Muzeul Național al Unirii

TIPĂREȘTE

Textul de mai sus este doar o parte din prelegerile istoricului Gh. I. Brătianu scrise în 1942, mort la 55 ani, în condiții încă neclarificate, în beciurile de la Sighet. Am citit doar puțin din acea lucrare, esențialul însă l-am reținut: "granițele din 1919 și 1920 n-au fost nici rezultatul unei improvizații, nici câștigul unui zar aruncat în voia norocului... nu numai că nu depășeau marginile răspândirii noastre etnice, ci rămâneau mult în urma lor. " (La Dacia întreagă se referă autorul)

Câteva din ideile acestui text aveam să le regăsesc în panourile din incinta Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, vizitat acum o săptămână, din păcate în pas rapid din lipsă de timp căci erau atâtea de făcut la întâlnirea AFA 2018 ținută, simbolic, în acest oraș.

Situat imediat după Muzeul Principia, Muzeul Național al Unirii și Sala Unirii, sunt două locui de neratat dacă ajungeți în Alba Iulia. Pe pagina muzeului se spune că 1 oră este suficientă pentru a-l vizita, asta dacă mergeți ca noi în pas rapid. Altfel vă asigur că fiecare panou și vitrină merită un popas mai lung. Cu pliantul în mână- cost 5 lei - am intrat în expoziția permanentă a muzeului și ne-am amintit ori am aflat lucruri noi despre multimilenara istorie a românilor.

Preistoria, primele săli pe care le parcurgem, ne prezintă istoria Transilvaniei între mileniile VI - IV î. Hr., mai precis civilizațiile din Epoca Pietrei, Epoca Bronzului și prima parte a Epocii Fierului, cu perioadele lor de tranziție. Artefacte adunate de pe tot parcursul județului Alba, din zonele Tărtăria, Cugir, Poiana Ampoiului, Zlatna și multe altele, sunt deosebit de interesante. Vase pictate cu motive geometrice, unelte, obiecte funerare, podoabe fin lucrate - căluțul pandantiv de bronz - toate unicate. Și piesa la care se opresc vizitatorii, craniul cu trepanație din Epoca Bronzului!

Perioada civilizației geto-dacice sau cea de a doua vârstă a fierului, sec. IV î. Hr. - anul 106 d. Hr. perioadă bogată în artefacte culese din așezările fortificate de la Craiva, cetatea dacică Apoulon, Cugir și Căpâlna, o zonă la fel, foarte interesantă prin dovedirea locuirii continue de către daci a pământului transilvan, a unității lor spirituale dar aduce și primele elemente ale legăturilor pe care le aveau deja cu grecii și romanii în special, chipul Gorgonei descoperit la Apoulon, scuturile dacice sau cu influențe, obiectele de argint găsite într-un depozit princiar foarte bogat, apoi influențele celților ce se zice că au călcat aceste pământuri, stipula, o căldărușă aproape modernă de scos apa, din râu sau fântână dar unicat în această parte a Europei datorită celor două toarte reprezentate prin femeie și bărbat, apoi nenumărate unelte casnice și agricole.

Perioada stăpânirii romane în Dacia este bogat reprezentată, majoritatea artefactelor provin din "municipium Apulum" și castrul roman permanent al Legiunii a XIII-a Gemina, din care o parte vedeți la Muzeul Principia. De la cărămizi originale amprentate cu semnul legiunii, olane, țigle, pavajele care au inspirat astăzi multe firme cu modelele lor, deosebite sunt basorelieful Lupa Capitolina hrănind gemenii, statuia zeului Liber Pater, zeul fertilității ogoarelor și a viței de vie, asimilat în imperiu lui Bachus, apoi Nemesis și Hercule, toate din marmură albă.

Perioada popoarelor migratoare ce au măturat zona Transilvaniei este și ea bine pusă în evidență, cu atât mai mult că a durat aproximativ 1 mileniu. Nu de neglijat aici este o oprire mai lungă la vitrinele și panourile despre creștinare și cetatea Bălgrad, centru politic și cultural al Transilvaniei acelei perioade.

Perioada Evului Mediu, o mare problemă pentru Transilvania, o dată pentru realizarea unei conviețuiri pașnice între multele etnii stabilite sau mutate forțat aici, pentru păstrarea credinței creștine ortodoxe dar și pentru a face față invaziei otomane. Un loc aparte în expoziție este oferit lui Mihai Viteazul și perioadei unirii celor trei țări române sub conducerea sa pe parcursul 1599 - 1600. Pe lângă portretul lui Mihai Viteazul, documente originale legate de acest eveniment, am admirat și scutul lui acoperit cu piele de rinocer dar și săbiile de tip oriental, ambele semne ale relațiilor pe care le aveau în lume. Tot în această zonă suntem informați despre tiparnița Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei care a funcționat aici și unde s-a tipărit prima dată Noul Testament integral în limba română. O altă vitrină amintește vizitatorului de rolul pe care la jucat orașul Blaj, "mica Romă" a românilor, în cultura și politica țării. Arta laică și religioasă sunt destul de bine reprezentate, unele artefacte lipsesc, se vede bine locul gol, probabil sunt în alte expoziții sau la recondiționare.

Epoca modernă, perioada ocupației habsburgice începută în 1685, profețită de călugărul iezuit Dunold ce avea misiunea de a înfăptui o alianță antiotomană cu Transilvani, acel "Nolentes, volentes, proteges vos Sua Majestas", are suficiente exponate care ne povestesc pe scurt istoria locului și ne demonstrează partea benefică a conducerii de la Viena dar și partea neagră a secolului XIX. Această zonă, Principatul Transilvaniei, ridicat la Mare Principat de Transilvania de împărăteasa Maria Tereza și trecut apoi maghiarilor în 1868, până la Unirea din 1918, a fost și rămâne de o importanță deosebită în istoria României.

Perioada proclamării Micii Uniri a lui Cuza, războiul 1877-1878 apoi Marea Unire de la 1 decembrie 1918 și legiferarea ei, pecetluită de încoronarea lui Ferdinand și a Mariei la Catedrala Încoronării, reprezintă practic ultima parte a muzeului ce merită atenție.

Surpriza a venit când imediat lângă portretele regale am dat de un alt portret, Ceaușescu, sper că a fost o expoziție temporară "așa nu" sau poate doar o reamintire a faptului că aici, sub acest conducător s-a sărbătorit semicentenarul Unirii, altfel nu-mi explic prezența, printre altele, a celebrei carpete turcești, de altfel subtil legată de ultimul nostru președinte pe față comunist, Răpirea din serai, amărâta sticlă cu lapte, sifonul și deja celebră albastra sută de lei.

Muzeul are o lungă istorie în urma sa, prima colecție de artefacte, 662 piese diverse plus 1000 monezi, a fost înființată în 1887 și expusă în incinta unei școli generale, un an mai târziu. Cum în zona orașului Alba Iulia se făceau săpături arheologice, colecția muzeului s-a îmbogățit simțitor însă declanșarea războiului a dus la risipirea unei bune părți a acesteia. În 1929 se reface colecția vechiului muzeu la care se adaugă documente, arme, haine, scrisori. Mantaua, șerparul sau chimirul și fluierul de lemn de paltin ce au aparținut lui Avram Iancu, portretele pașoptiștilor, apoi cele 6 volume cu documentele Unirii de la 1 dec. 1918, toate legate în piele colorată reprezentând tricolorul nostru și de asemeni, un exponat valoros, Credenționarul (mandatul) lui Vasile Goldiș, unul din cei 1228 de deputați ai Adunării Naționale sunt exponate emoționante. Goldiș a făcut parte din delegația care i-a înmânat regelui Ferdinand decizia Adunării Naționale de unire a Transilvaniei cu România.

Tot în penultima sală a Muzeului Unirii se află temporar și două piese grele, biroul avocatului Aurel Lazăr pe care au semnat unioniștii dar și un aparat de fotografiat cu burduf ce a aparținut lui Samoilă Mârza, unul din cei 100000 de participanți la adunarea populară. El a făcut cele 5 fotografii ale mulțimii, fiind singurul deținător de aparat foto. Din sală, de la momentele solemne, nu există fotografii căci fotograful german Bach, oficialul, a refuzat să facă acest lucru! Biografia fotografului Samoilă Mârza o găsiți pe net, este impresionantă, pe mine cel puțin m-a marcat destinul lui, Fotograful Unirii nu și-a văzut visul împlinit, acela de a fotografia semicentenarul Unirii din 1968, el decedând cu puțin timp înainte.

Clădirea în care se află în prezent muzeul este veche de peste 150 ani și a fost construită cu destinația de locuință pentru 100 de ofițeri habsburgici, veniți din toate colțurile imperiului, din nații diferite și vorbind de asemeni limbi diferite. De aceea localnicii i-au spus "Babilon". A rămas a armatei peste 100 de ani. Abia în vremea comunistă, în 1968, Ceaușescu inaugurează aici noul Muzeu Național al Unirii.

Vis a vis de Muzeul Unirii dar sub aceeași administrație, este Sala Unirii. Noroc că ne-am întâlnit cu Alina53 și soțul și ne-au spus că o putem vizita deși este în renovare, noi o știam închisă. Clădirea cu cea mai spațioasă sală din oraș acum 100 de ani, unde la 1 decembrie 1918 cei 1228 delegați au votat unirea regiunilor istorice, a aparținut Casei Armatei dar a fost transformată în muzeu cu ocazia încoronării. I-a fost adăugat un portal ca un arc de triumf deasupra căruia stă scris, în latină "În anul Domnului 1918, la 1 Decembrie, în acest loc s-a proclamat pentru totdeauna și în mod irevocabil, prin votul solemn și unanim al poporului, Unirea Transilvaniei întregi cu Daco-Romania. Eternă fie aducerea aminte a acestui act. "

Sala Unirii a avut și ea o viață tristă. Lăsată o vreme în paragină din lipsă de fonduri, este renovată în 1968 la ordinul lui Ceaușescu, refăcută podeaua și coloanele în marmură dar retrase de pe pereți picturile pe pânză ale lui P. Bellet și tot ce amintea de Regatul Român și înlocuite cu fresce de Constantin Piliuță și alți artiști. Abia după 1989 s-a căutat readucerea la formă originală.

Sala goală, așa cum am văzut-o noi, creează un pic de emoție citind pe panourile de marmură, scrise cu litere aurii, Documentul Rezoluției Unirii.

Vizita la Muzeul Unirii a fost destul de scurtă, cum am spus. Interiorul ne-a lăsat un gust amar. Suntem în anul centenar al Unirii, Ministerul Culturii dă bani oriunde și oricui, poate că fondurile trebuiau direcționate cu precădere monumentelor din Alba Iulia și cred, Blaj, astfel ca anul 2018 să-i găsească după tradiție, în haine de sărbătoare pe cei care sunt dependenți de bugetul statului. Pe tot parcursul anului aici sunt turiști care cunosc istoria, nu vor putea veni doar la marile serbări din iarnă care încă nu știm cât de reușite vor fi. Ce le oferă turiștilor interesați de cultură Ministerul cu pricina? Multă tristețe!!

Prețul biletului cred că a fost 10 lei, după cum e pe pagina muzeului (5 lei pensionari). Din păcate biletele le-am pierdut, la micul lor stand eram în căutarea unui cadou pentru tombolă - uitasem acasă punguța, deh, graba și emoția să nu uit tocmai vinul roșu ????- fetele ne întrebau repetat dacă vrem factură deși le spusesem, tot repetat că nu, cadou frumos și acceptabil ca preț ioc, pungi de cadou tot ioc, monografie muzeu și mai ioc, doar un pliant amărât. Bine că ne-au permis să fotografiem.

Am ieșit din muzeu bucuroși că am apucat să vedem ceva, triști că arată așa jalnic tocmai într-un an aniversar atât de important pentru noi, de care, se pare, guvernanților noștri nu le pasă. Un ultim popas la statuia lui Mihai Viteazul, opera lui Oscar Han dezvelită acolo tot în 1968 la serbările semicentenarului, apoi ne-am îndreptat spre Catedrala Încoronării pentru o vizită la lumina zilei și pentru a întregi cumva acest memento al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

Programul muzeului este de la 10 la 17, ultima intrare este la 16.30. Pe pagina Muzeului Național al Unirii găsiți istoria pe larg a clădirilor și a instituției dar aproape nimic despre valoroasele artefacte. Se poate fotografia și în tot muzeul am întâlnit doar o singură persoană care ne-a aprins lumina și dusă a fost!

Dacă ajungeți la Alba Iulia, nu ocoliți Muzeul Național al Unirii, Sala Unirii și Catedrala Încoronării.

---

VIZUALIZĂRI: 969 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI