Plajele din Long Island NY: Plajele din Long Beach (3)

TIPĂREȘTE

Și iată că am ajuns la a doua plajă din Long Island, situată tot în partea de sud-est, având frontul la Oceanul Atlantic și unde am făcut plajă și baie tot într-o frumoasă duminică (26*C) de sfârșit de septembrie. Este așezată mai la sud de Jones State Park și aparține orașului Long Beach, în administrația căruia se află plaja. De fapt ar fi trebuit să scriu plajele, deoarece această plajă se continuă cu Atlantic Beach la vest, iar spre est cu Lido Beach și Point Lookout. Total 11 km de plajă! Să te tot plimbi.

Față de Seaford, Long Island, unde am locuit în aceste zile, distanța până la Long Beach este cam aceiași, deci nu am ieșit din. Nassau County.

Orașul Long Beach, care gospodărește plaja, este așezat pe insula denumită Long Beach Barrier și are o suprafață de 5,2 km patrați, o lungime de 3 mile și jumătate și o lățime, de la ocen până la golf, de cca o milă. Are o populație de 33.717 locuitori (în 2016), cu o densitate de 6.398 locuitori/ km patrat! Cca 40% din locuințe sunt de tipul ”casă la stradă”... Este denumit CIVITAS AD MARE (Un oraș la mare), motto-ul care apare și pe sigla orasului.

Primii locuitori ai acestor meleaguri au fost cei aparținând unui trib de Alogonquinezi

(indieni Rockaway), care au vândut terenuri din zonă unor coloniști englezi în 1643 și care coloniști le-au folosit ca bază de pescuit, pentru extragerea sării și pentru agricultură. În 1832, vasul ”Mexic”, care transporta imigranți irlandezi spre New York, a naufragiat pe țărmul insulei, în ziua de Anul Nou. Au murit 62 de oameni, așa că în 1848, guvernul statului New York a înființat o stație de salvare. În 1913 pe insulă se afla deja un sat, înregistrat și consfințit oficial, iar în 1922 așezarea a fost ridicată la rangul de oras.

Augustin Corbin (om de afaceri) a fost pionerul care a încercat să dezvolte insula ca stațiune, încheind un contract de parteneriat cu Long Island Rail Road (care exista din 1880) și care avea drept scop aducerea turiștilor din New York, la stațiunea nou înființată.

În același an a fost inaugurat Long Beach Hotel, care avea cabane dealungul unei fâșii de plajă de 1 km și care a fost considerat cel mai mare hotel din acea vreme. În primul sezon au sosit cu trenul în stațiune 300.000 de vizitatori. În 1923 hotelul a ars, în locul lui ridicându-se alte imobile. Între anii 1940 si 1950, odată cu apariția turismului ieftin și a aerului condiționat, Long Beach a devenit o stațiune de prim rang pentru vizitatorii din statul New York. Hotelurile de lângă aleea de promenadă au fost folosite pentru închiriere temporară pe timpul sezonului, chiriile unui apartament de două camere situându-se între 1.000 și 4.00$/lună. fiind accesibile oamenilor relativ înstăriți; bătrânii constituind ponderea cea mai mare și datorită faptului că își puteau permite să locuiască acolo 4-5 luni pe an.

Orașul și plaja găzduiește vara o mulțime de tineri, îndeosebi studenți și care închiriază bungalouri în West End.

Începând cu anul 1940 au jucat la teatrul local Jose Ferer, Mae West și alți actori celebrii, iar dintre cei care au locuit în oraș putem enumera pe John Barrymore, Humphrey Bogart, Clara Bow, James Cagney, Jack Dempsey, Rudoph Valentino ș. a.

Orașul Long Beach se bucură de un climat subtropical, cu o umiditate moderată, cararacterizat prin veri fierbinți și ierni reci. Climatul subtropical ne permite să întâlnim plante cum ar fi: Mimosa pudica, arbuști de mirt și magnolii. Ca să vă faceți o idee, temperaturile medii în luna septembrie s-au încadrat între maxime de 24*C, ziua și minime de 16*C noaptea, cu un record de 37*C. În octombrie, temperaturi medii între 18 și 10*C. Având în vedere cele 6 parcuri ale orașului, pot spune că el este ”înverzit” bine, spre beneficiul locuitorilor.

Am sosit în oras și imediat s-a ivit problema parcării mașinii, care, neexistând acele zone uriașe de parcare, cu care mă obișnuisem în Jones State Park, o poți face, la bordură, pe unele dintre străduțele adiacente, cele perpendiculare pe plajă fiind cele mai căutate și mai aglomerate. Am avut noroc, pentru că am găsit un loc aflat la cca 300 m de intrarea pe plajă, dar îmi spunea fiul meu că, în sezon, poți găsi loc și la 3 km (!). Din strada unde am parcat, am intrat pe aleea de promenadă, pavată cu scânduri de lemn (fără rosturi între ele) lungă de 2 mile și un sfert (!) pentru uzul pietonilor, amatorilor de jogging, patinatorilor pe rotile și bicicliștilor.

Din loc în loc erau bănci pe care te poți odihni și poți admira oceanul, sub adierea binefăcătoare a brizei, care nu te lasă să te încingi prea tare în zilele caniculare de vară.

Pe partea dreaptă, aleea este mărginită de blocuri cu apartamente de închiriat, care le-am pomenit mai sus, aproape toate având aceiași arhitectură, de aceiași înățime (6 etaje) și fără acoperiș clasic cu țiglă, deoarece uraganul SANDY (12 octombrie 2012) a smuls acoperișurile a multor locuinte, a inundat orașul și a distrus sute de mașini. Pagubele s-au ridicat la 250 milioane de dolari, Long Beach-ul rămânând două săptămâni fără apă și curent electric. Cu fonduri de la stat, s-a început reconstruirea stațiunii, care s-a terminat în iulie 2013, iar plaja a fost redeschisă pe 25 octombrie 2013.

Ceea ce mi s-a părut absolut înteresant a fost faptul că aleea de promenadă este prevăzută în partea dinspre blocuri cu un grilaj solid de fier forjat, înalt de cca 3 m, destinat nu să oprească niscaiva câini vagabonzi (pe care, de altfel, nici nu i-am văzut cât am stat) sau să delimiteze spațiul din jurul blocurilor, ci, mi s-a relatat că este destinat ca, în caz de furtună sau de uragan, diferitele ”victime”, cum ar fi ambarcațiuni, mașini, gheretel spulberate de pe plajă, să nu deterioreze fațada blocurilor... Halal să le fie!

De pe aleea de promenadă, pe un plan înclinat destinat accesului pe plajă și al persoanelor cu dizabilități, am ajuns la punctul de control - intrare plajă, unde am plătit 15$ de pesoană. Pe plajă, unde ne-am instalat sezlongurile și umbrela, aduse de la masină, am găsit același nisip auriu, dar și cochilii de scoici, totul ”asezonat”, din loc în loc, cu ceva alge uscate, care nu dădeau deloc bine. Intrarea în apă era lină, din loc în loc erau instalate diguri din blocuri de granit marmorat (o frumusețe), care aceau drept scop protecția înotătorilor, ca să nu fie luați de curenții de țărm și purtați cine știe unde. Valurile își făceau de cap ca de obicei că, de, era ocean, nu vreo prăpădită de mare. La cât erau de înalte, în duminica respectivă, se organizase și un concurs de surfing, așa că iarăși m-am rezumat la talazoterapie.

Dotările plajei: un centru de închiriat biciclete (care nu au acces pe plajă) (!). O fi încercat cineva să umble cu bicicleta prin nisip:... Mira-m-aș! Un centru de inchiriat articole de plajă - sezlonguri, umbrele, colaci de cauciuc, etc. Bikini și slipuri de baie nu se închiriau, trebuia să vii cu ele de acasă. Un centru de închiriat bărci, echipamente de pescuit și de executat scufundări. Tonete cu de-ale gurii și de-ale gâtului, cum am postat și o fotografie. Grupurile sociale și coșuri de gunoi obligatorii pe orice plajă. Am văzut o familie de pakistanezi (cred), care și-au dus copilul, ca să-și facă nevoile, într-un tufis din apropiere, fiindu-le, pesemne, lene să-l ducă cca 100 m până la toalete. Și atunci mi-am dat seama că SUA importă, cu acești imigranți și o doză de necivilizație. Să sperăm că se vor lua cu lumea, cu timpul!

Cu ce ne mai puteam ocupa timpul? Cu pescuitul, cu navigarea dealungul țărmului, cu scufundări și cu plimbări pe aleea de promenadă.

Transportul: Se face din stația JAMAICA, cu trenul aparținând lui Long Island Rail Road, care te aduce din New York City, în cca 45 de minute, până în stația terminus PARC PLACE, aflată la o jumătate de milă față de plajă.

Și aici se practică discriminarea față de câini, care trebuie lăsați acasă sau și mai rău, în mașina închisă... NU ESTE VOIE DE FUMAT PE PLAJA - fiind domeniu public. De altfel, de când pachetul de țigări a ajuns să coste 10,50 de dolari (nu cartușul) (!), cred că mulți americani s-au lăsat de fumat!

Spre regretul meu nu am apucat să mă bronzez și pe plaja de la Montauk, din nordul Long Island-ului, (un fel de Deauville american), dotată și cu un teren de golf, pe care se desfășoară 5 mari concursuri anuale, dotate cu premii substanțial. Asta înseamnă că trebuie să mai vizitez Long Island-ul și plajele sale.

Mai trec și coordonatele: 40*35'17''N; i 73*41'17''W. Apropo, în statul New York există 58 (!) de parcuri și plaje, din care 44 în Log Island. Acolo sunt banii lor!

GATA!

---

VIZUALIZĂRI: 2170 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI