La pas, prin „Orașul Alb”

TIPĂREȘTE

Nu mai ştiu unde am citit că un reportaj de călătorie seamănă mult cu o portocală: îi simţi mai întâi aroma, gustul şi, pe urmă, o consumi, bucăţică cu bucăţică. Atunci când călătoria este premeditat destinată bucuriei de a descoperi lumea, imaginile şi secvenţele noi de viaţă se derulează atât de ademenitor şi cu repeziciune, încât ai avea nevoie de adevărate “popasuri literare” din două în două ore pentru a imortaliza pe hârtie trăiri pe care fotografia sau filmul nici nu le poate contura.

Sunt în Piaţa Senatului, locul de unde autocarele fac turul capitalei finlandeze, cu bilete itinerante, care îţi permit să poposeşti la un obiectiv chiar câteva ore, urmând a fi recuperat, pentru continuarea traseului, de autocarele aceleiaşi companii. Văd, ca şi în alte zone turistice ale lumii, din ce în ce mai mulţi turiști tineri care reprezintă noul trend în materie, cunoscut drept “knowledge trip” sau excursie de cunoaştere, ale cărei atuuri principale sunt hărţile, mersul pe jos, aparatul foto şi comunicarea. Figuri familiare continentului european sau ceva mai exotice, din Orientul Îndepărtat ori din insulele Pacificului, în formaţie de doi sau pe cont propriu şi numai pe jos, mânuiesc harta cu o dexteritate cultivată de la o vârstă fragedă, în şcoli. Noţiunea de “cetăţean al lumii” sau de “turist global” face parte din recuzita multor sisteme de învăţământ în ţările care au înţeles la timp importanţa cunoaşterii codurilor nescrise ale comunicării între oameni şi ţări.

Helsinki sau “Oraşul Alb al Nordului” a fost, la rândul său, ales Capitală Culturală Europeană, în anul 2000, fiind considerat o arhivă vie a arhitecturii secolelor 17 şi 18.

Pe măsură ce te îndepărtezi de Piaţa Senatului, apare în prim-plan Oraşul Vechi cu zona portuară şi Piaţa Centrală, unde miile de turişti se delectează cu meniurile locale: makkara, un fel de cârnaţi din şuncă, cel mai cunoscut preparat al bucătăriei finlandeze, carne de ren la grătar sau hrană marină - peşte pisică, caviar, halibut, caracatiţă, somon, ton, rechin, delfin, peşte spadă sau castravete de mare. Ai, apoi, opţiunea unei mese rurale din peşte la tavă, cartofi, pâine de orz, brânză, murături de sfeclă, mure cu sos, lapte şi cafea. Nu lipseşte vestita bere finlandeză sau varianta locală a vodcii ruse…

Din nou la drum cu harta în mână…. Urmează Palatul Prezidenţial, o clădire sobră, în stil neoclasic din secolul al 19-lea, fără bodyguarzi şi maşini blindate, apoi Catedrala Ortodoxă, o clădire din acelaşi secol, dar cu un pronunţat iz oriental.

Când faci pe jos turul orașului, îţi fură ochiul Opera Finlandeză şi Gara, două clădiri concepute în stil neo-romantic finlandez şi reprezentative pentru arhitectura naţională. Impresionează Palatul Parlamentului, o clădire clasică flancată de statuile preşedinţilor Finlandei, sau Biserica Subterană Temppeliaukio, sculptată în stâncă de granit, folosită pentru servicii religioase, seminarii şi concerte.

Şi, totuşi, viaţa palpită altfel la Helsinki, atunci când te apropii de mare… Atmosfera portuară, cu corăbii vikinge din lemn auriu, iahturi aerodinamice albe sau bărcuţe minione care plutesc mai degrabă pe un vis, clădiri de epocă, cu nuanţe de galben şi roşu cărămiziu ce se reflectă în albastrul închis al mării te fac să te întrebi dacă frumosul absolut poate fi doar creaţia divinităţii…

Proiectul Helsinki Arena 2000, primul de acest fel în lume, are drept ţel dezvoltarea virtuală a capitalei finlandeze în spaţiul virtual cibernetic, urmând ca oamenii să aibă opţiunea de a se mişca prin oraş doar cu ajutorul computerului personal. Prin urmare, serviciile culturale, comerciale şi publice vor fi disponibile oricui doar prin reţeaua de informaţii, obiectivul principal fiind crearea unei multimedia locale pe care toţi utilizatorii domestici s-o acceadă. Utilizatorii vor putea să se întâlnească şi să stea de vorbă în puncte virtuale, să facă cumpărături sau să se plimbe contra cost în parcuri, muzee sau cazinouri….

Să dăm un exemplu practic: eşti într-un birou şi accesezi o vedere generală a capitalei. Te îndrepţi pe strada principală şi ajungi la Operă, unde un spectacol este în plină desfăşurare… Te hotărăşti să intri în sală, deschizi uşa şi auzi cum muzica se revarsă spre tine… La marginea sălii vezi o telecameră pe care o accesezi cu un click. Pe ecran îţi va apărea instantaneu şi în timp real spectacolul respectiv. In rest, fie că eşti acasă sau la serviciu, poţi să te bucuri de aceleaşi privilegii ca un spectator real.

Sunt, totuși, câteva lucruri în Finlanda care parcă şi-ar pierde din farmec odată intrate în lumea virtuală: nopţile lungi şi apusurile de soare, apa cristalină din lacuri şi pâraie sau lumea tăcută a gheţarilor…

Până a pătrunde în realitatea virtuală din Helsinki, viaţa adevărată se desfăşoară după legile ei. Oamenii se întorc de la muncă la fel de relaxaţi, citind romane sau reviste în mijloacele de transport, iar tinerii par mai preocupaţi de calitatea berii decât de perspectivele virtuale ale propriului oraş.

La fel cum japonezii sunt preocupaţi de ceremonia ceaiului, fiecare finlandez alocă, aproape zilnic, timp pentru saună. Fie că eşti în vizită la prieteni sau la un hotel, eşti invitat, cu aceeaşi căldură, să participi la o saună adevărată. Alături de înot şi dietă, sauna, un prilej de comuniune în familie sau între prieteni, asigură vigoarea şi longevitatea unui popor iubitor de viaţă, cum sunt finlandezii.

Mă surprinde că nu întâlnesc prea mulţi români pe stradă, la fel cum ţi se întâmplă pe alte meridiane. Doar la un oficiu de turism văd un grup de minoritari rromi, probabil cei mai dinamici turişti din România. Sunt căutători şi furnizori de aur „original 100%”. Total nemulţumiţi de clima puţin prietenoasă, vor să se îndrepte spre ţări mai calde, unde, probabil, şi credulitatea oamenilor va creşte proporțional…

Ceilalţi minoritari veniţi în Finlanda, în schimb, îşi văd liniştiţi de treabă şi au sectoarele lor de activitate bine conturate. Bunăoară, estonienii şi lituanienii asigură munca grea din construcţii; asiaticii au magazine cu hrană exotică; orientalii vând mătăsuri şi articole din piele; ruşii, alţi foşti stăpâni ai locului, sunt profilaţi – culmea! – pe curăţenia străzilor. Nu există dreptate pe lume... Colac peste pupăză, în timp ce ei duc greul societăţii, rusoaicele îşi vând generos graţiile, indiferent de oră.

La fel cum mai spuneam, cei mai contestaţi, somalezii, refuză munca, dar sunt ajutaţi: primesc locuinţe sociale şi şcolarizare gratuită. Turcul Alibaba, noul meu prieten şi proprietarul unui kebab-shop, mă asigură că şi rromii noştri, foarte puţin diferiţi de cei autohtoni, încep să beneficieze de bunăvoinţa unui popor mic, dar cu suflet mare. Un popor ce poate fi caracterizat doar în câteva cuvinte: tenace, ambiţios şi creativ.

---

VIZUALIZĂRI: 982 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI