Euro Inn B&B suna bine!

TIPĂREȘTE

Dacă îmi îngăduiţi câteva clipe o să vă spun ceam învăţat atunci, in 2016, dar si ce am văzut la Euro Inn, lucruri care le recomand şi care nu; toate în Milano, Italia.

Am ajuns în seara zilei de 14 august, puţin trecut de ora 9. Urma o mare sărbătoare acolo pe ziua de 15, dacă o fi avut şi ei Sfântă Mărie nu pot să vă spun.

De acasă, prin intermediul site-lui booking.com am văzut că e relativ aproape de o staţie de metrou de pe magistrala roşie, cam 5 min de mers pe jos dar şi la 10-15 min tot de mers pe jos de gara Milano Centrale. Se vedea a fi un cartier de clădiri tradiţionale, cu câteva niveluri fiecare…. În limbajul turistului emoţionat şi al mamei sempre îngrijorate asta înseamnă un grad ridicat de siguranţă, mai scăzut desigur pentru cea din urmă menţionată. Ca să nu mai spun că dacă eşti foarte curios, sau vrei să ştii de acasă cât mai multe, te uiţi pe harta online şi vezi hotelul din faţă. Mare greşeală! Mai ales dacă se nimereşte a fi şi figura maternă lângă tine. Strada nu era cea mai pitorească şi nici parterul abandonat cu graffiti-ul novice nu erau. Părea a fi un hotel vechi, varianta ce se potrivea de minune cu preţul mic al camerei, cu uşă care nu se închide bine. Aşa că, am primit instrucţiuni clare de a nu ajunge acolo după înserat.

Aveam însă şi eu un argument. Hotelul era la nici 100m de intersecţia cu strada pricipală, aşa că nu era spaţiu să ne taie mafioţii gâtul…. de prea multe ori.

Cu toate acestea, când am ieşit de la metrou era deja întuneric. Poţi alege să cobori la staţia Pasteur sau Rovereto, distanţele fiind aproximativ egale până la cazare.

Când te gândeşti că mergi în vizită în Milano, capitala modei, nu îţi conturezi în minte cartierele mai mărginaşe unde nu toată lumea îşi schimbă garderoba în fiecare sezon, afacerile nu sunt toate cele mai prospere, iar străzile nu sunt cele mai curate. Însă aceste lucruri văzute în drum spre hotel nu mai puteau să ne sperie, nu mai trebuiau să ne sperie: eram deja două (impreună cu verişoara mea), bagajele erau grele în spate, nu aveam altă alternativă pentru cazare.

Cum ne apropiam, adică după ce am cotit-o la stânga de la strada principală, mă aşteptam la intrarea veche cu uşă de lemn pe care trebuie să o ridic pentru a putea pătrunde. Surpriză! Accesul a fost uşor iar uşa cât se poate de modernă. Ca să nu mai spun că am fost şocată de strălucirea podelei. Era gresie sau marmură, dar strălucea, parcă făcuseră curat la ora 8 seara special pentru noi. Clar, hotelul fusese renovat!

Înaintăm spre recepţie, unde ne aşteaptă un tânăr domn arab mult mai relaxat decât noi, ba chiar cu chef de glume. Când îi dau buletinul exclamă: Salam! Salam!... credeam că mă salută în limba lui. Dar apoi zice si Florin! Florin! Înţeleg aşadar că zilele în care se exclama Hagi sau Nadia Comăneci s-au dus demult. Acum, trebuie să mă pun la punct cu noua cultură, că altfel par că sunt fără ţară. Desigur, tipul ne mai spune „Ce faci? ”, şi că a avut o gagică din Bucureşti şi una din Galaţi, că româncele sunt frumoase şi alte clişee. Când îl întrebăm de unde e, ne spune zâmbind că din Dubai Dubai. Achitam, ne da cheia de la cameră şi mergem întrebându-ne dacă îi sare din când în când banda în centrul vorbirii de le tot repetă sau, pur şi simplu, a făcut cunoştinţă cu această latură a culturii româneşti prin intermediul microfoanelor de la petreceri, cele cu ecou inclus.

Drumul spre cameră a fost pavat cu acea marmură strălucitoare şi lift modern. Camera era la etajul 3, probabil şi ultimul. Ajunse în faţa uşii, observăm repede că aceasta a scăpat cumva de renovare, probabil o folosesc până îi cade complet clanţa... nu mai avea mult.

Intrăm. Primele impresii pe care le face camera sunt dimensiunile ei mari şi cuvertura galbenă văzută în pozele de pe booking.com. Camera nu era pătrată, avea mai mulţi pereţi ceea ce o făcea mai mare. Din punctul meu de vedere aveam mai mult spaţiu decât acasă, puteam trece lejer 2 persoane în acelaşi timp pe oricare parte a patului. A doua observaţie, legată de culoarea şi modelul cuverturi, mă dezamăgeşte de această dată. A fost singurul lucru care nu mi-a plăcut din poze şi îi dădea un aer vechi şi închis camerei. Şi tocmai asta am primit-o! În rest, toate erau noi, patul de sub cuvertuta, aşternuturile, noptierele, comoda, dulapul, aceiaşi podea strălucitoare, coşul de gunoi şi ventilatorul. Doar masca pentru calorifer avea un model vechi şi …... stătea să cadă. Dar această primejdie a facilitat filozofarea cu privire la utilitatea acestei piese de mobilier. Ce îndeletnicire plăcută!

Aveam şi un balcon mic, cam de 2mp, insă oarecum ferit de lume: în dreapta şi în stânga erau pereţi groşi de lemn iar în faţă, protecţia se ridica până la nivelul mijlocului unui om mare, iar cu ghiveciul de flori până la nivelul bustului, aşadar greu de privit în jos, dar dacă te aşezai vedeai doar ultimul etaj al unei clădiri mai înalte şi cerul. Cu toate astea ne-a plăcut, am socotit că e curat şi e cea mai bună variantă pentru situaţia dată.

Am achiziţionat cameră cu baie pe hol aşa că am pornit în căutarea ei. Pe scurt, baia pentru femei era şi pentru persoane cu dizabilităţi, nu avea cădiţă pentru duş, nu se putea încuia şi era în cealaltă parte a holului. Acestea fiind observate, am ales să folosim baia pentru bărbaţi care era mult mai bine compartimentată şi „ securizată”. Am folosit-o pe aceea şi cred că a fost doar a noastră; nu au venit oaspeţi în toate camerele iar în cele în care au venit erau băi, cel puţin asta am dedus de pe schiţa de evacuare în caz de incendiu de pe uşa camerei. (da, trebuia să mă fac ori tocilar ori spion!)

Experienţa cu baia a decurs bine. Săpunuri, prosoape, apă caldă şi uscător de păr, toate în cantităţi suficiente.

În cameră am dat drumul la micul ventilator, iar până la ora de culcare temperatura a devenit suportabilă, dar nu neapărat datorită micului aparat.

Patul a fost bun, mare şi pufos. În dulap mai era ceva între pătură şi draperie… dar nu a fost nevoie de ea. Pernele erau foarte moi, cele mai moi din viaţa mea. Am zis „ Ce răsfăţ! ”, asta până am ajuns să îmi simt mâna de sub pernă cu toate denivelările ei. Ori aşa e cu pernele astea moi şi domneşti, ori le mai lipsea ceva umplutură! Dar până dimineaţa le-am iertat…

Ne trezim în jurul orei 8, cu gândul să prindem începutul micului dejun şi apoi să avem timp să vizităm oraşul.

La lumina zilei lucrurile se văd puţin diferit. Cuvertura galbenă, deşi urâtă în continuare, e acum inofensivă raportat la avantajele camerei, iar ghiveciul de flori are printre cele 2 flori şi multe buruieni, ştiţi voi, din acelea care seamănă cu grâul. Nu îmi reneg naţionalitatea, iar acum mai mult ca oricând şi acţionez ca atare. Vara, conaţionalii noştri se trezesc devreme şi merg la câmp pentru a prăşi, săpa şi toate cele. Eu, la ora 8am, în mijlocul Milano-lui, în pijama am făcut acelaşi lucru, adică am smuls buruienile din acel ghiveci. Nu era aşa mare lucru dacă nu mă filma verişoara mea şi nu îmi zicea, printre râsete, că poate stric aranjamentul celor de la hotel. Am poze ca dovadă.

Apropo de poze, o sa fie foarte puţine pentru că şi pe cele 2 care le-am făcut cu telefonul meu le-am pierdut.

Coborâm la micul dejun care e la parter, în prelungirea recepţiei. Ca să înţelegeţi, acelaşi hol găzduia şi recepţia şi sala de mese. Oferta consta în: croissante umplute, felii de pâine prăjită ambalate două câte două, gemuri de fructe, nutella, unt, cafele de tot felul proaspăt făcute de domul recepţioner.

În pozele de pe site şi feţele de masă de aici erau din acelaşi model galben insuportabil. Acum însă, probabil odată cu renovarea au fost înlocuite o muşama, dacă îmi aduc bine, insă mai mult ca sigur într-o culoare ce nu taie apetitul.

Am făcut bine că am mers mai devreme pentru că în timp ce noi ne savuram ultimele guri de cafea erau mai mulţi clienţi ce aşteptau pe canapeaua de la recepţie să se elibereze una din mese.

Nu mai zăbovim mult după micul dejun. Ne luăm bagajele şi vrem să plecăm. O secundă, ca să predăm cheia a trebuit să îl aşteptăm de domnul recepţioner să termine de făcut o cafea şi să lămurească pe cineva că vor mai apărea în curând nişte croissante. Pentru cine e curios, domnul Dubai Dubai plecase dar venise colegul lui egiptean. Lăsăm această afacere de familie cu multe curiozităţi nesatisfăcute şi ne îndreptăm spre ziua noastră plină în Milano.

Cei care au avut răbdare să citească până acum le mulţumesc iar dacă sunt unii care doresc să sară doar la detaliile legate preţ şi condiţii în linii mari, aici e locul.

Pentru o noapte de cazare, la mijlocul lui august 2016 am plătit 34€ pentru 2 persoane. 30€ au fost preţul camerei şi câte 2€ de căciulă a fost taxa de oraş. Camera rezervată avea baie comună şi mic-dejun inclus. Am rezervat pe booking şi am plătit la faţa locului. Încăperile au fost curate, personalul amabil, consumabilele suficiente, cu excepţia celor de la micul dejun, care sunt croite după măsurile italienilor. În cameră era doar un mic ventilator, sigur insuficient pentru arşiţa din mijlocul zilei.

N-am încotro, recunosc spăşită, am fost acolo în 2016 şi scriu abia acum…. Se pune ca circumstanţă atenuantă faptul că trăim în secolul vitezei?

Impresiile pentru ziua petrecută în oraş vin în alt review.

Toate bune!

---

VIZUALIZĂRI: 1055 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI