ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.02.2018
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: timisoara
ÎNSCRIS: 11.07.08
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 14 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 20 / 12

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
87.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 103 USD
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Concediu reusit

TIPĂREȘTE

A doua oară în decurs de cinci ani în Egipt, prima oară la Titanic Beach, acum la Palace. Practic este același hotel, cu acces la toate restaurantele și facilitățile celor două, inclusiv aquaparcul.

Perioada aleasă a fost aceeași (sfârșitul lui august, începutul lunii septembrie), nu au fost probleme cu căldura, tot timpul bate vântul; am prins acasă perioade mai călduroase, chiar greu suportabile din cauza căldurii.

Domeniul este imens, cu multe piscine, mai centrale, pe lângă cele două baruri din apă, sau mai retrase, unde aproape nu era nimeni, cu excepția celor angajați ca salvamar. Accesul în piscină era interzis după ora 18, când de fapt se întuneca, dar era voie în piscinele mici de lângă clădire.

Plaja este într-adevăr ciudată, mai ales la reflux, când pare că este marginea unei bălți cu mal noroios. Nu am făcut niciodată baie în mare la plajă. M-am dus pe ponton, (cam 800 metri lungime – merită din plin) și am făcut baie acolo. Noi de fapt, pentru asta mergem în Egipt, pentru Marea Roșie. Soția, care nu este o foarte bună și curajoasă înotătoare, și-a pus ochelarii, tubul de snorkel și “dă-i și mână... “ printre pești papagal, arabian picasso, și alți zeci de pești colorați. Am postat pe youtube un filmuleț făcut de mine, la ponton. Se poate vedea aici

M-am amuzat de un domn, compatriot de-al nostru, pe care îl tot vedeam pe plajă, încercând să se convingă că e frumos să faci baie în mare. L-am întrebat dacă a încercat la ponton... a zis că nu; după ce a mers la ponton, nu l-am mai văzut decât acolo, aproape numai în mare a stat.

Aquaparcul funcționează între orele 10:00 și 18:00 funcționau toate, mai puțin cel cu curent de apă ascendent, care pornea mai rar.

Mâncarea nu este ca în Grecia la taverne, dar nu pentru asta ne-am dus acolo. Foame, nu am făcut, asta e clar.

Micul dejun este pentru toate gusturile, mai consistent sau mai ușor (ouă, cârnați fierți – păreau mai mult crenwurst, mezeluri, brânzeturi... produse de patiserie, clătite, iaurt, produse dietetice, cereale, legume...)

La prânz era tot timpul vită, pui, un fel de tocăniță din inele de calamari, cartofi prăjiți, orez, salate de toate felurile, prăjituri...

La cină tot timpul se servea grătar... am servit pește, creveți, crab, pui, niște păsări mai mici cred că prepelițe... era coadă dar mergea repede și prindea toată lumea produsele, cam ce era la prânz, fructe, prăjituri...

Restaurantele a la carte sunt destul de multe, le găsiți pe siteul hotelului. Cel mai interesant ni s-a părut restaurantul mongol, unde iți alegeai legumele într-un bol, carnea în altul, mergeai cu ele la bucătar și ți le gătea pe o plită reativ în față (de fapt se vedea de la masă cum gătește).

Băutura, ca în Egipt... grijă mare la apă... mai bine votcă și bere, dar fără gheță. Ne spălam pe dinți cu apa plată primită zilnic in frigider. Dacă cumva se prinde blestemul faraonului, neapărat cumpărat streptoquin cu flagyl (ăsta se poate lua și din țară) din farmaciile lor; cu cât ne-am dus mai departe de hotel, am luat mai ieftin medicamentele. Nu merge cu medicamentele noastre contra diareei, și ar fi bine de luat la primele simptome. De fapt, la sosire, ghidul vă va spune lucrurile astea.

În cameră se făcea curat zilnic, se schimbau zilnic prosoapele și se făcea refill la frigider cu apă, cola, fanta, sprite... dacă dai bacșiș îți dă ce vrei și puțin mai mult.

Am ieșit de câteva ori prin imprejurimi la cumpărat de suveniruri, nu am avut probleme cu nimeni. O dată am făcut autostopul, ne-a luat un microbuz, ne-a dus până în orașul vechi, ne-a lăsat în apropiere de un fel de piață locală, și a venit după noi după aproximativ 2- 3 ore și ne-a dus înapoi la hotel, în condițiile în care omul nu a vorbit engleză. Dar s-a priceput foarte bine la negociat, și la cifre. Greșeala noastră a fost că nu am negociat din start drumul dus – întors, sperând că găsim acolo un mijloc de transport pt. hotel. Fiind 10 persoane, ne trebuia un microbuz...

În rest, am făcut o excursie la piramide – 95 euro/ persoană, plecare la ora 1:00 AM și revenire la ora 23:00, prin ghidul agenției, o excursie de scuba, și o plimbare prin deșert, luate de la agenții locali, din hotel.

În timpul excursiei spre piramide, auzeam alți turiști bucurându-se de ce vedeau pe sub apă (arici de mare, scoici... nu ce era la noi la hotel), concluzia fiind că nu la toate hotelurile este aceeași animație sub apă. Probabil cele aflate mai inspre centrul stațiunii, spre port, nu se bucură de viața marină mai bogată, specifică hotelurilor mai izolate.

Așa că, informați-vă și alegeți-vă hotelul în funcție de ce doriți să faceți.


[fb]
---
Trimis de basaku in 18.02.18 13:40:34
Validat / Publicat: 18.02.18 16:02:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT. A mai fost în/la: Titanic beach
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 11870 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

24 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (basaku); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Vedere din camera
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 103.00 USD pe cameră

  • ECOURI la acest review

    24 ecouri scrise, până acum

    mprofeanu
    [18.02.18 17:18:51]
    »

    @basaku: Bună cazare ați avut în Egipt, sincer nu știam de problemele date de apă chiar pentru spălare pe dinți.

    Am fost și eu în alte părți unde apa nu era potabilă, chiar de curând în Iordania dar m-am spălat pe dinți cu apa de la chiuvetă. De băut am băut doar apă îmbuteliată.

    Frumoase și pozele, cele cu peștișori m-au deconectat ....

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    basakuAUTOR REVIEW
    [19.02.18 09:55:49]
    »

    @mprofeanu: Unii turiști chiar au avut probleme serioase. Cum avionul a întârziat, unii dintre noi nu s-au mai dus la întâlnirea cu ghidul. Acesta le-a spus turiștilor prezenți. Ceilalți au ajuns în perfuzii...

    allexx
    [24.02.18 20:26:11]
    »

    @basaku: salut, sunt interesat de acest hotel ptr luna august, impresiile tale imi sunt d ajutor. ca o curiozitate, cam care era gradul de ocupare? iti multumesc

    Ligia06
    [02.03.18 22:20:55]
    »

    @basaku: Imi puteti spune, va rog ce exista pe langa resort? Adica este o strada pe care sa te poti plimba seara? Sunt ceva magazine in zona? Va multumesc anticipat pentru raspuns!

    basakuAUTOR REVIEW
    [06.03.18 15:04:07]
    »

    @Ligia06: Este strada principală care merge spre Makadi bay. Da, sunt magazine de suveniruri, poți merge pe jos la plimbare. Oamenii sunt amabili si poti negocia cu ei mai bine ca la magazinele din incinta hotelului. Intr-una din ieșiri am făcut autostopul și ne-am dus până la o piață în Hurghada și ne-am întors cu aceeași persoană după vreo 3 ore și un telefon dat să ne ia din locul în care ne-a lăsat. Dacă doriți să luați autostopul și să vină aceeași persoană după d-voastră când o sunați, e bine să negociați la început toată afacerea.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    basakuAUTOR REVIEW
    [06.03.18 15:11:03]
    »

    @allexx: Resortul este uriaș fiind format din două hoteluri: Palace și Beach. Cred că era destul de plin, dar nu părea aglomerat. La masa de seară se vedea că este lume multă, dar totul era lejer, chiar și la coada care se forma la produsele făcute pe grătar; nu cred că am stat vreodată mai mult de 7 minute, în condițiile în care mai așteptai să fie gata produsele. Noi am fost un grup de 10 persoane, și am găsit tot timpul loc la o masă să stăm împreună. La piscine era tot timpul lejer, la aquaparc mai erau situații când am așteptat după covoraș/colac, dar nu a fost o problemă

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Ligia06
    [06.03.18 15:17:56]
    »

    @basaku: Va multumesc frumos pentru raspuns!

    allexx
    [06.03.18 15:48:22]
    »

    @basaku: ok, iti multumesc mult, intre timp am optat ptr aqua blu resort in sharm!!!

    basakuAUTOR REVIEW
    [06.03.18 16:30:23]
    »

    @allexx: scuze de întârziere... nu am văzut solicitarea d-voastră decât azi. Să aveți un concediu reușit

    allexx
    [06.03.18 17:52:33]
    »

    @basaku: nicio problema, ba din contra, mi a facut placere

    madicraciun
    [18.03.18 12:19:01]
    »

    @basaku: Multumesc pentru info! Cautam un hotel cu recif de corali in apropiere, dar si cu aqua park pentru fiul nostru, iar acesta pare a fi super pentru noi. Deci filmuletul de pe youtube este filmat la capatul pontonului?

    Multumesc anticipat!

    basakuAUTOR REVIEW
    [20.03.18 13:05:20]
    »

    @madicraciun: da, este filmat la capătul pontonului. Coralii sunt mai frumoși dacă mai inotați puțin, chiar spre direcția indicată de ponton, la marginea recifului de corali, la limita dintre apa adâncă și recif

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    ramo_info
    [20.02.21 15:27:54]
    »

    @basaku

    Bună ziua,

    Vom merge și noi l acest hotel, puteți să îmi spuneți ce cameră foto subacvatică ati folosit?

    Multumesc mult! ​​​

    basakuAUTOR REVIEW
    [24.02.21 06:51:16]
    »

    Buna ziua. Am folosit un Gopro hero 4 setat sa filmeze, si sa traga un cadru la 3 secunde. Nu uitati, baia doar la capatul pontonului. Va atasez si un link cu filmarea. Concediu placut, si cat mai multe cadre deosebite!  

    youtube

    ramo_info
    [24.02.21 15:27:10]
    »

    @basaku:  La capătul pontonului se poate merge si cu ceva mijloc de transport, sau doar pe jos? ​​

    ​Dupămasa nu vine fluxul astfel încât să avem un pic de apa la mal? ​​

    ​Vă multumesc pentru răspuns.

    ​​

    nicole33
    [25.02.21 06:26:05]
    »

    @ramo_info:  

    La capătul pontonului se poate merge si cu ceva mijloc de transport, sau doar pe jos? ​​

    ​​​

    basakuAUTOR REVIEW
    [25.02.21 07:15:10]
    »

    @nicole33: Pare departe, dar nu este.... Oricum merita plimbarea. Dar chiar este un microbuz, si nu trebuie luat bilet

    basakuAUTOR REVIEW
    [25.02.21 07:22:28]
    »

    @ramo_info:  Fluxul, refluxul difera... o saptamana este apa mai mare la plaja dimineata, o saptamana dupamasa. Se poate merge cu un microbuz, dar nu este o distanta asa de mare. Si puteti vedea multe lucruri interesante si de pe ponton de exemplu pisici de mare, care vin la apa mica

    nicole33
    [26.02.21 06:36:32]
    »

    @basaku:  

    Pare departe, dar nu este... Oricum merita plimbarea. Dar chiar este un microbuz, si nu trebuie luat bilet

    Bănuiesc că microbuzul te duce din zona recepţiei până la plajă, chiar dacă drumul prin resort, printre piscine, mi se pare chiar plăcut.

    Greu de crezut să poţi ajunge cu microbuzul până la capătul acelui ponton, lung de câteva sute de metri şi şerpuit, pentru a ajunge la apă adâncă bună pentru înot şi la coralii perfecţi pentru snorkeling. ​​​

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    basakuAUTOR REVIEW
    [26.02.21 07:12:36]
    »

    @nicole33:  Nu. Microbuzul pleaca de la capatul pontonului, de pe plaja, si te duce pana in partea unde se poate inota, in capatul celalalt. Are loc, este un microbuz ingust (Damas),  de multe ori soferul batea din palme in ritmul muzicii pe drumul acela sinuos.

    nicole33PHONE
    [26.02.21 09:23:51]
    »

    @basaku:  

    ​​Microbuzul pleaca de la capatul pontonului, de pe plaja, si te duce pana in partea unde se poate inota, in capatul celalalt.  

    Super tare! ​​

    Mulțumesc pentru lamuriri​​

    Recunosc ca nu ma asteptam la o grija atât de mare fata de turiștii excesiv de comozi. ​​

    ​​PS Felicitări pentru pozele deosebit de frumoase!

    ​​

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    basakuAUTOR REVIEW
    [26.02.21 19:07:29]
    »

    @nicole33:  Multumesc. Multa sanatate, inspiratie in alegerea urmatorului concediu, si bafta!

    nicole33
    [27.02.21 09:29:51]
    »

    @basaku:

    Mulţumesc!

    Inspiraţie am avut eu şi anul trecut când am ales Egiptul pentru a patra oară încă din noiembrie 2019, însă inspiraţia mea s-a dovedit absolut neputincioasă în faţa pandemiei care mi-a anulat planurile de vacanţă , în plină stare de urgenţă neputând pleca nicăieri. Eu însă am insistat şi am ales din nou acelaşi hotel, dar la un preţ mai mare , pentru anul acesta.

    Sper ca anul acesta să se concretizeze vacanţa mult dorită şi să revăd Marea Roşie cu minunata sa  lume subacvatică de care îmi este tare dor.

    Să fim sănătoşi şi să ne putem îndeplini dorinţele, norocul având un rol foarte important.

    Vacanţe plăcute oriunde vei dori!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    basakuPHONEAUTOR REVIEW
    [13.03.21 22:26:15]
    »

    @nicole33:  Anul acesta revenim (sper) în Egipt, în golful Makadi. Am rezervat de anul trecut din ianuarie, dar s-a anulat zborul. Așa că... așteptăm până în august... Concediu frumos vă doresc, și multă sănătate

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    allexx, basaku, Ligia06, madicraciun, mprofeanu, ramo_info
    Alte impresii din această RUBRICĂTitanic Palace Resort:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.090804100036621 sec
    ecranul dvs: 1 x 1