Povestea neromanţată a bonei filipineze

TIPĂREȘTE

Bona ori doica filipineză - o modă sau un capriciu ajuns deja şi pe la noi. Costul moderat, bruma de engleză, devotamentul, constituţia mignonă, elementul exotic sau o competiţie pe care noii snobi ai erei cibernetice nu vor s-o piardă. O modă, fireşte, lansată mai întâi în Asia şi apoi, ca un produs uşor digerabil, dar suficient de picant, spre restul lumii.

Spuneam, într-un alt reportaj, că lumea singaporeză respectă cu mare stricteţe delimitările ierarhice în societate şi familie, cu o anumită şablonizare istorică a titlurilor. Când este vorba de conaţionali, toate porţile sunt deschise celor care doresc a se îmbogăţi prin muncă fizică susţinută sau prin performanţe intelectuale demne de remarcat. Cei care vin aici, în Singapore, cu CV-uri impresionante sunt primiţi aşa cum ai primi un oaspete neaşteptat. În schimb, modul în care majoritarii chinezi din Singapore privesc spre cei care vin în postura umilitoare de supravieţuitori este radical schimbat. Schimbat într-o cruzime greu de digerat de un european, campion al drepturilor omului.

Nici bonele filipineze nu se bucură de un tratament mai bun. După ce sunt recrutate de agenţii specializate, acestea sunt ţinute câteva săptămâni într-un soi de carantină. Pe toată durata acestui stagiu, se învaţă, alături de îndurarea pedepselor corporale, legile statului singaporez şi normele de conduită. Conform unui contract semnat la sosirea în ţară, paşaportul acestora se predă noilor stăpâni, iar în primele şase luni se munceşte fără remuneraţie, luni care coincid şi cu o perioadă de testare. Familiile singaporeze îşi rezervă dreptul să le reprime violent orice abatere de la codul de conduită prevăzut în contract Oricât ar fi de atrăgătoare o tânăra filipineză, tot edificiul conservator al nației explodează atunci când vreun stăpân cedează tentației poftelor trupești. Nici gând să ai vreo relaţie apropiată cu o flipineză, provenită dintr-o rasă nedemnă de procreere, aici în Singapore... De altfel, păstrarea purităţii rasei este o prioritate naţională.

Cum ai putea lupta împotriva câtorva milioane de rasişti dacă nu eşti englez, bineînţeles?

Nu de mult timp, câteva familii engleze, cei mai vocali dintre străinii stabiliţi aici, au raportat autorităţilor un asemenea caz de abuz extrem. Parcă au vrut să le spună că ei i-au învăţat să joace cricket sau fotbal şi tot ei au adus civilizaţia în Jungla Singaporelui. După multe insistenţe, vajnicul stăpân ce îşi bătea bona nu a scăpat de închisoare, plus o porţie de “caning” (biciuire). Aşa cum era de aşteptat, după doar o săptămână, şi respectivii domni englezi au fost invitaţi să se retragă din diversele comitete şi organizaţii din care făceau parte, pentru amestecul în treburile interne ale unei ţări străine.

În sfârşit, locuinţele singaporeze, fie că vorbim de apartament sau casă, au prevăzută câte o cămăruţă de 3/1 m, fără fereastră, cu toaleta alăturată, într-o încăpere de 50/50 cm, având duşul atârnat de tavan...

Acesta este universul în care vestita doică filipineză visează la o viaţă mai bună. Munca ei, plătită mai mult simbolic pentru un european, constă în menaj, curăţenie, îngrijitul copiilor şi siguranţa casei în lipsa stăpânilor, timp în care ea nu are voie să părăsească apartamentul. “Oamenii legii” de la intrarea în zonele rezidenţiale au dreptul de a semnala şi sancţiona orice abatere de la normele de comportament ale supusei doici filipineze.

Sentimentele suave, cum ar fi iubirea de aproape sau mila, sunt considerate slăbiciuni într-o ţară performantă, unde media de viaţă se speră că va creşte curând, la 82 de ani. Să fie oare comunismul, altoit cu implanturi capitaliste şi cu intoleranţă în loc de încântătoarea salată orientală, o nouă abordare a vieţii în zona Oceanului Indian? Să fie oare din ce în ce mai greu să găsești locuri în care viața, munca sau dragostea să poată fi trăite din plin, așa cum mi-a fost dat să văd în țări ca Australia, Noua Zeelandă, Canada sau Țările Nordice?

Cu toate acestea, bona filipineză, gândindu-se mai mult la sărăcia celor de acasă, îşi duce cu demnitate crucea şi se grăbeşte să trimită banii - echivalentul a 40 $ pe lună - celor pentru care nici sacrificiul fizic nu mai poate aduce vreo speranţă.

Pentru doica filipineză, care a început, încet-încet, să evadeze din Asia, istoria crudă a strămoşilor ei se repetă în mod tragic: ea este sacrificată, în continuare, pe treptele templelor, pentru a potoli mânia noilor zei însetaţi de cruzime…

---

VIZUALIZĂRI: 927 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI