Okinawa centrală

TIPĂREȘTE

Cu siguranță fiecare dintre noi a auzit de Okinawa și a visat, măcar în treacăt, să-și simtă picioarele în nisipul fierbinte alb și să înoate în marea cristalină plină de vietăți care mai de care mai frumoase. Așa visam eu prin martie, când mi-am luat biletele de avion spre Okinawa, însă m-am lovit de o problemă neprevăzută: portul era închis fix când urma să merg eu, spulberându-mi parcă potențialul bronz. Înainte de a vă spune de ce e o tragedie că e închis portul, câteva informații pe scurt:

(Fostul) Regat Ryukyu conține un arhipeleag de insule începând din sudul Japoniei și continuând până la nord de Taiwan, cea mai mare și cunoscută insulă fiind Okinawa. Există două porți de acces: aeroportul din Naha și cel din Ishigaki. (Mai de mult erau și vapoare dinspre Taiwan, dar nu se mai practică). Cea mai mare insulă, numită de fapt Naha, desemnează o zonă cu însemnătate mai degrabă istorică/culturală/economică decât tropicală/de plajă, fiind locul unde se află atracții precum Ocean Expo Park (cu celebrul acvariu Churaumi și altele), Castelul Shuri, altarul Naminoue, Strada Internațională (Kokusaidori) și altele.

În Naha există portul Tomari, de unde se ia feribotul către insulele din pamfletele promoționale, adică Zamami, Tokashiki și Aka (cele mai frumoase și populare), Tonaki, Aguni etc. Practic, acolo există plajele imaculate, marea cu nuanțe de albastru superb și tot ce își mai imaginează românul când zice „insulă tropicală”. Cazarea relativ scumpă față de alte destinații cu același potențial „tropical” (Thai, Filipine, Indonezia), însă parcă nimeni nu e ca Okinawa.

Și de aici dilema mea. Portul fiind închis, nu puteam ajunge la frumusețile marine mult visate, așa că am început să caut alternative: barcă privată până la insula mult dorită, însă costul depășea cu mult biletele de avion Kansai-Okinawa, ori să stau pe insula centrală și să încerc să mă bucur de ce-mi oferă. Și asta am și făcut.

Notă: mare adevăr au japonezii când zic că Okinawa e țara aia străină unde se vorbește (parcă din întâmplare) japoneză. Primul șoc: transport public semi-inexistent. În partea centrală, unde este și aeroportul și are, parcă pentru a te încurca, numele tot de Naha, există Yuirail, adică trenuri suspendate care te duc de la aeroport în diferite zone, cum ar fi castelul Shuri. Zona acoperită este relativ mică față de dimensiunea insulei.

Eu aveam pata pusă pe Ocean Expo, unde se află acvariul Churaumi. Altă problemă: acvariul este în nord de tot și se ajunge relativ greu: fie cu limousine bus (a se citi autocar) de la aeroport, dar costul pt drum dus-întors depășea 50$, fie cu „regular buses”, ce costau tot așa 40$ și nu găseam nici orar, nici stațiile, fie cu taxiul și suma ajungea la cifre colosale... Drumul dura aproape 3h din Naha către Ocean Expo Park

Mică paranteză: insula e împărțită în mai multe zone, de la sud la nord: Itoman, Naha (aeroportul și Kokusai dori, castelul Shuri), Ginowan, Chatan, Yomitan, Onnason, Motobu (Ocean Expo Park), Nago, Kunigami.

Drumul dinspre Naha spre zonele nordice se face cu autocare, luate fie de la de la aeroport, fie dintr-o stație mai din oraș. Există orar, însă stațiile de unde te urci sunt relativ prost marcate, în special dacă nu știi japoneză. Obsv: îți trebuie bilet cumpărat de dinainte, iar uneori casa de bilete nu este fix lângă stație.

Plajă se poate face în zonele Chatan, Yomitan, Onnason (Onna recomandare), însă prețurile sunt piperate, pentru că există numai hoteluri de lux ce își țin plajele private.

Revenind, în cazul în care nu puteți închiria o mașină (varianta preferată de toată lumea), există anumite tururi organizate ce te plimbă cu autocarul la principalele atracții turistice. Am ales unul ce mă ducea în: Kouri Island (20 de min), acvariul Churaumi (2.5h), Okashigoten (30min), Cape Manza (20min), Ryukyu Village (1h). A durat toată ziua și a inclus transportul și intrarea la obiective turistice pentru vreo 50$.

Cum eram în debutul sezonului ploios, am prins insula Kouri printre picături de ploaie și nori. Accesul se face via un pod suspendat superb, iar marea este cristalina și limpede, însă n-am văzut pe nimeni să facă baie (poate era și ploaia măruntă de vină).

Acvariul Churaumi a fost... visat de multă vreme și comparat până acum de zeci de ori cu Bangkok Sea Life (review aici) și Osaka Kaiyukan (review aici). Atracția principală este un tanc imens cu doi rechini balenă de dimensiuni... cel puțin impresionante. Intrarea costă aproape 20$ și, când am fost eu, într-o duminică pe la prânz, era al naibii de aglomerat. De chinezi, desigur. Și dacă în aglomerație de japonezi te mai descurci cumva, la acvariu m-am enervat de toate împinsăturile primite și de marea de oameni care se băgau în toate pozele mele.

În afară de „vedetele” la care se holba toată lumea, acvariul mi s-a părut un pic dezamăgitor, era mai degrabă mic și puține exponate, nu avea o logică anume și tancurile erau puse așa, mai mult să fie. Însă, spre deosebire de concurența principală (Osaka Kaiyukan), Churaumi are ceva nemaipomenit: localizarea într-un parc tematic. În aer liber era un ring în care înotau delfini, mai exista în apropiere un bazin cu anumiți pești (drept să vă zic, nu mi-am dat seama de ce sunt separați), iar dacă animalele marine nu sunt subiectul vostru preferat, parcul mai are o superbă grădină de orhidee, o recreere după un sat tradițional ryukyu, un muzeu despre oceanografie, diverse locuri de petrecut timpul și chiar și o plajă (Emerald Beach).

Okashigoten este locul destinat suvenirurilor la suprapreț, a înghețatei cu gust de cartof dulce și unde fotografiezi o poartă mare și frumoasă. Se poate elimina rapid de pe itinerariu, căci e același magazin și în Naha.

Cape Manza reprezintă o formațiune de stânci cu formă de cap de elefant+trompă. Frumos și acolo (în lipsă de plajă). Ryuku Village, destul de mic pentru ora alocată, are mai multe căsuțe tradiționale și, în funcție de noroc și de ora la care ajungeți, puteți vedea un spectacol în care protagonistul este shisa, sau zeitatea protectoare din Okinawa. Omniprezentă la toate magazinele de suveniruri, Shisa este de fapt un leu de mare și vine mereu în pereche de câte doi, cel din stânga cu gura deschisă. Mie-mi plac tare mult, însă prețul mi se pare exagerat, cei mai modești și mici (lungi cât degetul mic) shisa sunt de pe la 10$ în sus, iar cei cu adevărat draguți și la care nu te chiorăști să-i vezi ajung deja la trei cifre.

Plajele din Naha sunt... și nu prea. Naminoue Beach e singura din Naha, însă e o plajă îngustă, mică, surprinzător de rece și deasupra trec mașini. Priveliștea nu este una fantastică, pentru că în față este un pod suspendat, iar apa e mai degrabă tulbure. În a doua zi am luat autocarul spre o plajă publică din nord, înspre Chatan, însă, surpriză, apa îmi venea până deasupra genunchilor. Există o plasă, astfel că zona pentru plajă este foarte bine delimitată și nu ai voie să treci în partea mai adâncă. Nu m-am lăsat bătută și am luat-o și mai în nord, însă n-am găsit apă care să-mi treacă de buric. Măcar m-am bronzat un pic. Pe net singura plajă publică ce părea să nu fie child friendly (a se citi apă de juma de metru) era la 3h distanță de Naha, așa că adios înotat.

Per total, Okinawa mi s-a părut foarte scumpă, prețuri sensibil mai mari decât până și-n Tokyo și un coșmar dacă vrei să te deplasezi pe cont propriu și n-ai carnet. Dacă ajungeam și pe insulele de plajă „adevărate” sunt sigură că aș fi fost mai încântată de stat la plajă. Naha, insula cu aeroportul, este pentru vizitat, cultură, istorie, nu pentru ce voiam eu, plajă și înotat.

---

VIZUALIZĂRI: 1120 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI