Sejur in Harghita si imprejurimi

TIPĂREȘTE

Ne-am luat cateva zile de vacanta in jurul lui 1 Mai si am cautat o destinatie in care n-am mai fost, nu mai departe de 6-7 ore de Bucuresti. Ne-am hotarat sa mergem la Odorheiu Secuiesc din mai multe motive:

1) nu mai fusesem niciodata

2) nici in Harghita nu prea fusesem decat foarte demult sau in trecere

3) auzisem ca e foarte frumos si sunt destule de vazut

Sejurul nostru s-a desfasurat intre 28 aprilie-2 mai si am prins o vreme superba, numai de la 25 de grade in sus si niciun nor pe cer. Asa ca ne-am pus pe lista o multime de obiective de vazut, ne facusem temele ????

Articolul meu vrea sa va dea informatii despre aceste obiective, adaugand cateva detalii fata de ce am gasit deja pe acest site.

Ziua 1 – Odorheiu Secuiesc (centru)

Numai atat pt prima zi, asta fiind ziua in care am ajuns. Centrul arata bine, am fost surprinsi in mod placut sa vedem cladirile principale bine intretinute, chiar cochete. De vazut Biserica Reformata, Biserica Franciscanilor, Primaria, dar mai ales Colegiul Reformat si Gimnaziul. In fata Bisericii Reformate se afla un grup statuar si rondouri de flori, totul foarte ingrijit.

Am cautat o farmacie si, in afara de faptul ca erau putine (nu ca in Bucuresti!), erau toate inchise. Si asa au stat tot week-end-ul, abia luni am gasit una deschisa.

Populatia orasului e in proportie de 97-98% maghiara si n-am auzit vorbindu-se decat maghiara. Cu toate astea n-am avut nicio problema sa ne intelegem cu localnicii, vorbeau romaneste indata ce-si dadeau seama ca suntem romani. Nu toti vorbeau la fel de bine, dar nici nu era nevoie, era suficient. Lumea a fost amabila peste tot.

Ziua 2 – Poiana Narciselor, Lacul Sf. Ana

Este vorba de Poiana Narciselor de la Vlahita (asa puteti s-o cautati pe Google), la care am ajuns urmand GPS-ul pana cand ne-am oprit la baza dealului pe care auzisem ca se afla narcisele. Nu exista niciun indicator pe nicaieri, o problema de care ne-am mai lovit in jud. Harghita, deci atentie. Am strans ceva informatii inainte sa ne apucam de urcat, cum ar fi ca avem de mers vreo 800 m, ca e putin urcus, dar nu cine stie ce, etc. Sigur ca ne-am pus problema daca or fi inflorite la vremea asta a anului, dar vremea deosebit de calda, faptul ca in Bucuresti deja le trecuse timpul si faptul ca am vorbit cu o doamna care tocmai stransese niste narcise putin mai incolo (nu pe deal, ci de-a lungul drumului de la baza), ne-au dat sperante. Si am inceput sa drumetim… si am tot mers, si am tot mers… vreo 2 km in lung si-n lat, dar noi narcise n-am vazut. Nici inflorite, nici neinflorite (le-am fi recunoscut dupa tulpini si frunze). Am intrebat si pe altii, care cautasera in alte directii, si nici ei nu vazusera niciuna. Cica se tine chiar Festivalul Narciselor aici, dar noi n-am vazut niciun semn de asa ceva (vreun afis, indicator, etc.). Si era cald, iar noi mergeam pe poteci de pamant… si nu era nici tipenie. Am vazut insa niste pajisti frumoase acoperite cu papadii inflorite, galben peste tot, asa ca am facut niste poze de pe deal, care poate ca au meritat efortul pana la urma…

Urmatorul obiectiv a fost Lacul Sf. Ana, unde eu mai fusesem cu 38 de ani inainte… de groaza ce trece timpul! Lacul e minunat, pare cuibarit intre brazi. Nu are decat 6,4 m adancime, dar nu pare ???? Tot Wikipedia ne spune ca e singurul lac vulcanic din tara si ca in jurul lui nu poate trai niciun animal datorita concentratiei scazute de oxigen (!) Era lume destula, dar mai nimic amenajat pe mal. N-am gasit decat kurtos kolacs si de baut. Nu inteleg atata lipsa de organizare… Un moment placut a fost cand ne-am fotografiat cu o pasare deosebita. Era acolo un tip care avea o pasare de care noi am crezut ca e soim, dar era de fapt un uliu cu coada rosie, specie americana, pe care el il adusese din Anglia cu mari eforturi (formalitati, batai de cap). Era un spectacol sa-l vezi zburand.

La intoarcerea acasa, ne-am oprit sa mancam la un restaurant aflat pe marginea drumului, numit "Hun Tanya", care arata pur si simplu incredibil. Se afla putin dupa Vlahita cum veniti dinspre Odorhei (sau inainte de Vlahita din sens invers). E construit in forma de cort de huni (sau se spune iurta?) si e posibil ca numele lui (in maghiara) sa insemne chiar asta, nu ne-a putut lamuri nimeni. Acoperisul trebuie sa fi fost o lucrare complicata, dar rezultatul final merita toti banii. Serviciul, pe de alta parte, a fost teribil, am asteptat o ora pt 2 ciorbe (care nu trebuiau decat incalzite si puse in farfurii). Tanara doamna care e proprietara restaurantului (si care avea si un copil mic in brate) si-a cerut insa mii de scuze, deschisesera de 3 zile si cea care ne servise pe noi era o angajata noua… in fine. Merita sa va opriti si sa-i faceti macar o poza, zic eu ????

Ziua 3 – Lacul Zetea, Pct. de belvedere Depresiunea Giurgeului, Pestera Sugau, Lacul Rosu, Cheile Bicazului, Lacul Bicaz

In ziua a 3-a am plecat cu gandul sa facem pestera si Lacul Rosu, dar am ajuns sa facem mult mai mult decat atat si nu ne-a parut rau deloc. In drum, ne-am oprit intai la lacul de acumulare Zetea de care aflasem de la o doamna cu care vorbisem la Poiana Narciselor. Cum era in directia noastra, am zis sa mergem si n-am regretat deloc. Se fac doar 20 min cu masina din Odorhei, iar locul e foarte frumos, lume mai deloc, privelistea care se intinde vis-à-vis de lac, pe partea celalalta a barajului, e superba. Valea se intinde cat vezi cu ochii, iar in departare se vad muntii. Ce stiam noi de Zetea e ca se face acolo o tuica fantastica (care se gaseste rar in comert, dar daca o vedeti, nu ezitati), insa noi n-am vazut niciun semn ca se fabrica asa ceva acolo, nici un magazin de profil, nimic. Pacat.

De la Zetea am plecat mai departe spre pestera, dar in drum ne-am oprit la un punct de belvedere pe partea dreapta, de unde se deschide o panorama a Depresiunii Giurgeului. Privelistea are in centru Cariera Suseni, cariera deschisa de exploatare a andezitului, format acum 6,5 mil. ani in urma unei eruptii vulcanice a vulcanului Ciumani-Fierastraie. Locul face parte din Reteaua Natura 2000.

Am pornit apoi catre Pestera Sugau. La pestera se ajunge dinspre Gheorghieni, din satul Voslabeni. O luati pe un drum forestier cale de vreo 6 km. Drumul forestier n-a fost rau (noi avem un VW Passat, o masina de oras cu garda joasa), dar era unul si mai bun pe care l-am descoperit si folosit la intoarcere. N-a fost chiar usor sa gasim drumul spre pestera, din nou lipsa de indicatoare, dar am intrebat in stanga si-n dreapta, localnicii au fost foarte amabili. Odata ajunsi la pestera, ne-am intalnit cu ghidul (nu se intra altfel), care ne-a povestit cateva lucruri despre pestera. N-o sa le repet aici, le gasiti in alte postari de pe acest site. Am platit intrarea, 10 lei biletul. Am asteptat sa ne strangem mai multi si am luat-o spre pestera prin padure. Se urca pret de vreo 60 m pe inaltime, dar poteca e amenajata, are balustrada de care sa va tineti. E putin abrupt, dar daca eu am reusit, atunci poate oricine (credeti-ma ????). Odata ajunsi sus, ne-am pus jachetele, ca inauntru sunt 8 grade. Ni s-a dat cate o lanterna (nu e electricitate trasa inauntru), dar nu si casti (drept pt care mi-am facut cateva cucuie pt ca nu m-am aplecat destul, deci atentie!). Pestera nu e mare, dar tot am stat inauntru vreo ora sau putin mai mult. Ghidul a fost bun, se vedea ca era pasionat, omul e speolog si participa la lucrari specifice, umbla prin lume la explorari speologice. Interiorul pesterii a fost interesant, am vazut cateva formatiuni mai deosebite, desi iti trebuia multa imaginatie sa vezi delfini, mos craciuni si alte figuri pe care si le imaginasera cei care explorasera pestera ???? E important sa aveti incaltaminte potrivita, atat pt urcatul pe munte, cat si pt mersul prin pestera, aluneca in destule locuri, acolo unde apa a slefuit roca atat de mult incat e pur si simplu lucioasa.

Urmatorul punct de popas a fost Lacul Rosu. Si aici mai fusesem acum 22 de ani, dar nu-mi mai aduceam aminte multe, in afara de copacii care ies din lac. Lacul este absolut superb, seamana bine cu orice lac din Austria de ex., cu muntii care parca rasar din apa. Apa are o nuanta verzui-smarald, care parca sugereaza adancimi nebanuite. Si nu gresim prea mult, pt ca are intr-adevar 93 m adancime (!). Lacul s-a format in 1837 cand o alunecare de teren a blocat Valea Bicazului. Copacii inundati la vremea respectiva s-au pietrificat in timp, iar acum se vad iesind la suprafata intr-un mod usor sinistru ???? Cum vremea era perfecta, am luat o barca si ne-am plimbat o jumatate de ora (ni s-au dat veste de salvare!), prilej de facut niste poze minunate, inclusiv cu o pereche de rate salbatice.

Ei, si daca tot ajunsesem pana aici, desi era deja 5 dupa-amiaza, ne-am zis “cat mai e pana la Cheile Bicazului”? O aruncatura de bat. Iar daca trecem prin Chei, ar fi de-a dreptul caraghios sa nu ajungem pana la Barajul Bicazului. Asa ca ne-am asternut la drum si le-am facut pe amandoua, ajungand la baraj pe la 7 seara. Poze, plimbari pe baraj, soarele apunea. Ne-am uitat sa vedem traseul pana la hotelul din Odorhei si am vazut ca avem de facut 150 km… ups! Nu ne dadusem seama ca ne indepartasem asa de tare. Aveam de facut 3 ore pana inapoi, asa ca ne-am asternut la drum.

Ziua 4 – Statuia Inima lui Iisus

In ziua a patra ne-am propus sa facem un singur obiectiv, ca sa mai avem timp si de piscina de la hotel, asa ca am mers sa vedem statuia “Inima lui Iisus” de care am aflat citind postari de pe acest site (ce folositor!). Stiam ca e ceva cu totul deosebit, vazusem poze, dar una e sa vezi poze, alta e sa vezi in natura. E ceva special, trebuie sa va duceti macar o data. Dar sa va povestesc. Dupa cum am aflat chiar de pe acest site, statuia a fost facuta de patronul fabricii de mezeluri Gordon, fabrica aflata in comuna respectiva. Se pare ca omul a murit la cateva luni dupa inaugurarea statuii. In orice caz, statuia a fost facuta cu simt de raspundere – structura e din otel zincat, iar tot invelisul din otel inox, astfel incat si acum arata ca in prima zi si probabil se va pastra la fel de frumoasa si in viitor. Are o inaltime de 22,5 m si va puteti urca prin interior pana in varful statuii, unde e instalata o mica platforma pe care pot intra 2 persoane si de unde iesiti in afara si puteti vedea toata panorama vaii de jur imprejur. Statuia s-a inspirat din statuia lui Iisus de la Rio si are pe cap un gen de aureola care cred ca s-a inspirat din cea a Statuii Libertatii din New York. A fost si sfintita la inaugurarea de pe 17 aug. 2013. Privelistea vaii vazuta din capul statuii e incredibila. Dar cum se ajunge acolo? Statuia se afla in satul Bisericani, com. Lupeni, la 9,4 km de Odorhei (12 min cu masina). Din Bisericani o luati pe un drum forestier cale de 4 km. Nu sunt indicatoare cu numele obiectivului, dar sunt indicatoare (destul de mici, puse pe cate un stalp) pe care e cuvantul "Kilató". Am aflat la intoarcere ca asta era indicatorul de urmat, iar mai tarziu, cu Google Translate, am aflat ca inseamna "punct de belvedere", asa cum se si considera locul statuii. Fiti deci atenti la Kilató! Puteti gasi statuia si pe Google Maps cu numele "Heart of Jesus" si va ajuta cu traseul. La capatul drumului forestier ajungeti la un platou de unde se merge mai departe pe un drum de pamant. Asta e punctul unde va recomand serios sa lasati masina daca are garda joasa ca a noastra. Daca e una mai “suferitoare” sau de teren, puteti merge mai departe, cu grija. Am vazut destule masini care au facut-o si au ajuns pana la baza statuii, deci se poate, dar fiecare judeca pt sine si masina lui. Noi am lasat-o si am urcat pe jos. Exista o poteca ce incepe chiar de pe platou si urca printre copaci pana la baza statuii. Atentie insa: urcusul incepe usor, trece apoi la o panta de 40-45 grade, dupa care devine mult mai abrupta, pe la 60 de grade inclinatie. Cum vremea era calda, poteca de pamant era acoperita cu tarana uscata, iar adidasii alunecau. Ne-am tinut de tufisurile de pe margine si apoi unul de altul. Nu cred ca as fi reusit de una singura, fara un punct de sprijin. Inca o data: am reusit si daca am reusit eu, oricine o poate face, dar e putin mai dificil si e bine sa o atacati in cunostinta de cauza. Odata ajunsa sus, am stat cateva minute sa-mi trag sufletul, dar statuia si privelistea a meritat efortul cu varf si indesat. La intoarcere am mers pe drumul de masini (ar fi fost imposibil sa cobor pe aceeasi poteca fara sa ma duc de-a berbeleacul pana jos) si am crezut ca o sa ajungem jos mintenas, dar nu prea a fost asa ???? Am mers destul de mult, peste un km cred, poate doi, prin camp deschis, prin padure si tot asa. N-a fost rau, padurea, mai ales, a fost o placere, mustea de viata, auzeam tot felul de sunete, era plina de pasari. Dar sa aveti apa cu dv. !

Ziua 5 – Am plecat spre Bucuresti, nu inainte sa fi vazut si Biserica Ortodoxa, a romanilor, care e foarte frumoasa, eleganta, bine ingrijita.

N-am inclus nimic despre hotelul in care am stat (“Villa Vitae”), poate fac o postare separata, sunt mai multe de spus.

Atasez si cateva fotografii din locurile prin care am fost. Sper ca postarea mea sa va ajute in planificarea calatoriilor dv. ????

---

VIZUALIZĂRI: 4633 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI