Ansamblul rupestru de la Șinca Veche - natură, mister, relaxare

TIPĂREȘTE

Fiind atrași permanent de zonele învăluite în mister, de locurile în jurul cărora s-au născut în decursul timpului diferite legende, ne propusesem de ceva vreme să ajungem la Șinca Veche pentru a vizita ansamblul rupestru și schitul de pe dealul Pleșu. Oportunitatea s-a ivit în această vară, când am trecut prin Țara Făgărășului și am făcut un mic ocol pentru a vedea aceste obiective.

Accesul este simplu: noi am ajuns acolo venind din direcția Sibiu pe DN 1. În localitatea Șercaia am virat dreapta pe DN 73A, trecând apoi prin localitățile Vad și Ohaba. Sosiți în satul Șinca Veche, am urmat un drum secundar arătat de un indicator aflat în zona centrală a acestei localități; din acel loc, am mai parcurs 3 kilometri (conform indicatorului) până în parcarea ansamblului rupestru. Drumul este relativ bun și este bine semnalizat.

Ansamblul rupestru de la Șinca Veche este un loc vizitat anual de către numeroși turiști. Drept dovadă, noi am ajuns acolo în luna iulie, într-o zi din timpul săptămânii, iar parcarea și curtea obiectivelor erau destul de aglomerate. Unii sunt atrași de semnificațiile religioase, alții simt ”chemarea” legendelor și a energiilor locului, iar mulți vizitatori ajung acolo din pură curiozitate întrucât ”Templul Ursitelor” (așa cum mai este numită biserica rupestră) a beneficiat în ultimii ani de o promovare consistentă.

În ceea ce privește începuturile acestui așezământ monahal, ele sunt oarecum pierdute în negura timpului. Pe de o parte, unele izvoare documentare fac referire la 1742 ca an al apariției acestui ansamblu, pe de altă parte există suficient de multe voci care apreciază că locul ar avea origini dacice sau chiar circa 7000 de ani vechime! Se spune chiar că acest ”Templu al ursitelor” ar fi fost realizat de aceeași civilizație care a pus bazele ”Templului Alb” din Insula Șerpilor. Oricare ar fi adevărul, aceste speculații nu fac decât să potențeze misterul și să atragă acolo alți și alți vizitatori. Printre care și noi, după cum vă spuneam! :)

Vizita noastră la ansamblul monahal de la Șinca Veche a început în jurul orei 14.00 și a durat peste o oră deoarece –impresionați de frumusețea locului- am ales să nu ne grăbim deloc, chiar dacă mai aveam oarecare planuri pentru ziua respectivă.

Imediat ce am lăsat mașina în parcarea ansamblului monahal, am observat că am fi putut continua drumul pentru a ajunge pe deal, într-o altă parcare, amenajată lângă schitul ”Sfântul Nectarie”. Am ales să mergem acolo la final, însă nu am ajuns cu mașina, ci am urmat o alee frumos amenajată până la schit, încercând să profităm cât mai mult de acel cadru natural deosebit.

Pe porțile de lemn ale complexului monahal este specificat faptul că ansamblul rupestru este declarat ”monument istoric”, putând fi vizitat după următorul program: zilnic, între orele 08.00 și 20.00. Aleea principală ne-a condus repejor pașii către o zonă unde aleile secundare se despart: spre stânga se ajunge la ansamblul rupestru, înainte nu trebuie decât să faci câțiva pași pentru a ajunge la un izvor frumos amenajat, iar către dreapta continuă aleea spre schitul ”Sfântul Nectarie”.

Pentru început, ne-am îndreptat spre grotă. Mănăstirea rupestră a fost acoperită cu o prelată asemănătoare unui acoperiș întrucât în interior au fost realizate lucrări de consolidare a pereților. Scheletul de lemn care susține prelata este fixat prin numeroși stâlpi, amplasați din loc în loc. Zidurile de piatră ale lăcașului de cult prezintă mai multe scobituri atent executate, în acele spații sprijinindu-se probabil în trecut grinzi din lemn. Cel mai interesant loc este un spațiu aflat dedesubtul unei turle circulare săpate în piatră, turlă care permite intrarea luminii naturale în această grotă. Despre acel loc pe unde lumina astrului zilei pătrunde în biserica de piatră se spune că este spațiul unde fluxul energetic are cea mai mare intensitate. Sincer să fiu, nu am simțit vreo energie misterioasă pe acolo, însă nouă ne-a plăcut ceea ce am văzut și ne-am gândit la sacrificiul acelor oameni care au săpat în piatră cu instrumente rudimentare doar pentru a-și dovedi credința în Divinitate. În ceea ce privește legenda conform căreia acest ”templu al ursitelor” are harul de a îndeplini unele dorințe, crăpăturile din pereți erau pline de bilețele lăsate de cei veniți acolo să se roage ori să simtă energiile primordiale ale planetei noastre.

Se mai spune că în această grotă ar fi existat chiar două biserici rupestre întrucât ar fi fost amenajate acolo două altare separate. În urma surpării unui perete interior, cele două biserici au fost transformate într-una singură.

După câteva minute petrecute în grotă, am părăsit ansamblul rupestru întrucât locul devenise prea aglomerat. Am ales să continuăm pe aleea din stânga grotei și am tot urcat, coborând apoi pe o altă cărare care ne-a condus pașii către izvorul ”Buna Vestire”. Această sursă de apă a fost considerată de-a lungul vremii ca având puteri tămăduitoare, astfel că oamenii umplu recipientele lor cu apa aceea cristalină, pe care apoi o consumă sau o duc pe acasă, dăruind-o în special celor suferinzi. Fără a căuta neapărat calitățile ei vindecătoare, am sorbit și noi câteva înghițituri din apa izvorului, continuându-ne apoi plimbarea.

Am urmat indicatorul ”Spre schit”, iar aleea pietruită ne-a condus în zona unor blocuri mari de stâncă având muchiile pronunțate. Printre unele dintre aceste stânci există spații de trecere, iar cei care au cercetat ansamblul rupestru au presupus că respectivele spații ar fi fost în trecut acoperite cu crengi pentru a fi create chilii exterioare atunci când încăperile și biserica rupestră nu erau încă săpate.

Am continuat plimbarea și după vreo zece minute de mers lejer am ajuns la schit. Acest lăcaș de cult este unul nou, fiind construit în intervalul 6 august – 6 decembrie 2006. Paraclisul lăcașului de cult poartă hramul ”Sfântul Nectarie”. Ca o caracteristică de construcție, schitul reprezintă o clădire unitară susținută pe piloni de lemn, în stânga aflându-se paraclisul și în continuare încăperi care adăpostesc chilii, bucătărie și alte anexe bisericești.

Lăcașul de cult este foarte frumos amenajat. Peste tot erau jardiniere cu mușcate roșii și alte flori care mai de care mai atrăgătoare. În curtea micuță a fost pus gazon, iar aleile pietruite completează spațiul existent. Pe margine au fost amplasate mai multe bănci, astfel că pelerinii ajunși aici se pot relaxa preț de câteva minute sau cât dorește fiecare.

Noi am vizitat lăcașul de cult și ne-am plimbat prin curte, îndreptându-ne apoi către magazinul de obiecte bisericești aflat în apropiere. Nu am fost atrași neapărat de ceea ce se comercializa acolo, ci mai ales modul în care a fost realizat – magazinul seamănă foarte bine cu o căsuță pentru pitici, fiind ca un mușuroi de mari dimensiuni, acoperit cu iarbă. Dintr-o clipă în alta te așteptai parcă să iasă vreun hobbit pe ușa aceea micuță! Un alt spațiu realizat în același mod se află în apropierea grotei.

Pas cu pas, ne-am întors pe cărarea pe care venisem către grotă și apoi spre parcare. Am mai zăbovit câteva minute admirând salturile unei veverițe prin copacii din apropiere, însă simpatica făptură nu a dorit să se apropie suficient pentru a-i face o poză reușită. Noi însă nu ne-am supărat, cel mic chiar a fost entuziasmat de apariția veveriței.

Am plecat din acel loc relaxați, încântați că am putut vizita un loc atât de bine întreținut, astfel că am trecut obiectivele pe lista celor care ne-au plăcut și unde vom reveni cu plăcere. Când? Asta rămâne de văzut…

Ajuns la final de articol, vă recomand să vizitați ansamblul rupestru și schitul de la Șinca Veche!

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 1249 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI