Printre ”cioburi” de Murano

TIPĂREȘTE

Nu poți ajunge la Veneția, fără a vizita și Insula Murano. Mi-am dorit Murano și pentru asta am luat din stația ”Fondamente Nuova” Veneția, vaporetto nr. 12 cu destinația Murano, Burano, Torcello.

Călătoria spre Murano durează foarte puțin, insula chiar se și vede cu ochiul liber, undeva în zare, aflată la doar 1,5 Km. de oraș. Am avut o zi minunată. Briza, soarele prietenos și aerul marin mi-au dat sănătate.

Undeva în dreapta trecem pe lângă Insula St. Michele, cimitirul Veneției, înconjurată de un zid, peste care se văd vârfuri de monumente funerare. Imediat mi-a atras atenția o lucrare plastică, ce-i drept, foarte plastic ”înfiptă în apă” și anume, o Doamnă într-o mantie metalică lungă, alături de un venețian. Țeapănă, cu degetul întins spre poarta de intrare, parcă-i spunea acestuia: Direcția înainte, marș! Acolo îți va fi locul! Oare cine era Doamna?

Insula Murano este recunoscută pentru producția celebrei sticle de Murano, cunoscută și apreciată în întreaga lume. Asta cândva! Acum este invadată de ”cioburi”, de chinezării și artefacte contrafăcute. Și prețurile nu sunt mici!

La fel ca și Veneția, insula Murano este alcătuită din mai multe insulițe conectate între ele prin poduri. Stilul arhitectonic este asemănător cu al Veneției, dar specificul său, este liniștea.

Lumea e veselă, relaxată, vetreriile și cristaleriile, adică fostele fabrici de sticlă nu mai lucrează. Doar câteva mai produc piese autentice, dar la prețuri enorme. Se fac și demonstrații în fața turiștilor, așa spre amuzament!

Insula Murano a fost locuită încă de romani. Inițial, a fost un port pescăresc, apoi un important centru comercial, ajungând în secolul al X-lea sa aibă chiar propria ei moneda și propria ei aristocrație.

Fabricarea sticlei în Veneția datează din sec. al X-lea. Însă prin 1291, Republica Veneția a cerut ca toate atelierele de sticlărie sa fie mutate pe Insula Murano, pentru că furnalele deschise prezentau mari riscuri de incendii pentru casele făcute în mare parte din lemn, la vremea aceia.

La scurt timp am ajuns cu vaporetto în stația Murano Faro. Acesta, adică Farul aflat lângă stație, este un simbol al insulei. Altădată era din lemn, acum e din marmoră albă de Istria și are o vechime de aprox. 100 ani.

Ajunși la destinație, vaporetto este legat ”pescărește” de mal (am fotografiat nodul, dar nu știu dacă este din acela pescăresc). Aici ne întâmpină plăcut un aer marin încărcat cu miresme de minunate flori și nu în ultimul rând, liniștea. Murano este brăzdată de canale și poduri, asemănătoare suratei sale, Veneția.

De-a lungul timpului și până în prezent, meșterii sticlari au păstrat cu sfințenie rețetele și tehnica de fabricare a sticlei de Murano. Se zice că acestea vor rămâne un mister. Oare?

Prețurile sticlei de Murano au fost totdeauna foarte mari și prin urmare doar palatele regale și reședințe aristocrate din Europa erau împodobite cu geamuri, oglinzi sau decorațiuni din sticlă de Murano. Câte din ele nu s-or fi făcut ”cioburi”, din varii motive: neatenția unei servitoare, joaca unor copii, răzmerițe, nervi etc. Mai târziu, fiind la modă, au apărut și în țara noastră. Mă gândesc la cazinouri, reședințe boierești, sedii administrative, mă gândesc la perioada interbelică... și la câte ”cioburi” or fi rezultat, după...

Odată ajunși în această insulă, ne-am plimbat pe malul Canalului Grande, am avut ocazia de a asista și la o demonstrație de fabricare a unor piese din sticlă, adică acele ”bășici” aflate la capătul unor lungi țevi metalice în care se sufla, apoi cu ajutorul unor unelte acestea se modelau, se contorsionau, mai lipea o codiță și carafa era gata. Meșterul se amuza mai rău ca noi!

Am admirat casele de negustori și magazinele cu vitrinele încărcate de obiecte din sticlă de Murano. Care mai de care mai colorate și mai fățoase. Dar nefiind originale, eu le-am numit, ”cioburi”.

Se poate vizita Museo del Vetro, sau al Sticlei, găzduit de Palatul Giustinian. Nu am făcut-o. Am înțeles că acesta deține mostre de sticlă încă din vremea egiptenilor.

O atracție turistică a insulei este Chiesa di San Pietro Martire – Biserica Sfântul Petru Martir. O clădire foarte frumoasă, din cărămidă roșie, ridicată în anul 1348. Nu am văzut-o nici pe aceasta.

O altă biserică veche, din secolul al XII lea, este Basilica di Santa Maria e Donato – Biserica Sfinților Maria și Donato. Aici, se află un frumos mozaic aurit al Madonei și relicvele unui dragon legendar despre care se spune că a fost ucis de Sfântul Donato și adus pe mare, din insula Kefalonia. Cu regret, dar nici pe aceasta nu am văzut-o, gândul fiindu-ne la Burano și Torcello. Și apoi, mai intervine un lucru: la un moment dat, parcă ”nu mai încape!”.

După ce am admirat frumoase uși, ale caselor localnicilor, cu geamuri din sticlă a la Murano, ajungem în Piazzeta Campo Santo Stefano în mijlocul căreia se găsește Turnul cu ceas, care datează din secolul al XIX-lea, construit pe locul unei foste biserici. Alături de Turnul cu ceas, am fotografiat o lucrare din sticlă de Murano. Aceasta este creată de artistul plastic Simone Cenedese și se numește, ceva în genul ”Nașterea luminii într-o cometă de sticlă”. Nu am înțeles sensul, dar acest loc se află în topul preferințelor turiștilor!

După o gelatta și un moment de tihnă, am luat același vaporetto nr. 12 în direcția Burano.

Merită o deplasare la Murano? Eu zic, da. Măcar pentru a cunoaște condițiile de muncă ale vechilor locuitori, condiții înfiorătoare dacă ne gândim la temperaturile extrem de mari la care era topită sticla și nu în ultimul rând, faptul că se lucra cu sticlă, un material foarte casabil și foarte periculos atunci când ajungea ”cioburi”. Numai ea, insula, știe câte accidente, câte decese și cât sânge o fi curs în vetreriile sale.

Mulțumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 2969 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI