pentru vizită, vot și corectură!

    monaca [02.07.18 21:48:09] »

    Urata treaba cu telefonul, am patit_o si noi in Croatia prin 2013 cand ne_am trezit fara roaming ptr ca operatorul gresise la tastat data de deschidere, doar ca noi am avut noroc cu un domn din Craiova care intr_o parcare de pe autostrada ne_a dat telefonul lui sa sunam acasa. Il pomenesc mereu si ii doresc sanatate ca fara el cred ca faceau ai nostri vreun atac stiindu_ne plecati si fara sa aiba un semncaracter de la noi. Nu pot sa cred ca acum, mai ales ca e asa ieftina telefonia lumea este asa rea!

    Zoazore [02.07.18 21:51:18] »

    @monaca: Am avut noi ghinion total! Inclusiv cu chitre de-astea! Data viitoare activez tot și iau și card de memorie!

    Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot!

    AZE [02.07.18 22:29:51] »

    @Zoazore: No... bună seara

    Nu puteam să nu scriu un ecou chiar dacă io-s omul ăla cu fără (sau foarte puține ecouri)

    Mare ghinion pentru ăia care nu comunică (io de ex.) că de știam ajutam și cu telefonul și cu o pălincă (de acas... binen... țeles nu rachia lor, a mea are măcar 52 grade așa a ieșit anul trecut am măsurat cu o drăcie d-aia de sticlă de la ruși cumpărat cu 10 lei)

    Dar mai exact vreau să spun că între 22-24 iunie încă eram pe acolo. Culmea chiar în 23.06 sâmbătă după ce am făcut baie în mare doar eu, copilul și salvamarul (a răcit instant și pe acolo, apa mării a rămas caldă problema era când ieșeai afară, duminică era în schimb plaja plină) am făcut o plimbare seara între 17.30-19.00 pe partea de sus a stațiunii acolo unde este și Magnolia.

    În altă ordine de idei ghinioane se mai întâmplă, vremea nu se poate comanda, așa plec și eu în orice vacanță pregătit pentru orice vreme (un coleg de servici a venit acum de la greci doar a dormit și mâncat a avut parte numai de ploaie iar apa mării foarte rece și tulbure, s-a bucurat în schimb că a scăpat de inundații care erau și în locul unde a avut cazare)

    Iar problema cu mașina sau altele tehnice (cu telefonul de ex.) se poate întâmpla oricui, mă bucur că ai relatat tot în stiul tău inconfundabil fără a renunța la umor, mulțumim

    Zoazore [02.07.18 23:34:20] »

    @AZE: No, ăsta curat ghinion! Și-aveam și Matizul la vedere-n stradă!

    Uite-așa am ratat și telefonul, dar și pălinca! Tu nu ești pe FB? C-am scris acolo unde mergem.

    Acum, na, tot răul spre bine! Măcar ne-am odihnit!

    Ce mi-a plăcut, a fost solidaritatea umană de pe E87. Vreo patru mașini au oprit și ne-au ajutat să scoatem Matizul din șanțul unde intrase când s-a rupt cureaua alternatorului.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    elviramvio [03.07.18 01:49:04] »

    @Zoazore:

    Da tu eşti strângătoare rău de tot, şi ploaie, şi telefon, şi regim de slăbire, si... Mai lasă şi la alţii!!

    Cu telefoanele am păţit-o şi noi acum doi ani. A fost frumos că unul a început să funcţioneze după 6 zile de stat în valiză ca mortul. Noroc că eram în cameră când i-au dat drumul deştepţii de la firmă şi a început să bâzâie că veneau mesaje şi sms-uri pe bandă.

    Las că la anul dai lovitura!! Iei cel mai frumos şi bun hotel, ştii chestia aia cu roata şi perioadele bune-rele!

    AZE [03.07.18 06:24:42] »

    @Zoazore: Bine că n-ati pătit nimic.

    Nu folosesc FB, AFA este fb ul meu, mai exista si specimene de astea ca mine sa stii.

    Lasa ca va fi mai ok data viitoare, încearcă un hotel si in partea de jos a Albenei acolo inca n-a ofilit chiar tot iar diferenta de pret nu este mare

    ANILU [03.07.18 07:55:28] »

    @Zoazore: Curat ghinion... Coane Zoazore!!!

    Ai avut de toate în vacanța asta... iar tu le spui cu zâmbetul pe buze!!!

    M-am gândit la tine când anunțau ăștia vremea... dar nu-i nimic te-ai odihnit.

    Adrenalina în stare pură... dacă totul mergea snur... era anormal!!!

    Mi-a plăcut umbreluta ta de soare ????... ai folosit-o doar pentru poză... că soare...

    Să fiți sănătoși, sigur la anul v-a fi bine.

    Toate cele bune.

    Yolanda [03.07.18 08:47:47] »

    @Zoazore: Un asa cumul de ghinioane mai rar! nu pun sare pe rana dar eu nu iubesc Bulgaria! am fost doar la Balcic pentru a vizita castelul reginei Maria si cum excursia a tinut pâna la Varna am vazut ceva si pe acolo dar cu peripetii!!! la modul ca ghidul ne-a avertizat ca bandele isi fac de cap si sa-i evitam... in plin centrul Varnei vis-à vis de catedrala, în fata parcului, din senin s-au adunat niste indivizi si au pornit un tambalau îngrozitor mai aveau putin si scoteau armele, au observat ca au speriat turistii. Degeaba îi aduna politia, se reîntorc si mai reeducati în rele... mai povestea cineva pe FB ca mai nou pun cuie mari pe drum ca sa se întepe cauciucurile si daca ai ghinionul sa opresti tabara vreo 14-15 peste tine pentru a te jefui... mare atentie!

    Zoazore [03.07.18 21:07:29] »

    @elviramvio: Păi ce să fac și eu? Strânge omul ca furnica!

    Păcat de mașină, bine că suntem noi sănătoși!

    @ANILU: Așa sper și eu! Măcar m-am odihnit și ne-am distrat la greu!

    @Yolanda: Noi n-am pățit așa ceva, Slavă Domnului!

    Bine că s-a-ntâmplat ”minunea” cu alternatorul în România!

    Totul e bine când se termină cu bine!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Aurici [03.07.18 23:42:39] »

    @Zoazore: Păi ce făcuși măi nene, mă!? N-ai găsit tu un om de bine să-ți împrumute un telefon? Așa ne-am înrăit? Atât suntem de egoiști? Atât suntem, îți confirm și eu.

    Am un abonament și merg dimineața la o piscină. Acum 2 zile mă odihneam la unul din capete între 2 ture și mă jucam cu cercelul din ureche . Am simțit cum s-a desfăcut și mi-a alunecat, am dat din mâini disperată să-l prind, nu l-am mai prins... se duse. Dar era un cadou de la soț și n-aveam de gând să plec nici moartă de acolo fără el.

    Am rugat un băiat care înota alături să se scufunde și să încerce să mi-l vadă, n-a reușit săracu... Am chemat administratorul și ce crezi că mi-a zis? "Noi avem aspirator de piscină dar nu îl băgăm pentru asemenea incidente". Știam că au salvamar și l-am rugat să-l cheme pe el. "Avem salvamar, dar el nu este plătit să facă așa ceva". M-am uitat la omul ăla și l-am întrebat dacă chiar așa am ajuns și spre ce naiba ne îndreptăm, de nu ne mai ajutăm dezinteresat sub nici o formă. A dat din umeri și nu a avut nici o altă soluție. Simțeam cum mi se zburlește păru-n cap de nervi, pentru că el de fapt se chinuia să-mi transmită că are cu ce, dar trebuie să plătesc dacă vreau să mă ajute cineva. Așa că înțeleg foarte bine ce-oi fi simțit cerând cu disperare un telefon.

    Da', vezi tu..., oamenii buni au noroc întotdeauna. Înainte să caut cercelul în apă m-am pipăit o grămadă să văd dacă nu e pe mine, în sân, undeva agățat, dar nu l-am simțit. Când îmi luasem gândul, pentru că omul ăla nu venea cu nici o soluție rezonabilă, m-am ridicat să plec și nu știu cum m-am mai pipăit o dată și am dat de cercel, care era blocat în găurica din zona buricului și era presat bine de costumul de baie.

    Scuze tuturor de off topic, dar m-ai agitat cu cei care nu ți-au dat un amărât de telefon și mi-am adus aminte și de incidentul meu recent, care este din același film, despre oameni.

    Așa că n-am nici o îndoială că așa cum eu mi-am găsit cercelul, tu vei avea parte de alte bucurii care vor compensa toate care ți s-au întâmplat.

    Da' de ce ai dat totuși nota asta așa mare hotelului? Că din text nu mi s-a părut că merită.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA [04.07.18 00:18:33] »

    @Aurici:

    N-ai găsit tu un om de bine să-ți împrumute un telefon? Așa ne-am înrăit? Atât suntem de egoiști? Atât suntem, îți confirm și eu.

    Şi mie mi s-a părut incredibil ce a păţit Zozo cu telefonul.

    Cu excepţia celor de la Digi la care încă se mai plăteşte roaming-ul, ceva simbolic gen 5 cenţi minutul, ceilalţi operatori oferă gratuitate în SEE, deci şi în Bulgaria, atât la apeluri, cât şi la SMS-uri. Potenţiala pagubă la bugetul compatrioţilor ar fi fost minimă spre inexistentă. Sau poate se temeau că va fugi cu telefonul lor?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Zoazore [04.07.18 07:06:04] »

    @Aurici: Oooff, măi Auriciule, măi! Da, așa tare s-au înrăit oamenii, din păcate! Din fericire, nu toți! Există aici o mână de oameni buni ca pâinea caldă și calzi ca soarele!

    De ce-am dat notă mare? Păi cazarea e la fel ca acum nouă ani, curățenie se face bine și zilnic, prosoapele se schimbau zilnic, lenjeria -la trei zile, liniște am avut... Ce vină are hotelul c-a plouat?

    Pe mine masa m-a-ntristat! Aici se simte sărăcia și criza.

    N-am murit de foame, dar n-a mai fost ce știam eu!

    A, că mirosea dulapul? Pe partea aia, fiind umbră, era și-un pic mai umed! Dacă aeriseam, era OK, nu mai mirosea!

    Zoazore [04.07.18 10:39:50] »

    @nicole33: Păi nu spuseră ăia de la Penny Market XXL că am mutră de infractoare? Poate că și ăia lucrau p-acolo?

    roth [04.07.18 21:07:59] »

    Din seria pana unde si pana cat? (da pana cat, asa am vrut sa scriu), la tine e clar:

    daca nu pica para la dus pica simul la rasnita... scz telefon si apropoo e inca de actualitate zicala ....

    [b[] a nimerit orbul Braila caci si in secolul luminii/vitezei/tehnologiei/etc unii mai experimenteaza

    Fataaaa, tu sa ne anunti cand o fi o vacanta in firea ei caci aia sigur e ultima, nui de tine asa... "lesne si usor"

    E hai, acum esti acasa, nu mai ploua, vine soareleee si incepe munca!!! nasol dar asta este. Tu cel putin ai plecat insa eu visez la MN de o caruta de ani si nu iese nici anul asta. Am anulat tot din cauza de promotie la servici.

    Vacante cu bazdaci ca tie nu poci pentru ca sa spun Vacante minunate!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    16 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ANILU, Aurici, AZE, cosminap, ct64cas, diana2015, doinafil, elviramvio, mishu, monaca, Pușcașu Marin, roth, Safta Radu, steli68, Yolanda, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂMagnolia Standard / Garden / Lux Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073846101760864 sec
    ecranul dvs: 1 x 1