Croaziera « Heaven by the sea » cu Costa Neo Riviera – IV

TIPĂREȘTE

Azi ma asteapta un tur cu barca între insule pentru a explora doua insule încântatoare unde natura înca e neatinsa de mâna distrugatoare a omului modern. Plaje de o rara frumusete, apa limpede si albastra ca un cristal, vegetatie tropicala, lemurieni…

O scurta prezentare din istoria mai recenta: în 1885 Franta impune Madagascarului protectoratul sau, apoi o declara colonie! Madagascarul si-a câstigat independenta în 1960. Limba oficiala malgasa. Cu o suprafata de 587 040 kmp se clasifica ca a patra insula ca marime din lume (dupa Groenlanda, Noua Guinee si Borneo). Pe insula sunt doua anotimpuri unul cald si ploios din noiembrie pâna în aprilie, si unul în care este mai racoare si mai uscat din mai pâna în octombrie. Fauna bogata, aici traiesc aproape 80% dintre lemurieni de pe întreg globul, broaste testoase, cameleoni, sopârle mai mici.

Unele specii de lemurieni sunt endemice adica se gasesc doar aici. Agricultura este de baza: culturi de orez, cassava (manioc), cafea, cuisoare, vanilie. Un melanj de 18 etnii, 65 de nationalitati si printre minoritati se numara francezi, indieni, chinezi. Legatura dintre doua regiuni unde se exploateaza si se prelucreaza pietrele pretioase (Ilakaka în sud si Andilamena în nord fata de capitala Antananarivo) beneficieaza de singurile drumuri acceptabile pentru a fi parcurse cu masina. Ïn rest parca nici nu exista, am vazut pe pielea mea ieri în drum spre Barocco Beach. Saraca tara bogata în mine de pietre pretioase, safire si rubine pure, safire roz, albastre, violet, portocalii, galbene, incolore… Denumita si insula rosie datorita culorii solului.

Cum vasul NeoRiviera este ancorat în larg la 1,8 km (sau o mila nautica) fata de tarm am fost preluati de barcile cu motor direct de pe vas si purtati pe apele oceanului ne îndreptam catre insula Tanikely. Driverului îi place viteza, conduce barca cu 60 km/h, dupa parerea mea o viteza cam mare pentru o asa ambarcatiune modesta. Ia valurile razant, plezneste apa cu viteza, se salta si apoi coboara, ce mai, avem senzatii tari, ne mai loveste lateral un val, barca se dezechilibreaza, încremenesc în aer, apoi spre usurarea mea barca se echilibreaza, am si tipat la driver sa o lase mai moale ca nu suntem la un concurs, fiecare plonjon il resimtim în partile moi.

Am ajuns pe mica plaja a insulei Tanikely, ea insasi fiind mica, e nelocuita, e arie protejata pentru vegetatie si animale. Am urcat spre varf pe niste scari de beton ce serpuiau când la stânga când la dreapta, zarind câte o sopârla prin frunzis, câte un lemurian pe-o craca alergând de colo-colo, pâna la farul vechi din 1909 ce este acum parasit. E o caldura înabusitoare, curg apele pe noi. O scara îngusta în spirala ne duce sus, si în fata ochilor se desfasoara o splendida panorama, insula si apele oceanului. Bleu, deep bleu, oceanul îsi arata toata frumusetea. Nisip fin, bucatele de corali, o apa limpede ca cristalul, azurie în bataia soarelui, am stat mai mult în apa decât pe nisip.

A sosit ora plecarii, ne îmbarcam din nou în barci si zburam pe apele oceanului spre insula Komba. Am acostat pe mal în dreptul satului de creoli. Locuintele arata la fel, un fel de adapost din scânduri pe niste piloni de lemn pentru a nu intra apa în locuinte atunci când ploua, acoperite cu un strat gros de frunze, o prispa îngusta pe care se face mâncare sau se zace la umbra. Multi copii mici, locuinte fara electricitate, multe sfori intinse pentru a expune fetele de masa mari în diverse culori cu broderii sparte cu desene ce reprezinta broaste testoase, sopârle, palmieri, baobabi. « Picturi » cu tubul de spray reprezentând siluete negre alungite, baobabi umflati, magneti hand-made din lemn, pareo multicolore, împletituri diverse si alte nimicuri pe care spera sa le vânda. Am urcat în rezervatie pentru a vedea sopârle, cameleoni, broaste testoase mari, broscute testoase mici, lemurieni si chiar si un sarpe boa mai mititel. Am rezistat cu greu la o sedinta foto cu sarpele de gât, nu suport serpii, am o frica imensa fata de aceste reptile. Gradina zoo direct în natura. Lemurienii nu sunt asa de speriosi ca cei de ieri, cred ca s-au mai obisnuit cu prezenta atâtor oameni, îi putem observa mai bine. Cameleonul sta ca o vedeta la sedinta foto. Mi-a placut sa mângâi o testoasa pe cap si pe carapacea ei.

Drumul de întoarcere din rezervatie în sat decurge tot pe lânga marfa expusa de creoli, care ne îmbie sa cumparam de la ei. Cei mai modesti cer preturi rezonabile, cei versati tin la pret desi ceea ce ofera nu face pretul dar zici ca faci o fapta buna. Am ajuns în sat, mergem pe ulita ce desparte cele doua siruri de locuinte, femeile se ocupa de copii, unele stau la umbra si motaiesc, alti copii alearga prin curtea scolii, trec pe lânga un jgheab cu apa, cred ca e singura lor sursa de apa, o femeie spala ceva si 3-4 copii alearga fericiti în jurul jgheabului împroscându-se cu apa. Ne îndreptam catre locul unde vom lua dejunul. Taverna, ca restaurant e prea mult sa îi spui, are un banner cu sigla Costa. Mese lungi, un bar, o cântareata cu bandul ei si o taraba cu suveniruri. Meniul a fost mai modest ca la Barocco si servirea la fel, pe farfurii de plastic! subtiri… am mâncat frigarui de zebu (vita locala cu cocoasa), legume si peste-bun! , o bere, apa îmbuteliata. Tot timpul formatia locala a cântat si dansat. Ghidul local (a carei supravietuire e legata de Costa) are sarcina si de a ne oferi apa îmbuteliata. Înainte de asta am fost la toaleta tavernei, o improvizatie cu elemente sanitare, adica doua chiuvete la care vine apa din niste butoaie urcate pe acoperis, toalete turcesti. O umbra de civilizatie, totusi.

Atmosfera înabusitoare, aerul fierbinte si umed ti se lipeste de corp, de suflet, te epuizeaza. Am iesit la aer. Ar fi trebuit sa facem si putina plaja si baie dar am avut un ghid onest ce ne-a sfatuit sa nu facem, deoarece satul are « canalizarea » direct pe plaja în ocean… pacat. Nimeni nu face nimic pentru a îmbunatati cumva viata acestor oameni, aducerea unor turisti doua zile la o perioada de doua saptamâni e prea putin, e doar supravietuire de pe o zi pe alta.

Tanikely într-adevar o bijuterie, cu plaja scaldata de apele de-un albastru irizant sub soarele tropical, cu natura lasata în cursul ei firesc. Îti umple sufletul cu frumusete.

Komba, o rezervatie pentru animale, interesanta si provocatoare. Bijuteria si-a mai pierdut din stralucire vizitând satul de creoli, parca nu-ti vine sa crezi ca în secolul 21 se mai poate trai asa.

Mâine vasul ajunge în Antsiranana- Madagascar.

---

VIZUALIZĂRI: 1087 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI