Incursiune în trecut — Muzeul Etnografic Haszmann Pal

TIPĂREȘTE

La aproximativ 50 de km de Braşov, pe drumul ce urcă la Târgu Secuiesc, se află, în estul munţilor Bodoc, o localitate frumoasă numită Cernat (Csernaton în maghiară). Este o localitate veche, atestată pe la 1332, ai cărei locuitori se ocupă în marea lor majoritate cu agricultura, în special cu cultivarea cartofilor.

Am ajuns în această localitate, după ce am citit pe un site turistic că în partea de nord a localităţii se află Cetatea Ika . ”Cetatea” este de fapt un turn cocoţat pe un deal, într-un cadru natural foarte frumos, pe lângă care curge vioi un izvor cu apă limpede.

La urcare spre cetate (cam la 2 km de la intrarea în sat) mi-a atras atenţia un panou din lemn pe care scria: Muzeul Etnografic Haszmann Pál. Nu prea mă mai dau în vânt după astfel de muzee, am văzut destule în plimbările mele prin ţară şi peste hotare, Totuşi, la întoarcere, am zis:” ia să arunc o privire la acest muzeu sătesc să vedem ce şi cum”.

După vizitarea cetăţii m-am abătut din drumul principal al satului şi din dreptul panoului informativ, am făcut la dreapta pe o străduţă îngustă. După vreo trei-patru sute de metri am ajuns la poarta unui domeniu împrejmuit cu garduri înalte. Am deschis o poartă, am intrat pe teritoriul domeniului şi în momentul următor am rămas cu gura căscată! Un parc împădurit cu un conac în centru, iar în dreapta lui case vechi ţărăneşti, porţi înalte secuieşti, tractoare şi fel de fel de utilaje agricole vechi. Cum şi în stânga conacului mai erau şi alte clădiri, ne-a fost greu să alegem un itinerar de vizită şi am ales unul aleatoriu.

Primele exponate pe care le-am vizitat au fost tractoarele şi utilajele agricole. Tractoare vechi de cel puţin 100 de ani, unele din ele exemplare rare cum ar fi tractoarele americane Fordson sau International şi tractorul HSCS, fabricat în Ungaria. Majoritatea acestor utilaje erau funcţionale, chiar dacă unele din ele erau şi pe cărbuni.

După ce ne-am mai plimbat puţin prin curte şi am vizitat nişte case ţărăneşti, ne-am mirat că nu ne întreabă nimeni nimic şi am întrebat un tinerel unde se plăteşte intrarea. Ne-a răspuns că e cu autoservire, la conac, apoi ne-a prezentat succint istoria acestui muzeu. O să vă povestesc la final ce a vrut să spună cu această autoservire.

Pe locul actualului muzeu a fost construit în secolele XVII un conac domnesc, Gyula Domokos în mijlocul unui domeniu de aproximativ două hectare. Cum prin anii 1970 conacul era într-o stare avansată de degradare, autorităţile au decis să-l restaureze şi să-l transforme în muzeu. Omul cu iniţiativa şi cel care a pus bazele acestui muzeu a fost dascălul Haszmann Pal, care de tânăr a fost un colecţionar înrăit strângând fel de fel de obiecte de prin curţile ţăranilor.

În 1973 şi-a donat colecţia personală, apoi a strâns şi multe utilaje agricole de prin curţile CAP-urilor şi a inaugurat actualul muzeu. A continuat să adune şi să îmbogăţească patrimoniul muzeului până la moartea sa în 1977. :( Astăzi muzeul este administrat de Haszmann Peter – Pal, fiul dascălului din Cernat, omul care ştie fiecare obiect din cele peste 70000 de care se îngrijeşte.

Muzeul are o anumită organizare în prezentarea exponatelor, dar cum noi nu am avut un ghid, am vizitat totul într-o ordine aleatorie.

Expoziţia de bază

A fost secţiunea pe care am vizitat-o ultima, după ce ne-am dat kilometrajul peste cap prin curtea domeniului. Expoziţia se găseşte în incinta clădirii principale a muzeului, Conacul Domokos. Exponatele prezintă istoria locurilor, personaje marcante din regiune, evenimente majore ca Revoluţia de la 1848 sau cele două războaie mondiale.

Printre exponate se găsesc numeroase piese vestimentare, broderii, ţesături din zonă, ustensile pentru tors şi ţesut. Deasemenea, aici am văzut lăzi de zestre şi mobilier cu decor pictat din secolul XVII, dar şi produse de olărit din regiune. Restul documentelor şi înscrisurilor nu le-am dat importanţă, pentru că erau scrise în maghiară şi oricum nu aş fi înţeles nimic.

Muzeul în aer liber

Expoziţia în aer liber a muzeului a fost prima vizitată de noi şi ne-a luat cea mai mare parte din timp. Primele exponate au fost tractoarele şi porţile secuieşti, vechi şi asemănătoare într-un fel cu cele maramureşene. Cea mai veche poartă secuiască este cea a familiei Miskolczy de la Pava,din anul 1761. O alta se numeşte “Poarta domnului Feher”din Turia de Jos, anul 1800, iar două din Cernatul de Sus sunt din 1918 şi 1854.

Interesante sunt şi casele secuieşti, în care s-au păstrat mobilierul, straiele ţărăneşti din postav, vesela din lemn, războaiele de ţesut şi chiar pozele de familie. Două din ele atrag în mod deosebit atenţia: “Casa de la Vârghiş” cu acoperiş cu draniţă din 1690 şi “Casa de la Belani “ construită la 1726 de Samuel Orban. O altă casa are o latură în care există o moară de apă cu toate angrenajele în stare de funcţionare, iar cea din Albişconstruită din bârne, pe la 1795, are mai multe camere, un război mare de ţesut şi o tindă.

Tot în aer liber sunt expuse pe alei sute de exponate:căruţe, şarete confecţionate la Viena, pluguri, pompe de apă pentru pompieri, fânare, semănători, secerători, maşini de scos cartofi sau elevatoare pentru separarea paielor după treierat. Pe nişte panouri sunt afişate poze mărite în care se văd ţăranii şi maşinile în exerciţiul funcţiunii.

Expoziţia de unelte şi maşini agricole

Cea mai mare expoziţie a muzeului se află răspândită prin curte, pe alei, dar şi în unele locuri amenajate special. Uneltele şi maşinile expuse sunt foarte vechi (unele chiar din secolul XVII) sunt fabricate în Imperiul Austro-Ungar, Anglia, Germania, Olanda şi multe din ele sunt funcţionale şi astăzi. Este uimitor să vezi cum un tractor din 1920, cu alimentare pe motorină, porneşte din prima la rotirea manuală a unei mici roţi.

O parte a colecţiei este reprezentată de utilaje statice, pe care sunt fixate motoare cu un singur cilindru, vertical sau orizontal, sunt alimentate cu benzină, motorină sau petrol lampant şi produc zgomote (“puc”, ”puc”, ”puc”) amintind de moara din sat a copilăriei mele. Aceste motoare statice acţionează prin nişte curele, late cât palma, diferite utilaje agricole ca batoză, elevator, site, instalaţie de treierat.

O altă colecţie este formată din pluguri, grape, semănători, utilaje de prăşit, cultivatoare sau utilaje de scos cartofi. Toate aceste unelte şi maşini agricole au fost folosite în spaţiul secuiesc al fostului judeţ Trei Scaune.

Colecţia de industria fontei

În partea dreaptă a conacului, la subsol, se află una dintre cele mai bogate colecţii de piese din fontă de pe teritoriul Transilvaniei cunoscută şi la nivel internaţional. Alături de maşini de călcat, tăvi, lămpi, statui, crucifixe sau diferite vase, aici se găsesc expuse peste 100 de sobe din fontă. Acestea au fost fabricate în secolele XVII-XVIII în atelierele de la Anina, Bocşa, Călan sau Reşiţa şi au fost folosite de secuii din zonă.

Şi nu sunt simple sobe cilindrice numite godine, întâlnite în trecut prin şcoli, birouri de sfat popular sau de miliţie. Sunt sobe variate, cu ardere transcedentală, pe direcţii dirijate din construcţie (la sobele de teracotă se numesc”fumuri”), au diferite decoruri şi bănuiesc că erau foarte eficiente.

Colecţia instrumentelor de redare şi transmisie a sunetului

Această colecţie, aflată intr-o încăpere din dreapta conacului, a fost cireaşa de pe tort a vizitei noastre la Muzeul Etnografic Haszmann. Când am intrat pe uşa încăperii, am zis că nu poate fi adevărat. Am intrat într-un loc în care am revăzut dintr-o dată toată copilăria şi tinereţea mea.

Mai văzusem ceva asemănător la un muzeu de ştiinţă din Londra, am fost şi atunci impresionat, dar de data aceasta eram în faţa unor exponate româneşti. Pe multe din ele le-am mai văzut, le-am pipăit şi le-am admirat. Pe unele le-am avut, pe altele nu, :) unele mi-au adus bucurie, altele tristeţe… … :(

Îmi este destul de greu să descriu toate exponatele aflate în această colecţie…... Totuşi, am să evidenţiez căteva cu însemnatate aparte pentru mine. Prima oară mi-a sărit în ochi mulţimea de aparate radio marca Orion, Odeon, Grundig, Tesla. La un Orion, mare cât o maşină de spălat, am ascultat, în urmă cu 53 de ani, primul program de revelion şi ultimul discurs la radio al lui Gheorghiu Dej. La un Neptun portabil ascultam seară de seară Europa Liberă.

În altă parte a camerei am remarcat o mulţime de gramofoane, patefoane şi discurile alea groase de vinil numite popular “plăci”. Un gramofon marca Columbia , avea şi unchiul meu şi la el am ascultat prima oară cântece cu Jean Moscopol, Zavaidoc şi Cristian Vasile. În timp ce vizitam acest sector mi-am adus aminte de trecut şi, aproape fără să vreau, am început să fredonez în şoaptă “Zaraza”. :)

În alt loc era expusă o minicentrală telefonică şi aparate cu manivelă şi magnetou. La un astfel de aparat ne făcea poştaşul legătura cu persoana de legătură învârtind la mica manivelă şi strigând din toţi rărunchii: “Alo? ” “Oficiu, mă auzi? ” :)

Sectorul cu televizoare mi-a adus aminte de cât de uşor se ardeau lămpile PY 88 şi PL 500…. Aveam mereu lămpi de rezervă. Le luam “pe sub mână”, pentru că nu se găseau aşa de uşor. :( Aici mi-am adus aminte, că am vizionat la tv câteva meciuri de la CM de fotbal din Anglia din 1966. Era un Rubin 102 , de fabricaţie rusească şi cum nu avea stabilizator de tensiune “se puricea” foarte des în timpul transmisiei. De remarcat că toate produsele electronice expuse aici sunt în proporţie de 80% funcţionale

Ultimul loc pe care l-am vizitat la muzeu a fost biblioteca şi sala de proiecţie cinematografică aflată în stânga conacului şi lângă apartamentele administrative. Aici am întâlnit un domn în vărstă care ne-a ajutat să înţelegem cum e cu “autoservirea” biletului de intrare la muzeu….

Ei bine, autoservirea este chiar reală! Într-o încăpere a conacului am găsit o urnă şi un carnet cu bilete de intrare, am rupt două bilete a câte cinci lei fiecare şi am introdus în urnă cei zece lei datoraţi. Preţul de intrare este de zece lei adulţi şi cinci lei pensionari, elevi şi studenţi, iar programul este Marţi-Duminică 9-17.

A doua zi am revenit la muzeu la prima oră. Era duminică şi avea loc o prezentare funcţională a unor exponate din muzeu. Au fost pornite unele motoare şi utilaje (cu “puc”, ”puc”, ”puc” şi fum să-l tai cu … joagărul :) ), iar o parte din tractoare au defilat prin sat.

Totul într-o atmosferă de sărbătoare, cu multă lume, grătare cu mici, cârnaţi, pastramă, brânzeturi, bere, vin, sucuri, îngheţată şi…. gogoşi cu usturoi.

Dacă vă aflaţi în zonă, nu ezitaţi să vă opriţi la acest obiectiv turistic! Merită din plin!

Vacanţe cât mai plăcute!

---

VIZUALIZĂRI: 4633 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI