Aventuri prin Iordania - Petra o adevarata Minune!

TIPĂREȘTE

Despre Petra, s-a scris mult si bine si aici pe AFA dar si prin alte parti.

Am sa-mi spun si eu povestea despre explorarea Orasului Ascuns incercand sa va conving sa vizitati Petra, si cum ne-am petrecut noi o minunata dar foarte obisitoare zi.

Recunosc acum ca mai aveam nevoie de inca o zi, cel putin pentru Petra mica pe care nu am reusit sa o vizitam, dar si pentru Petra mare era nevoie de mai mult timp. Sa nu fi alergat asa...

Despre Petra By Night puteti citi aici

Desi planul meu era sa ne urnim dis-de-dimineta dupa principiul cine se trezeste dimineata prinde cat mai multa racoare, nu stiu cum am facut ca tot tarziu (din punctul meu de vedere) am plecat.

La 07.47 eram pe terasa hoteului Candles asteptand sa ne fie pregatita o omleta si sa luam micul dejun. Fiindca nu mai erau alti clienti care aveau mic dejun inclus ni s-a spus ca totul este numai pentru noi si sa ne servim pe saturate. Mai tarziu am regretat ca din tot ce era acolo nu am bagat si la traista pentru a le da copiilor din Petra, va povestesc mai incolo...

08.35 pornim catre Visitor Center plini de energie si de avant tineresc dornici sa vedem daca intradevar isi merita sintagma de minune a lumii... si la ora 08.42 eram in zona caselor de bilete.

Recomandare: pentru cei ce merg acolo in special vara (cand este extrasezon si preturile sunt un pic mai mici la transport si poate la cazare) haine de culoare deschisa, material usor, vaporos, palarie de soare, crema de protectie solara cu factor ridicat, apa cat puteti duce (se gasea si prin Petra dar mai scumpa) ceva gustari daca vreti sa faceti economie, baterii de rezerva pentru camera foto sau video (aveti ce surprinde, slava domnului) carduri de memorie, pentru cei pretentiosi sau amatori de selfie un trepied usor ar fi ideal, incaltaminte cat mai usoara, confortabila, dar si pregatita pentru excaladari de grad mediu, sa fiti odihniti si antrenati pentru un efort sustinut si nu uitati sa aduceti mici (poate neinsemnate pentru voi) atentii pentru zecile de copii care traiesc in Petra.

Biletul de intrare este foarte scump nu o spun numai eu ci am auzit discutand si alti turisti si am citit si pe forumurile de travel si se cumpara de la niste case de bilete aflate in stanga curtii interioare a ansamblului Visitors Centre.

50 JOD de persoana, dar as fi platit oricat (odata ajuns acolo) sa vad acele frumuseti.

Inchipuiti-va ca am intalnit turisti care veneau de la mii de kilometri, din cele mai indepartate colturi ale lumii, oamenii fiind cu totii uimiti de maretia locurilor.

Tot ansamblul Visitor Center a fost modernizat la standarde inalte, fiind probabil singura investitie pe care iordanienii au facut-o pentru a-si multumi miile de turisti care vin sa le viziteze tara si in particular Petra.

La 08.48 trecusem de punctul de control si pregatit cu o harta detaliata am facut fata cu brio avansurilor si ofertelor de a lua o trasura pana la Trezorerie.

Ce farmec ar mai avut astfel plimbarea noastra prin (inca) racoarea diminetii mangaiati de o adiere placuta a vantului timid. Primii pasi parcursi pe acel drum denumit Bab Al Siq pana sa ajungem la defileu (Siq), ne-au dezvaluit frumusetile pe care seara precedenta nu am reusit sa le vedem. La baza dealurilor sterpe din stanga noastra, patate cu cate un smoc de verdeata se afla grajdurile si baracile micii comunitati de beduini care asigura transportul cu atelaje.

Nimic dintre ceea ce vedeam nu prevestea comoara ascunsa atatia ani, cateva blocuri cioplite din piatra care aveau povestea lor, cu o intrare decupata ce parea a fi o intrare intr-o locuinta sau intr-un monument funerar.

Conform studiilor cercetatorilor, nu este datata cu exactitate perioada cand a fost construita cetatea in piatra, doar ca vechiul oras a inceput sa prospere si sa se dezvolte ca si capitala a Imperiului Nabateean incepand cu primul secol inainte de I. H.

Ulterior, odata cu cresterea si expansiunea Imperiului Roman, Petra a fost cucerita si anexata continuand insa dezvoltarea, modernizarea si expansiunea, prosperand ca si centru in negotul cu mirodenii, mir.

Cutremurul puternic din 363 a distrus mare parte din edificiile cetatii, iar schimbarea rutelor de negot a contribuit la scaderea importantei orasului ducand in final abandonarea sa, fiind uitat complet, cu exceptia beduinilor care isi gaseau aici adapost pentru turmele lor.

In 1812 exploratorul elvetian Johannes Burckhardt descopera si cerceteaza orasul fiind deghizat in costumatie araba si il convinge astfel pe ghidul sau beduin sa ii arate si sa-l ghideze prin orasul pierdut, acesta fiind momentul care a facut ca orasul de piatra sa devina cunoscut, devenind atragator pentri vzitatori si faimos in lumea intreaga.

Numele de Oras Trandafiriu i-a venit de la minunatele culori ale pietrelor care in diferitele momente ale zilei, functie de pozitia soarelui capata nuante ireal de frumoase.

Vechii Nabateeni obisnuiau sa arda corpurile celor trecuti in lumea de dincolo in morminte care erau sapate in piatra in terasele muntilor inconjuratori.

Trecem pe langa”The Dam”, barajul construit de nabateeni pentru regularizarea raurilor si protejarea cetatii, de remarcat fiind aici tunelul de circa 88 metri sapat in stanca pentru drenarea excesului de apa care ar fi putut inunda orasul, nabateenii fiind maestri in ingineria constructiilor hidrologice.

Intrarea in “The Siq” (coordonate: 30.323100N-35.453911E), defileul ingust prin care am intrat se face printr-un arc ornamental care s-a prabusit in 1896 dar ale carui ramasite inca se mai disting si astazi.

Peretii deosebiti de inalti (150 metri) care strajuiau de o parte si de alta cararea ingusta pareau ca se unesc la varfuri si formeaza un tunel, calea era pavata cu piatra, betonata pentru usurarea accesului si care era uneori inundata parca de tropotul cailor care trageau sarete cu turistii mai comozi sau in imposibilitate de deplasare.

De-a lungul intregului defileu, de aproximativ 1,2km rocile pareau ca se pravalesc peste noi in fiecare secunda, spatiul acesta ingust fiind format prin separarea naturala a muntilor, prin miscarea placilor tectonice, ulterior fiind erodate si modelate de curentul produs de vant si de apele care curgeau in timpul inundatiilor.

Intorceam capul in toate partile, privind locurile pe care unii ghizi le aratau turistilor, incercand si noi sa deslusim in forma pietrelor, sculpturi, asemanari cu diferite forme sau chipuri si chiar locuinte ascunse.

Asteptam ca dupa fiecare cotitura sa se iveasca Trezoreria in toata splendoarea si maretia ei si ne intrebam, mai avem? , nereusind sa facem vreo conexiune cu traseul parcurs seara anterioara.

Am intalnit multi politisti din brigazile “Tourist Police”discreti si dornici de discutii, care isi faceau simtita prezenta si foarte amabili ajutau si indrumau pe oricine, iar drumul trebuie sa spun ca era foarte repede curatat (avand in vedere ca treceau multe calesti si trasuri), maturat de catre cativa muncitori atenti.

Si in sfarsit, iat-o! Minunea!

Ireal de frumoasa! ’’’The Treasury’ (Al Khazna coordonate: 30.322475N-35.451572E.

Fatada spectaculoasa sculptata in versantul muntelui aramiu cu atata maiestrie si tehnica inginereasca dovedita de o civilizatie disparuta care a lasat mostenire iordanienilor, dar si noua ca vizitatori, aceasta perla si dovada a geniului arhitectural apus.

Uriasa capodopera de aproape 40 de metri inaltime, pur si simplu te zdrobeste si te umileste cu imensitatea, complexitatea si splendoarea ei nu are nimic de a face cu denumirea data ulterior, de trezorerie.

Te simti neinsemnat, micut de parca te zdrobeste maretia monumentului si inutil sa mai spun ca tot ce vazusem pana atunci palea in fata acestei… nu stiu cum sa-i spun, constructii, cladiri, o sa-i spun simplu si cuprinzator:capodopera arhitectonica si inginereasca. Pe bune zis:o Minune!

Construita cel mai probabil in primul secol (B. C), destinatia sa initiala ramane un mister, parerea specialistilor fiind ca ar fi fost ori un templu sau un mormant regal, dar niciuna din aceste teorii nu este dovedita.

Numele de Trezorerie, provine potrivit legendelor de la faptul ca Beduinii crdeau ca piratii si talharii vremurilor ar fi ascuns comori si tezaure ale faraonilor in “The Tholos” o urna uriasa de piatra aflata in mijlocul salii de la platforma a doua. In incercarile de a elibera comoara, beduinii trageau uneori cu armele in urna, urmele gloantelor ramanand vizibile.

Nu se poate vizita inauntru, am incercat si noi sa distingem ceva, dar ne-a fost imposibil. In alte timpuri se putea patrunde inauntru, dar din cauza unor posibile caderi de pietre din tavan dar si a incercarilor de vandalizari, cladirea a fost inchisa vizitatorilor pana la restaurare si asigurarea zonei.

Am admirat, am facut poze, am studiat detaliile prin teleobiectivul aparatului de fotografiat si fiindca eram doar la inceputul minunilor, ne-am continuat catre dreapta traseul spre celelelalte obiective, intrand pe “Street of Facades”nume dat nenumaratelor morminte cioplite, sapate in fatada sudica a muntelui alaturat Trezoreriei si iesirii din defileu.

De remarcat mormantul numarul 67 (200 BC-200AD), la partea superioara, folosit pentru depozitarea sculelor folosite in saparea in stanca, de catre muncitori.

Din loc in loc intalneam camile care se odihneau si ai caror proprietari ne ispiteau ca drumul este foarte lung si obositor si ar fi bine sa calarim camilele. Eram deja patiti in desertul Wadi Rum asa ca nu ne-a mai trebuit si am tot refuzat ofertele.

Cata munca, efort si chinuiala trebuie sa fi fost pe vechii locuitori ai cetatii, tinand seama si de uneltele rudimentare pe care le aveau atunci la dispozitie.

Fatadele mormintelor erau taiate perfect drept de parca un fierastru gigant ar fi folosit in vremurile acelea. Noua, astazi cu sculele pe care le avem la dispozitie, ne-ar lua timp destul pentru slefuirea si finisarea la drept a fatadelor. Nu incetam sa ne uimim si sa admiram fiecare lucru pe care il vedeam, constienti fiind de sacrificii si de perioade de timp in care au fost construite.

“The Main Theatre”25-125 AD, sapat in coasta muntelui, la baza ‘’High Place of Sacrifice’’ teatrul consta in trei randuri de locuri separate de catre pasaje de acces, putand primi aproximativ 6000 de spectatori, si cum Petra era o destinatie pentru pelerini, teatrul se presupune a fi fost folosit pentru adunarea si continuarea ritualurilor religioase, existand chiar un altar.

Ulterior in timpul stapanirii Romane, amfiteatrul gazduia spectacole de muzica si teatru, recitari de poezie, lupte intre razboinici, precum si intalniri publice.

Iesind de la adapostul umbrei muntilor, fiind descoperiti in fata soarelui din ce in ce mai arzator, faceam pauze pe la diferitele tarabe pline de suveniruri sau cu produse de fast food, constienti fiind ca luung drum mai aveam de parcurs catre tinta noastra finala:Manastirea, punctul terminus al escapadei noastre.

“The Nymphaeum”100-200 A. D. Resturile unei fantani publice de forma semicirculara, pozitionata la rascrucea dintre Wadi Musa si Wadi al –Mataha. Sase columne Nabateene, decoreaza fatada iar apa provenea de la un rezervor pozitionat vis a vis de vale, si umbrita de batranul copac de fistic (butom in limba araba) de aproximativ 450 de ani, beduinii folosind acest copac al carui lemn este foarte dur pentru confectionarea rasnitei pentru macinarea cafelei.

Pentru moment deplasarea se face mai anevoios, prin nisip de parca patinam si ne ingreuneaza mersul dar, ajungem la un drum pavat cu dale mari de piatra si simtim direct beneficiul, tragandu-ne sufletul la adapostul unei coloane pe o bancuta, printre foartele putine locuri de odihna pe care le-am intalnit.

“The Great Temple” 25 BC-100 AD (coordonate: 30.328407N-32.442055E), care ocupa o suprafata de aproximativ 7560 metri patrati, este de departe cel mai mare complex din toata cetatea Petra, descoperit in 1992 de catre specialistii Universitatii Brown, iar excavarile continua si in zilele noastre.

“The Qasr al Bint Temple (Qasr Bint Far’un) Palatul Fiicei Faraonului 25 BC-25 AD, cel mai impozant si impunator templu al Cetatii Petra cu o inaltime de aproximativ 23 metri, de forma patrata.

Legenda spune ca faraonul a promis mana fiicei sale acelui inginer sclipitor care ar reusi sa construiasca un sistem de aductiune a apei catre Palat. Nu stim daca faraonul si-a tinut sau nu promisiunea, dar cateva canale de apa au fost descoperite in apropierea templului, deci, fiecare credeti ce vreti!

Magarusii sunt parcati pe stanga in directia noastra de mers ca taxiurile in fata Coloanelor de la Gara, iar “soferii “lor incearca sa ne sperie ca drumul va fi lung si greu catre destinatia noastra. Habar nu aveam ce urma sa ne astepte, dar chiar si asa nu as fi chinuit saracutele animale niciodata.

Am inceput sa urcam scarile sapate in piatra si astfel am putut vedeam in urma noastra maretia ansamblului. Oau!

Suflam greu, sticlele de apa fusesera epuizate, mai usuraseram si din pachetele pe care le aveam la noi si am intrat in vorba cu niste turisti care coborau voiosi dinspre scarile Manastirii, cam cat mai aveam de mers. Auzind ceva de genul:ahaaatt, enough (destul) imi amintesc acum cam cum ii priveam noi cu trufie la coborare pe cei care erau abia la iesire din Siq (defileu) in fata Trezoreriei si voiau sa ajunga si ei, cat de departe este Manastirea (Ad Deir).

“The Lion Triclinium”200 BC-200 AD, poate fi intalnit in drumul catre The Monastey, si -si trage denumirea din cauza celor doi lei sculptati pe fatada ambelor parti ale intrarii.

Incepem sa urcam treapta cu treapta, uitand sa numaram de unde am pornit si intalnim locuitori ai Petrei care vand mici suveniruri, apa rece, ceaiuri si ne ferim de magarusii chinuiti care duc in spatele lor cate o matahala puturoasa de om cat muntele, de icneste magarusul si i se impleticesc picioarele iar conducatorul nu are altceva de facut decat sa-l altoiasca mereu.

Sincer, cel mai dezgustator lucru era acest chin pe care il indurau saracutii magarusi, carand in spate, nu copii, batrani in imposibilitate de a se deplasa, ci oameni sanatosi, zdrahoni.

Nu stiu cati dintre cei care apelau la magarusi aveau probleme, ba cu picioarele, sau de sanatate, dar noua ne era mila, sincer!

Aveau ceva in privire care te induiosa vazandu-I cum le tremura planetarele chinuindu-se sa-si mentina ei insisi echilibrul pe scarile abrupte, daramite sa duca in spate si vreo dihanie de om.

Va rog! Daca puteti, sunteti sanatosi, normali, si in deplina putere, evitati sa inchiriati magarusii!

Urcusul treptelor catre Manastire presupune ceva efort, dar, cu putin antrenament, cu pauze si dozat cum se cuvine, veti reusi sa ajungeti fara sa apelati la magarusi. ”Feriti-va de magarusi! ”.

La 10.35 eram jos la baza unde incep treptele, iar peste o ora si 10 minute la 11.55 eram sus la Manastire, timp in care ne-am odihnit la umbra ori de cate ori echipa a cerut time-out, am baut un ceai fiind invitati de unul din negustori, am baut un fresh de rodii, fresh de portocale, am facut fotografii, am filmat si admiram peisajele uimiti fiind de tot ce intalneam. Asta a fost ritmul nostru.

Nu am fost nici antrenati sau pregatiti pentru atata drum, era foarte, foarte cald, nu aveam niciun motiv sa ne grabim, dar ne-am ales si impus ritmul fara sa exageram.

Un grup de japonezi galagiosi care trec pe langa noi coborand, cu umbrele, echipament de alpinisti, scule foto super profi, ne spun ca mai avem 10 minutes.

E oki, zicem noi. Aproape.

Urcam sir de trepte, dam coltul, platforme si iar trepte, dar nimic.

Limba scoasa, ochii bulbucati, transpiratie siroaie, facem iar o pauza. Alti turisti, aceeasi intrebare. Cat mai e nene pana sus? 20 de minute ne raspund acestia.

Ne taraiam pe scari, pe langa perete cautand cea mai micuta bucata de stanca ce ne creeaza un pic de umbra si –mi incurajam fetele: uite! se vede ceva! . Cred ca am ajuns!

Nu mai reuseam sa le pacalesc si dupa 30 de minute de cand i-am intrebat pe japonezi, ajungem in sfarsit la The Monastery (Ad Deir) !

Ca sa vezi ce inseamna teoria relativitatii!! Cum trecea timpul pentru japonezi, pentru ceilalti care coborau si cum ni s-a parut noua? O eternitate!

Dar am ajuns si asta era cel mai important!

“Ad Deir” (Al Deir) coordonate: 30.348352N-35.437753 E, mult cautatul monument, unul din cel mai mare din Petra cu o inaltime de 48,3 metri inatime si 47 metri latime, utilizat cel mai probabil ca si templu sacru al Nabateenilor te lasa fara grai ca si Trezoreria. Conformm cercetarilot, templul ar fi fost dedicat regelui Nabateean Obodas I, se aseamana ca si design cu Trezoreria (ambele avand denumiri generice) nefiind atat de mult decorata.

In fata se afla o platforma, dreapta (sapata in acelasi versant) care ar fi fost folosita pentru adunarea credinciosilor in timpul procesiunilor religioase. Parcurgem mai apoi inca vreo 50 de metri catre punctul de belvedere de unde se putea vedea in zare intiderea panoramica a desertului Iordaniei.

Un indicator ne indemna sa ne cocotam pe o stanca de unde ni se garanta “Best view in Petra, Top of the world”. Nu si pentru noi! Ne ajungea ce vazuseram

Am facut poze pentru eternitate, am dat un check in ) (vorba vine) am bagat zoom ul pe aparat sa cercetam orizontul apoi am facut o fotografie inauntru nefiind nimic ci doar un insemn de a nu intra si odihnindu-ne la umbra deasa a Manastirii am fost interpelati de un catel (mamica eroina era de fapt) cu o privire rugatoare daca nu avem ceva de’’ale gurii si pentru ea si pentru puii ei flamanzi.

La insistentele domnisoarei i-am donat ultimile noastre sandwich -uri servite delicat direct din mana mea si multumiti ca am facut un bine, am luat-o flamanzi la vale inapoi pe miile de trepte.

Fetele au vrut sa-si ia ceva suveniruri de la o taraba si acolo s-a petrecut iar un lucru care ne-a impresionat pe toti pana la lacrimi.

Au cumparat cateva cutiute pentru depozitarea bijuteriilor, si o fetita micuta plapanda, de vreo 6-7 ansori isi face curaj si o intreaba pe fiica noastra ceva, si ii pune la gat un colier sa-i arate cat de bine ii sta, in speranta ca vom cumpara ceva si de la ea.

Am cumparat colierul si cautand prin ramasitele din rucsac am gasit o portocala pe care fiica noastra i-a dat-o de-i straluceau ochisorii de bucurie si multumire apoi a imbratisat-o afectuos strangand-o tare si dandu-i un pupic pe obaz.

Sfat! Daca puteti sa luati in bagaje, pe langa apa si echipamentul de care aveti nevoie si ceva dulciuri, fructe, sau mici suveniruri pentru copii beduinilor, le-ati aduce o mare bucurie. Veti simti satisfactie!

Cel putin noi am simtit acest regret ca desi puteam sa luam de la hotel mai multe fructe sau dulciuri, le-am lasat pe mese, neavand mai mult sa le dam copiilor chinuiti ai Orasului de Piatra. Uf!

Am coborat lasandu-i in urma pe localnicii scorburilor in piatra si intalnindu-ne cu multi turisti care urcau ne dadeam mari si victoriosi ca finalul este pe-aproape. Speranta sa aibe! Ca drum e destul!

La 13.54 am ajuns la din nou la Trezorerie, am zabovit pe bancile de langa restaurant profitand de umbra peretilor inalti de stanca ce inconjurau zona (nu am reusit sa ne mai si cataram sa privim de sus Minunea) si facandu-ne curaj, am pornit prin defileu catre casa, privindu-i invidiosi pe cei care se intorceau la trap, cu trasurile, tentati fiind sa ne agatam de vreo caleasca, dar am rezistat eroic.

Pe durata sederii noastre la odihna in fata Trezoreriei, am vazut cum veneau trasurile cu turisti, unii de foarte departe (Noua Zeelanda), coborau, cascau ochii fermecati de ceea ce vedeau, cu totii faceau invariabil”Oauuu! ”, apoi dupa un selfie sau o poza de grup, cu totul durand 10 minute, se intorceau fara sa vada si restul Cetatii. Pe bune???!

Ne-am tarait pur si simplu inapoi profitand de cateva bancute pe care alergam sa le ocupam, redescoperind lucruri care in graba noastra nu le observaseram.

“Camel Caravans Relief”100-50BC, un episod din viata beduinilor de odinioara, infatisand cinci camile si conducatorii lor, sculptati in peretele defileului, o caravana care facea comert intrand in Petra, comertul la vremea aceea aducandu-le vechilor Nabateeni putere, bogatie si influienta. In mare parte grupul statuar este erodat, dar la partea inferioara putem distinge detalii de la corpul unei camile, care avea o cocoasa inalta aceasta fiind o caravana pentru negot.

La o privire mai atenta asupra grupului catre partea superioara, observam conducatorul care este protejat (acoperit) de la brau In jos de mantie plisata din lana.

Continuand mersul ne-am trezit deodata ca iesim din canion (ora 14.47) prada soarelui flamand sa ne arda asta fiind ultimul chin la care ma aveam sa fim supusi. Mare parte din defileu puteti observa de o parte sau cealalta canale sapate in stanca pentru aductiunea apei catre oras.

Picioarele grele se miscau singurele ca doi cai ce duceau o caruta cu un stapan beat, si privind in zare ca pe Fata Morgana, ne apropiam de Visitors Center, urcand o usoara panta, bucurosi pe de o parte, dar tristi ca lasam in urma asemeni frumuseti.

La 15.10 am ajuns la Candles hotel, unde la adapostul draperiilor umbroase ne-am rasfatat corpurile cu cate un dus si mai apoi ne-am prabusit revendicandu-ne fiecare patul si afundandu-ne in saltelele moi si lenjeria alba si placut mirositoare, am adormit instant pana cand pe la 19.00 foamea ne-a dat ghionturi trezindu-ne.

Dupa masa de seara, pe care am avut-o inclusa in cei 99 JOD (123 euro) platiti pentru doua nopti de cazare, am gasit putere sa mai iesim putin la plimbare in josul strazii de langa hotel pentru cateva cumparaturi necesare pentru drumul pe care il aveam de parcurs urmatoarea zi.

La intoarcere, i-am solicitat sprijinul baiatului de la receptie care facea tura de seara, sa ne recomande cum putem ajunge la urmatoarea destinatie a traseului, cazarea in Madaba.

O varianta ar fi fost autobuzul catre Amman, cu schimb, dar cum noi mai aveam de vizitat locuri despre care citisem, ne-a propus o excursie cu un cunoscut de-al sau, taximetrist, care ne poate fi si ghid si pe care el il recomanda.

In urma consiliului de familie, ad-hoc, decizia unanima votata a fost de a alege (mai scumpul) taxiul.

A sunat, am negociat putin de la 100, apoi 90 JOD, pana la pretul final de 85 JOD. Nu stiu ce afacere am facut dar asta a fost. Mai bine ieseam cu autobuzul, dar auzind iar de chinuiala, li s-a zburlit parul la fete amintindu-si de frigul indurat in patru ore din autobuzul Jett de la Amman la Petra.

Orice am vrea sa mai vizitam in lume, cred ca la Petra vom mai ajunge cu siguranta, atat de mult ne-a placut! Unanim votat “the best ever seen”, cel mai spectaculos loc vazut pana acum.

Daca vreti sa cititi cum ne-am petrecut urmatoarea zi si ce am vizitat pe traseul Wadi Musa (Petra) pana la Madaba, puteti citi aici:

---

VIZUALIZĂRI: 6098 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI