Templele megalitice din Malta, atât cât am reuşit să le vedem

TIPĂREȘTE

Aproape întotdeauna, în timp ce vizitam diverse situri arheologice de prin locurile pe unde am umblat, îmi propuneam un exerciţiu de imaginaţie, închipuindu-mi cum era lumea în acele vremuri. De cele mai multe ori îmi ieșea, fiindcă îmi creasem în mintea mea o imagine proprie, ajutată fie de ilustratele din ghidurile turistice/istorice, fie de ecranizările realizate despre acele locuri, însă privitor la templele preistorice ale Maltei, nu reuşisem aproape nimic. Depăşeau cu mult sfera ce-mi stătuse mie în atenţie: cel mult 1.000-2.000 ani Î. C., iar filme despre acestea nu cred să fi văzut vreodată, nici măcar la celebra Teleenciclopedia.

Din acest punct de vedere, Malta se poate lăuda cu unele dintre cele mai vechi structuri megalitice din lume, mai „bătrâne” decât piramidele egiptene sau renumita Stonehenge din Anglia. Și în timp ce eram acolo, într-o seară, la unul dintre posturile tv am văzut în treacăt o emisiune în engleză pe această temă în care se spunea că în tot arhipelagul maltez s-ar afla cam treizeci de astfel de temple megalitice. Aș zice enorm de multe pentru o țărișoară așa de mică precum Malta. Să nu credeţi că ne-am propus să le luăm la rând pe toate cele 30, dar drumurile tot ne-au dus către câteva dintre acestea, situate în trei mari direcții din arhipelag: Ħaġar Qim şi Mnajdra în sudul Maltei, Ġgantija din localitatea Xagħra, insula Gozo și Tarxien din orășelul Paola, aproape de Hipogeu.

A doua zi petrecută în Malta ne-a adus la un moment dat, pe când ne aflam în sudul Maltei, și față în față cu primele temple megalitice, după ce vizitaserăm fosta capitală Mdina cu ale sale suburbii Rabat. Recunosc că abia aşteptam să văd şi „pietroaiele” preistorice ale Maltei. Este vorba de Ħaġar Qim şi Mnajdra, două complexe de temple megalitice situate cam la 500 m unul față de celălalt, care se vizitează pe un bilet comun de intrare al cărui preț este de 10€/persoană. Acestea au fost incluse pe listele UNESCO încă din 1992. Imediat lângă casa de bilete se găsește un centru de vizitatori pe care odată cu achiziționarea biletelor am fost invitați să-i trecem pragul pentru a ne fi mai ușor să înțelegem ce vom vedea în teren. Acestea sunt poziționate aproape de țărm și au vedere către insuliţa Filfla.

Ħaġar Qim se remarcă cu ușurință la câteva zeci de metri de clădirea administrativă, sub un cort uriaș ce-l protejează de toate intemperiile naturii: soare, ploi, vânt, un cort similar aveam să regăsim și deasupra celui de la Mnajdra. A fost primul complex adus la lumină dintre cele două, în anul 1839, astfel că pietrele de deasupra aveau scrijelituri de la plugurile fermierilor, acesta nefiind îngropat niciodată pe de-a întregul.

Ħaġar Qim înseamnă alăturarea a patru temple, dintre care cel mai vechi, preistoric aș zice, datează de pe la 3.600 Î. C., iar cel mai „recent” de pe la 2.500 Î. C. Templele, pare-se, au constituit altare de sacrificiu, și nu locuri de îngropăciune, fiindcă în jur, într-o groapă special amenajată, nu au fost descoperite decât oase de animale, nu de oameni. Altarele originale, având formă de ciupercă, au fost depuse în muzeul de Arheologie din Valletta și înlocuite cu copii ce au fost dispuse în teren. Templele, ca trăsătură comună a tuturor de astfel de structuri megalitice, au configurație de frunză de trifoi, cu camere ovale și mai multe abside. Pe partea exterioară a flancului de nord al Ħaġar Qim se află un altar în aer liber a cărui față combină simbolurile sugestive de sex masculin și de sex feminin.  Există, de asemenea, un altar cu patru laturi, unic.  Diferitele faţade ale templului au fost interpretate ca reprezentând simbolic organele de reproducere masculine și feminine.

Ceea ce uimește și încântă, totodată, ochiul turistului sunt dimensiunile colosale ale blocurilor de piatră și culoarea lor de miere, aurie, roșiatică sau chiar roz dată de globicerina, specifică Maltei. Cea mai masivă piatră din areal, conform panoului din dreptul său, are nu mai puțin de 20 tone și dimensiunile 6,40 m lungime, 5,20 m înălţime, 3 m lăţime, ceea ce a menținut vie în permanență întrebarea cine ar fi putut să construiască asemenea monumente care, pare-se, în plus, aveau alte pietre dispuse în formă de solzi ca acoperiș. Lângă acestea, parcă demonstrativ, zac și și astăzi bile mari de piatră cu ajutorul cărora se presupune că s-ar fi reușit să se deplaseze imensele blocuri de stâncă.

În 1885 cercetările arheologice au scos la iveală numeroase statuete reprezentând femei corpolente, cu forme foarte proeminente, chiar ciudate, nemairegăsite la femeile din zilele noastre, ceea ce i-a dus cu gândul pe arheologi că ar fi vorba de zeități ale fertilității. Una dintre acestea a fost denumită sugestiv „Venus din Malta”.

Ħaġar Qim mi s-au părut impresionante din toate punctele de vedere și dacă n-am fi fost pe fugă fiindcă ne apropiam de ora închiderii și mai aveam de văzut și Mnajdra, am fi cercetat cu atenție fiecare piatră în parte, însă cum timpul știe el să le dispună pe toate, am plecat cu regret către următorul complex.

La templele de la Mnajdra se ajunge parcurgând, de la Ħaġar Qim, o alee pietruită ce le leagă, trecând printr-un areal de stâncă scundă la ţărm, punctat cu diverse panouri de unde afli că pe stânga există unul dintre cele 30 de turnuri de apărare din Malta, pe nume Ħamrija, ridicat în 1659, și o mulțime de informații cu privire la flora şi fauna din peisaj.

Este vorba de un complex format din trei temple cu o curte comună descoperit doar cu un an mai târziu faţă de Ħaġar Qim, adică în 1840. Cel mai vechi templu, datând din perioada 3.600-3.200 Î. C. sau cel estic, a fost construit, evident, primul, apoi a urmat cel de sud, ridicat în faza 3.150-2.500 Î. C., ultimul, cel central, fiind edificat între acestea.

Cel mai mic dintre temple, cel sudic, este aliniat într-un mod care marchează poziția răsăritului în prima zi a fiecărui sezon: echinocțiul de toamnă, cel de primăvară, precum și solstițiile de vară și iarnă, adică era un fel de calendar solar sau un observator astronomic.

Ceea ce este specific templelor de la Mnajdra este piatra de coralină din care au fost construite, o piatră de calcar ceva mai dură decât globicerina, nu atât de aurie, dar cu un aspect mai poros, iar templele aveau planul de „trifoi” mai regulat decât la Ħaġar Qim, cu acoperișurile din pietre curbate. Tehnica transportării blocurilor de piatră era aceeași, pe sfere imense de piatră cu frânghii și tăvălugi de lemn.

Mnajdra a fost vandalizat în anul 2001 când trei persoane au răsturnat crăpând câțiva megaliți, au mâzgălit cu graffiti alți megaliți, dar, prin intermediul tehnicilor moderne, au fost reparate deteriorările și s-a hotărât conservarea templelor sub un cort uriaș, fiind redeschise publicului în anul 2002.

Din păcate, am fost nevoiți să vizităm pe fugă și Mnajdra, căci se apropia ora închiderii, dar lucrul acesta nu ne-a împiedicat să acordăm atenția cuvenită unor „pietroaie” din neolitic cu asemenea încărcătură istorică. Acestea sunt reale puncte de referință în istoria străveche a Maltei și ne-am bucurat oricum că am avut ocazia preumblării printre megaliții faimoși ai insulei de miere.

La Ġgantija am ajuns în ziua următoare, atunci când am mers în insula Gozo. Templele Ġgantija au renumele că sunt cele mai vechi structuri megalitice din lume, după complexul de la Göbekli Tepe din sud-estul Anatoliei, datând dinainte de 3.600 Î. C. Aici am văzut în teren două temple cu adevărat impresionante, iar lângă casa de bilete, și un centru modern de vizitatori. Intrarea se face pe un bilet comun cu moara de vânt Ta’Kola situată în apropiere, care costă 9 €/persoană. Peste tot, în areal au fost amenajate alei betonate, iar în temple, pasarele din lemn cu balustrade metalice, acestea fiind în aer liber, neacoperite de corturi precum cele din insula principală. Vizitarea se face facil, peste tot existând explicaţii aferente tuturor camerelor, altarelor.

Ġgantija ar însemna în traducere Templele Uriaşului şi nu trebuie să mire pe nimeni că oamenii le-au denumit aşa, fiindcă semenii din zilele noastre au pus ridicarea acestor temple din blocuri imense de piatră pe seama unor fiinţe supranaturale, extratereştri, atlanţi, în stare să alăture coloşi de stâncă sub formă de temple. Mai târziu, oamenii de ştiinţă au încercat să explice tehnica ridicării blocurilor prin intermediul tăvălugilor de lemn şi a bilelor de piatră (pe care le credeau multă vreme la originea roţii în forma ei primitivă), cu ajutorul trunchiurilor de copaci în chip de pârghii, aşa cum am mai spus deja. Acesta este bine redată în centrul de vizitatori pe panouri explicative împreună cu alte informaţii interesante pe care e o plăcere să le parcurgi. Aşa ajungi să afli lucruri şi obiceiuri mai mult sau mai puţin bizare despre oamenii din neolitic şi lumea lor.

Cele două temple nu au fost construite în acelaşi timp şi sunt diferite ca dimensiune, cel de sud este mai mare şi mai „bătrân” deşi forma de trifoi cu încă două „frunze” (adică încăperi semicirculare de-o parte şi de alta) este relativ aceeaşi pentru fiecare, rezultând câte cinci abside. Acestea conțin diferite altare, iar descoperirea oaselor de animale în incinte sugerează că locul a fost folosit pentru sacrificarea animalelor. Cea mai mare piatră, cu peste cinci metri lungime, cântăreşte peste 50 tone, iar materialul folosit la edificare pare a fi tot calcar tip coralină, însă la compartimentările interioare a fost utilizat cel de tip globicerină. Se presupune că ritualurile aveau la bază folosirea focurilor sacre în vetrele descoperite şi erau dedicate zeiţei-mame a Pământului, o zeiţă a fertilităţii, prin intermediul unui oracol aşa cum era cel de la Delphi, de pildă. În antichitate, templele au atras pelerini de pe întreaga insulă și chiar din Africa de Nord și Sicilia, pelerini care se strângeau în număr mare în curtea largă din faţa templelor şi participau la ritualuri, în timp ce camerele interioare ale complexelor erau rezervate preoteselor.

Templele Ġgantija au fost descoperite în anul 1827 şi sunt înscrise în patrimoniul UNESCO din 1980.

În ultima zi din Malta, de cum am ieşit de la Ħal Saflieni Hypogeum unde avuseserăm programare, ne-am grăbit să vizităm şi ultimul obiectiv al minivacanţei malteze: templele Tarxien aflate tot în orăşelul Paola, la vreo 400 m distanţă. Ce-i drept, ne fuseseră recomandate cu căldură şi de cei de la Hipogeu. Deşi ploua mărunt, vizita nu ne-a fost pusă în pericol, fiindcă şi aceste temple sunt acoperite de corturi uriaşe unde nu prea ai treabă direct cu ce e afară. Biletul de intrare a costat 6€/persoană şi, ca şi în Gozo, există amenajate pasarele, podeţe şi culoare peste alei, cu balustrade metalice pe margini, pentru ca vizitatorii să circule cu uşurinţă printre megaliţi. De asemenea, există şi un centru de vizitazori cu multe informaţii despre temple.

Tarxien este cel mai mare sit arheologic maltez şi constă în existenţa a patru temple dispuse separat dând spre o curte comună, fiecare dintre ele putând fi accesat prin intrare distinctă. A fost descoperit abia în urmă cu un secol, în 1913, de fermieri care atunci când îşi arau pământurile, au dat de blocuri uriaşe de piatră. S-a constatat că sunt cele mai „tinere” structuri megalitice din Malta, datând de la finele neoliticului târziu (epoca de piatră) şi epoca de bronz, fiind construite între 3.150-2.500 Î. C.

Totuşi, cel mai vechi templu, care se pare că a fost construit dinainte de 3.150 Î. C., se află în cel mai estic punct al sitului şi nu a putut fi reconstituit prea bine de Temistocle Zammit, arheologul care s-a ocupat de descoperiri, deoarece pietrele găsite erau puţine şi dispuse doar pe un nivel. Însă, planul său cu cele cinci abside este încă vizibil, plan regăsit și la celelalte temple: de Sud şi de Vest, pe când, cel Central are şase, acest lucru fiind nemaiîntâlnit în Malta. De asemenea, conţine dovezi că avea acoperiş arcuit și ar reprezenta punctul culminant al evoluției arhitecturii templelelor în Malta preistorică.

În ceea ce privește funcția templelor, se poate spune că, inițial, au fost folosite pentru sacrificii de animale în ritualuri bine stabilite dedicate unei zeițe-mame a Pământului, trăsătură comună tuturor templelor malteze. Au fost găsite în sit mai multe statuete, printre care cea mai cunoscută este cea numită „Doamna Grasă” reprezentând o femeie cu șolduri ample și coapse pe măsură. Descoperirea oaselor umane în centrul Templului de Sud, de exemplu, sugerează că locul a funcționat și ca loc de înmormântare în perioada în care a fost în uz.

În areal se pot observa o piatră cu reprezentări în relief de animale, altare și stânci decorate cu modele de spirală. Motivul spiralei este comun în arta preistorică malteză deoarece se crede că spirala simbolizează eternitatea. În teren se pot întâlni copii ale altarelor, statuetelor, vaselor și altor obiecte descoperite, originalele fiind păstrate la muzeul din Valetta, însă arheologii au constatat că până și copiile s-au degradat în timp, acum cele care se află într-o stare mai bună fiind chiar originalele. La fel ca și în celelalte situri, și aici s-au găsit sfere de piatră despre care se presupune că au folosit, cași în celelalte cazuri, la ridicarea megaliților.

Templele Tarxien sunt incluse pe lista monumentelor UNESCO din anul 1992.

Civilizaţia antică din Malta este fascinantă dacă ne gândim la cât de avansaţi erau acei oameni din neoliticul maltez şi la ceea ce au reuşit să realizeze în comparaţie cu alţi semeni contemporani cu ei de pe alte meleaguri. Templele megalitice sunt reale puncte de referinţă ale istoriei umanităţii şi au o importanţă uriaşă pentru omenire chiar dacă multe întrebări în legătură cu acestea încă nu şi-au găsit răspunsurile, deşi oamenii de ştiinţă îşi dau silinţa să le afle.

Aşadar, dacă aveţi de gând să mergeţi în Malta, vă recomand din toată inima să faceţi cunoştinţă cu începuturile istoriei vizitând aceste structuri megalitice fără egal.

Sursă de documentare: pliantele și broșurile primite la intrarea la obiective

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=flcilxJku2Q

---

VIZUALIZĂRI: 4255 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI