Pe Sentiero dell'olivo, și nu numai atât…

TIPĂREȘTE

Dacă mergi in Lugano, și stai mai multe zile, nu rata o plimbare pe cărările de pe munții din zonă, cărări care inconjoară lacul și duc la mici și pitorești sate.

Am avut această șansă de a face câteva asemenea plimbări, cu bicicleta sau pe jos.

Voi incepe cu Sorengo, un mic orășel sau o comună așa cum este denumită in Elveția, dar, după mine mai repede un mic cartier al Lugano-ului, fiind așezat la vest de acesta, la aproximativ 4 Km.

Localitatea are o parte mai veche, cu vile construite in stil tradițional, cu un brâu pictat in partea superioară, cu obloane de lemn și cărămidă aparentă, cu străduțe mici, accesibile doar pe jos sau cel mult cu bicicleta, cu căsuțe din piatră cu fațadele perfect conservate și păstrate cât mai aproape de imaginea lor inițială.

Există și un cartier mai nou, cu blocuri mici, cu câteva etaje, cu o arhitectură in perfectă armonie cu vechile vile.

Casele orașului sunt inșiruite pe dealuri mici, așezate intr-o formă oarecum circulară, cu un parc frumos de unde nu lipsește un mic lac.

Până in Lugano se poate ajunge destul de ușor făcând o mică plimbare pe jos, sau, pentru cei mai puțin plimbăreți, se poate ajunge cu mijloacele de transport in comun.

De cum am ajuns, in prima zi, am făcut o plimbare pe străduțele orașului și am vizitat cea mai veche biserică din oraș, Chiesa di Santa Maria Assunta, construită in anul 1298 și alipită in sec. al XVI-lea unei mănăstiri a călugărilor capucini. La intrare, pe peretele exterior au fost descoperite două fresce reprezentându-i pe sfinții Francesc și Bonaventura, iar interiorul, restaurat in anul 1975, păstrează un altar inalt din marmură realizat in 1735 și o pânză care reprezintă Adormirea Maicii Domnului, operă a pictorului Antoni de Giorgi, realizată in anul 1752.

Biserica este așezată in vârful unui deal, și are in fața ei un parc micuț de unde se deschide o frumoasă panoramă asupra lacului și orașului Lugano.

Cea mai frumoasă plimbare a fost insă cea de la Lugano la Gandria, pe Sentiero dell'Olivo sau Sentiero di Gandria.

Fără să planific in mod special, in concediul din 2017 am avut parte de multe cărări pe care a trebuit să le batem cu piciorul. Cand abia ne ”reveneam” după urcușurile și coborâșurile din Făgăraș și mai apoi din peninsula Giens, iată că a trebuit să o luăm de la capăt, de acestă dată pe un drum mult mai ușor, dar la fel de frumos, care merge pe lângă lacul Lugano, din oraș până in satul Gandria.

Dacă pe cărările de pe coasta franceză am umblat echipată oarecum corespunzător (cel puțin cu incălțăminte sport și pantaloni scurți), iată-mă pe cărările de pe Muntele Bré, din Elveția, umblând in sandale și intr-o fustă cât se poate de lungă și incomodă.

Și să nu credeți că nu știu cum trebuie să te echipezi când mergi in drumeții! Numai că in acea zi nu știam exact că o să ajungem in Gandria. Știam că mergem la o plimbare in Lugano, iar gazda noastră ne-a spus că vom vizita și câteva biserici vechi, unde vrea să ne arate câteva picturi ale lui Luini și alte asemenea capodopere. Ne-a avertizat să nu cumva să ne imbrăcăm in pantaloni scurți, nici măcar trei sferturi, că stă preotul undeva in biserică, ne vede și ne face observații, sau, mai rău, ne dă afară din biserică. Degeaba am incercat noi să o convingem că nu e chiar așa, că merg și niște pantaloni trei sferturi, că am mai mers in biserici, e drept nu dezbrăcați dar cu o imbrăcăminte in lejeră și in același timp decentă. Nu am scos-o la capăt, așa că am luat singura fustă lungă pe care o aveam in dotare și am plecat in plimbare.

La fața locului aveam să constatăm că nu era chiar așa, că turiștii erau imbrăcați lejer in biserică, chiar și in pantaloni trei sferturi, și că am fi putut cu succes și fără să ne bată obrazul preotul bisericii să ne imbrăcăm mai comod.

Oricum, dacă știam că tot in acea zi vom face și o mică plimbare pe Muntele Bré, cu nici un chip nu m-aș fi lăsat convinsă să mă imbrac așa, chiar dacă mă dădea preotul afară din biserică atât la propriu cât și la figurat.

Dar, să revin la plimbările noastre.

Gandria, in prezent un cartier al orașului Lugano, este un vechi sat, ultimul de pe teritoriul Elveției inainte de granița cu Italia, așezat pe malul lacului Lugano, la poalele muntelui Bré. Tot de Gandria aparțin și Cantine di Gandria și Muzeul Elvețian al Vămilor, aflate in fața localității, pe malul opus al lacului, accesibile numai de pe lac.

In Cantine di Gandria, locuitorii satului iși păstrau in trecut alimentele (vin, carne, brânzeturi) iar muzeul este situat in clădirea unui fost punct de control vamal.

La inceputurile sale, in prima parte a secolului al XIII-lea, Gandria era situat mai sus, pe la mijlocul muntelui Bré. Pentru că era foarte greu accesibil, locuitorii au părăsit casele de pe munte și au mutat satul pe malul lacului, putând astfel folosi apele lacului Lugano atât pentru transport cât și pentru asigurarea hranei prin pescuit.

In afară de pescuit, sătenii din Gandria se mai ocupau cu viticultura, cu creșterea viermilor de matase și comercializarea mătăsii și cu producerea uleiului de măsline, culese din plantațiile de măslini din jurul satului. Măslinii au fost distruși in anul 1709 in urma unei ierni extrem de geroase, dar au fost replantați in zilele noastre, de-a lungul unui drum care leagă satul de Lugano, numit Drumul Măslinilor.

O altă activitate profitabilă, deși in afara legii, a fost contrabanda cu țigări, alcool și carne, favorizată de așezarea satului aproape de granița cu Italia și de terenul accidentat, care ingreuna cotrolul vameșilor.

In prezent Gandria este un sat pitoresc, cu străduțe foarte inguste și case vechi, așezate unele peste altele pe munte, cu fața spre lac. In centrul satului e află biserica San Vigilio, construită la mijlocul secolului al XV-lea, cu un turn din piatră inalt de 25 metri, construit in stil romanic, și cu o fațadă reconstruită in stil baroc. In interiorul bisericii, in spatele altarului, se află o pictură in ulei, operă a fraților Torricelli, care redă martiriul patronului spiritual al bisericii, San Vigilio, omorât cu pietre de păstori păgâni.

In interiorul satului este interzis accesul autovehiculelelor, de fapt nici nu pot pătrunde pe străduțele extrem de inguste. Mașinile locuitorilor satului pot merge pe malul lacului până la intrarea pe Drumul Măslinlor, unde se află o parcare, iar de aici pot merge pe jos sau cu bicicleta, la care atașează o remorcă pentru transportul produselor grele sau voluminoase.

In Gandria se poate ajunge cu mașina și pe șoseaua de deasupra orașului, de pe munte, șosea care leagă Lugano de Italia. Este și o linie de autobuz care pleacă din Lugano și are stație sus, in apropiere de Gandria.

Accesul in Gandria se poate face și de pe lac, cu barca sau cu mici vaporașe care pleacă din Lugano. De altfel, de pe lac se vede cel mai bine satul in ansamblu, casele insiruite pe munte si grădinile terasate.

Dar, cred că cel mai frumos mod de a ajunge in Gandria, este pe jos, pe Sentiero dell'olivo.

Din Lugano, după ce traversezi parcul Ciani pe cărarea de pe lângă lac, treci de Lido di Lugano și continui să mergi pe strada care mărginește lacul, oprindu-te din loc in loc pentru a admira priveliștea oferită de lac și de munții care il inconjoară.

Primul popas este la Castagnola, un cartier al orașului Lugano, cu vile așezate chiar pe malul lacului.

După ce admiri terasele pline de flori ale locuințelor de pe malul lacului și te gândești la norocul care s-a abătut pe locuitorii acelor case, să beneficieze zilnic de frumusețea lacului și munților care il inconjoară, ajungi la parcarea San Domenico, de unde incepe Sentiero dell'olivo.

Ideea construirii drumului aparține asociației ”Prietenii măslinilor”, care in colaborarea cu Fondul Siturilor Naturale și Arheologice din Gandria au dorit astfel să revigoreze cultivarea măslinilor și producția de ulei de măsline.

Drumul are o lungime de 3,17 Km și trece prin câteva plantații de măslini. De-a lungul drumului sunt 18 panouri cu informații despre istoria și cultivarea măslinilor, despre diferitele tipuri de măslini, precum și despre produsele din măsline (ulei, produse cosmetice, etc.).

Drumul trece și pe lângă câteva mici restaurante și hoteluri, unde te poți opri pe terasele de lângă lac pentru a servi masa sau a-ți domoli setea.

Sentiero dell'olivo este accesibil oricui vrea să facă o mică plimbare până in Gandria iar de aici, pentru cei care vor să se intoarcă tot pe jos in Lugano, se poate urca puțin pe Muntele Bré prin ”Parcul cu Măslini”.

Noi am urcat chiar mai mult decât atât. Inițial am urcat prin Parcul cu Măslini până la șoseaua de deasupra satului Gandria, am mers o porțiune pe marginea ei, pe un trotuar ingust, am intrat intr-un tunel rutier și am ajuns la o fereastră a tunelului, sau mai corect un balcon, de unde se deschidea o frumoasă priveliște asupra lacului și munților.

Nu prea m-am simțit confortabil mergând pe marginea șoselei pe care mergeau cu viteză mașini, așa că am intrat din nou in Parcul cu Măslini pe o cărare ingustă, puțin abruptă, care șerpuiește printre măslini, chiparoși, lauri și alți arbuști care cresc pe munte favorizați de clima blândă. Din loc in loc sunt terase de unde poți admira satul și lacul, cu panouri orientative sau pe care sunt menționate date despre parc și vegetația lui.

Cărarea care coboară prin Parcul cu Măslini este de fapt o variantă B a Sentiero dell'olivo, cele două drumuri intâlnindu-se in apropiere de San Domenico, de unde te poți intoarce pe jos sau cu mașina in Lugano.

Acest traseu l-am făcut și noi ajungând in Lugano când deja se lăsase intunericul.

In ultima zi petrecută la Lugano, gazdele noastre ne-au propus o vizită la Caslano, un mic sat de lângă Lugano, aproape de granița cu Italia.

Era o zi ploioasă și cam rece, care nu te prea îmbia la plimbări. Am stat cu ochii pe geam și pe starea meteo și, când ni s-a părut că vremea se indreaptă puțin, am plecat la plimbare.

De această dată gazedele ne-au propus să mergem cu bicicletele, și ne-au pus la dispoziție două biciclete, dintre care una cu roți mici, care mi-a revenit mie.

Eu sunt o amatoare a mersului cu bicicleta, dar, pe biciclete mai mari, cu roți mai mari, iar micuța bicicletă care mi s-a pus la dispoziție nu prea era pe stilul meu.

Că nu mă simțeam confortabil pe acea bicicletă aveam să constat la câteva minute după ce am plecat, când a trebuit să trec de pe stradă pe trotuar. Nu am calculat bine viteza sau unghiul de intrare pe trotuar, roata a prins bordura, iar eu am făcut o căzătură de toată frumusețea. De fapt, m-am sprijinit pe palme, pe care mi le-am zgâriat destul de serios. Usturimea și sângele din palme au fost singurele simptome resimțite pe loc. Efectele căzăturii nu erau insă așa de mici. Pe măsură ce trecea timpul, a inceput să mă doară cotul, să se umfle și să imi fie foarte greu să indoi mâna. Aveam să constat mai târziu că zgârâieturile din palmă erau nimic pe lângă fisura din cot pe care am căpătat-o și care a dus la punerea mâinii stângi in ghips (dar abia peste cîteva zile când am ajuns in țară și m-am dus la doctor, deși aveam asigurare medicală valabilă și in Elveția).

Dar o căzătură și un cot puțin umflat nu puteau să mă facă să renunț la plimbare, așa că, după ce mi-am oblojit rănile din palmă, am pornit mai departe, tot pe bicicletă.

Caslano este un mic oraș așezat pe o peninsula Sassalto, inconjurată pe trei părți de apele lacului Lugano și pe o parte de Muntele Caslano, sau mai bine zis un deal inalt de aproximativ 500 metri.

Localitatea este așezată pe locul unei vechi cetăți romane, din care nu mai există in prezent ruine, dar de la care iși trage numele care derivă din Castellano, nume strâns legat de prezența in zona respectivă a unei cetăți.

Cu biciceta am mers până in Piazza Lago, aflată intre o frumoasă promenadă la malul lacului și centrul orașului.

Am parcat bicicletele chiar când ploaia, de care credeam că am scăpat, tocmai se intețise. Ne-am adăpostit intr-unul din restaurantele aflate in Piazza Lago, sperând ca in timp ce bem o cafea ploaia să se mai oprească și noi să putem vizita orașul.

Când picăturile de ploaie erau mai rare, am pornit la plimbare, dar nu prin oraș ci la o drumeție in jurul peninsulei.

Datorită caracteristicilor geologice, cu o multitudine de tipuri de roci, aparținând unor epoci diferite, a bogăției florei existente aici, cu soiuri de plante reprezentative pentru intregul canton Ticino, Peninsula Sassalto este o zonă protejată de Confederația Elvețiană. Zona este străbătută de multe cărări pe care turiștii amatori de drumeții le pot străbate pentru a cunoaște mai bine peninsula și muntele Caslano.

Noi am mers doar pe cărarea care inconjoară peninsula, traseu care face parte din Parcul Natural din Muntele Caslano.

Ca și Drumul Măslinilor, acest traseu este marcat iar de-a lungul lui se află tabele explicative cu arborii și florile din imediata vecinătate și cu date despre zonă.

Drumul merge in parte prin sat, pe lângă lac, urcând apoi ușor pe munte, prin pădure. Cu toate că ploaia nu se lăsa dusă, ba din contră, se cam intețise, erau mulți turiști care străbăteau acest traseu, putând astfele beneficia de aerul curat și de frumusețea lacului și a muntelui Casalano.

Traseul poate fi străbătut in aproximativ două ore, dar dacă te mai oprești pentru fotografii sau dacă mai faci și vreun popas la unul dintre restaurantele cu specific pescăresc de pe malul lacului, poate dura mult mai mult.

Noi nu ne-am oprit decât pentru fotografii, pentru că ploua și mă durea in cot, la propriu. Durerea incepea din ce in ce mai mult să iși facă simțită prezența, micșorând bucuria și frumusețea plimbării in natură.

Am ajuns din nou in Caslano, și am făcut o foarte scurtă plimbare prin oraș, pe străduțele pietruite mărginite de case frumoase, mai mari și mai somptuoase decât cele din Gandria. Stilurile clădirilor și al monumentelor sunt diferte, in funcție de epoca in care au fost construite. Astfel poți găsi aici clădiri construite in stil renascentist sau baroc, dar și case cu o arhitectură modernă, perfect armonizate cu cele din epocile de mult apuse.

Caslano se laudă cu un muzeu al pescuitului și mai ales cu Muzeul Alprose, un muzeu al delicioasei ciocolate. Nu am vizitat muzeul, dar pot să vă spun că este deschis zilnic intre orele 9 -17 și are și un magazin cu diferite sortimente de ciocolată.

Ploaia nu se lăsa dusă, iar noi mai aveam de mers aproximativ 11 Km până acasă, așa că ne-am luat bicicletele și am pornit la drum.

Cam acestea au fost peripețiile noastre pe cărările din zona Lugano. Nu știu dacă am reușit să surprind in fotografiile făcute și in ceea ce am scris frumusețea locurilor pe care le-am străbătut.

Sper ca filmul atasat la prezentul review să vă convingă că merită o scurtă excursie in Gandria și in zonele inconjurătoare.

Vă rog, dacă se poate să atașați https://www.youtube.com/watch?v=bzi5uD_q78M.

---

VIZUALIZĂRI: 2845 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI