ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.01.2018
DE Mena
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Alba Iulia
ÎNSCRIS: 29.07.14
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
SEP-2017
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

DUBAI - Paradis in mijlocul desertului (2)

TIPĂREȘTE URM de aici

In Dubai exista doua linii de metrou (linia rosie Jebel Ali – Rashidiya si linia verde). Pentru majoritatea obiectivelor turistice exista cate o statie de metrou care ii poarta numele de ex. Ibn Batutta, Mall of the Emirates, Burj Kalifa/Dubai Mall etc. Statiile de metrou sunt si in subteran si la suprafata, foarte moderne, unele scaldate intr-o lumina albastra care aduceau cu navele din S. F. – uri, ex. Burjuman Mall, unde linia rosie se intalneste cu linia verde. Intram in Statia de metrou Sharaf DG - din oricare dintre statii se pot cumpara biletele pentru metrou, ne cumparam si noi NOL Silver Card cate unul pentru fiecare (25 de dirhami de persoana cu 19 dirhami valabili), luam harta metroului, urcam la etaj si asteptam trenul pentru a ajunge la faimosul BURJ KHALIFA (aici statia asa se si numeste Burj Khalifa Dubai Mall).

Admiram Dubaiul din tren si iata-ne ajunsi in statia Burj Khalifa unde descoperim ca strabati multe pasaje pana ajungi la/de la tren, chiar daca sunt benzi rulante, uneori mergi si 20 de minute (ex. distanta dintre statia Burj Kalifa/Dubai Mall si Dubai Mall). Taxarea calatoriei se face doar la iesirea din statia de metrou dar este foarte ieftina, noi am calatorit cu acel card toata saptamana si zau ca am calatorit nu gluma. Iesirea din statia de metrou este exact in Dubai Mall - un mall imens, iti trebuie cred ca o zi intreaga doar sa il iei la pas, sa il treci in revista. Dubai Mall este cel mai mare mall din lume dupa suprafata sa totala, care este echivalentul a 50 de terenuri de fotbal. Are peste 1200 de magazine, cu toate brandurile pe care le-ati visat vreodata si include chiar si un souk traditional arab. Include si peste 120 de cafenele si restaurante, un patinoar si un cinema cu 22 de sali de proiectie. Este atat de mare incat am vazut inauntru taxiu-uri rosii, masini electrice care sa ii plimbe pe vizitatorii care nu vor sa se deplaseze pe jos intre magazine.

Iesim afara unde ni se asterne faimosul turn Burj Khalifa cu splendidele sale fantani. Pentru Burj Khalifa am cumparat biletele din tara direct de pe site-ul lor: https://tickets. atthetop. ae, AT THE TOP SKY - LEVEL 148 + 125 +124, pretul platit de noi a fost de 505 AED de persoana cu urcare de la ora 16:00. Va spun ca sunt extrem de seriosi cand am ajuns acolo ne-au confirmat biletele si cu 20 de minute inainte de ora programata pentru intrare am fost invitati intr-o camera VIP unde am fost serviti cu baclava, cafea arabeasca si am vizionat un filmulet de prezentare apoi am fost condusi pe traseul VIP pana la lifturi unde cei care urcau la etajul 148 aveau un lift dedicat. Burj Khalifa cu al sau At the Top este un „must”, comercial, necomercial este locul unde esti cel mai aproape de Dumnezeu (ca altitudine) intr-o cladire… Merita! Odata ajunsi sus (60 de secunde), suntem intampinati cu alte baclavale si sucuri prospete, invitatii la poze (pe bani grei daca nu erai suficient de atent) si bineinteles uimitoarea panorama care se dezvaluia de sus. A fost o zi cu vreme foarte buna, nu era acea ceata de nisip atmosfera era curata se vedeau Burj Al Arab si Atlantis The Palm. Pentru noi a fost extraordinar de frumos... ghida ne-a lasat sa stam la etajul 148 cat dorim apoi am coborat cu liftul la etajul 125 si 124 de unde am admirat apusul de soare si bineinteles superbele fantani cu ale lor dansuri fermecatoare... imagini ca in filmele SF...

Urmeaza apoi zi de plaja si mare, hotelul asigura transport gratuit la/de la plaja la fiecare ora, incepand cu ora 10:00, plaja la care mergeam este Dubai Marina Beach. Intreaga linie de coasta din Dubai este o plajă intinsa. Dar oriunde veti merge să faceți plajă, încercați să păstrați liniile de decență ale lumii arabe, fără bikini stridenți sau boxeri de culoarea albă, fără outfituri transparente. Deși pe plajele din Dubai femeile pot purta fără probleme costume de baie, trebuie să fie decente. Dacă aveți parte de priviri mai insistente din partea bărbaților, trebuie să evitați contactul, pentru a nu fi considerate ostentative. Peste tot sunt panouri pe care scrie ce tinuta trebuie sa aiba la plaja atat femeile cat si barbatii iar aceste reguli se cer respectate; am vazut si barbati care au fost scosi din apa deoarece purtau slip si nu sort de plaja. Apa extrem de calda, afara erau la inceput de Septembrie 42 de grade, nisip foarte fin, curat, intrare lina in apa, fara pietre chiar daca in apropiere era un santier, se construieste cea mai mare roata din lume. Odata terminata, aceasta va avea 210 metri, fiind mai inalta decat High Roller, cea mai mare roata din prezent, situata in Las Vegas, va depasi si roata de 192 de metri din New York. Odata finalizata, roata din Dubai va putea gazdui 1.400 de turisti in 48 de capsule. De sus, acestia vor vedea inclusiv Burj Al Arab, Palm Jumeirah si Burj Khalifa, cea mai inalta cladire din lume.

Dupa amiaza plecam grabiti pentru a ne continua aventura cu mult asteptatul safari in desert. Una dintre experientele obligatoriu de incercat atunci cand va aflati in Dubai este Desert Safari. Pretul acestei excursii a fost de 150 dirhami de persoana si include o plimbare de vreo ora pe culmile dunelor de nisip si cina la o tabara de beduini precum si un spectacol de dansuri traditionale. Desert Safari-ul incepe in jurul orei 15 cand jeep-ul vine si te ia direct de la hotel. Masinile sunt cu 7 locuri si cel mai vanat loc este evident, cel de langa sofer iar eu m-am tinut strans de el. Inainte de a intra in zona de desert, masinile au oprit la un mic popas pentru a ne dezumfla rotile ca sa aiba aderenta mai buna pe nisip. Din acest moment s-a cam facut liniste in masina, intrebandu-ne cam ce ne asteapta oare si cu totii ne-am pus centurile de siguranta. Am avut parte de cele mai tari senzatii. Mergeam pe muchia dunelor ca sa alunecam in hau si daca nu iesea cum vroia, soferul nostru ne mai lua o tura peste dune. Accelera, frana, aluneca din nou… nu pot sa descriu in cuvinte senzatiile pe care le aveam. Ceea ce v-as sfatui sa aveti in vedere inainte de Desert Safari este sa nu mancati, sa luati o pastila de rau de miscare. Am oprit pentru fotografii, unde am putut face cunostinta cu nisipiul rosiatic al desertului. Vedeam pana departe in zare o mare de valuri de nisip… unul dintre cele mai frumoase peisaje pe care le-am vazut pana acum. Aproape de asfințit, înainte de ora 19.00, am ajuns la tabăra unde urma să luăm cina și să participăm la tot felul de experiențe pregătite pentru grupul – deja mare – de turiști. Aici poți să călărești cămile, să te plimbi cu ATV-ul prin deșert, să faci sandboarding, să joci volei, să îmbraci hainele tradiționale arăbești, să te tatuezi cu henna, sa fumezi o narghilea, să mănânci și să bei! În continuare, am luat cina (mâncare tradițională arăbească), am privit dansul unui derviș și mișcările lascive ale unei dansatoare din buric, iar pe la ora 20.30 ne-am urcat din nou în mașinile care ne-au adus în deșert. Am mai trecut puțin prin senzații tari, când am mai făcut dune bashing – dar, de data aceasta, în întuneric, și la 21.15 am fost înapoi la hotel.

O alta excursie mult asteptata a fost cea de la Abu Dhabi, pretul fiind de 300 AED de persoana - Abu Dhabi este capitala Emiratelor Arabe Unite (cele șapte emirate sunt Dubai, Abu Dhabi, Fujairah, Sharjah, Ajman, Ras al-Khaimah și Umm al-Quwain). Ca și emiratul Dubai, Abu Dhabi este un spațiu al contrastelor între vechi și nou, dar și un loc de întâlnire al superlativelor. E un oraș foarte modern, prin care sunt "presărate" peste 40 de moschei.

Cea mai spectaculoasă este moscheea Bin Zayed, devenită și un impresionant obiectiv turistic al țării. Este cea mai mare moschee din Emiratele Arabe Unite, a costat 550 milioane de dolari, iar la ridicarea ei au pus umărul 3.000 de muncitori! A fost inaugurată în 2007 și se spune că în ea încap 40.000 de oameni. Construcția a fost plănuită de șeicul Zayed bin Sultan Al Nahyan (fostul președinte al Emiratelor, decedat în 2004) și desăvârșită sub conducerea fiului acestuia, Khalifa bin Zayed bin Sultan Al Nahyan, actual emir. Moscheea Bin Zayed din Abu Dhabi e construită din marmură albă adusă din Italia Macedonia, China și India, are 82 de domuri și peste 1.000 de coloane!

Este necesar ca toți cei ce doresc sa viziteze moscheea sa fie imbracati decent, adica fara pantaloni scurti, decolteuri, brate dezgolite. Noua ne-a dat ghidul pe autocar acea abaya pentru femei iar la intrare, dupa un control gen aeroport am fost condusi catre locul unde ne-am lasat papucii (femeile separat de barbati) apoi am intrat in moschee pe covorul tesut in Iran care este, desigur, cel mai mare covor din lume: 6.000 de m², 45 de tone, valoare 6 milioane de dolari!

Moscheea impresioneaza atat prin somptuozitate, cat si prin decoratiuni, care intrec orice limita. Scarile, stilpii, coloanele si toate vitraliile, oglinzile, mozaicurile si bazinele de apa sunt fantastice! Pietrele semipretioase, oglinzile de Murano, candelabrul impodobit cu cristale Swarowski, mozaicul turcesc cu foita de aur, toate acestea il fac pe privitor sa fie copleșit de opulență.

Am văzut din autocar faleza foarte lungă (The Corniche) și am făcut un popas la Heritage Village – un mic bazar de unde poți cumpăra suveniruri, gogoșele arăbești buuune, poți să te tatuezi cu henna sau să mergi călare pe cămilă.

Am trecut pe langa unul dintre cele mai luxoase si elegante hoteluri din lume, bucatica rupta din povestea celor 1001 de nopti - The Emirates Palace. Pe langa hotel de lux, The Emirates Palace este si casa de oaspeti oficiala a familiei regale, intrucat ultimul etaj include 6 apartamente dedicate exclusiv membrilor familiei regale sau altor demnitari de rang inalt.

De aici, ne-am indreptat spre Ferrari World, cel mai mare parc de distractii tematic de interior din lume si singurul realizat vreodata de Ferrari. Hala in care este situat parcul este construita sub forma unui logo imens Ferrari si este ca o poveste pentru copiii mai mari sau mai mici. Au 22 de atractii, dar si magazine si zone de luat masa iar intrarea aici a fost inclusa in pretul excursiei. Excursia se incheie si noi ne intoarcem in Dubai pe cei 125 km de autostrada, luam cina la hotel dupa care iesim la o mica plimbare pe promenada de la DUBAI MARINA incantati de ce minunatii ne-a oferit orasul Abu Dhabi.

Zilele urmatoare ne petrecem timpul in magnificul parc acvatic din Atlantis, The Palm unde ajungem cu faimosul Monorail, Aquaventure Waterpark, unde intrarea a fost cam piperata 410 AED de persoana, insumând 17 hectare de plajă, de-a lungul semicercului superior al arcului insulei atificiale, The Palm, și două uriașe turnuri destinate exclusiv distracției -Turnul lui Neptun si Turnul lui Poseidon. Tot aici poti face si curse riviere - inconjurând Turnul lui Neptun și Turnul lui Poseidon se află un complex sistem de râuri artificiale, cu valuri care propulsează vizitatorii din tuburile interioare prin peisajul luxuriant. Aquaventure este cel mai mare și mai dinamic parc de distracții cu tematică acvatică din întregul Emirat Dubai, și parcul acvatic numărul unu din Orientul Mijlociu și Europa. Tot aici, am vizitat si The Lost Chambers si hotelul Atlantis - impresionant prin mărime. Coloane imense din marmură, candelabre grele care imită scoici gigant sau fântâni arteziene, decoraţiuni din lemn masiv, marmură sau aur, sticlă de Murano, balustrade din fier forjat, picturi murale care te orbesc, mult, mult, cât mai mult. Tipic arăbesc, holurile şi recepţia sunt un conglomerat de decoraţiuni de toate felurile, tavane pictate în toate culorile, lustre de toate formele. Faimosul restaurant Nobu- este un restaurant japonez de fiţe, meniul costă 400 AED/persoană. Aici este Chef renumitul Noobuyuki „Nobu” Matsuhisa dar bineinteles noi nu l-am "testat" pe bucatarul chef...

O alta plaja minunata a fost si plaja publica Jumeirah situata chair langa Hotelul Burj Al Arab. Burj Al Arab, construit in forma de nava dhow, este unul dintre cele mai luxoase hoteluri din lume si al patrulea ca inaltime, fiind construit pe o insula artificiala, la 85 de metri de plaja Jumeirah. Unul dintre restaurantele sale, Al Mahara, dispune de un acvariu masiv din sticla acrilica. Intrarea in acest restaurant se face printr-un voiaj cu submarinul.

Un alt loc de aceasta data uimitor a fost piata de aur Dubai mai este numit și "City of gold". Despre aur toata lumea stie ca este un bun comun aici, nu este casa care sa nu aiba o zestre consistentă din acest metal prețios. La căsătorie, femeile primesc aur ca dar de nunta. Însă pentru un turist e o excentricitate sa vada atata aur adunat la un loc... Iar cel mai fain loc pentru gold shopping este Piața de Aur (Dubai Gold Souk). Aur peste tot... fantastic.

Aurul de 18 k este rar aici si in general e vandut turistilor europeni. In bazar, cel mai prezent este aurul de 24k, un aur luminos, stralucitor, putin kitchos pentru ochiul nostru sensibil :). Preturile sunt bune pentru cineva care vrea sa investeasca in ceva sigur, asa cum pompos ne invata unele carti. Un gram de aur in piata din Dubai porneste de la 150 dirhami emiratieni (aproximativ 30 de euro), in functie de cursul valuta al zilei, iar la o bijuterie cumparata se mai adauga manopera (12-15 % din valoarea ei sau chiar mai mult, in functie de provenienta metalului). S-a estimat că în Piața de Aur din Dubai se află, în orice moment, aproximativ 10 tone de aur! Cel mai valoros este aurul indian, lucrat in filigran. Intr-o vitrina la intrarea in bazar este expus si cel mai mare inel din lume - care are 60 de kg.

De asemenea impresionante sunt si piata de parfumuri si piata de condimente.

Nu puteam sa plecam din Dubai fara a vedea si partia de ski din Dubai - care se afla in interiorul Mall Of The Emirates. Luam metroul de la piata de aur si ne indreptam spre faimosul mall pentru a descoperi tot ce acesta poate sa ofere. Pe drum admiram din metrou autostrada cu 11 - 12 benzi pe sens si impunatoarele cladiri construite cu arhitectura cat se poate de excentrica. Dupa arsita de afara, 200 de dolari de persoana, pentru doua ore de schiat, pare o nimica toata. Ai toate sansele sa dai nas in nas cu Tom Cruise ori Paris Hilton, care au fost deja fotografiati pe partie. Ski Dubai, cea mai cea partie artificiala din lume, este conceputa astfel incat sa poata gazdui in orice moment 1.500 de oameni. Acestia nu trebuie sa vina cu echipamentul dupa ei, deoarece li se pune la dispozitie totul.

Unul dintre cele mai impresionante mall-uri pentru mine a fost IBN Battuta Mall, este pe la periferie, in zona Jabel Ali, partea opusa aeroportului (adica intr-o zona in plina extindere cu noi cartiere, de lux, in constructie) deci un pic in afara zonei turistice. Este grozav... din punct de vedere arhitectural, in primul rand. Este construit pe 6 zone diferite, mergand pe intinerariul parcurs de Ibn Battuta, un plimbaret de-al lor de pe la 1300, si e mult mai mult decat un muzeu. Construit respectand povestea lui Ibn Battuta, un credincios musulman care, plecat spre Mecca, a facut de fapt cea mai lunga calatorie a vietii lui. A mers spre Mecca impreuna cu caravanele de negustori, trecand in drumul sau (ce a durat 20 de ani in final) prin Persia, Egipt, Andalusia, Tunisia, India si China. Asemanator calatoriei lui Battuta, mall-ul are 6 zone distincte decorate in functie de tara pe care o reprezinta din calatoria lui Ibn Battuta. Eu am ignorat complet partea de magazine. Zonele sunt China, India, Persia, Egipt, Andaluzia, Tunisia, iar fiecare este construita cu elemente specifice zonei respective. Nu stiu sa spun care m-a impresionant cel mai mult, iti ia foarte mult timp sa il strabati de la un cap la altul, doar sa stai cu gura cascata si sa admiri pe indelete tot ce e pe acolo.

Supranumit si Ibiza celor bogati, Dubai este o atractie turistica in sine si isi propune ca atractiile sale sa fie cele mai stralucitoare, oferind in acest sens cele mai inalte cladiri din lume.


[fb]
---
Trimis de Mena in 15.01.18 17:01:05
Validat / Publicat: 15.01.18 17:48:09

VIZUALIZĂRI: 8076 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mena); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Fantana vazuta de la etajul 148 - 555 metri inaltime.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25850 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[15.01.18 17:46:03]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Vacanța în Dubai, DUBAI" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

--

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 99&ridAnt=84104

webmasterX
[15.01.18 20:17:37]
»

Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

(fotografiile încărcate ”dincolo” au fost mutate aici)

MenaAUTOR REVIEW
[16.01.18 08:38:02]
»

@webmasterX: Multumesc pentru sugestii si aprecieri! Am si eu o intrebare: cum se poate pune poza pe avatar?

softyty
[16.01.18 10:00:27]
»

Draga Mena, ai votul meu ptr review. Maxim ce permite site-ul.

Ai pus ca pret total 1600 Eur. Ai inclus si vizitele facute sau sunt extra? Din review, asa cum e el impartit in doua, nu imi dau seama ce ai avut asigurat la hotel dpdv mancare (doar mic dejun sau si cina).

Ma gandesc de ceva timp la un "city break" sau excursie, ceva similar cu ce ati facut voi, dar nu prea am gasit agentii care sa acopere tot.

Voi cum ati facut? Totul prin/cu agentie sau o parte a fost organizata de voi? Nu ma refer la metrou

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MenaAUTOR REVIEW
[16.01.18 10:31:11]
»

@softyty: Parerea mea este ca mai bine te duci in vacanta minim 7 nopti, un city brek e prea putin, nu reusesti sa vezi mai nimic, totul e pe repede inainte.

Pretul a fost 1600 euro cu toate taxele incluse si am avut in acest pret: zborul Bucuresti - Dubai si retur, taxe de aeroport incluse, mancare pe avion, transfer aeroport - hotel - aeroport, ghid in limba romana, masa in regim demipensiune (mic dejun si cina - de tip bufet iar ca bauturi au fost incluse apa, racoritoarele, ceai si cafea, fara cele alcoolice). Cele alcoolice se puteau cumpara dar numai in restaurant, o bere de 330 ml costa 42 - 50 AED adica 42 - 50 lei. La ei, poate ca stii, bauturi alcoolice se pot consuma numai in incinta anumitor restaurante.

Review-uul a fost impartit in 2 parti de catre webmasterX, asa a considerat ca e mai bine.

Nu cred ca pot sa dau aici numele agentiei cu care mergem noi in vacante deja de 4 ani si care sunt foarte seriosi, cel putin pana acum dar o sa iti scriu un mesaj privat cu numele acesteia.

Partea cu agentia de acolo e un pic mai proasta in sensul ca noi am ajuns acolo joi seara si la ei vineri e zi libera iar ghida noastra nu lucra. Am vorbit la telefon si am stabilit ca ne intalnim sambata dimineata la receptia hotelului, a venit si am cumparat 2 excursii: cea de la Abu Dhabi si Safari in desert. Restul vizitelor ni le-am programat noi de acasa.

Daca mai doresti si alte info o sa ti le dau cu placere.

MenaAUTOR REVIEW
[16.01.18 10:35:47]
»

@Mena: Multumesc pentru vot!

webmasterX
[16.01.18 11:10:08]
»

@Mena:

Am si eu o intrebare: cum se poate pune poza pe avatar?

În acest moment, nu se poate încărca o fotografie ca avatar -- se poate doar alege dintr-un set de imagini predefinite.

Setarea se face din usercard (sus de tot, în stânga)

MenaAUTOR REVIEW
[16.01.18 11:13:39]
»

@webmasterX: Multumesc!

ioana74
[17.01.18 10:04:24]
»

Exceptional articol! Felicitari ????

MenaAUTOR REVIEW
[17.01.18 10:21:56]
»

@ioana74: Multumesc!

mishu
[28.01.18 11:24:18]
»

@Mena: Frumos si util. Felicitari, votat cu mare drag.

MenaAUTOR REVIEW
[28.01.18 11:26:47]
»

@mishu: Multumesc!

PISICAANA
[20.11.18 10:38:23]
»

@Mena: Pentru The Lost Chambers, ce bilet ati luat? Ati fost si la Dubai Aquarium & Underwater Zoo? Nu stiu pe care sa-l aleg. Nu stiu daca are sens sa le vizitam pe amandoua.

BYKO
[04.01.19 18:51:19]
»

@Mena: buna seara! Cele 2 excursii cat v-au costat, prin agentie?

MenaAUTOR REVIEW
[02.02.19 22:25:32]
»

@PISICAANA: Pentru The Lost Chambers am luat biletul chiar de acolo. Era unica varianta de bilet. Pe insula palmier am ajuns cu monorail-ul pentru a admira peisajul. Este o panorama superba. Dupa ce ajungi pe palmier, casa de bilete pentru The Lost Chambers este chiar in incinta hotelului unde sunt si magazinele. Recomand vizitarea The Lost Chambers.

MenaAUTOR REVIEW
[02.02.19 22:32:05]
»

@BYKO: Desert Safari - 300 dirhami pentru 2 persoane si cea de la Abu Dhabi - 600 dirhami pentru 2 persoane. In ambele excursii am avut inclus in pret masa si bauturile. La calculul pretului excursiei tine cont ca 1 dirham = 1 leu, aproximativ. Si da am achizitionat ambele excursii prin agentie . Am avut si ghid in limba engleza in ambele .

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
BYKO, ioana74, Mena, mishu, PISICAANA, softyty
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Dubai:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06663990020752 sec
    ecranul dvs: 1 x 1