Sibiu 1989

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Remember 22 dec. 1989.

Foarte interesant reviewul.

Este frumos din partea ta că nu ai uitat și ne reamintești despre o zi istorică a României. Știam foarte puțin despre ce a fost la Sibiu iar tu ai venit azi cu detalii și te apreiez.

AZE, la voi în Sibiu a fost un măcel. Mă întreb și acum, cum a fost posibil atunci să tragă român în român.

Câteva cuvinte despre 22 dec. 1989 la Ploiești.

Ei bine, la la noi a fost o revoluție de catifea. Cu siguranță la noi în Ploiești nu s-a tras niciun glonț.

În centrul Ploieștului este o clădire înaltă cu cca. 10 etaje, unde era sediul administrativ al județului (Comitetul Jud. de Partid și alte instituii) iar ploieștenii îi spuneau Casa Albă.

În acea zi însorită de decembrie, cei mai motivați pentru schimbarea regimului, au fost muncitorii de la Uzina 1 Mai din Ploiești care era stindardul industriei de de utilaj petrolier și a 3-a din lume. De pe bulevardul Independenței au venit primii, încolonați și s-au oprit pe partea carosabilă, în fața Palatului Administrativ și care au manifestat neviolent. Strigau, jos guvernul, vrem alegeri democratice.

Linia frontului, ca să spun așa era spațiul dintre trotuar si un parc mic din fața Palatului Administrativ, distanță de cca. 60 m. Aveau oameni de ordine care- țineau grupați.

De partea cealaltă a liniei frontului, era instalat dispozitivul de apărare, astfel

- în partea din față și pe laterale, erau în poziției de luptă ostași lungiți pe foi de cort, cu pistoale automate în poziție de tragere, având muniție de război

- în spatele lor era un cordon din ofițeri și subofițeri de miliție.

La un moment dat un grup de 6-8 revoluționari cu un steag alb ridicat s-a îndreptat spre intrarea din Palatul Administrativ. Forțele de ordine înarmate, i-au lăsat să intre. Nu cunosc ce au făcut-discutat acolo.

Puțin mai târziu s-a anunțat că gen. Milea s-a sinucis.

Eu eram în zona neutră si vedeam bine ce se întâmpla în ambele părți. Nu pot să uit nici acum un frumos gest. O femeie a ieșit din rândul revoluționarilor, a venit în fața gurilor de foc ale pistoalelor automate ale militarilor și a pus o garoafă în vârful unei tevii.

Niciunul nu a reacționat negativ iar gestul spunea multe (nu avem nimic cu voi, militarii).

Aproximativ la ora 12 s-a anunțat fuga lui Ceușescu.

Atunci mulțimea a intrat în Palatul Administrativ și am văzut aruncate pe feretsre, steaguri ale PCR, tablori cu Ceuașescu și cărți.

Tacit, militarii au pactizat cu revoluționarii. În Ploiești nu a murit și nu a fost rănită nici o persoană.

Iarăși, nu pot să uit cum unii dintre revoluționari au îmbrățișat militari si of. de miliție care stăteau inerți.

Sunt sigur pe ce scriu, am fost acolo (nu pe AFA) și am trăit 2-3 ore, minut de minut.

Cu multă plăcere și interes aș citi si părerile altor ploieșteni.

Aș putea să scriu mult mai mult despre ce a fost atunci

dar păstrez dimensiunile unei ecou.

@AZE: Un reminder purificator pentru tine, pentru noi toți, mai ales în aceste zile în care pare să mai fie nevoie de o Revoluție...

Pe mine evenimentele m-au prins în anul 3 de facultate (Medicină, București). Venisem acasă, la Ploiești, în vacanță. Pe 22 dec, pe la prânz, ai mei erau la serviciu, iar eu șmotruiam prin casă, îmi dăduse mama ceva "indicații" în acest sens. Nu-mi explic nici acum ce mână nevăzută m-a făcut să pornesc televizorul, doar era cunoscut faptul că până la 19 nu rula niciun program. Tocmai începuse să se transmită "revoluția". Am înțepenit câteva minute cu gura căscată, apoi am sunat-o pe mama. Au venit amândoi acasă cât de repede au putut, apoi, ca și tine, am stat împreună toată noaptea cu ochii în ecran, urmărind tot felul de personaje care, printre altele, chemau populația să apere Bucureștiul de "teroriști".

Când s-a luminat de ziuă, i-am anunțat pe ai mei: "Eu plec la București! " Mi-am mai sunat o colegă, dar pe ea n-au lăsat-o părinții cu niciun chip. Ai mei mi-au spus doar atât: "Să ai grijă, mamă!... " Nu vreau să știu ce-o fi fost în sufletul lor, mai ales că fratele meu era militar în termen, la Bacău și nu era chip să luăm legătura cu el de câteva zile...

M-am dus la Spitalul Municipal, actualmente Universitar. Nu mai știu exact ce am făcut acolo - de toate, ce era nevoie. Îmi amintesc că participam la "filtre", să nu intre "teroriștii" în spital și s-a întâmplat să-l perchezitionam chiar pe un barosan, ceva șef al spitalului, care s-a amuzat: "Bravo, copii, așa, fiți vigilenți! " Îmi amintesc și de câteva cazuri aduse la camera de gardă, dintre care o mamă și un bebeluș, ambii morți, străpunsi de același glonț... Îmi amintesc și salvele de împușcături care se auzeau din toate părțile; mai ales noaptea, erau atât de înfricoșătoare...

Am stat acolo 2 zile și 2 nopți. Nu mai știu ce sau dacă am mâncat ceva în acest timp. De dormit, sigur n-am închis un ochi. Îmi mai amintesc colindele cântate într-un salon, împreună cu colegii, în seara de Ajun...

În dimineața de Crăciun am plecat acasă. Încă se auzeau focuri de armă dinspre Casa Radio, o hardughie doar schelet de oțel (cred că nici până în zilele noastre n-a fost terminată), numai bună de ascunzatoare pentru "teroriști". În gară se auzeau de asemenea împușcături, dar cumva am reușit să mă urc într-un tren și după o oră eram la poarta Uzinei 1 Mai, chemându-l pe tata, să-mi dea cheia de la casă. Săracul tata, n-o să uit niciodată cum înainta spre mine cu ochii în lacrimi...

Acasa, am dormit câteva ore bune, în aerul dezmortit de caloriferele fierbinți. Când m-am trezit, am aflat că Ceaușeștii au fost împușcați. Am sărbătorit cu o baie fierbinte!... La televizor se dădeau de-acum desene animate din seria Disney. Multe desene animate! ; m-am uitat toată seara...

Așa a început libertatea mea... Când am devenit iar sclavă oare?!!

Hai să scriu și io povestea, atât cât mai mi-aduc aminte.

(constat că odată cu trecerea vremii, amintirile devin tot mai vagi)

21.12.1989 - pe vremea aia eram tehnician la un mare institut de cercetări pentru automatizare din capitală. Asemenea celorlalți colegi de serviciu, ascultam Europa Liberă și plângeam în fiecare noapte auzind ce se petrece acolo, la Timișoara. Clocoteam de furie și așteptam „scânteia” care va trezi și alte orașe la revoltă, altfel bănățenii noștri, în loc să fie fruntea, ar fi fost anihilați la fel ca brașovenii cu 2 ani mai 'nainte... Sau chiar mai rău - cizmarul și sinistra lui soție erau în stare să „radă” orașul de pe pământ, hărți și istorie pentru a fi avut îndrăzneala să se ridice împotriva lor.

Cu o zi mai devreme, am asistat la serbarea de iarnă (ce Crăciun?!? ați înnebunit?) de la grădinița lui fi-miu. Am făcut și poze... atmosfera a fost cel puțin stranie. La modul „eerie” (en) - adică mă cam treceau fiorii auzind poeziile recitate în contextul de atunci. Și toți părinții ne uitam unii la alții fără să avem (încă) îndrăzneala să spunem ceva. În fine...

Eram la muncă și ascultam la radio cuvântarea de la marea adunătură a lui nea Nicu și am auzit clar zgomotul care a fost motivul începerii agitației din București, apoi transmisiunea s-a întrerupt. Era clar că lucrurile nu merg așa cum și-ar fi dorit „ei”. După vreo oră și ceva, a venit o colegă dintre cei care fuseseră scoși acolo „de bună-voie” și a povestit ce debandadă a fost...

Fierbeam... nevastă-mea (de atunci) era prin oraș, în delegație la ceva fabrici (ea încă nu lucra în București - în spiritul dreptății și echității socialiste, ca absolventă de cursuri de zi la facultate și cu doi copii minori a avut dreptul la o repartiție în jud. Covasna, fără posibilitate de transfer) și copiii singurei acasă. Maică-mii i se cam rupea în paișpe de ei, doar erau copiii mei ce naiba - da' asta e deja din alt film.

Am tăiat-o așadar urgent acasă și mi-am așteptat consoarta. Când a ajuns, mi-a povestit că se strângea deja lume în Piața Universității; norocul ei că până la urmă s-a gândit și ea la copii și neștiind pe unde oi fi io, a plecat acasă. Că azi poate era și ea erou martir. În noaptea aia am developat pozele de la serbarea copiilor, cu radioul pe Europa Liberă - am auzit cum s-a tras la baricada de la Universitate (habar nu am cum au ajuns la ei înregistrările alea), am auzit despre cum se trece cu blindatele peste oameni și deja simțeam că fac explozie. A doua zi dimineața am trecut pe la un coleg care stătea la câteva blocuri de mine și am pornit împreună, pe jos, spre centru. Pe străzi, puhoaie de oameni. Pe cer, un elicopter fără însemne dădea târcoale să vadă cam cu ce au de-a face probabil. După o scurtă „escală” pe la locul de muncă, am pornit cu toții „in corpore” spre sediul CC PCR. Am fost, evident, opriți de cordoanele trupelor forțelor armate, atent supravegheate din spate de securiști în civil. Erau și blindate pe Bulevard, deși trecuse de mult 23 august (anul acela a fost ultima defilare la care am participat - scuze de divagație, dar are o oarece legătură cu ceva de mai sus, anume cu „Casa Radio” - care avea atunci fațada și balconul „terminate” și jurai că e gata în întregime, când de fapt era doar o mare butaforie, la fel cu blocurile de pe bulevardul ce pornea de la Dâmbovița, cu perdele aidoma la TOATE ferestrele! și cu securiști pitiți în spatele lor).

Se strângea din ce în ce mai multă lume, se scanda „armata e cu noi”, „jos ceaușescu”, „soldați, pe cine apărați? ” și alte sloganuri...

Am aflat de „sinuciderea” lui Milea, apoi cordoanele s-au deschis și soldații au permis mulțimii accesul în Piața Palatului.

Un elicopter survola mulțimea și a aruncat „fluturași” ce îndemnau la liniște și ordine. Nu, mulțumim, nu liniște ne doream noi, ci libertate!

Au vrut să iasă (nu mai țin minte ce personaje) la balconul CC, dar lumea i-a huiduit și s-au retras în interior. În uruit de motoare, elicopterul prezidențial a decolat „în catastrofă” de pe sediul CC PCR și a dispărut în spatele clădirilor, zburând la foarte joasă înălțime.

Imediat după asta, o parte dintre cei de față au reușit să intre în clădire și la scurt timp, pe geamuri au început să zboare „omagii”, steaguri, portrete... au apărut pe balcon „emanații”, moment în care eu am considerat că din punctul meu de vedere treaba era terminată și am plecat acasă.

Am trecut în drum pe la televiziune, apoi prin fața casei ceaușeștilor (și de aici ieșeau oameni, unii purtând diverse „amintiri” în brațe - cel mai tare mi-a plăcut de un pici cu o mașină de jucărie jumate cât el de mare), apoi și pe la serviciu, unde nu prea mai era nimeni, doar doi colegi care priveau la TV (atunci l-am văzut și eu pe tizul meu strigând „fraților, am învins!”).

Acasă, am privit și eu ca toată țara cum începe de fapt (contra)revoluția. Cum începe să se tragă spre balconul unde erau cei din „noua putere” - dar ca prin minune, niciun glonț nu a izbit acea zonă... cum se face apel la cetățeni să iasă să apere libertatea recent cucerită.

Și cum mă mânca rău în posterior, am ieșit pe stradă. Mergând spre metrou, niște gloanțe rătăcite au trecut pe lângă mine și am simțit cum îmi flutură hainele (alea au fost doar primele care mi-au dat târcoale)...

Cum zona mi se păru nesigură, am decis să merg la colegul meu să văd dacă pot să-l scot și pe el din casă. Norocul nostru cu nevastă-sa, că nu ne-a lăsat să ieșim, dar am plecat la prima oră dimineața următoare și ne-am oprit la noi la institut. Acolo, am fost primii care am organizat un nucleu de pază și apărare, am luat din depozitul de „premilitari” arme și muniție (pe semnătura mea) și apoi până în ajunul Crăciunului nu am mai plecat de acolo. Am fost mai mult noaptea de serviciu, pe acoperișul (etajul X) clădirii de pe malul Lacului Floreasca, având vedere în linie directă spre TVRL și chiar spre cele două aeroporturi. Am fost martor la multe, se trăgea în clădiri de unde se bănuia că au fost auziți teroriștii, se înroșeau cerul și zidurile caselor de la trasoare...

La noi, singurul foc de armă l-am tras eu, când am predat arma la unul dintre schimburile de ture și mi s-a blocat un cartuș pe țeavă. Glonțul ar trebui să fie și în ziua de azi în tavanul de la ultimul etaj de lângă casa liftului (la ieșirea spre terasă). Moamă, ce spaimă a fost pe colegi... norocul meu că s-au liniștit repede.

Spre seară, am coborât și am tras o fugă printre focuri răzlețe de armă până în Piața Dorobanți (încă era o piață populară, nu de fițe) și am fost bucuros să mai găsesc un molid jerpelit cu care m-am repezit apoi acasă să-l ornăm frumos, să se bucure copiii...

Restul e... istorie.

De mâncat, am ciugulit una-alta, ce mai aduceau colegii sau chiar oameni de pe stradă. De dormit, nu cred că am apucat mai mult de vreo patru ore în total toate zilele alea. Și nu pot să uit cum (la un radio Cora, cu tranzistori) l-am auzit pe Ili(c)escu lăudându-se că a sunat la Moscova să cheme ajutoare - chestie pe care ulterior o neagă cu vehemență...

@AZE, mulțam de oportunitate și scuze de lungul ecou... Dar am zis că stă mai bine aici, decât ca articol.

@Dragos&AZE: Despre voi nu-mi permit să comentez, dar eu clar am fost o proastă! Puteam să mor DEGEABA. Pe de altă parte, mi-am depășit o graniță și probabil ăsta a fost singurul beneficiu al gestului meu de atunci.

@Mihai18: Mulțumesc că ai răspuns la articol cu un ecou consistent.

Fiecare a trăit revoluția altfel, era prea frumos o schimbare de regim fără vărsare de sânge (cum a fost în alte țări în acea perioadă)

La noi în România din păcate nu a fost să fie așa, dovada măcelul din orașele Timișoara, Sibiu, București.

@crismis: Mulțumesc pentru răspunsul prin ecou la articolul meu.

Foarte interesantă și povestea ta, și frumoasă...

Cel mai mult m-a impresionat când ai scris (și ai făcut) asta:

"M-am dus la Spitalul Municipal, actualmente Universitar. Nu mai știu exact ce am făcut acolo - de toate, ce era nevoie"

De fapt într-o situație criză cum a fost atunci în timpul revoluției cu răniți și decedați cred că personalul medical are un rol foarte important, așa că ai făcut ceea ce ai știut cel mai bine!!!

@Dragos: Mulțumesc pentru răspunsul tău prin ecou care de fapt este un articol în toată regula așa că nu te mai scuza și la alții o să e placă ceea ce ai scris.

Am citit cu mare interes. Povestea ta este foarte interesantă.

Până acum au povestit 3 colegi AFA despre revoluția din 1989. Mă bucur pentru asta și mi s-a părut foarte interesant.

Sînt sigur că o să mai apară ecouri despre revoluție de la alți useri. Le aștept cu interes.

@AZE:

Un articol ca o lectie de istorie si viata. M-ai facut sa plang acum, asa dimineata, citind si amintindu-mi acele zile. Ecourile colegilor la fel.

Poate diseara pot scrie si eu un ecou despre cum a fost pentru mine acea perioada, ca soție si nora de ofițeri ai armatei române - nu huliți armata, au fost la fel ca oamenii străzii, împărțiți în idei, în teama de a fi condamnați, ținuți închiși în unități fără nici un fel de sursă de informare.

Poate scriu cum am trăit între speranță și o imensă teamă că dacă nu scăpăm de teroarea roșie procuratura militară sau doar un simulacru de complet de judecată, va îndolia viața fiului meu, născut cu ceva ani în urmă înainte de 1989, într-o zi de 22 decembrie. La el n-am putut ajunge în acea zi -era la bunici în Titan.

Sau să vă spun povestea unui tată, coleg de serviciu, care zi de zi mergea în zona Pieții Romană să-și vadă fiul, spera el, nu pentru ultima dată, fiu ce era soldat în termen și care era adus să păzească și eventual să tragă în oameni nevinovați.

Am trăit momente dramatice, nu doar atunci ci și după. Si am sperat in mai bine! Atunci inca speram!!

@AZE:

Cinste eroilor cazuti la Revolutie! Respect celor care au participat!

Si, oameni buni, haideti sa mai facem o revolutie, haideti in strada!

Felicitari, AZE!

@elviramvio: Mulțumesc pentru ecou tău care la fel este o poveste în sine. Nu a fost deloc ușor pentru tine atunci.

Astăzi 21 decembrie 2017 după 28 de ani mi-am adus aminte din nou.

Pe la ora 18.00 veneam cu mașina de la firmă și traversam Piața Unirii. Eram acolo acum 28 de ani în fața magazinului Dumbrava și luam porția de gaze lacrimogene.

Acum la ora 21.30 eram deja pe drumul spre casă, încă o zi în care am păcălit moartea.

Dar următoarea zi în afară de mitingul de amiază n-am mai vrut să ies din casă, zgomotul mitralierelor și tunurilor m-a convins, urmăream doar tvr ul liber.

@Dan&Ema: Mulțumesc

Acum este mai ușor, se poate face gălăgie (organizată) pe stradă din păcate nu prea mai aud ăia care ar trebui, nu numai că nu mai există microfoane în pereți dar pereții (parlamentului) sînt atât de groși de nu mai trece nici un sunet dincolo...

@Dan&Ema:

Ai scris„Oameni buni, haideți să mai facem o revoluție, haideți în stradă”

Părerea mea. Ieșiți degeaba, pierdeți timpul și mai tremurați și de frig. Încă nu v-ați dat seama că vă lasă în pace, vă lasă să manifestați până obosiți. Ei își văd în continuare de interesele lor. Acum vor să anihileze și sistemul de probațiune, ca să le fie mai ușor.

Ema, dacă și magistrații, care știu carte nu glumă, au ajuns să manifeste, înseamnă că este grav. Eu am lucrat în domeniu și înțeleg foarte bine consecințele viitoarelor reglementări.

Dacă ați votat acești oameni care acum vă nemulțumesc prin deciziile care le iau, înseamnă că ce ați însămânțat, ați cules.

Soluția ar fi alta. Fiți mai atenți când votați, gândiți-vă de 2 ori înainte de a pune ștampila pe buletinul de vot.

@Mihai18:

Păi măi Mihai, crezi tu că oamenii aceștia nu or fi realizat, și ei, că nerușinații ăștia ”își văd oricum de interesele lor”?

Eu zic că în mod CLAR știau și ei asta.

ȘI TOTUȘI au ieșit, într-un gest cu totul și cu totul excepțional, unic în Europa - și, posibil, în lume - să protesteze. Expunându-se, probabil, grav.

Eu unul nu mă voi resemna și NU voi fi niciodată de acord cu argumentele resemnării.

Când voi renunța, veți ști că am murit.

@cornel:

Corect.

Vă mulțumesc.

@Mihai18:

Mihai, eu ca multi in 2016 nu am votat si rezultatul e cel stiut. Dupa parerea mea nu am avut pe liste pe cineva care sa cred ca merita votul meu.

Deci problema nu e a mea ci a faptului ca partidele trebuie sa faca ceva sa convinga electoratul, iar eu astept acel ceva care sa aduca argumente pro. Pana acum cand am fost la vot (in dec 2016 e singura data cand nu am fost) a cam trebuit sa votez impotriva comunistilor si nu pro cineva.

Eu sunt pentru a impiedica pe hotii astia politici si economici sa candideze. Ba mai mult sa li se confiste averile dobandite fraudulos inclusiv cele ascunse pe la rudele lor. Aceste mesaje stau scrise pe plancarta mea.

Este de datoria mea sa lupt, eu asa consider. Ce se intampla la alte nivele: politica interna si externa, nu pot influenta eu. Eu sunt din categoria strada / poporul. Si la nivelul meu trebuie sa fiu vocal. Nu ma pot complace cu ideea ca n-avem nicio sansa. Ba chiar sansa consider ca sta intr-o noua revolutie.

Sarbatori cu bine si sanatate!

@Dan&Ema:

Pedeapsa pentru faptul că nu te-ai prezentat la vot este aceea că au ajuns să te conducă nişte nulităţi.

Din cauza neparticipării la vot opoziţia este ca şi nulă, voturile au greutate doar într-un sens, o eventuală moţiune de cenzură este moartă din start.

Până şi "Dracnea" a afirmat, într-un moment de sinceritate, că nu este bine cu un asemenea dezechilibru în politică, cu o opoziţie atât de slabă.

@Dan&Ema:

cea mai mare tâmpenie posibilă! e exact unul dintre motivele (principalul, aș îndrăzni să afirm) pentru care țara asta a încăput pe mâinile unui grup infracțional organizat. (Sper ca DIICOT să se sesizeze la timp în cazul lor).

Un vot mai puțin = două voturi în plus pentru cei „aleși”, dar toți „absenteiștii” nu realizează asta!!! USR-ul erau o alternativă viabilă - dovadă că au și reușit să intre în parlament. Prea puțini, din păcate. OK, nu vă place nici de ei? erau și câțiva independenți... Orice dar NU lipsa de la vot!

pfff...

@Mihai18:

Degeaba? Poate. Dar contează că suntem văzuți de restul lumii și se vede afară că aici se petrec lucruri necurate. Cu riscul să suferim cu toții efectele unor sancțiuni internaționale, e mai bine decât să stăm ca muții pe vremea securității și să răbdăm „că ei tot își văd de ale lor”. NU! Așa nu le mai merge!

Remember COLECTIV! The day we give in is the day we die!!!

@AZE: respect!

@all: încă îmi aduc aminte cum am văzut pe asfalt și zidurile de la Dalles sânge și (cred) urme de creieri pe care în graba de a face curățenie, oamenii salubrității (?!?) nu reușiseră să le spele după noaptea 21-22 dec. Acum, pe acel loc e o micuță cruce din fier forjat; îmi pare că acolo se spune că ar fi murit o studentă...

Cât despre ce a urmat... în afară de ceea ce am trăit, am avut ocazia ulterior să ascult povești la „prima mână” despre acele nopți și zile de pe la MApN, dar mai ales de la Otopeni, unde au murit zeci de copii nevinovați, uciși cu bună știință prin lansarea de zvonuri false, dezinformare și rea credință.

Gata, tac, că simt să o iau razna și din păcate nu mai am AKM-ul... l-am predat pe 26 cred, cu muniție cu tot (inclusiv un p. v. pt. glonțul „irosit”).

Reproduc și aici textul din „minijurnalul” afișat în prima pagină, acolo va rămâne doar 1 zi:

------

16-21, extraordinarele zile de decembrie de la Timișoara au fost transformate, în seara zilei de 22, în altceva, odată cu „minunata scenetă”...

După fuga cuplului Ceaușesc, CEL TÂRZIU după moartea lor, ne-am fi putut bucura, cu toții, de Sărbători Liberate. Însă Iliescu & Co ne-au făcut alt program, au trebui să mai moară ALȚI și ALȚI nevinovați...

Ia comparați cu Ceaușeșcu — noua putere emanată (Iliescu, Roman și oculții care au regizat „ne atacă teroriștii”) a reușit să împuște de 3-4 ori mai mulți...

O democrație cu o asemenea minciună în chiar fundația sa nu avea, poate, cum să ne aducă decât... tot miciună, epigoni ceaușiști vopsiți social-democrat, neamprostire, Parlamente lamentabile, culminând cu penalii de acum

Adevărul trebuie cunoscut - oricât de dureros, el ne va elibera, cu adevărat.

@Dragos: @Traian

Nu pot decat sa confirm ca din pacate asa este.

@Mihai18: Eu am votat (chiar dacă nu știam prea bine cu cine până am ajuns în fața urnei, dar știam foarte bine cu cine NU) ! Și dacă lucrurile n-au ieșit cum am vrut (ba chiar mult mai rău decât mi-am imaginat vreodată), mă simt datoare să spun că nu sunt de acord cu asta! In acest moment, strada e singurul loc în care vocea mea se poate face auzită. Și fiți sigur că cineva o aude! Și cine trebuie, si cine nu. Și, asemenea altora, o să urlu cât va fi nevoie sau până când voi închide ochii (sper totuși în prima variantă!).

Sunt atât de disperați să nu intre la pușcărie și să-și piardă averile, încât chiar nu le pasă de nimic. Pot arunca țara în aer, important e să scape ei! Nu-i impresionează nimic pentru că ei știu că dacă renunță la ceea ce au început îi va paște închisoarea. Totul sau nimic!

@Dragos:

Acest ecou mi-a mers la suflet.

@cris1982: Da, prin tot ce fac dovedesc că pur și simplu își disprețuiesc poporul! Și pe cei care i-au votat, și pe ceilalți. Din motive diferite, desigur.

„Si taccuises, philopohhus manet”

Cine naiba m-a pus să scriu ecoul din 21,12.17 ora 22.16.23.

Mi-am pus AFA în cap și l-am mai supărat și pe d-ul Cornel. Îmi cer iertare celor pe care i-am supărat. Dar să știți că orice lucru rău, are într-un colțișor și ceva bun în el.

Pe mine m-a supărat propunerea legislativă privind modificarea prevederilor din capitolul Mijloacele de probă în procesul penal.

Ca practicant al dreptului, pe mine m-a revoltat această propunere legislativă, dezaprobată și de foștii mei colegi și chiar de unii avocați cu verticaliate.

În prezent, eu sunt un „nimeni” dar am suflet de român

Cum să nu compătimesc pe cei din din Piața Victoriei care pe timp cu lapoviță și sub umbrele, manifestau împotriva acelor inițiative legislative.

Desigur, au fost auziți - văzuți de cei vizați care nu numai că nu i-au luat în seamă, ci dimpotrivă, le-au votat la foc automat, afectând ordinea de drept.

Intrarea în vigoare a acestor propuneri legislative ar fi sinonim cu trimiterea unui ostaș în linia I-a de pe front, cu gloanțe oarbe.

@Dragos: The Day we give is in the Day vie Day

Asta ai scris in ecou si iti multumesc

Cam asta ascult in aceste zile in masina (si acasa pe langa colinde)din noiembrie cam zilnic. Remember Colectiv (nu trebuia sa se intimple)

Multumesc pentru ecou

@Mihai18:

Domnul Mihai

Ce graita-i in ecoul amintit e foarte corect. Ca esti un critic al miscarilor ce s-au intamplat pe repede inainte in forul legislativ, cu atat mai mult pe tema legilor justitiei este evident. Cum este si faptul ca ai aceeasi opinie ca majoritatea celor culti fie ca ies in strada, pe treptele palatelor de justitie, sau scriu ecouri este iarasi evident.

Imi place mereu cand cineva vede partea plina a paharului si ai amintit de coltisorul de ceva bun sau frumos. Eu nu m-am suparat, asta ca sa nu stai in dubii, ba, repet, apreciez parerile tale.

Ca sa inchei cu ceva bun, tocmai am hotarit azi ca duminica mergem la o plimbare in Brasov la Targul de Craciun si ca vom veni de-acolo macar cu un cozonac.

Asa de sarbatoare!

Sarbatori fericite de Craciun! Numai de bine! Sa fiti toti sanatosi! ????????????

@AZE:

Respect AZE! ????????

@AZE: Intentia mea a fost doar de a vota acest articol extraordinar la fel ca si ecourile survenite ulterior si care snt exemple de viata. In final insa am decis ca vreau sa spun si eu cateva cuvinte. In primul rand despre ziua in care in Bucuresti s-a deschis iadul pot spune ca si la mine la serviciu s-a organizat "voluntar" plecarea cu un autocar pentru a participa la manifestatia proCeausescu si normal (ceea ce aici cred ca au gresit) au ales in primul rand tineretul sa mearga acolo, ca sunt mai in putere si sa poata sa stea in picioare. Nu s-au gandit insa nici un moment ca tineretul de fapt este cu mintea mai limpede si vor reactiona asa cum le spune de fapt varsta.

Nu am plecat insa deoarece o colega mai tinerica, dar din cate aveam sa-mi dau seama mai tarziu, stia mai multe, m-a luat de o parte si mi-a spus foarte clar: "Nu te duce" asa ca am aflat mai tarziu ce s-a declansat in acele momente.

Si atunci ca si acum exista multa manipulare si care duce din rau inspre si mai rau.

Cat despre vot, il cred pe Dan ca nu s-a dus pentru ca nu avea cu cine vota, insa si Traian are mare dreptate, la el si Cristina, cu oricine numai cu ei nu, si exact asta mi-am invatat si copiii, mai bine sa votezi chiar daca gresesti (nu cand lucrurile sun prea vizibile) decat sa nu o faci.

PSD-ul se lauda cu procentul mare de votanti, fara sa ia in calcul ca de fapt acestia sunt singurii lor votanti, in rest exista cei care au votat altfel si cei care nu au votat din nesiguranta, dar care in mod sigur nu ar votat PSD-ul.

Nu vreau insa sa lungesc ecoul, te felicit @AZE pentru articol si ecourile starnite si un vot simbolic insa acordat cu mare drag.

@AZE: Nu am urmărit la „momentul faptei” acest articol și comentariile pe care le-a provocat. Într-un fel, e mai bine: este mai interesant să citești aceste discuții știind ce a urmat. Poate că ăsta e și motivul pentru care scriu acest ecou, să invit și pe alții să retrăiască acele zile.

În primii ani de după 90, citind memoriile lui Belu Zilber, intelectual remarcabil care avea convingeri comuniste și care a ajuns să facă pușcărie sub comuniști, am reținut o frază care îmi suna interesant, dar pe care atunci nu am înțeles-o, eram prea tânăr: Socialismul în România trebuie să poarte pecetea lui I. V. Stalin și I. L. Caragiale.

Ei bine, nu numai socialismul. Au trecut 30 de ani și cred că am înțeles ce dorea să spună poetul. Suntem cei din Reconstituirea lui Pintilie, din Adio, Europa a lui I. D. Sîrbu, suntem țara în care drama nu este posibilă - ea se transformă cumva în mișto, în caricatură.

În decembrie 2017, dacă cineva îmi spunea că nu a fost la vot cu un an în urmă, că nu avea cu cine vota, cam pierdea respectul meu. Am fost atunci în stradă, am fost revoltat, am dorit schimbare.

Dar... să ai grijă ce îți dorești. După cum spunea cineva zilele trecute: Un sfârșit frumos ar fi să rămână Dragnea cu Codrin, Irinuca cu banii și românii cu Cîțu. Sau, același cineva: sunt curios cum ar arăta planeta Pământ dacă ar fi locuită numai de români și bulgari.

Părăsind secțiunea de comentarii și întorcându-mă la subiectul articolului lui AZE, să povestesc și eu cum am „petrecut” Revoluția.

Eram în clasa a XII-a și mă aflam la Dărmănești, Bacău, într-o tabără cu tematică organizată în vacanța de iarnă, pe care o primisem drept premiu că nu mai știu ce făcusem eu bine și înălțător. Dimineața aveam ore la școala din sat, apoi ne căpream la locul de cazare, care era la Palatul Ghica - actualul muzeu.

În dimineața de 22 decembrie profesorii nu prea au avut chef de ore, ceea ce în vremurile alea nu se întâmpla fără motiv. Ne-au trimis mai repede la masă, iar la locul de cazare era un televizor, de unde am aflat că se schimbă lumea. Eu eram printre cei mai mari și tot nu am înțeles mare lucru, dar am avut colegi înțelepți, care au hotărât că de noi depinde apărarea palatului în fața forțelor întunericului. L-am apărat până am adormit.

A doua zi de dimineață au venit câteva mașini din Bârlad și din Vaslui, să ne ia acasă - se vede că profesorii îi anunțaseră cumva pe unii dintre părinți. În mașina cu care am mers eu nu s-a vorbit nimic nepotrivit, nu se știa cum se va întoarce roata, adultul care conducea a fost prevăzător. Părinții mei erau și ei tulburați, nu le era prea clar ce și cum - dar în acea seară s-a dat la TV Ringul, de/cu Sergiu Nicolaescu, iar a doua zi desene animate fără reclame, deci era clar că ceva s-a schimbat.

Până după Crăciun am fost implicat în acțiuni civice de mare însemnătate, deși nu am primit certificat de revoluționar. Am apărat și Liceul Codreanu de teroriști (dotat cu o coadă de mătură), am ajuns și prin față pe la Primărie, unde au fost niște adunări ale CFSN, m-am înscris și în Front, desigur (posibil să fiu încă membru, că n-am demisionat), am plâns un băiat cu un an mai mare care era în armată și a fost împușcat la Otopeni de adevăratelea.

Am fost ocupat.