Castelele regelui Ludwig al II-lea al Bavariei

TIPĂREȘTE

Ținta declarată a excursiei de anul acesta a fost vizitarea castelelor regelui Ludwig al II-lea al Bavariei, cunoscut sub denumirea de „regele nebun”. Acum, sincer, nu știu cât de nebun era, dar se pare că avea niște idei destul de fixe: Ludovic al XIV-lea (Regele Soare) pe care își dorea să-l imite și a doua idee fixă era legată de Wagner.

Castelele contruite de Ludwig al II-lea sunt Herrenchiemsee, Linderhof și Neuschwanstein. Dintre acestea terminat este doar Lindehof. Celelalte două au rămas neterminate, deoarece regele a secătuit visteria țării prin construirea acestor castele, a fost declarat nebun și înlăturat de la conducerea țării.

La trei zile după detronare a fost găsit mort în niște condiții destul de neclare, în sensul că nu se știe dacă s-a sinucis, „a fost sinucis” sau cine știe ce altă ipoteză.

La foarte scurt timp după moartea regelui, castelele au fost deschise pentru vizitare publicului larg, în speranța de a mai recupera din banii cheltuiți.

Acum, după ani, trebuie să recunoaștem că, deși la momentul respectiv a dus țara la faliment cu ambițiile lui ciudate, în ziua de azi landul Bavaria câștigă o grămadă de bani de pe urma castelelor lui. Doar Neuschwanstein are 1,5 milioane de turiști anual, plus toată industria turistică adiacentă castelelor. Trebuie precizat că regele Ludwig mai avea în plan un castel, numit Falkenstein, cam în același stil cu Neuschwanstein, poate chiar mai spectaculos decât acesta. Am văzut schițele și planurile acestuia la Muzeul Ludwig al II-lea de la Herrenchiemsee.

Ca mod de organizare, recomand să vă programați vizitarea castelelor astfel:

• Herrenchiemsee – 1 zi;

• Linderhof – 1 zi;

• Neuschwanstein și Hochenschwangau – 1 zi; castelul Hochenschwangau nu a fost construit de Ludwig, ci de tatăl acestuia, regele Maximilian.

Recomand organizarea ca mai sus, ordinea evident o alegeți. Noi n-am procedat așa și ne-a părut rău. În sensul că am pus Herrenchiemsee și Linderhof în aceeași zi. Greșit, complet greșit, dar la momentul planificării excursiei n-am luat în calcul cât timp se pierde cu tranportul de la unul la celălalt și cât de prost se circulă pe autostrăzile germane (cel puțin pe cele din sud, de la Garmisch Partenkirchen spre Salzburg și invers; am prins niște bușoane..., ceva ce n-am întâlnit în nici o altă țară). Deci, nu faceți ca noi! Recunosc că am avut ceva probleme cu organizarea din punct de vedere logistic a acestei excursii. Deși se găsesc foarte multe informații legate de frumusețea castelelor, construcția lor, simbolistică etc., partea organizatorică este mai puțin prezentată. De aceea voi încerca să completez astfel de detalii în review-ul de față.

S-a dorit a fi o copie fidelă a castelului Versailles. Când am văzut pozele de la Versailles făcute de colegul @AZE, am realizat că asemănarea este izbitoare: și culoarea, și fântâna Latona (doar că aici nu e aurie ca la Versailles), și grand canal, totul seamănă izbitor. Spre deosebire de Versailles, nu are cele două aripi laterale, pentru că regele nu a mai apucat să le construiască, deoarece ”a dat faliment” și a fost detronat după cum am povestit mai sus.

Castelul se află pe insula cu același nume în mijlocul lacului Chiemsee. Există vaporașe care asigură transportul pe insulă. Plecarea cu vaporașul către insulă se face din orășelul Prien am Chiemsee. Detalii despre orar, prețuri etc. puteți găsi pe site-ul chiemsee-schifffahrt.de/de/home

Deși site-ul are chipurile și variantă în limba engleză eu n-am reușit să ajung la ea, așa că m-am descurcat cu germana. În apropierea portului există mai multe parcări unde puteți lăsa mașina. Prețul pentru o zi întreagă era în vara 2017 4,5 euro. Parcările sunt destul de mari și sunt mai multe, deci locul de parcare nu este o problemă.

Biletele pentru vapor se cumpără de la debarcader. Aici se vând mai multe tipuri de bilete. Pe același lac mai există o insulă, Fraueninsel, care se poate de asemenea vizita. În traducere, insula pe care se află castelul de numește insula domnilor, iar celalată insula doamnelor. Pentru a vizita strict castelul Herrenchiemsee vă trebuie bilet pentru Herreninsel. Un bilet dus-întors pentru insula pe care se află castelul costa în vara 2017 8euro/persoană. Călătoria cu vaporul durează cam 20 de minute pe sens. Vapoarele se succed cam la 30 de minute.

Pe Herreninsel se vizitează palatul Herenchiemsee propriu-zis (sau palatul nou), muzeul regelui Ludwig al II-lea și Mănastirea Augustină (sau palatul vechi). Se poate cumpăra un bilet combinat pentru toate cele 3 care costă 8 euro sau bilet doar pentru mănăstire care costă 4 euro. Bilet doar pentru castel, care ar fi cel mai interesant și unde se înghesuie toți nu se vinde, pentru că probabil majoritatea ar lua astfel de bilet și la mănăstire ar merge foarte puțini. Și așa era destul de puțină lume la mănăstire. Detalii despre orar și prețuri găsiți pe site-ul herrenchiemsee.de/englisc ... urist/index.htm

Cum se coboară pe insulă imediat în față veți găsi casele de bilete. La toate castelele, la casele de bilete se vorbește o engleză perfectă. Castelul se vizitează doar cu tur ghidat care se organizează în limba germană sau engleză. Pe bilet găsiți ora de începere a turului ghidat și poarta de acces (de exemplu poarta C, porțile se află toate în același loc, una lângă alta, la intrarea în castel). Atenție că de la casa de bilete până la intrarea în palat se fac pe jos cam 15-20 de minute.

Există o potecă largă prin pădure și indicatoare, deci nu prea sunt șanse să vă rătăciți. Poteca este cu pietriș, deci trebuie pantofi sport, nu sandale. Ora de intrare în palat trebuie respectată cu strictețe, altfel pierdeți biletele. Ora se referă doar la vizita în castel. În rest, muzeul Ludwig al II-lea și mănăstirea nu sunt cu oră strictă de vizitare. În parcul castelului există de asemenea un fel de trăsurică-vagon trasă de cai (cam ca la Schonbrunn) cu care te poți plimba. Aceasta funcționează cam între mijlocul lui aprilie și sfârșitul lui octombrie, în funcție de vreme. Nu știu detalii legate de preț.

Durata turului ghidat este de 30-35 de minute. Vizita a început cu o scară impresionantă din marmură, au urmat apoi căteva anticamere, sufrageria, dormitorul regelui, sala oglinzilor, piscina interioară etc. Impresionează în mod deosebit sala oglinzilor identică cu cea de la Versailles.

De asemenea, dormitorul regelui a fost construit după cel al lui Ludovic al XIV-lea, la care, culcarea și trezirea erau două evenimente la care asistau o grămadă de curteni. Dormitorul are un fel de balustradă în fața patului. În apropierea patului suveranului, deci dincoace de balustradă cum ar veni, nu aveau acces decât curtenii foarte apropiați. Ludwig al II-lea, fiind o persoană foarte discretă, nu agrea această practică și nu permitea participarea curtenilor la culcarea sau trezirea lui, dar a dorit să aibă un dormitor identic cu cel al idolului său.

Deși cele trei castele nu seamănă unul cu celălalt, întâlnim totuși elemente care se repetă la toate trei, cum ar fi:

• Masa magică – o masă sub care este construită o trapă în pardoseală. Aceasta permite coborârea mesei la nivelul inferior al castelului, unde masa era aranjată cu tacâmuri, mâncare și tot ce era necesar, apoi era ridicată, gata pregătită, în sufrageria suveranului. După momentul coborârii mesei, trapa din podea se închidea, astfel încât nu rămânea o gaură în pardoseală până era ridicată înapoi. Mecanismul hidraulic de coborâre și ridicare a mesei l-am văzut la castelul Herrenchiemsee. Cred că se putea vedea și la Linderhof, dar era aproape ora închiderii și n-am fost noi pe fază.

• Încălzirea printr-un sistem cu aer cald, foarte inovator la acea epocă, în sensul că se făcea focul într-un șemineu mare de la subsol și de acolo, printr-un sistem de conducte și șeminee, aerul cald ajungea în întreg castelul.

• Placarea cu aur într-un strat foarte subțire, mai subțire decât firul de păr.

• Porțelanurile fine, executate la Meissen sau la alte ateliere din Bavaria. După execuție, matrițele trebuiau distruse, pentru ca respectivele obiecte să nu mai poată fi reproduse. Lucrătura acestora este excepțională. Am văzut un vas cu flori la care puteam să jur că florile erau naturale, dar în realitate erau din poțelan.

Am întrebat ghida dacă Ludwig al II-lea a locuit în acest palat și mi-a răspuns că în total vreo 10 zile, deci ar fi „cel mai scump hotel din lume”. Ni s-a spus cât a costat, transformat în banii de azi ar fi o sumă exorbitantă, nu mai rețin exact cât. Construcția castelului s-a desfășurat anevoios și a durat destul de mult pentru că toate materialele trebuiau cărate cu vaporul pe insulă.

Vizita se termină abrupt într-o bucată neterminată a palatului, unde pereții sunt goi, netencuiți, se vede cărămida.

După vizitarea castelului, am vizitat muzeul Ludwig al II-lea care se află în aceeași clădire. În cadrul muzeului se pot vedea fotografii, obiecte personale ale regelui, planuri ale viitoarelor castele.

Am făcut apoi o serie de fotografii cu fântânile din fața castelului, așa numitul „partere d’eau” și am pornit spre Mănăstirea Augustină. Aceasta nu este de fapt o mănăstire, așa cum îi spune numele. Termenul de „castelul vechi” mi s-ar părea mai potrivit. Este o clădire mare, de formă rectangulară, cu o curte interioară plină de trandafiri. Clădirea este în cea mai mare parte transformată în muzeu de pictură și conține opere ale pictorilor care au trăit în zonă. Picturile sunt frumos luminate cu niște spoturi semi-ascunse. Iluminarea este atât de artistică încât în prima sală nici nu m-am prins de existența spoturilor și mă minunam de modul spectaculos în care apare lumina în tablouri.

Ce se mai poate face în zonă? Păi se poate vizita insula vecină, Frauinsel, sau chiar orășelul Prien am Chiemsee care este foarte pitoresc. Există și un trenuleț cu locomotivă cu abur care circulă prin stațiune.

Dintre toate castelele lui Ludwig al II-lea, Linderhof mi-a plăcut cel mai mult. Este singurul finalizat; în acest castel regele a trăit în total vreo 4 ani. Drumul până acolo șerpuiește pe o șosea îngustă prin Alpii bavarezi. Adevărul este că toate castele lui Ludwig al II-lea sunt așezate într-un cadru natural deosebit de frumos.

Castelul este mult mai mic decât celelalte, o adevărată bijuterie decorată cu mult bun gust, așezată într-un parc extraordinar. Se vizitează nu doar castelul, ci și clădirile din parc: chioșcul maur, casa marocană, grota lui Venus (în 2017 aceasta era în renovare și nu se vizita), cabana de vânătoare etc.

Clădirile din parc se vizitează doar în perioada de vară. Se poate cumpăra un bilet combinat pentru palat + clădirile din parc de 8,5 euro sau bilet doar pentru clădirile din parc de 5 euro. Informații despre prețuri și program se pot afla de pe site-ul schlosslinderhof.de/engli ... rist/admiss.htm

Am apreciat organizarea extrem de bună a germanilor, întrucât pe site-ul de mai sus am aflat inclusiv despre lucrările pe unul dintre drumurile care duc la castel, astfel încât ne-am putut reorienta din timp spre un drum neafectat de lucrări, sugerat chiar de ei pe site.

Castelul se vizitează doar cu tur ghidat în limba germană sau engleză. De la poarta de intrare unde se află casa de bilete până la palat se fac 10-15 minute pe jos prin parc. Respectați cu sfințenie ora de începere a turului înscrisă pe bilet. Aici am observat că cei care nu vorbeau engleză puteau solicita un dosar cu explicații în limba pe care o doreau. Română nu aveau, dar am văzut că erau destule opțiuni. Ca și la celelalte castele, în interior fotografiatul este interzis. Turul ghidat durează cam 30-35 de minute.

Vizita a început în hol unde am remarcat doi păuni din porțelan foarte bine realizați. Ni s-a explicat că, atunci când regele era la palat, păunii erau scoși în fața palatului, astfel încât supușii să știe despre prezența suveranului în preajmă. Am remarcat într-una din anticamere niște picturi, care la prima vedere am crezut că sunt tapițerii. Erau picturi, dar realizate cu tușe mici și subțirele de penson pentru a imita o tapițerie. Au folosit acest truc pentru că era mult mai ușor și mai rapid să realizeze o pictură, decât o tapițerie. Există și aici o cameră a oglinzilor, în care oglinzile sunt așezate față în față, astfel încât se crează un efect special, ca un bulevard infinit. Am mai văzut așa ceva și în alte castele, dar aici mi s-a părut deosebit de frumos realizat.

Parcul castelului este mare și clădirile sunt la distanță una de cealaltă, se urcă și se coboară, deci rezervați-vă suficient timp pentru a-l vizita. Un frumos joc de fântâni în trepte este realizat în fața și în spatele castelului. Deoarece am ajuns destul de târziu la castel, dintre clădirile din parc noi am reușit să vizităm doar chioșcul maur.

Ce se mai poate face în zonă? Se poate vizita abația Ethal aflată în apropiere, unde există și un muzeu al berii destul de interesant. Sau se poate vizita satul Oberammergau, aflat de asemenea în apropiere, unde casele sunt pictate cu scene din poveștile fraților Grimm.

Cele două se află în satul Hochenschwangau aflat lângă Fussen. Aglomerația este enormă, deci trebuie să fiți foarte organizați. Mi s-a părut mai aglomerat decât la Alhambra, ceea ce nu credeam că este posibil. În primul rând, este bine să ajungeți devreme. Noi am ajuns în jur de 9,15 și deja era o aglomerație de nedescris. Există și varianta de rezervare online, dar e destul de ciudată, în sensul că nu se poate face rezervarea decât cu 2 zile înainte, când tu deja ești în concediu cine știe pe unde. O hartă a complexului, care este destul de mare, se poate descărca de la adresa https://www.hohenschwangau. de/1407.0. html. Tot aici găsiți informații despre prețuri, program, parcări. Parcări sunt 4 și prețul e același la toate, 6 euro/zi pentru un atoturism.

Biletele se pot procura de la centrul de bilete. Sunt multe case, unele pentru cei cu bilete rezervate on line (vreo 2), altele pentru cei fără, ca noi. Atenție că unele nu acceptă plata cu card, ci doar numerar. Pe niște panouri mari electronice, în partea de sus a sălii sunt afișate orele de începere a tururilor și limba în care se desfășoară. Tururile sunt în limba germană sau engleză, dar mai sunt și o grămadă de tururi la care scrie „Audioguide”. Inițial am fost tentată să iau un astfel de tur. Credeam că mă lasă să mă plimb cum vreau eu prin castele și să admir în voie. De fapt, mergi tot cu un fel de ghid, care ține grupul laolaltă, doar că nu-ți vorbește el, ci fiecare ascultă explicațiile în limba aleasă într-un audioguide. La fiecare din cele două castele turul durează cam 30 de minute.

Biletul pentru fiecare din cele două castele costă 13 euro/persoană. Dacă luați bilete pentru ambele castele costă 25 euro/persoană, dar tot două bilete tipărite primiți. Odată cu biletele primiți și o hartă a zonei identică cu cea care se poate descărca de la adresa de mai sus. Pe fiecare bilet scrie numărul turului, ora de începere, limba în care se desfășoară. Ora trebuie respectată cu strictețe. Există un interval foarte mic, de maxim 10 minute, poate și mai puțin, în care puteți intra, apoi se trece la următorul tur. Deci e bine să fiți la poarta de intrare puțin înainte de ora specificată pe bilet. Nu se fac concesii. Dacă nu sunteți la ora stabilită, pierdeți biletele. Chiar am văzut o turistă asiatică care a pierdut la mustață turul și plângea. Neamțul n-a discutat și i-a spus scurt că astea sunt regulile. Adevărul este că fără o politică foarte strictă, n-ar putea ține cât de cât ordine în nebuneala generală care există acolo.

La intrarea în fiecare din cele două castele sunt de asemenea niște panouri electronice care afișează numărul turului care intră atunci și tururile care urmează. Turul activ clipește pe panoul electronic. Se intră prin niște porți ca la metrou care scanează codul de bare de pe bilet. Se pot scana doar biletele de la turul care clipește pe panou în momentul respectiv.

Castelul Hochenschwangau se află chiar în spatele centrului de bilete. Se urcă pe jos pe o alee asfaltată și apoi pe niște scări. Indicatorul arăta 20 de minute. Noi am făcut cam 10, dar depinde de condiția fizică a fiecăruia. Castelul Neuschwanstein se află pe un deal vis-a-vis de centrul de bilete. Poteca este cu pietricele, lată, destul de accesibilă. Indicatorul arată 45 de minute, noi am făcut cam 30-35, în condițiile în care eram cu părinții mei de 70+ ani, deci care mergeau mai încet. Există și autobuz care merge de la centrul de bilete la Neuschwanstein, dar nu-l recomand decât pentru persoanele care chiar au probleme cu deplasarea. E foarte aglomerat, cozile sunt mari la autobuz. Chiar n-am înțeles de ce o grămadă de tineri se îngrămădeau la autobuz în loc să lase loc pentru cei mai în vârstă care se deplasau mai greu. Tot la capitolul transport există și aici trăsurică-vagonet trasă de cai, la care nu știu detalii despre preț, dar cred că e destul de pipărat.

Când alegeți tururile țineți cont de aceste distanțe. În principiu lăsați cam 2 ore între intrarea în primul castel și intrarea în cel de-al doilea. Astfel noi am avut intrare la Hochenschwangau la 10 și la Neuschwanstein la 12. A fost perfect, am avut și timp de poze și de plimbare, fără să alergăm de la un castel la altul.

Deși în zonă sunt destule terase și restaurante, nu le recomand, din cauza aglomerației foarte mari, care face probabil ca timpii de așteptare să fie mari. Dacă sunteți cu mașina, mai bine vă opriți în următorul sătuc sau orășel pentru a mânca în liniște și nu în satul turistic de la Neuschwanstein.

Acest castel nu a fost construit de Ludwig al II-lea, ci de tatăl acestuia regele Maximilian. Castelul a fost ridicat pe ruinele unei vechi fortărețe, având fundația pe o stâncă. Dacă celelalte trei castele construite de Ludwig aparțin statului german, Hochenschwangau aparține familiei, care a hotărât totuși să-l lase în circuitul turistic. Ghida ne spunea că familia nu dorește să locuiască aici, nici măcar temporar, clădirea nefiind modernizată, nu are încălzire centrală și nici apă curentă. Ultimul care a locuit aici a fost regele Leopold, unchiul lui Ludwig, cel care a preluat conducerea țării după detronarea regelui Ludwig al II-lea. El a fost și cel care a instalat un lift în castel.

Părinții lui Ludwig au locuit o vreme aici, în general pe timp de vară, iarna fiind foarte frig în zonă. Pe vremea respectivă de la Munchen până aici făceau cam 10 ore cu trăsura.

Între părinții lui Ludwig, regele Maximilian și regina Maria, a fost o căsătorie aranjată politic, astfel că la Hochenschwangau, apartamentele reginei erau la etajul I al castelului, iar ale regelui la etajul al II-lea. Se spune că reginei îi plăcea foarte mult zona, cu munții și lacurile din împrejurimi. Adesea urca pe munți, ar fi vrut să urce chiar pe Zugspitze, dar regele Maximilian s-a împotrivit, considerând că ar fi prea periculos. Au avut doi copii, prințul Ludwig, cel care a devenit mai târziu regele Ludwig al II-lea, și prințul Otto. La Hochenschwangau copiii nu stăteau împreună cu părinții lor, ci într-un corp de clădire separat, alăturat castelului, unde exista și bucătăria și unde azi funcționează un magazin de suveniruri. Bucătăria nu a putut fi amenajată în castelul propriu-zis, fundația acestuia fiind pe o stâncă, ceea ce nu permitea efectuarea de săpături la subsol pentru amenajarea unei bucătării. De aceea bucătăria era într-un corp de clădire separat. Abia la Neuschwanstein s-a putut construi la subsol o bucătărie modernă și foarte bine echipată pentru acele timpuri.

O caracteristică a acestui palat o reprezintă pereții pictați, care se întâlnesc în multe camere. Evident fiecare pictură are povestea ei și reprezintă ceva, dar ghida ne-a spus că ar dura mult prea mult să ne povestească despre fiecare.

Regelui Ludwig i-a plăcut de asemenea zona, încă din copilărie, probabil de aceea a ales să construiască aici castelul Neuschwanstein. Se spune că Ludwig supraveghea cu luneta din castelul Hochenschwangau mersul lucrărilor la Neuschwanstein. De fapt, din fiecare dintre cele două castele, vederea asupra celuilalt este spectaculoasă.

Acesta este cel mai celebru dintre castelele regelui Ludwig al II-lea și este cel după care s-a inspirat sigla companiei Disney. Evident este și cel mai aglomerat. Grupul din care am făcut parte în cadrul turului ghidat era foarte mare, în jur de 50-60 de persoane și de aceea ni s-au dat niște audioguide-uri, astfel încât, dacă nu eram în imediata apropiere a ghidului, să-l putem totuși auzi.

Vizita începe cu un lung șir de trepte în spirală, apoi niște camere ale servitorilor neterminate și se ajunge în impresionanta sală a tronului. Mozaicul de pe podea este deosebit, iar candelabrul enorm având formă de coroană bizantină. Cu toate acestea tronul lipsește, sala nefiind terminată.

În continuare se vizitează dormitorul regelui pictat cu scene din Tristan și Isolda. Impresionează lucrătura fină în lemn a baldachinului patului. Simbolul lebedei este peste tot, până și clanțele aveau formă de lebădă.

La un moment dat am trecut prin cel mai ciudat lucru văzut vreodată într-un castel regal: reproducerea în mărime naturală a unei peșteri. Este vorba despre peștera din opera Tannhauser a lui Wagner. Peștera are stalactite, o mică cascadă și este iluminată în diferite culori. Efectul este puternic și îți crează o senzație de ireal. Regele Ludwig al II-lea era un mare admirator și prieten al lui Wagner, acesta fiind de mai multe ori găzduit la castelul regelui.

Vizita se încheie în sala de concerte, neterminată, concepută pentru a fi interpretate aici operele lui Wagner. Sala este decorată cu scene din operele Lohengrin și Parzival. Deși destinația sa era cea de sală de concerte, nici un concert nu s-a ținut aici în timpul vieții lui Ludwig al II-lea. La coborâre, înainte de ieșirea din palat, se poate vizita bucătăria enormă, deosebit de modernă pentru acea dată.

O vizită la Neuschwanstein n-ar fi completă fără a admira perspectiva asupra castelului de pe Marienbrucke, un pod aflat în apropierea castelului. Podul a fost inițial construit de regele Maximilian, tatăl lui Ludwig, pentru plimbările montane ale soției sale, regina Maria. Ludwig a înlocuit podul de lemn făcut de tatăl său cu unul nou, pe structură metalică. De la ieșirea din castel până la pod se urcă pe o potecă prin pădure cam 10-15 minute. În preajma podului și pe pod este o îngrămădeală grozavă. Și atunci, cum faci pentru a putea face totuși o fotografie de pe pod? Păi îi dai un cot în cap asiaticei din stânga și alt cot în cap asiaticei din drepta, că și așa stau acolo proțăpite de un sfert de oră și sunt deja la al 50-lea selfie, și faci și tu o poză, hai două :). Te scuzi frumos, că suntem oameni educați, și îți croiești drum înapoi prin marea de turiști.

Accesul spre și dinspre pod se face pe aceeași cărare, fapt care aglomerează și mai tare zona.

În încheiere, ca o părere personală, mie cele două castele, Hochenschwangau și Neuschwanstein, mi s-au părut mult mai spectaculoase pe exterior decât prin interior. Acum e posibil ca la această impresie să fi contribuit și aglomerația foarte mare, grupul de turiști din spate te împingea mereu și era tot timpul o senzație de pe repede înainte. Senzația aceasta se regăsește doar la acestea două, la Linderhof și la Herrenchiemsee totul e mult mai relaxat.

Atașez acestui review un fragment din muzica lui Richard Wagner, cel pe care Ludwig al-II-lea l-a admirat atât de mult. Webmaster, te rog, dacă se poate, să atașezi următoarea ilustrație muzicală youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3750 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI