En Chora Vezitsa, Vitsa, Epir

TIPĂREȘTE

În general când spui că mergi în Grecia în vacanță, aproape toată lumea îți urează să ai parte de soare și de mare caldă. Noi însă aveam nevoie de munți calzi. Am străbătut în anii din urmă o parte din zonele muntoase ale Greciei dar nu pot pretinde că le cunosc. Grecia are plaje spectaculoase dar are ținuturi în munți care-ți taie răsuflarea. Nu degeaba Grecia este prima în inima mea, ea are o geografie frumoasă și variată, despre istorie și cultură nici nu e cazul să amintesc, are oameni cu care m-am înțeles mereu chiar dacă am folosit un limbaj vechi, ancestral, un esperanto al mâinii, are o gastronomie pe gustul meu, are acel ceva greu de tradus care mă face să uit de părțile urâte ale vieții. Și cum am avut norocul ca și colegul meu de viață să adore țara și poporul ăsta, ne întoarcem acolo cu multă bucurie.

Prin unele părți ale Epirului am mai colindat dar în inima lui niciodată. Anul acesta am rupt câteva zile din concediu pentru a vedea un pic din zona satelor zagohoriene din munții Pindului. Cum drumul în Grecia era puțin nesigur din cauza unor probleme de familie, rezervările la cazare le-am făcut din mers și nu din timp ca altă dată. Am rezervat cameră pentru o noapte în zona Monodendri, satul Vitsa, o zonă frumoasă unde inițial doream să stăm două nopți dar, de nevoie ne-am mulțumit și cu una, fiind obligați și de data asta să scurtăm șederea în Grecia.

El Chora Vezitsa, guesthouse & restaurant, este locația din zis centrul satului, deși la prima vedere nu pare așa, e cam greu să ai un centru într-o localitate situată în pantă. Este în zona de case ce țin de partea superioară a satului și este ușor de identificat, ea aflându-se chiar la cel mai bătrân și mai înalt platan din sat, se spune că în vârstă de 650 ani pe unele ghiduri, gazda ne-a zis mândră că sigur peste 700...

Ajunși în sat am lăsat mașina în drumul principal și am urcat spre cazare pe un drum pietruit, cred că așa cam 400m. Ne-au întâmpinat două femei, mamă și fiică ori soacră și noră, stăteau amândouă în restaurant. Ne-a condus una din ele la recepție, în alt corp de clădire. Ne-a luat datele din c. i., i-am plătit cei 50 € pentru cameră așa cum era trecut pe confirmare, adică la check-in și am primit cheia cu un breloc metalic foarte greu. Apoi m-a întrebat unde am lăsat căruța, când i-am zis, m-a îndrumat către un loc la câțiva pași de pensiune. O parcare mică de 3 locuri, fără protecție spre prăpastie. A adus soțul mașina pe drumul îngust și, cu grijă și în admirația unor nemți a parcat pe muchia văii -ooo, Romanien! Abia a doua zi am înțeles admirația nemților când am văzut câte aveau ei pe mașina lor oricum mare, plus o remorcuță.

Deci la parcarea pensiunii se poate ajunge chiar cu o mașină mai măricică dar fără remorcă și cu mare grijă, drumeagul este îngust, puțin curbat, în pantă ușoară și pavat cu piatră cubică lucioasă. Altfel parcarea este suficientă pentru 3 mașini.

Recepția de fapt este un colț din salonul mare de la parter, acolo are calculatorul și tot ce trebuie. Este o cameră în formă de L, partea din stânga este aranjată ca loc de socializare având canapele, fotolii și măsuțe vechi, totul lucrat de mână, de la dantele până la lucrurile mai complicate. Un șemineu parțial colorat în albastru domină salonul iar dacă mergi spre partea mai îndepărtată a camerei găsești un raft cu cărți în mai multe limbi și, sub sticla unei măsuțe, un frumos joc de șah. Ferestrele cu perdele brodate mărginite cu dantele lucrate manual dau spre munții și vâile Pindului, satul fiind la granița Parcului Național Vikos Aoos.

În partea dreaptă a livingului este locul pentru micul dejun, scara ce duce la camerele de la etaj și mansardă și un intrând mic unde sunt două camere, în una din ele am stat noi.

Camera 14, foarte mare și tradițional aranjată. Un pat mare spre matrimonial pe latura stângă, lipit însă de perete. La partea opusă unde sunt geamurile acoperite cu perdele lucrate manual, un pat de o persoană și, între cele două paturi, un fotoliu pat. De la geamuri vedeam aburii care se înălțau din păduri dar și micuța cruce a bisericii zonei. O măsuță cu rol de birou sau toaletă, deasupra ei un tv și el mic, o altă măsuță rotundă, joasă, stil turcesc, două scăunele joase și un scaun obișnuit cu spătar completau mobilierul mic. Șifonierul destul de mare cu umerașe suficiente dar și cu destule pilote și pături, absolut necesare uneori și vara în această zonă montană. Deasupra ușii un aparat de aer condiționat, tip mai vechi dar la care n-am primit telecomanda dar nici n-am cerut. Wi-fi bun, poate unde am fost și lângă recepție. Cei de la etaj veneau jos cu laptop cu tot.

Baia cu cabină de duș, consumabile, 4 prosoape, curată dar cu lumină foarte slabă, așa ca o lumină de veghe. În prima zi am avut apă fiartă, a doua zi dimineață, deși ne-am sculat devreme, apa abia dacă începea să se dezmorțească. Pensiunea a fost plină așa că apa din boilerele probabil s-a terminat rapid. Deci am experimentat un fel de duș parțial, cu atât mai mult cu cât în baie era destul de frig. Dar n-a fost o mare problemă, toți ne-am descurcat, nu erau reclamații, doar păreri de râu în germană, engleză și greacă că șederea fusese prea scurtă.

Pensiunea are și un mic restaurant cu intrare separată, o încăpere grecească, cu șemineu și ceva decor specific. S-ar putea să fie singurul restaurant funcțional din sat în perioada mai rece, nu știu, noi n-am întâlnit alt local și am hoinărit ceva. Plus că la câți s-au adunat la ceai, cafea și vin când a început ploaia, mă face să cred că am dreptate. Am mâncat la restaurantul pensiunii ceva prânz-cină. Tsatsiki foarte bun cu pâine făcută undeva prin sat - eram acolo când a fost adusă caldă - o supiță bună de pui și câte o porție de musaca. Din păcate musacaua n-a fost rea dar a fost cea mai slabă pe care am mâncat-o până acum în Grecia. Tsipouro foarte bun, vinul potrivit, limonada așa și așa. Acestea plus cafea foarte bună, tare cum îmi place mie, 30 € / 2 persoane / bon de casă deși n-am cerut.

Micul dejun ne-a fost servit în livingul vilei. A fost suficient, nu foarte variat dar cât trebuie cantitativ pentru câți eram acolo. Am apreciat laptele de vacă, proaspăt, gemurile și mai ales prăjiturile de casă. Mezelurile și cașcavalul au fost din comerț, ouă n-am dorit. Sucul de portocale era de la cutie, se simțea acel gust specific. Dar per total calitativ a fost bunișor pentru gustul nostru.

Pensiunea are 10 camere unde se pot caza până la 4 persoane /cameră, fiecare cameră cu baie proprie iar mansarda, zic ei, este ca un fel de apartament și are șemineu. În

camere și băii sunt calorifere de fontă, semn că pensiunea este deschisă și iarna.

Sophia noastră cea deșteaptă ???? ne-a ghidat foarte bine spre această pensiune, ne-a adus bine pe drumurile locale cu asfalt bun și replica ei pe care o îndrăgim mereu "ați ajuns la destinație" am auzit-o când încă eram în șosea iar pensiunea undeva mai sus de capetele noastre. Pentru că știam din comentarii problema drumului local, străduța, am considerat că Sophia și-a făcut datoria și i-am închis gura!

Pentru cele câteva ore de somn petrecute acolo, cazarea a fost foarte bună. Mi-ar place să stau acolo și să privesc cerul seara sau să lenevesc sub brațele bătrânului platan din fața pensiunii. Seara noastră a fost ploioasă și rece dar și așa a meritat drumul la Vitsa și hoinăreala pe acei coclauri ai Zagorie Centrale. A doua zi am urcat mai sus de sat, spre canionul lor celebru și soarele ne-a fost prieten.

Vă rog atașați youtube.com/watch?v=EXhY3PdTwNg Zagoria. Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 1221 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI