Călător prin țara mea. Merită să vezi: Miercurea Ciuc și Băile Tușnad

TIPĂREȘTE

Ceartă într-o familie de ardeleni.

Soția: - Nu mi-ai mai spus că mă iubești de nu mai țin minte de când!

Soțul: - No, ți-am spus, o dată, când te-am luat! Când s-o schimba treaba - te-anunț!

Spuneam, zilele astea, de când aveți răbdare să citiți ceea ce scriu eu, că zona Covasna-Harghita-Mureș este tare frumoasă. De aceea, mie unuia, mereu mi-a făcut mare plăcere s-ajung aici, chiar dacă este mai depărtișor de orașul istoric unde-mi am domiciliul.

Când am plecat spre Sovata, am mers pe repede înainte, din dorința de-a ajunge la locul de cazare și de-a scăpa de emoția drumului. De aceea am ratat unele locuri și localități unde am fi vrut să stau ceva mai mult.

Când am plecat de la Sovata, în schimb, am stabilit să venim agale și să vedem cât mai mult din frumusețile locurilor de treceam prin ele.

De aceea, firesc aș spune, am ales să ne oprim în Miercurea Ciuc și apoi în Băile Tușnad după care la Lacul Sfânta Ana și, de-o mai fi fost timp, la Băile Balvanyos.

Ce a fost la Lacul Sf. Ana abia de-ați citit, așa că acum vă rog să mă lăsați să povestesc ce-a fost cu Czikszereda și Băile Tușnad.

Vă reamintesc că acest review, ca și toate celelalte scrise de mine pe acest sait, nu se vrea nimic altceva decât o povestire a ceea ce am văzut acolo pe unde am călătorit eu, fără pretenția de a fi vreun ghid pentru alții. Normal că ceea ce-mi place mie poa' să nu-i placă, neam, altuia! Dar asta nu-nseamnă că nu putem avea părerile noastre. La urma-urmei, trăim într-o țară liberă, democratică și avem dreptul la opinie proprie.

Sau, așa cum foarte frumos a explicat Ioan Rațiu, ”Democrația este atunci când voi lupta până la ultima mea picătură de energie pentru ca tu să ai dreptul la o opinie contrară mie ”

Pentru că este un oraș foarte frumos, cu o amprentă personală accentuată. Este amplasat într-o zonă geografică extrem de frumoasă, pe malul Oltului și, mie cel puțin, mi-a plăcut mereu.

Miercurea Ciuc este atestat documentar de prin 1558, când avea rol de târg de produse agricole sau animale ori ce s-o mai fi comercializat pe-atunci.

Fiindcă zona era sub ocupație maghiară, denumirea era de Czikszereda. Până prin perioada interbelică s-a mai numit și Sereda Ciucului și apoi s-a ajuns la denumirea actuală.

Știu că exista legenda și opinia generalizată că cei din zonă nu vor s-audă de români dar, cel puțin mie, nu mi s-a întâmplat niciodată să am vreun conflict cu cineva din zonă! Never!!!

Acuma, nah, secuii din zonă au aspirațiile proprii.

Este ca-n bancul cu Gyuri, care se trezește dimineața fericit.

-Foarte fericit sunt, am avut un vis tare frumos!

Nevastă-sa-l întreabă:

- No, măi Gyuri, dară ce-ai visat?!

-Am visat c-am fost la București.

-Și-apoi, no, ce mare fericire-i aiasta?

-Poi, iaste, că la plecare, ca s-ajung la București, mi-o trebuit pașaportul!

Pe șosea sau cu trenul. Nu, nu sunt ironic gratuit, indiferent pe ce cale vreți s-ajungeți, cam de la Ghimeș Făget veți avea parte de niște priveliști tare plăcute.

Pe CFR veți trece prin niște tuneluri și peste cel mai înalt viaduct din România, cel de la Caracău, între comuna Livezi și Nădejdea. Are o lungime de 246 de metri și o înălțime de 100 de metri, chiar este spectaculos.

Pe auto este la fel de frumos, treceți pe lângă localități și locuri de băgat în seamă, gen Lacul de acumulare Frumoasa.

Castelul Miko - construit la 1623, unde este astăzi găzduit Muzeului Secuiesc al Ciucului.

Castelul Miko a fost construit in 1631 de Ferenc Hidvegi Miko, un consilier al principelui Gabriel Bethlen. Construcția a fost realizată in stilul renasterii tarzii – are o suprafață geometrica regulată și bastioane italienești. După moartea sa, castelul i-a fost lăsat mostenire lui Miko Jozsef, ajungând ulterior în proprietatea lui Damokos Tamas, judele suprem al scaunului Ciuc.

Are o istorie bogată, fiind pe rând ars din temelii de trupele turco-tătare ale pașei de Timișoara, refăcut și organizat ca fiind cazarmă habsburgică. Între 1848 – 1849, în perioada revoluției pașoptiste, castelul Miko a fost sediul comandantului revoluționarilor din Secuime, Gal Sandor.

Din 1970 aici a fost stabilit, cum spuneam, sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului.

Casa Memorială Nagy Imre

Nagy Imre a fost profesor universitar, dar şi un cunoscut sculptor al perioadei interbelice. Studiile și le-a făcut la Budapesta, însă a revenit în ţară în anul 1924, dedicându-se activității artistice. Dealtfel, operele de artă realizate de acesta sunt extrem de valoroase, fiind şi astăzi păstrate în diferite muzee din ţară.

Considerat unul dintre cei mai sculptori ai regiunii, Casa Memorială Nagy Imre a fost realizată după moartea acestuia, autorităţile hotărând ca locuinţa în care a stat pana la sfârşitul vieţii şi în curtea căreia şi-a găsit odihna, să fie transformată în muzeu, putând fi vizitată de turişti.

Am intrat în Miercurea Ciuc venind dinspre Odorheiul Secuiesc și ne-am dus, așă, la castelul Miko. Am ajuns aici pe la ora 12-12,30. N-ai cum să te rătăcești, castelul este amplasat exact vis-a-vis de impozanta clădire a Primăriei sau, dacă vă vine mai ușor, pe diagonala cu Biserica Sf. Nicolae.

Castelul este o clădire impozantă și frumoasă, impunătoare. Nu are nimic din ideea unei cetăți militare deși, în istoria sa, a fost mai ales garnizoană.

Am intrat în Castel plini de încredere. Tot plin de încredere a ieșit un bărbat care ne-a explicat că este foarte bucuros să ne vadă și apreciază că am venit să vizităm muzeul, atâta doar că ar fi o mică, dar existențială problemă:muzeul este închis, pentru că era ziua de Rusalii, când s-a dat liber! Și, da, din ce știe el și Casa Nagy Imre este la fel de închisă, pentru exact același motiv!

Încep să cred că am ghinion, mai mult decât prevede regulamentul, din ce în ce mai des ajung la niște muzee, locuri sau instituții cu scopul de a le vizita, exact atunci când astea-s închise. La Păstrăvăria ”Înțărcătoarea era închis, trenulețul de la Sovata l-am pierdut pentru că, în fața mea, realmente, s-au ocupat toate locurile și câte și mai câte. Hotărât lucru, trebuie să fac o bolmoajă să scap de asta!

Paznicul respectiv ne-a spus că nu-l deranjează deloc să facem poze în curtea castelului dar că, mai mult de-atâta nu avem ce vizita!

Mă rog, unde-i ordin - cu plăcere, am făcut câteva poze și am ieșit.

Cum vă spuneam, peste drum este frumoasa clădire a Primăriei și, în aceeași piață, Biserica Sf. Nicolae, o clădire, deasemenea, frumoasă, dar, în clădirea municipalității nu poți intra așa, ca la muzeu iar la biserică, mulțumesc, nu!

Clar, este un review ciudat, vă scriu despre ce am văzut eu în Miercurea Ciuc fără să fi văzut decât ”ambalajul”, așa că, pentru refulare, aveți dreptul ca, timp de 3,2, 1 secunde, să mă înjurați... gata, terminați!!!

Ne-am plimbat apoi, vreo câteva zeci de minute prin urbe, cumva bosumflați că n-am apucat să vedem ceea ce am fi vrut.

Bun, ne-am regrupat rapid și am decis că ne vom opri, pentru ceva mai mult timp, în Băile Tușnad deși știam că acolo nu prea ai ce face. Eventual un traseu la Piatra Șoimului, dar nu era nimeni doritor de asta!

Mă rog, firi dârze fiind, ne-am decis că nu-i momentul să ne-apucăm de băutură din depresia de-a fi ratat castelul ori, cu atât mai puțin, să ne spânzurăm ci, ca niște bărbați adevărați ne-am aruncat în viață cu tot curajul! Fetele noastre au avut, spre mare bucuria lor, un motiv în plus de cicăleală, dar, a trecut!

Deși, faza cu băutura, hm, poate c-ar fi trebuit să analizăm mai profund, la urma urmei toate fetele aveau permis de conducere.

E ca-n bancul cu ”m-am înscris la alcoolicii anonimi, dar, când am ajuns acolo nu era niciun anonim, erau tovarășii, așa c-am plecat să bem de bucuria revederii! ”

De la Miercurea Ciuc la Băile Tușnad nu faci mai mult de vreo patru'j de minute, mers lejer.

Lacul antropic Ciucaș. ”Antropic”adică făcut de mâna omului, bine, ”mâna” eufemistic vorbind că, nah, au folosit și ei unelte.

Lacul a fost creeat între anii 1882 -1893, având ca scop principal agrementul, fiind folosită apa Oltului, care trece pe-acolo.

Ar mai fi vreo două biserici, cea cu hramul Adormirii Maicii Domnului fiind impresionantă prin pictura ei. Am fotografiat-o, o să vedeți fotografiile.

Dar, cam atât.

Am coborât la lac și ne-am odihnit pe o bancă de pe mal. Locul este tare frumos și chiar am profitat de asta, pentru că vremea era foarte frumoasă, am zăbovit, preț de vreo oră și am stat. Cel puțin eu nu am avut vreo activitate intelectuală în această perioadă, creierul meu asigurând funcționarea organelor vitale și cam atât. Ce vreți, eram pe ”No Signal”!

După pauza de oxigenare pe lac ne-am decis să ne reluăm viața în propriile mâini, la propriu, pentru că volanul se manevrează manual, am plecat spre parcarea din fața hotelului ”Tușnad” de unde am pus cap compas Lacul Sf. Ana. Despre care abia ce v-am povestit.

Cam ăsta a fost periplul nostru de Rusalii. Mie mi-a plăcut, de-aia m-am dat mare-n fața voastră și am scris despre. Celor de-ați avut răbdare, vă mulțumesc! Celor care nu au avut, îi felicit, au câștigat niște minute-n viață cu care au făcut ceva util pentru viața lor.

Haidi, pa!

Web, te rog, ca să le treacă supărarea ălora de-au avut răbdare cu mine: https://www.youtube.com/watch?v=3YxaaGgTQYM

---

VIZUALIZĂRI: 2002 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI