ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.05.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Braşov
ÎNSCRIS: 24.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2018
DURATA: 3 zile
colegi

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

BSDA şi-a redeschis porţile

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor!

Întrerup obişnuita serie cronologică a articolelor, pentru a posta un nou episod din seria (botezată de mine) ”Noi am fost acolo! Veniţi şi voi? ”. E drept că faţă de invitaţiile postate până acum, de acesta dată vorbim despre un altfel de eveniment, dintr-un domeniu mai puţin interesant pentru AFA, şi cu siguranţă şi acest text probabil va interesa o categorie destul de restrânsă de cititori. Asta însă nu înseamnă că nu merită efortul şi timpul acordat acestei postări – ştiţi cum zic eu de obicei, şi în cazul articolelor de munte, o singură persoană dacă se poate folosi de informaţiile oferite, atunci articolul şi-a atins scopul.

Întâi de toate, pentru a ştii despre ce vorbim, se cuvine să fac o prezentare generală a acestui eveniment, şi voi începe prin a vă spune ce înseamnă BSDA. Este binenţeles o abreviere şi vine de la Black Sea Defense & Aerospace – cred că traducerea în limba română nici nu-şi mai are rostul.

Ce este BSDA? Este o expoziţie internaţională dedicată domeniului apărării şi securităţii, indiferent că vorbim despre mediul operaţional terestru, naval, aerian, spaţial sau cibernetic, fiind totodată cel mai mare târg de profil ce are loc în estul Europei. Ştiu că poate pentru mulţi nu are vreo relevanţă dar aş vrea să menţionez şi că târgul este organizat de către TNT Production – nu, nu este reclamă, pur şi simplu consider că merită să fie menţionaţi pentru efortul depus în organizarea unui eveniment de aşa amploare.

Pe lângă expoziţia de tehnică militară, în cadrul evenimentului au loc diverse conferinţe tematice, ce implică expozanţi, oficiali, profesionişti din domeniu, etc. De asemenea este locul potrivit şi pentru prezentarea ofertei educaţionale a şcolilor de profil.

Prima ediţie a BSDA a avut în anul 2007, iar din 2008 a avut loc din doi în doi ani, căpătând din ce în ce mai mult prestigiu şi adunând în acelaşi loc din ce în ce mai mulţi participanţi/expozanţi.

Unde are loc BSDA? La ROMAERO (Aeroportul Băneasa), accesul făcându-se pe la intrarea de pe bulevardul Ficusului, nr. 44. Pentru cei care nu cunosc zona şi vin cu maşina, coordonatele GPS ce se pot folosi sunt 44.493715,26.085745. Însă atenţie, căci la faţa locului vizitatorilor NU li se asigură locuri de parcare şi din câte am observat cu alte ocazii, parcatul maşinii constituie o problemă.

Deşi BSDA este dedicat celor implicaţi în domeniul apărării şi securităţii (industrie, forţe armate, angajaţi ai instituţiilor de specialitate, etc.), în ultima zi expoziţia este deschisă şi pentru publicul larg, de aceea am şi luat decizia de a scrie aici pe AFA despre acest eveniment.

Acestea fiind spuse, să trecem la lucruri concrete despre ce a fost şi ce va urma, cu menţiunea că ţinând totuşi cont că suntem pe un sait de impresii turistice, nu voi pune accent pe „capitolul” profesioniştilor.

BSDA 2016

Ediţia din 2016 a fost considerată de mulţi, cea mai reuşită dintre toate. Din câte am băgat de seamă, numărul celor prezenţi în ultima zi, ca simpli vizitatori, a fost destul de mare, aceştia venind fie din pasiune pentru tehnica militară, fie doar de curiozitate sau, pur şi simplu, pentru satisfacţia... copiilor – da, deşi poate o să vi se pară curios dar cred că în general cei mai entuziasmaţi să se urce într-un avion, într-un elicopter, pe un tanc sau să se „joace” cu ce se găseşte la îndemână pe-acolo sunt copiii.

Spaţiul expoziţional a fost alcătuit din expoziţia exterioară şi cea interioară, amenajată în două hale ale Romaero. Cea interioară a fost foarte complexă şi s-a putut vedea cam... de toate, de la simple machete de prezentare, la armament şi diverse mijloace de transport. Mi-e foarte greu să le enumăr pe toate aşa că aş menţiona transportorul blindat al finlandezilor, cel de intervenţie a turcilor şi Duster-ul dotat cu şenile şi turelă. De departe însă cele mai căutate standuri au fost cele unde au fost prezente simulatoarele de zbor. Americanii de la BELL au fost prezenţi cu un simulator „pe bune” al elicopterului de atac AH-1Z (cel despre a cărui achiţiziţie se tot discută de ceva vreme) – aici, îndrumaţi de un pilot de teste al companiei şi-au încercat tehnica de zbor atât piloţi profesionişti cât şi simpli... curioşi;). Înghesuială şi mai mare (cea mai mare) era însă la simulatorul dedicat copiilor, aceştia fiind încântaţi şi nerăbdători să se afle câteva minute la manşa unui avion.

Expoziţia exterioară a fost dominată de diverse aeronave, aparţinând Forţelor Aeriene ale Statelor Unite - un avion Hercules şi două F-16, respectiv ale României – IAR-99, C-27J, IAR-330 (în variantele SOCAT, MEDEVAC şi Naval). Forţele terestre au fost prezente cu tancul TR-85 Bizonul, lansatorul de rachete LAROM, un transportor MRAP şi o autospecială de intervenţie EOD (dezamorsarea muniţiilor explozive). Spaţiul expoziţional a fost completat de prezenţa unor autospeciale de intervenţie, de radare şi echipamente din dotarea unităţilor de scafandri.

În aer au avut loc demonstraţii de zbor cu Mig-21 Lancer, IAR-99 Şoim, IAR-330 Puma şi C-27J Spartan iar la sol, angajaţii SASS şi-au demonstrat abilităţile în exerciţii de luptă şi de intervenţie rapidă.

Cam asta a fost o trecere rapidă în revistă a ceea ce am văzut în 2016.

BSDA 2018

De azi BSDA şi-a deschis din nou porţile, iar organizatorii promit că această a şaptea ediţie va fi de o amploare mai mare faţă de precedentele. Detaliile despre eveniment au fost date publicităţii de ceva vreme, astfel am aflat că expoziţia va găzdui peste 270 de expozanţi din peste 25 ţari, în listă fiind prezenţi şi cei mai mari şi cunoscuţi producatori de tehnică militară din lume: Lockheed Martin, Raytheon, General Dynamics, Bell, Elbit Systems, Rafael Advanced Defense Systems, Airbus, MBDA Missile Systems, Damen Shipyards, Rheinmetall şi mulţi alţii. Cunoscătorii domeniului pot găsi lista completă a participanţilor pe pagina oficiala BSDA.

În expoziţia exterioară se vor găsi din nou atât cei de la U. S. Air Force (nu ştiu cu ce vor fi prezenţi) cât şi cei din instituţiile româneşti (Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne) ce-şi vor prezenta o parte din tehnica din dotare.

În program sunt anunţate şi cu siguranţă vor avea loc, la fel ca şi până acum, atât exerciţii (la sol) cât şi zboruri demonstrative însă nu ştiu să vă spun cu exactitate ce şi cum se va întâmpla.

Din punct de vedere al programului, primele două zile sunt, ca şi la ediţiile precedente, dedicate exclusiv celor ce au legătură cu domeniul apărării şi securităţii, vizitatorii având acces între orele 10.00 – 17.00, pe baza ecusonului primit la intrare, în urma înregistrării.

În ultima zi (vineri – 18 mai), expoziţia va fi deschisă între orele 10.00 şi 15.00, accesul fiind permis (şi) publicului larg – nu ştiu care va fi procedura de acces dar cred că, pentru orice eventualitate, cei ce vor fi prezenţi la poarta Romaero ar fi bine să aibă un act de identitate asupra lor.

Cam atât am avut de spus. Dacă ar fi fost să trecem la chestii tehnice ar mai fi fost multe de adăugat însă nu e cazul. Mă limitez doar la a vă mai recomanda/invita să veniţi să vedeţi „live” cele ce v-am povestit până acum, măcar doar de curiozitate.

Toate cele bune şi vacanţe frumoase!


[fb]
---
Trimis de urjanclaudiu in 16.05.18 22:36:52
Validat / Publicat: 17.05.18 07:37:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 907 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (urjanclaudiu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Zbor demonstrativ - Mig-21 Lancer
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2933 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [17.05.18 09:49:21] »

Noroc cu AFA, că aflu și io de ce de cîteva zile tot văd, și mai ales aud, aud monstruos, infernal, avioane militare prin cartier.

Pare interesant, dacă mîine oi avea ceva vreme, oi trece și eu pe acolo.

Cine e prin cartier, poate continua ziua cu o vizită la cofetăria Christine, care e o țîră mai la vale, pe Ficusului colț cu Valentin Bibescu. Acolo se găsesc mici capodopere ale genului. Jeleuri, spume, carameluri, ciocolăți, fructe, scorțișoară, creme, biscuiți, migdale și alte ingrediente magice, combinate iscusit. Plus patiserie. Luați de vedeți cofetaria-christine.ro

ungureanica [17.05.18 12:45:19] »

Un articol fain și foarte interesant, din nou. Pe un model ca și radarul din poza 19 am lucrat câțiva ani buni. Frumoase amintiri. Salutări.

urjanclaudiu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [18.05.18 10:18:32] »

@abancor:

Noroc cu AFA, că aflu și io...

Uite că până la urmă, au şi articolele astea o utilitate. Apropo de „gălăgie”, în prima zi s-a zburat mai mult că a fost şi deschiderea şi în plus, a fost şi vreme frumoasă. Ieri nu a apucat să zboare decât Lancer-ul şi Puma, căci pe urmă a început ploaia. Exerciţii demonstarative la sol au fost câteva, mai aşa, printre picături.

Azi, dacă vremea va fi frumoasă, se preconizează a fi o zi cu mult mai multe zboruri şi alte activităţi. Din păcate, eu nu voi mai putea fi prezent căci sunt deja la Braşov, pentru nişte lucruri... mai puţin plăcute.

Pare interesant...

Chiar este şi merită mers acolo! Şi ar fi de subliniat (şi ţin neapărat să fac această menţiune) faptul că organizatorii nu s-au lăudat degeaba că va fi cea mai de amploare ediţie. Merită felicitaţi pentru ceea ce au realizat – chiar au întrecut aşteptările. Ceea ce am văzut a fost fără dubiu peste ceea ce a fost până acum. Americanii au venit cu ceva neaşteptat (Surpriză!!!). La ai noştri, „tereştrii” au adus pentru prima dată aproape TOT ce au în dotare (inclusiv noile achiziţii - unele cu 0 km la bord), aviaţia a avut (în sfârşit) un F-16 la sol, navalii au fost mai slăbuţi (dar e de înţeles), Internele la fel, au fost prezenţi cam cu de toate, de la scutere la elicoptere. Şi vorbim doar despre expoziţia exterioară, nu şi de ce a fost amenajat în interior, unde spaţiul a fost extins de la două (ediţia precedentă) la trei hale/pavilioane.

Concluzia mea este clară: BSDA 2018 este un succes şi expoziţia merită văzută.

urjanclaudiu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [18.05.18 10:26:38] »

@ungureanica: Mulţumesc frumos.

Cât despre radar, presupun că e vorba de "bătrânul" P-18.

Salutări şi de la noi!

ungureanica [18.05.18 18:42:44] »

@urjanclaudiu: Da. Văd că te pricepi. Înainte de el am avut un și mai bătrân P 12.

urjanclaudiu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [20.05.18 07:20:41] »

Văd că te pricepi...

@ungureanica: Da de unde atâta pricepere -aşa am văzut şi eu că scrie "pe net" şi am zis să mă dau... mare

mishu [20.05.18 16:49:46] »

@abancor: Astea sunt deja rautacisme si stau si ma gandesc la dracusorul din mine daca sa cedez si sa deschid link-ul catre cofetarie, nu de alta dar daca ma tenteaza ceva mai am pana sa ajung acolo si sa-mi satasfac dorinta .

mishu [20.05.18 16:51:58] »

@urjanclaudiu: Astfel de evenimente atrag intotdeuna si nu numai bucurestenii ci si locuitorii altor orase. Felicitari, votat cu mare drag.

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [20.05.18 23:39:41] »

@mishu: Curaj! Deschide! Oricum, dacă am fost ticălos, poate te consolează, un pic, faptul că am pătimit vinerea asta, neputînd să ajung la cofetăria cu pricina, așa că weekendul ăsta am mîncat dulciuri de la o cofetărie mai slabă, nici nu merită să-i dau numele, deși e destul de pompos, din ăla cu „by” cutare, gen „Dulciuri, by Mitică Limonadă”

De fapt, din cauza evenimentului BSDA, n-am reușit nici în piață să ajung, nu era un loc de parcare liber în tot cartierul.

Mai departe citește pe riscul tău.

Tot apropo de cofetării bune, pe asta o știi: cofetariaarmonia.ro? Asta în caz că ajungi mai ușor în Titan decît în Băneasa. Recomand să nu ratezi prăjitura Petit David și feluritele eclere.

Iar revenind la Christine, de neratat prăjitura omonimă, cu piersici caramelizate, scorțișoară și mousse de șampanie. Deși nici aia cu fructul pasiunii, ciocolată albă și cocos nu e de lepădat, sau Symphonie, care combină vreo 6 gusturi și texturi diferite, curat simfonie.

Am mai găsit dulciuri bune și la Centro, la fostul hotel Dorobanți, fost Howard Johnson, actual Sheraton. De pildă, jeleuri de fructe autentice, greu de găsit altminteri. Mai bine zis ceea ce se numește pâte de fruits pe franțuzește, adică nu cauciuc aromat sintetic, ci un jeleu fin, care aproape se topește în gură, făcut cu sirop sau piureu de fructe adevărate. Uite aici au un link către catalogul de produse sheratonbucharest.com/ro/ ... rs/centro-cakes.

Sigur, nu zic asta ca să fac poftă cuiva gratuit, ci ca informație utilă pentru cei care apreciază dulciurile de calitate. Deși discuția inițială era despre armament! Sau tocmai d-aia! Să mai îndulcim milităria.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
urjanclaudiu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [22.05.18 05:29:40] »

@mishu: Şi de data asta erau veniţi destul de mulţi din ţară. Ce să mai zic de faptul că am văzut grupuri de copii de la licee din provincie, veniţi organizat la Bucureşti pentru această expoziţie. E îmbucurător faptul că mai sunt pasionaţi şi de un asemenea domeniu mai... special.

Mulţumesc frumos pentru felicitări şi apreciere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu, ungureanica
Alte impresii din această RUBRICĂFestivaluri, târguri, expoziții bucureștene:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073880195617676 sec
    ecranul dvs: 1 x 1